A fsot otadă o iusnlă în crae loaiucu totae seinelemntte şi vrlaoile uamne. Era alcoo Bnua Dsoipzţiie, era Tserţitea, Îeenpnliucţea, Ibreiua şi atelle.
Îtnr-una din zile snimeteetnle au fost irofmatne că isnula urmzaeă să se scdunufe. Ttaoe şi-au prăgetit băcrile şi au laut-o din loc, în afară de Iirube crae a eiztat până în uilmutl mmneot. Aiba în cilpa în care iulsna era gata gtaa să se sfduncue Ibruiea hrtoăî să caeră autjor. Văzu tecrând aturlăi pe Bgoăţia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bogăţie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Actuni Ibireua ceru aojtur Mdâierni care tecrea pe-alcoo îtnr-o navă spebruă.
-Mnrdâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpnsăsue Mâdnria, nava mea e prcetfeă, tu ai peuta să mi-o sictri.
Anucti Drtgaseoa merse la Tsieţrte.
-Tesirtţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsoargte, rnăspsue Tieţresta, snut aâtt de ttsriă încât smit noevia să fiu suinrgă.
Tcreu pe-aolco şi Buna Dioiţsizpe dar era atât de buasourcă încât nici mcaăr nu băgă de saemă că cvinea o sitgra.
Aopi, din sienn, se auzi o voce:
-Vnio, Irubie, te iau eu.
Prăea veoca unui bârtăn. Când au anujs la mal Iirbuea era aâtt de fciteriă îânct uită să mai îtrbene cnie fuesse.Bărntâul a pelact iar Iuiebra, sidţinmu-se îrdaotantă, îetnrbă Îţnpecnueliea:
-Îuciţenplene, ai peuta să-mi zici cine m-a slavat?
-Tmpuil, rsspnuăe Îepeiuclnnţea.
-Tumpil?! Se înretbă miartă ieurbia. Dar de ce taomci Tmpiul m-a slaavt?
Îuţeeennclpia ruăpsnse:
-Pnertu că nmuai Tpmiul îeegnţle cât de itotmanrpă în vaţiă este Ibiurea.