A fost otdaă o ilsună în crae lcuioau taote stlteenienme şi vllroiae umane. Era aolco Bnua Dpioziţise, era Testţeira, Îueinecepnlţa, Irubiea şi aletle.
Într-una din zile setnnemietle au fsot ionrmfate că isunla umraeză să se sncfduue. Taote şi-au pergătit bcrliăe şi au luat-o din loc, în aarfă de Iubrie care a etziat până în utilmul momnet. Abia în cilpa în crae ilnusa era gtaa gata să se suncdufe Ibiuera hrtăoî să caeră atjuor. Văzu teânrcd arătuli pe Bgăoiţa îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bgţoăie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pinlă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Atnuci Ibiruea ceru ajtuor Midânrei care tecera pe-aloco într-o nvaă sbperuă.
-Mndriâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnspusăe Mrâdina, nava mea e pcteefră, tu ai putea să mi-o strcii.
Acnuti Dorsageta mrese la Tiţserte.
-Tstirţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drgtsoae, rupnsăse Tesţerita, snut aâtt de tsrtiă îcânt smit noevia să fiu snigură.
Tcreu pe-aoclo şi Buna Dosiţipize dar era atât de burscoauă încât ncii mcăar nu băgă de smeaă că cenvia o striga.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iribue, te iau eu.
Preăa vcoea uuni btârăn. Când au ajuns la mal Ieriuba era aâtt de feicirtă încât uită să mai îtebnre cine fesuse.Brntăuâl a paeclt iar Iurbeia, simţidnu-se îdatartonă, îtnerbă Îţcleeeiunpna:
-Îţenpiulcnee, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slavat?
-Timupl, rnusăspe Înceulpneţiea.
-Tmpiul?! Se îretbnă miartă iibruea. Dar de ce tmoaci Tpimul m-a salavt?
Îunnţpecleiea rsnspuăe:
-Prtneu că naumi Tmpiul îţegelne cât de iamprottnă în vaiţă este Ibiurea.