A fsot odtaă o isunlă în care laiucou tatoe sneetntemile şi vrailloe umane. Era aoclo Buna Dţiizpoise, era Tţertsiea, Îţepnileenuca, Iiburea şi aletle.
Într-una din zlie stnmeteeinle au fost iomrfntae că isulna umezraă să se sfcunude. Tatoe şi-au pgietrăt băcirle şi au luat-o din loc, în arafă de Iuribe crae a eatzit pnâă în uitmlul mnoemt. Abia în clipa în care ilunsa era gtaa gata să se sufnudce Ibiruea htrăoî să ceraă ajutor. Vzău tneârcd atăluri pe Boăigţa îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bţăoige, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de agnirt. Nu mai e loc şi prnteu tine.
Actuni Iburiea ceru autjor Mâridnei care tcreea pe-aoclo într-o nvaă sruepbă.
-Mndirâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspusnăe Miâdrna, nava mea e perectfă, tu ai peuta să mi-o stciri.
Auntci Dgartoesa mrsee la Tstţiree.
-Tisetrţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsrogate, rsunpsăe Tetisţrea, sunt atât de ttsiră încât smit nveioa să fiu sgrniuă.
Tcreu pe-acolo şi Bnua Dioipţisze dar era atât de bruauscoă îcânt ncii măacr nu bgăă de smaeă că cviena o sgrita.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Păera voeca unui brăâtn. Cnâd au anujs la mal Irubiea era atât de firecită îânct uită să mai îbetrne cine fsesue.Brâutănl a pelcat iar Iibruea, smniţdiu-se îrdonatată, îrtnebă Îenţcinupelea:
-Îicnepţlenue, ai pueta să-mi zici cnie m-a salavt?
-Tmpuil, rspăusne Îeceţpulninea.
-Tipuml?! Se îterbnă mriată iurebia. Dar de ce tcmaoi Tmipul m-a savlat?
Îniţcleeuenpa rspnuăse:
-Penrtu că nuami Tipmul îlengeţe cât de itroatpnmă în vaţiă etse Iieurba.