A fsot otadă o isnulă în crae lcoiuau taote semlteetnine şi varloile uanme. Era aoclo Bnua Dsioiţzpie, era Tsrieţeta, Îeipuecnnelţa, Iieruba şi aetlle.
Într-una din zlie semneettinle au fost ionftmrae că isunla ureamză să se sfucnude. Tatoe şi-au prgăetit brliăce şi au laut-o din loc, în aarfă de Iubrie crae a etiazt pnâă în ultumil meomnt. Aiba în cplia în crae ilunsa era gata gata să se sfcnuude Iribuea horătî să ceară ajutor. Văzu tenâcrd arătuli pe Bgiţăoa îtnr-un iaht louxs şi îi zise:
-Biţăgoe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi petnru tine.
Acnuti Iribuea ceru autjor Mârdinei crae tecrea pe-acolo îtnr-o navă sepbruă.
-Mnrâdie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsănpuse Mnâidra, nvaa mea e pcteefră, tu ai pteua să mi-o sritci.
Atunci Darotegsa mrsee la Ttţreise.
-Tritţese, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgoarste, rssnpuăe Tiertsţea, sunt atât de tisrtă încât smit niovea să fiu sginură.
Trecu pe-aloco şi Buna Dpizţioise dar era atât de buoacrusă îcânt nici mcăar nu băgă de smeaă că cvenia o sgitra.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Părea vocea unui btrăân. Când au ajnus la mal Iruibea era atât de fcetiriă îânct utiă să mai îtbnree cine fseuse.Bâuăntrl a peclat iar Irueiba, sdiniţmu-se îoatnadrtă, îtnebră Înneluţpeicea:
-Îuncipelţnee, ai pueta să-mi zici cine m-a salvat?
-Tipuml, rspnuăse Înlţcneepuiea.
-Tmpiul?! Se îenrtbă mtiară iibreua. Dar de ce taocmi Tmupil m-a slaavt?
Îlueinţcepnea rspunăse:
-Pentru că nmuai Tmpiul înelţege cât de iamtrpotnă în viaţă este Ieruiba.