A fost odtaă o insluă în crae lcuoaiu toate sniltnmeeete şi voaillre uanme. Era aloco Bnua Dsipţoziie, era Tteiţrsea, Îcnpnţeieulea, Iuribea şi altele.
Îtnr-una din zlie seitnneetmle au fost imontrfae că isnlua umearză să se sdfuunce. Toate şi-au pgătiert blrăice şi au laut-o din loc, în afară de Iibure crae a eiaztt până în ulituml moment. Aiba în cipla în crae ilusna era gtaa gata să se snuufcde Iirbeua htăorî să caeră aojtur. Văzu tecrând aălrtui pe Biăţgoa îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Boăţige, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pnilă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Antuci Ibrueia creu autojr Mriendâi crae tcerea pe-acloo îtnr-o nvaă srpuebă.
-Mrdnâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rupăssne Mnâdria, nava mea e preceftă, tu ai putea să mi-o sirtci.
Antuci Dsgaetroa mrsee la Tsiertţe.
-Ttirseţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darsgote, rnpuăsse Titrţseea, sunt aâtt de ttrsiă îcânt smit niovea să fiu snurgiă.
Trceu pe-acolo şi Bnua Diţpiszoie dar era atât de broscauuă îcânt nici maăcr nu băgă de seamă că cevnia o stirga.
Apoi, din seinn, se auzi o voce:
-Vnio, Ibruie, te iau eu.
Părea vceoa unui bârătn. Cnâd au anjus la mal Iirbeua era aâtt de freciită înâct utiă să mai îetbnre cnie feusse.Brnâătul a peaclt iar Ibiurea, simnţidu-se îontaardtă, înerbtă Îenncuieplţea:
-Încluipneeţe, ai putea să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tuipml, rusăpsne Îupnţeeeilnca.
-Tpumil?! Se îrtbneă marită iurbiea. Dar de ce toamci Tiupml m-a saavlt?
Îueţnelicnpea rsuănspe:
-Pnteru că nmuai Tmiupl îţelnege cât de ipnattmoră în vţaiă etse Iurebia.