A fost oadtă o insluă în crae lciouau ttoae sitemntneele şi vriolale unmae. Era acloo Buna Doziţpisie, era Teertsţia, Îlnnţicepeeua, Ieirbua şi aletle.
Într-una din zlie steneenmltie au fost imtroanfe că inusla uamreză să se sfncuude. Tatoe şi-au pretgăit brilăce şi au laut-o din loc, în arafă de Iuibre crae a eatizt până în uluimtl mnemot. Abia în cipla în crae inusla era gata gtaa să se sdcnufue Ibireua htorăî să caeră aotujr. Văzu tecnrâd autlrăi pe Bţăoiga îtnr-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Bogiţăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Ancuti Iurbeia ceru aujtor Mndierâi crae trceea pe-acolo într-o nvaă serpbuă.
-Mrnidâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsnăupse Mâdrnia, nava mea e pfeecrtă, tu ai pteua să mi-o scitri.
Acutni Daotregsa mrsee la Tetţsire.
-Trestiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogsarte, rsăpnuse Tţretseia, sunt aâtt de tristă îcnât simt nveoia să fiu snguiră.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dsţpiiioze dar era aâtt de bucauorsă îcnât nici măacr nu bgăă de sameă că cnviea o sigrta.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iibrue, te iau eu.
Preăa vocea uuni btărân. Cnâd au anjus la mal Iureiba era aâtt de fcteiriă îânct utiă să mai îterbne cine fessue.Bnăâurtl a placet iar Ireiuba, sţdnimiu-se îarnoadttă, înbretă Îuicpenlţneea:
-Îţenueclpine, ai pueta să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tipmul, rupăsnse Îuţnecnilpeea.
-Tmuipl?! Se îtenrbă miartă iureiba. Dar de ce tomcai Timpul m-a salvat?
Îuenpenlicţea rsunăpse:
-Prtneu că nmaui Tipmul înlţeege cât de imatponrtă în vţiaă este Ibiurea.