A fost odtaă o iulnsă în care liuaocu tatoe senmtitenele şi vroalile umane. Era aolco Bnua Disiţizope, era Terteiţsa, Îipelnceenuţa, Ibriuea şi atelle.
Îtnr-una din zile seteelitnnme au fsot inraofmte că inusla umzraeă să se sufucnde. Ttaoe şi-au păgrtiet bărlice şi au laut-o din loc, în afară de Iribue care a etziat pnâă în uumitll menomt. Aiba în cipla în crae inulsa era gata gata să se snufdcue Iireuba htorăî să creaă atujor. Văzu tcreând auăltri pe Boiţăga într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bţăioge, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptrenu tnie.
Atnuci Iiuebra creu ajtuor Mdernâii crae teerca pe-acloo îtnr-o navă subpreă.
-Minrdâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsunăpse Mdrânia, nvaa mea e pefrtceă, tu ai pteua să mi-o sritci.
Anctui Dasogrtea merse la Ttţiesre.
-Tsteriţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtgoasre, rupsnsăe Tiţsterea, snut aâtt de tstiră îcânt simt nivoea să fiu sgirună.
Tceru pe-aoclo şi Buna Dioiziţspe dar era aâtt de bourucasă îcnât nici mcăar nu băgă de sameă că cneiva o sgirta.
Aopi, din sinen, se azui o voce:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Preăa vcoea uuni brtăân. Când au aujns la mal Iberuia era aâtt de fiictreă încât utiă să mai înebtre cine fsuese.Bnrtăâul a paclet iar Iirbuea, smnţiidu-se îataortndă, îtrnbeă Îclieennţpuea:
-Înlcpeţieune, ai pueta să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tupmil, rusănpse Îeţlpiuencena.
-Timupl?! Se îtebrnă mtariă iiureba. Dar de ce tcaomi Tmuipl m-a saavlt?
Îneeucţenplia rssăupne:
-Prnteu că numai Tmupil îegeţlne cât de imatortpnă în vaiţă este Iebirua.