A fsot otadă o iulsnă în crae lcuoiau taote sentteniemle şi vroillae uname. Era aolco Buna Dipisţzioe, era Tţstireea, Îilucepţnneea, Irubiea şi atelle.
Îtnr-una din zile sttmeenienle au fsot irofmante că isluna uamreză să se sudcnfue. Toate şi-au păgteirt bcrliăe şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibiure crae a eaitzt până în uiumtll mmenot. Abia în clipa în crae isnlua era gata gtaa să se sufcunde Iirueba htăroî să ceară aujtor. Vzău tâcrend aăturli pe Boţgiăa îtnr-un iaht luxos şi îi zsie:
-Biţgăoe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Autcni Ibruiea ceru ajtuor Mâdinrei care tceera pe-acloo îtnr-o nvaă seburpă.
-Mdnirâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpusnsăe Mdniâra, nvaa mea e pfcteeră, tu ai peuta să mi-o sctiri.
Atcnui Drtoasgea msere la Tistreţe.
-Trtţeise, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drsoagte, rspunăse Tersiţtea, sunt atât de ttrisă înâct simt nvieoa să fiu singruă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dzţipisoie dar era aâtt de bruauocsă îâcnt ncii mcaăr nu băgă de semaă că cienva o striga.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Perăa vecoa unui brâătn. Când au ajuns la mal Iuirbea era aâtt de fcriietă îcânt utiă să mai îenrtbe cnie fesuse.Băâurtnl a paeclt iar Iierbua, siminţdu-se îratonadtă, îtnberă Îcpeuneilţena:
-Îeciennuţlpe, ai pteua să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tiupml, răspnuse Îţeplneenciua.
-Tmpiul?! Se îtnerbă mritaă iribeua. Dar de ce toacmi Tmipul m-a salavt?
Înnpţclueeeia rsnspuăe:
-Pnertu că numai Tmipul îelegnţe cât de ioarmtnptă în viaţă este Ibierua.