A fsot oatdă o iunslă în crae liuocau taote snnmeeietlte şi virlaole umnae. Era aloco Bnua Dioiţsizpe, era Teetsirţa, Îueeenlipcnţa, Iruieba şi atlele.
Îtnr-una din zlie stmnelteneie au fost imtnafore că isunla umzaeră să se scdufnue. Tatoe şi-au ptegărit brilcăe şi au luat-o din loc, în aafră de Iibure crae a ezitat pnâă în uiltmul menmot. Abia în clpia în care inusla era gtaa gata să se sufuncde Iiurbea hărtoî să creaă ajtuor. Vzău tcnâerd aărulti pe Bgoiăţa îtnr-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Bţiogăe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi perntu tine.
Ancuti Ibierua creu autojr Mrieândi care trceea pe-alcoo îtnr-o navă surpebă.
-Mnâdrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsunăpse Mrnidâa, nava mea e pcfrteeă, tu ai pueta să mi-o srtici.
Auncti Dgstaorea msere la Tsrtieţe.
-Tiserţte, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogtsare, rnpăusse Tritţseea, sunt atât de ttisră îânct smit niovea să fiu sguinră.
Tecru pe-acloo şi Bnua Dţsizipoie dar era aâtt de braosucuă îcânt nici mcaăr nu băgă de seamă că ceivna o sirtga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Iibure, te iau eu.
Peăra vocea uuni bărtân. Cnâd au aunjs la mal Iuirbea era atât de fciertiă îcânt uită să mai îenrtbe cnie fsesue.Buârntăl a paclet iar Iurbiea, sţinimdu-se îoatdartnă, îretnbă Îlţepenicuena:
-Îunecţenlpie, ai ptuea să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tmipul, rănusspe Îeupncnlieeţa.
-Tpumil?! Se îtbnreă marită ibuiera. Dar de ce tmoaci Tupmil m-a saalvt?
Înpcţienuelea răpnsuse:
-Ptrenu că nmaui Tipuml îgnelţee cât de imrotantpă în vţiaă etse Iribuea.