A fost otadă o inulsă în care lcoiuau taote sitnneeetmle şi vlloirae uamne. Era alcoo Buna Diopzsiiţe, era Tesrţteia, Îneiulţeepnca, Iruieba şi atllee.
Într-una din zlie steientlemne au fost imnftoare că iulnsa uzearmă să se scdufnue. Tatoe şi-au pteiărgt biărcle şi au laut-o din loc, în arfaă de Ibirue crae a eztiat pnâă în umlitul monemt. Aiba în clpia în crae inulsa era gata gtaa să se scunufde Ieiruba hoătrî să careă ajutor. Văzu tecnrâd auălrti pe Bgăoţia într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgţăoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Atucni Iubriea ceru ajtuor Mdânirei crae trecea pe-aoclo îtnr-o nvaă srbeupă.
-Mândire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, ruspănse Mrnâdia, nvaa mea e ptrefecă, tu ai petua să mi-o sictri.
Atnuci Dsrotaega merse la Tteirsţe.
-Ttieţsre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dstaogre, rpunsăse Ttireţsea, snut aâtt de tsrtiă încât simt noviea să fiu sunrgiă.
Trceu pe-acloo şi Bnua Dzsopţiiie dar era aâtt de buarocusă îcnât nici măcar nu bgăă de sameă că ceniva o striga.
Aopi, din sienn, se auzi o voce:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Preăa veoca unui bătrân. Cnâd au aunjs la mal Iuireba era aâtt de frtieciă îcânt uită să mai întrebe cnie fsesue.Brnâătul a pecalt iar Iirebua, sdimţinu-se îatarndotă, îenrtbă Îepulnicneeţa:
-Îeţupelncine, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tmpuil, ruspnsăe Îcnepţlnueiea.
-Tiumpl?! Se înrtebă miatră ireibua. Dar de ce tmoaci Tmiupl m-a slvaat?
Înleeţiupncea rupssăne:
-Pntreu că nmaui Tupiml îenleţge cât de iarpttomnă în viaţă este Iruibea.