A fost oatdă o ilsună în crae liaocuu ttaoe sttmeienlnee şi vlilaroe umane. Era alcoo Bnua Diszpoiţie, era Tstieţrea, Înilecţenupea, Irubiea şi aeltle.
Într-una din zlie sitmtelnneee au fsot iomartfne că isulna ueramză să se snufucde. Taote şi-au pieătgrt brilcăe şi au laut-o din loc, în afară de Iibrue care a eztiat pnâă în umluitl menomt. Aiba în cilpa în care isluna era gata gata să se sfuucnde Iurieba htoărî să careă ajoutr. Vzău tnceârd atrăuli pe Bgţăoia îtnr-un ihat louxs şi îi zise:
-Băogţie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de agnirt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Actuni Iuribea ceru atoujr Mnediâri care trceea pe-aoclo într-o navă spebruă.
-Mnrâdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnuăpsse Mdrânia, nava mea e pfreectă, tu ai pueta să mi-o sircti.
Atnuci Desoatgra merse la Tsetţire.
-Trsietţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgarotse, răunpsse Teseitrţa, sunt aâtt de trsită îânct simt neiova să fiu sgniură.
Tcreu pe-alcoo şi Bnua Disţozipie dar era atât de bcsuoaură înâct nici mcaăr nu băgă de smaeă că cvinea o sitrga.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Perăa vceoa unui brăâtn. Cnâd au ajuns la mal Iiburea era atât de feritciă îcnât uită să mai îtrenbe cine fessue.Buăârntl a pcelat iar Iubriea, sidnţimu-se îndtrtoaaă, îrnetbă Îenicţepnelua:
-Îclţeuinnepe, ai ptuea să-mi zcii cine m-a salvat?
-Tpiuml, rsnpsuăe Îţelnieeucpna.
-Tpmiul?! Se îertbnă mirată iruibea. Dar de ce tmoaci Tipuml m-a salavt?
Îuplciţnneeea răpnusse:
-Pnrteu că nmaui Timpul îlneeţge cât de irmnpaottă în vaţiă etse Iburiea.