A fost odată o iulsnă în crae liucoau ttoae smintentelee şi viarolle uamne. Era aoclo Buna Dpozţsiiie, era Tteisţrea, Îelpţnuceeina, Iieruba şi alltee.
Într-una din zile sittleeennme au fost ioamtfnre că inulsa urmaeză să se snucufde. Ttaoe şi-au păgtreit brciăle şi au laut-o din loc, în afară de Iirbue care a etizat pnâă în utilmul mmnoet. Abia în clpia în crae isnula era gata gata să se sfunudce Iberuia htroăî să caeră atujor. Vzău tncâerd aurltăi pe Băgoţia îtnr-un iaht loxus şi îi zsie:
-Boiţgăe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra plniă de aur şi de aringt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Auncti Ieruiba ceru atuojr Minrâdei care tcreea pe-acolo într-o nvaă spebură.
-Mrdinâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsuăpnse Mrnidâa, nvaa mea e pcferetă, tu ai pteua să mi-o stciri.
Atnuci Dgotsreaa mrese la Terţtsie.
-Ttsreţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dotrgsae, rănsupse Tseteiţra, snut atât de tirstă îcânt simt nveoia să fiu suginră.
Tercu pe-aoclo şi Buna Disozţiipe dar era aâtt de bocuruasă încât nici măacr nu bgăă de smeaă că cienva o sgitra.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vnio, Iuribe, te iau eu.
Peăra vcoea unui bătârn. Cnâd au ajuns la mal Iebriua era atât de ftireică încât utiă să mai îrentbe cine feusse.Btânurăl a pcaelt iar Irubeia, siţnmidu-se îdtartaonă, îbertnă Îueeeţinpncla:
-Îlceeiupnţne, ai pteua să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tpiuml, rspnăsue Înuelpecţinea.
-Tmpuil?! Se îbtrenă martiă iiurbea. Dar de ce tmocai Tpuiml m-a savlat?
Îleuţinncpeea rpsunăse:
-Petnru că numai Tmupil îlgeeţne cât de imorpanttă în vaiţă etse Iribeua.