A fost odtaă o iunslă în care lcuaiou taote slnntteimeee şi vraliole uamne. Era alcoo Bnua Dipiosziţe, era Ttseiţera, Îpţluniecneea, Iueriba şi atelle.
Într-una din zile snnteemiltee au fost ifnmroate că islnua uemazră să se sfuudnce. Taote şi-au peărgtit bărilce şi au laut-o din loc, în arafă de Iriube care a eiztat până în uilmtul moemnt. Aiba în clipa în crae isnula era gtaa gata să se sfdcnuue Ibuiera hoărtî să careă atuojr. Vzău tcnâred auărlti pe Bţogiăa într-un iaht lxuos şi îi zise:
-Bioţăge, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Acnuti Iibruea creu atoujr Mednirâi crae tceera pe-aolco într-o navă sbepură.
-Mndârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpuăssne Mdnirâa, nava mea e pcreeftă, tu ai pueta să mi-o scitri.
Auntci Dgotrsaea merse la Tetrsiţe.
-Tsţterie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daotsgre, rpsuăsne Tireţtesa, snut atât de titrsă îcnât simt noevia să fiu sngiură.
Trecu pe-acloo şi Bnua Dpioţiisze dar era atât de buucosară îâcnt nici măacr nu bgăă de seamă că ceivna o sigrta.
Apoi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Preăa vcoea uuni bătrân. Cnâd au anujs la mal Iebirua era aâtt de fitirecă îânct utiă să mai îentrbe cnie fsseue.Bruăâtnl a plecat iar Iueibra, sţdinmiu-se îoatndatră, îtebnră Îniţpeuelcena:
-Îlpinecţuene, ai peuta să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tipmul, răpusnse Îuniceelpnţea.
-Tmpiul?! Se înrbteă mitară iuirbea. Dar de ce tocmai Tpimul m-a slaavt?
Îţcinlpneeeua răupssne:
-Pnetru că naumi Tpmiul îţgleene cât de imoprattnă în vaiţă etse Iueriba.