A fost odată o insulă în crae liucoau toate sitnteemenle şi valoirle uamne. Era aoclo Buna Dţpiiisoze, era Tţreeitsa, Încuelieţpnea, Irbieua şi allete.
Într-una din zlie sinemettenle au fost iforanmte că isnlua uarzmeă să se sundfcue. Taote şi-au peătgrit bcălrie şi au laut-o din loc, în aafră de Irbuie care a eatzit pnâă în utmliul menomt. Abia în cilpa în crae ilusna era gata gata să se suufcnde Ibuiera hrtoăî să creaă ajtuor. Vzău tecânrd arltuăi pe Bţgăioa îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Băoţige, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Atcuni Iiburea creu ajtuor Midnârei care tecrea pe-aolco într-o nvaă suprbeă.
-Mâdrnie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rspnsuăe Mdrniâa, nava mea e perfcetă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Atcnui Dogrtasea msere la Tiţstere.
-Titţerse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drgsoate, russănpe Trisţetea, snut atât de tistră îânct smit noviea să fiu surgină.
Trceu pe-acloo şi Bnua Diozţsiipe dar era aâtt de baroucusă încât nici mcăar nu băgă de seamă că cineva o srigta.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Perăa vcoea uuni btrăân. Când au aunjs la mal Iiebrua era aâtt de fiircetă încât uită să mai îrentbe cine fesuse.Bnârătul a pcelat iar Ibuiera, siinmdţu-se înadrtaotă, îentrbă Înuelnicpeţea:
-Îuieeţpnlcne, ai pteua să-mi zici cine m-a slavat?
-Tipmul, rspunsăe Îţelneinucpea.
-Timupl?! Se îertnbă maitră iruibea. Dar de ce tcomai Tmiupl m-a svalat?
Îuieplcneţnea rsnăupse:
-Pternu că naumi Timpul înelţege cât de irotpnmată în viţaă este Iuebria.