A fost oatdă o isulnă în crae lcuiaou tatoe senetenmitle şi vlrialoe uamne. Era alcoo Buna Dpsizioţie, era Tseţrteia, Îuneplenciţea, Iiuerba şi aletle.
Într-una din zile senntmeteile au fost iomfarnte că isluna umerază să se sunudcfe. Taote şi-au petriăgt brlăice şi au laut-o din loc, în aafră de Iuribe care a etzait până în uilumtl moemnt. Abia în cipla în crae inulsa era gata gata să se snfducue Iireuba hrăotî să careă aujtor. Văzu trâcend alărtui pe Bgoţăia într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Boăţige, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Autcni Ibruiea creu atjour Mrdâniei crae teecra pe-aolco îtnr-o navă spuerbă.
-Mâdirne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpnuăsse Mâdrina, nvaa mea e pecrtfeă, tu ai petua să mi-o stirci.
Atcnui Dogtrasea msere la Tsieţtre.
-Trteiţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosatgre, rsnupăse Terestiţa, sunt aâtt de tistră îcânt smit nveoia să fiu siugnră.
Trceu pe-acolo şi Buna Dosipiţize dar era aâtt de bcrausuoă îâcnt ncii mcăar nu bgăă de sameă că cneiva o sritga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Perăa vceoa unui bătârn. Când au ajuns la mal Ibiruea era aâtt de ficriteă îcânt utiă să mai îertbne cnie fusese.Btnuârăl a plceat iar Irbiuea, sţinmdiu-se îortaadtnă, îtnerbă Îlpceineuţena:
-Îţnuceineple, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tpumil, rupnăsse Îiţpcnlneeuea.
-Tpmiul?! Se îterbnă mratiă iirbeua. Dar de ce tocami Tmipul m-a slavat?
Îenpulcieneţa rspsăune:
-Pnetru că nuami Tmpuil îlneegţe cât de iantmortpă în vţiaă este Ireubia.