A fost oadtă o inlusă în care lociuau ttoae smtnitlneeee şi vlariole uname. Era acloo Bnua Dpiszoţiie, era Tetriseţa, Îpuniţnlceeea, Iieurba şi atlele.
Îtnr-una din zlie sentietnmele au fsot ioafntmre că isnula uzmareă să se scnuufde. Taote şi-au pgeătrit brcilăe şi au luat-o din loc, în aafră de Iibure care a etziat pnâă în umuiltl moemnt. Aiba în clipa în crae inusla era gtaa gtaa să se suncfdue Iburiea hortăî să craeă aoutjr. Vzău trenâcd atălrui pe Băţgoia îtnr-un iaht loxus şi îi zsie:
-Băţgoie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Atnuci Iurbiea ceru aoujtr Mriednâi care tereca pe-aoclo îtnr-o nvaă sueprbă.
-Mdirnâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruspănse Mdirnâa, nvaa mea e prfecetă, tu ai ptuea să mi-o stcrii.
Antuci Dgtrasoea mrsee la Tţetrsie.
-Tţrsiete, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgtsaoe, rsunpsăe Tiţreesta, snut atât de tsitră îcnât simt noeiva să fiu srgnuiă.
Tercu pe-aloco şi Bnua Dipsozţiie dar era atât de buracuosă îcnât ncii măcar nu băgă de saemă că ceniva o sgtira.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Preăa vecoa unui bâărtn. Când au ajuns la mal Iueriba era atât de frectiiă încât uită să mai îebntre cnie feusse.Bntârăul a peclat iar Iruebia, sţnmiidu-se îatnrdoată, îrnetbă Înpţicuneleea:
-Îecipnţlneue, ai putea să-mi zici cine m-a salvat?
-Tmpuil, rsuănspe Îineneuţlcpea.
-Tmipul?! Se îrntbeă mirată iirbuea. Dar de ce tmacoi Tmipul m-a salvat?
Îenpţineulcea răpsnuse:
-Pntreu că nmuai Tpmiul înţeelge cât de iponrttamă în vaţiă etse Iueibra.