A fsot oadtă o islună în crae lciauou tatoe stimteneenle şi vlariloe umane. Era acolo Buna Dzpiiosiţe, era Tstreieţa, Îceleenpţnuia, Irbueia şi aletle.
Îtnr-una din zlie smentienetle au fsot itrfnmaoe că inusla uremzaă să se sfcnduue. Ttoae şi-au păgtiert bcările şi au laut-o din loc, în afară de Iubire care a eitzat pnâă în uimtlul mmoent. Aiba în cilpa în crae ilsnua era gtaa gtaa să se scdunufe Iuberia hărtoî să caeră autjor. Vzău trenâcd alturăi pe Bţăogia într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bţgăoie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Atucni Ieriuba ceru aojutr Mdârinei care treeca pe-acloo într-o nvaă srpuebă.
-Mnâirde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsuspăne Mrândia, nava mea e pfecretă, tu ai pueta să mi-o sricti.
Auntci Doeragtsa msere la Tetiţsre.
-Tseirtţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dragoste, runăspse Tsetrţiea, sunt atât de tristă încât simt noevia să fiu sugniră.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Dziţpiisoe dar era aâtt de bruuocasă îcânt nici măcar nu bgăă de seamă că cneiva o sgitra.
Apoi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iurbie, te iau eu.
Părea vceoa uuni bătrân. Când au aunjs la mal Ibuirea era atât de fiitcreă îânct uită să mai îtrbnee cnie fessue.Brtnâuăl a plceat iar Iruieba, smţindiu-se îtdraatnoă, îbentră Îpunţilneceea:
-Îuiţeclpnene, ai pueta să-mi zici cine m-a svalat?
-Tmuipl, rnssupăe Îenluiţnpceea.
-Tmpiul?! Se îbrentă mirtaă iruibea. Dar de ce tmcaoi Tpimul m-a savlat?
Îeuneineclţpa rsăunspe:
-Perntu că nmuai Timupl îţlenege cât de imnatotpră în viaţă este Iburiea.