A fsot oatdă o isunlă în care lciouau tatoe stnetiemenle şi viallroe umane. Era acolo Bnua Dpziţosiie, era Tersiteţa, Înpeeenluţcia, Iebriua şi altele.
Îtnr-una din zlie sietlentmnee au fsot irnfaomte că isluna uemarză să se sfnuucde. Totae şi-au ptrgieăt brcilăe şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibirue crae a eiztat pnâă în utmliul monemt. Aiba în cilpa în crae iusnla era gata gata să se sfuuncde Ieibrua hătroî să careă aoujtr. Văzu tecârnd autrăli pe Boăgţia într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bigţăoe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi prnteu tnie.
Antuci Irbueia creu atuojr Miâdrnei crae tecrea pe-aloco îtnr-o navă suprebă.
-Mdnrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruăsnspe Mndirâa, nvaa mea e pfertceă, tu ai peuta să mi-o sitrci.
Autnci Doartesga msree la Tetisţre.
-Ttiţerse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drasogte, răusnspe Tertiţsea, sunt aâtt de trsită îcânt simt noeiva să fiu sirgnuă.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dpsoiizţie dar era aâtt de buasrocuă încât ncii măcar nu băgă de sameă că cineva o stigra.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Preăa vocea uuni bâătrn. Când au ajuns la mal Iirueba era aâtt de firiectă îcnât uită să mai îrnbete cnie fsesue.Bărtnâul a pelcat iar Ibruiea, smiiţdnu-se îartandotă, îretnbă Îţpnleieucnea:
-Îecţuilpnene, ai pueta să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tumpil, rsnuăpse Îneţileuecnpa.
-Tpmiul?! Se îterbnă mratiă iibruea. Dar de ce tcoami Tipuml m-a slvaat?
Înceeţinpluea rspnusăe:
-Petrnu că nmaui Timpul îneelţge cât de ipnroamttă în viaţă este Iebruia.