A fost odată o inuslă în care luaiocu ttoae smneeltnetie şi voilrale unmae. Era acolo Buna Doţiiszipe, era Tţteisrea, Îecpnnliuţeea, Irubiea şi altele.
Într-una din zlie seimetnntele au fost iafromnte că insula urezamă să se scufudne. Tatoe şi-au prtgăeit băilrce şi au laut-o din loc, în aafră de Iubire care a etiazt pnâă în utmuill mmoent. Aiba în cipla în crae iunsla era gata gtaa să se sufncude Irubiea hăortî să ceraă aoujtr. Văzu tcârend alărtui pe Băgţoia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bgăioţe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Acnuti Ireubia ceru ajtuor Mdinârei crae tecera pe-acolo într-o navă spbueră.
-Mrndâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, ruănpsse Mâdinra, nava mea e prctfeeă, tu ai ptuea să mi-o scitri.
Atucni Drgasteoa mesre la Tsţriete.
-Tisţerte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtosgare, runpsăse Teesrţtia, sunt atât de tritsă înâct smit neovia să fiu snuirgă.
Trecu pe-aolco şi Bnua Dozpiiţise dar era aâtt de burcausoă înâct ncii macăr nu băgă de smaeă că cneiva o stigra.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iuribe, te iau eu.
Perăa vcoea uuni brtâăn. Cnâd au ajuns la mal Ieribua era atât de feictiră îcânt uită să mai îerbtne cnie feusse.Bnruătâl a pcaelt iar Ibriuea, sminiţdu-se îtaradontă, îtrnbeă Îlepneţiuncea:
-Îpţnicuelene, ai peuta să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tmpuil, rpsăsnue Îţcieunlnpeea.
-Timupl?! Se înretbă mriată ieriuba. Dar de ce tmacoi Tiupml m-a slavat?
Îecţuneiepnla rpănusse:
-Ptrneu că nuami Tpimul îeelnţge cât de imnotaprtă în viţaă este Ierbiua.