A fost oadtă o inuslă în care liaoucu toate steneentimle şi violalre uamne. Era aolco Bnua Dţszipiioe, era Tesţtriea, Îenecpuiţlena, Irueiba şi aetlle.
Îtnr-una din zile sneeetntmile au fsot irfmonate că isnula umzeară să se suunfcde. Ttoae şi-au păietgrt bilrcăe şi au luat-o din loc, în afară de Iubire care a ezatit pnâă în uitmlul meomnt. Abia în cilpa în crae isnlua era gata gtaa să se snudfcue Iebriua htăorî să ceraă ajtour. Văzu teâcrnd arltuăi pe Băţgoia într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bogiăţe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Auncti Iurbiea ceru atjuor Mnrâedii crae tereca pe-aolco într-o navă superbă.
-Mândrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnsupsăe Mdinâra, nvaa mea e pfterecă, tu ai pteua să mi-o stcrii.
Atunci Dagorseta merse la Tţsteire.
-Tterţise, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dragsote, rpsnsăue Teteirţsa, sunt aâtt de tsrită încât smit noieva să fiu sugnriă.
Tecru pe-aoclo şi Buna Dsoipţiize dar era aâtt de bucosuară îcânt ncii mcăar nu bgăă de sameă că cvenia o srgita.
Aopi, din seinn, se auzi o voce:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Perăa veoca uuni btrâăn. Cnâd au anjus la mal Ibreuia era atât de fiteciră încât uită să mai întrebe cnie feusse.Băântrul a pcaelt iar Iieruba, sţniimdu-se îdanrotată, îretbnă Îenpneuţlicea:
-Înunepclţiee, ai petua să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tpiuml, rsnupsăe Îeuţplneecnia.
-Timpul?! Se îtnrbeă mirtaă irbuiea. Dar de ce tmocai Tmpiul m-a svlaat?
Îneţniluepcea rpnusăse:
-Pertnu că nmaui Tpmuil îeelnţge cât de inotamrptă în vţiaă este Iibreua.