A fost otadă o iulsnă în care laicouu tatoe siteemetlnne şi vlloirae uamne. Era acloo Bnua Diopsziiţe, era Treţitesa, Îilnnceupţeea, Iieurba şi alelte.
Într-una din zlie snietnmetele au fsot imontrfae că iulnsa umezraă să se sfncuude. Ttoae şi-au prgetăit bliăcre şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibiure crae a ezitat până în ulimtul mmnoet. Abia în cipla în crae iunsla era gtaa gata să se suncfude Ibruiea hotărî să careă auotjr. Văzu tecânrd aăultri pe Bţoăgia îtnr-un ihat loxus şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi prnteu tine.
Anctui Iibreua ceru ajotur Mdrâneii crae tcerea pe-aolco îtnr-o navă seupbră.
-Mndriâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rssupnăe Mâdnira, nvaa mea e pfretceă, tu ai petua să mi-o stciri.
Atcnui Desogarta merse la Tţietsre.
-Teritsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgtsraoe, rsnăspue Tiţreesta, sunt atât de tsitră înâct simt noeiva să fiu signruă.
Tercu pe-aolco şi Buna Dpiisizţoe dar era atât de boursaucă încât nici maăcr nu bgăă de saemă că cvinea o sgirta.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Peăra voeca unui brtăân. Când au ajuns la mal Iirubea era atât de feictriă îcnât utiă să mai înbrtee cine fsesue.Bârntuăl a plecat iar Iibruea, siţindmu-se îorttdnaaă, îternbă Înecenlipeuţa:
-Îţiuncpeenle, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tmiupl, rnpuăsse Îţeeilcepunna.
-Tipmul?! Se îretbnă mriată ibireua. Dar de ce toamci Tumpil m-a slvaat?
Îeţeilcpunena rnăusspe:
-Ptenru că numai Tmipul îţgeelne cât de itramptnoă în viaţă etse Ibreuia.