A fost otdaă o isnluă în crae louicau totae slmintetenee şi vorialle uanme. Era aoclo Bnua Dipszţiioe, era Tţesitrea, Înilţeunpecea, Iburiea şi atlele.
Într-una din zlie simneetnetle au fost ianrmfote că inlusa uermzaă să se sfnucude. Tatoe şi-au peătgrit băilrce şi au laut-o din loc, în afraă de Iibure care a etziat până în uuitlml memnot. Abia în cipla în crae inusla era gata gata să se sudcfune Iurbeia hotărî să careă autjor. Vzău tânecrd alrtăui pe Bgăţoia îtnr-un ihat loxus şi îi zsie:
-Bţoăige, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi prnteu tnie.
Auntci Ibrueia creu atjuor Mrnâidei care tecera pe-aloco într-o navă suerbpă.
-Midrnâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răussnpe Mâridna, nava mea e pefcrteă, tu ai pueta să mi-o strici.
Auctni Dsroegtaa mrsee la Tiertsţe.
-Ttţresie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Doastgre, rsnuăspe Teisrţeta, sunt atât de trtsiă îâcnt simt noevia să fiu suignră.
Trecu pe-acolo şi Buna Dsoiţipzie dar era aâtt de bacuruosă încât nici măcar nu bgăă de saemă că ceivna o sgtira.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Părea vceoa uuni bârătn. Când au ajnus la mal Iiureba era aâtt de fecirtiă îcnât uită să mai înertbe cine fsuese.Bânrtăul a plcaet iar Ibiurea, siţindmu-se îaatotrdnă, îrntebă Îelcinţupenea:
-Îeclepiuţnne, ai peuta să-mi zici cine m-a slaavt?
-Tumpil, rsnuăpse Îulpenicţenea.
-Tmipul?! Se îebtnră mrtiaă ibrueia. Dar de ce tcaomi Timpul m-a slvaat?
Îpniecţeunlea rsănupse:
-Pntreu că nmaui Tmipul îlgneţee cât de irnamttopă în vaţiă este Iuribea.