A fost otadă o insulă în care liuoacu tatoe smeitetnnlee şi vailrloe uamne. Era aoclo Bnua Dosţzipiie, era Tsetiţera, Îneucţeielpna, Iriubea şi alelte.
Într-una din zile stinnletemee au fsot imoftarne că ilunsa uaremză să se snufucde. Totae şi-au pgeărtit bircăle şi au laut-o din loc, în afraă de Iuibre care a etaizt pnâă în utmuill monemt. Abia în cilpa în care ilunsa era gata gtaa să se scunfude Ibireua htrăoî să careă atjuor. Vzău tâenrcd aătluri pe Băţogia îtnr-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bgăoiţe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptnreu tine.
Acnuti Irieuba creu autjor Minâderi crae trecea pe-acolo într-o navă seurpbă.
-Mdirâne, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnăupsse Mnidrâa, nvaa mea e pcefrteă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Auntci Dtoeagrsa mrsee la Tteiţsre.
-Treistţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drotsgae, rnusspăe Teiţesrta, snut atât de trtisă încât smit noevia să fiu suirngă.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dţpoisizie dar era atât de bruocuasă îâcnt nici măcar nu bgăă de sameă că cenvia o stgira.
Aopi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iriube, te iau eu.
Preăa vocea uuni brâătn. Cnâd au aunjs la mal Iueriba era aâtt de friecită încât uită să mai îrtenbe cine fsusee.Bătrnâul a plaect iar Iibruea, smiinţdu-se înaaordttă, îebnrtă Îecupnneţliea:
-Îneleţpniuce, ai petua să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tipmul, rănpusse Îuenlpinceţea.
-Tpumil?! Se îentrbă mraită ibiruea. Dar de ce tmcaoi Tmpiul m-a slavat?
Îţeelcunnipea rnăpsuse:
-Pntreu că nmaui Tpuiml îţelngee cât de iapnromttă în viţaă este Iriubea.