A fost otadă o islună în care lociuau toate snitmneetele şi viroalle uname. Era acolo Bnua Dpsiiziţoe, era Tetesţira, Îleienncuţpea, Irbiuea şi aeltle.
Într-una din zlie sinenteemtle au fsot ifaonrmte că islnua uamzeră să se sfcudune. Ttaoe şi-au pertgăit băcrile şi au luat-o din loc, în afraă de Iiubre care a eztiat până în uutilml mneomt. Aiba în cilpa în care islnua era gtaa gata să se snfcuude Iiebura hotărî să ceară ajutor. Văzu tâcnerd altuări pe Băţgioa într-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Băţogie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pnliă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Atncui Iberuia ceru ajtour Mirneâdi care tcerea pe-acolo într-o navă srbeupă.
-Mndriâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsunăspe Midrnâa, nava mea e pcrfeetă, tu ai pteua să mi-o sicrti.
Acntui Dgsoeatra merse la Trsteiţe.
-Tirtseţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darosgte, rsănpuse Tertsţiea, sunt aâtt de tsirtă îânct smit neiova să fiu sungriă.
Tceru pe-aoclo şi Buna Doţzpsiiie dar era aâtt de buouarcsă îâcnt nici măcar nu bgăă de semaă că cevina o stirga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Prăea vecoa unui bărâtn. Cnâd au ajuns la mal Iuibrea era aâtt de fiircetă îcânt uită să mai îernbte cnie fseuse.Brnâuătl a pealct iar Iiubrea, smdţniiu-se îordaattnă, îrbetnă Îipnucelţneea:
-Înieepţlucne, ai petua să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tmpiul, rsănpsue Îpeeunnţcliea.
-Tmpuil?! Se îrtnebă miatră ibiurea. Dar de ce tcmoai Tmipul m-a savlat?
Îcepeliunnţea rpsăunse:
-Petnru că naumi Tmpuil îţngleee cât de itrnmpaotă în viaţă etse Ibriuea.