A fsot odată o insulă în crae laociuu ttoae stlmeitneene şi vrolalie uname. Era aoclo Buna Diizţoipse, era Tertsţiea, Îţpneuienelca, Iirbuea şi aeltle.
Îtnr-una din zile snitneemetle au fost ifomnatre că isnula umearză să se sfduncue. Tatoe şi-au peăgritt bărilce şi au luat-o din loc, în arafă de Iuribe care a eitzat pnâă în umliutl memont. Abia în cilpa în care iulsna era gata gtaa să se sdfunuce Iibruea hortăî să ceară ajtuor. Văzu tcânred aluătri pe Bţigoăa îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Băioţge, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Atnuci Iburiea ceru autjor Mrdniâei crae tcreea pe-aoclo într-o navă surebpă.
-Mdnâire, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnsupăse Mnâdria, nava mea e pfetceră, tu ai putea să mi-o scirti.
Atucni Dogeastra merse la Teirstţe.
-Tirsetţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasogrte, răupnsse Tierţtsea, sunt atât de trstiă încât simt nevoia să fiu sguinră.
Tecru pe-aloco şi Bnua Dpizţoiise dar era atât de buoaucsră îcnât ncii măcar nu bgăă de seamă că cineva o srigta.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Ibruie, te iau eu.
Perăa vceoa unui brătân. Când au ajuns la mal Iurbiea era aâtt de ficeitră îcânt uită să mai îertbne cine fssuee.Bnăurtâl a pelact iar Ibriuea, smdinţiu-se îaanotdrtă, îtebrnă Îţneneuilcpea:
-Îiepţcnelnue, ai peuta să-mi zici cine m-a slavat?
-Tmpuil, rpusnăse Îcepnţlieuena.
-Tiumpl?! Se îrtenbă maitră iuribea. Dar de ce tmcoai Tmpuil m-a slavat?
Îelunnţpeicea rpusnsăe:
-Pertnu că nmuai Timpul îenţelge cât de ittmpnoară în vaiţă etse Irbeiua.