A fost otdaă o isunlă în crae liacuou toate setmtenneile şi villaore uanme. Era alcoo Buna Diizoţpsie, era Tsirţteea, Îucnniţepleea, Ieribua şi atlele.
Îtnr-una din zile seintneetmle au fost imotnfare că isulna uezarmă să se sucdunfe. Taote şi-au păgterit bcirlăe şi au laut-o din loc, în arfaă de Iuirbe care a ezatit până în utuimll mmeont. Aiba în cipla în crae isluna era gtaa gata să se scunufde Iibruea htăroî să ceară atoujr. Vzău tâercnd autălri pe Băgţioa într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Băiţgoe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pnilă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi prnetu tine.
Anctui Ieiruba ceru autjor Mnâidrei care tcreea pe-acolo îtnr-o navă sbrpueă.
-Mdrâine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspunăse Mnrdiâa, nava mea e pfceteră, tu ai pteua să mi-o sirtci.
Antuci Daosgrtea mrese la Trţstiee.
-Titresţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogrstae, răsunpse Tteriţesa, sunt atât de ttirsă îânct smit noviea să fiu snuigră.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dsizoiţipe dar era aâtt de buroacusă încât ncii mcăar nu băgă de seamă că cineva o sigtra.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iibrue, te iau eu.
Părea voeca uuni bârtăn. Când au aujns la mal Iuirbea era aâtt de feitcriă îcânt utiă să mai îtnbere cine fsuese.Bârntăul a peaclt iar Ierubia, snidţimu-se îoatarndtă, îbrnteă Îeunţnlecipea:
-Înecupeilţne, ai pteua să-mi zici cnie m-a saavlt?
-Tmupil, rupnsăse Îencupneeilţa.
-Tumpil?! Se înretbă marită iubreia. Dar de ce tomcai Tipmul m-a svalat?
Îţcnpeuielnea răsupnse:
-Perntu că nmuai Tpimul îeenlţge cât de itnpramotă în vţiaă etse Iriebua.