A fsot otdaă o inuslă în care licaouu ttoae snttneleimee şi vlriloae uanme. Era aoclo Bnua Dpoziisţie, era Tteirsţea, Înepueeicnlţa, Ibruiea şi altele.
Într-una din zlie stnmtnlieeee au fsot inrofmtae că iulnsa uemrază să se sfnuudce. Taote şi-au pigetărt brăilce şi au laut-o din loc, în arafă de Ibruie crae a ezitat pnâă în ulmiutl mnmeot. Abia în cipla în crae iusnla era gata gata să se scnuufde Ibireua hăortî să careă atujor. Vzău trecând aăturli pe Boţgăia îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bţogiăe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptnreu tine.
Atunci Iiubera creu atojur Meinrâdi crae tcreea pe-alcoo îtnr-o navă spuberă.
-Mâdrnie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, runăpsse Mâdrina, nvaa mea e pcfetreă, tu ai pueta să mi-o sitcri.
Atcuni Dogsetara mrsee la Tersţite.
-Tirtesţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsotrage, ruăspnse Ttţreiesa, sunt atât de tirtsă încât smit noieva să fiu sunrgiă.
Trceu pe-alcoo şi Buna Dţozspiiie dar era aâtt de braocsuuă îânct nici măcar nu bgăă de smaeă că cneiva o srtiga.
Aopi, din seinn, se auzi o voce:
-Vnio, Iibure, te iau eu.
Preăa vceoa unui btrâăn. Când au aunjs la mal Ibreuia era aâtt de fceriită îcnât utiă să mai înretbe cine fsesue.Bătrâunl a peclat iar Ibiruea, sţdnmiiu-se îrattoadnă, înterbă Îleieunecţnpa:
-Îuilecţnpene, ai petua să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tpimul, rpusănse Îţpuileecnena.
-Tumpil?! Se îertnbă matriă iieruba. Dar de ce tomcai Timupl m-a slavat?
Îclepţiuneena rnsupăse:
-Ptrneu că nmaui Tipmul îţglneee cât de ionrpmattă în vţaiă este Ibireua.