A fsot otadă o iunslă în crae lociuau totae stieemnetnle şi vlriolae uanme. Era acolo Bnua Dsiopzţiie, era Terstiţea, Îţecepnnuliea, Iuierba şi aeltle.
Într-una din zlie settiemnnele au fost inraomfte că isnula umezraă să se sdfucune. Ttaoe şi-au pgiărtet bicălre şi au laut-o din loc, în afară de Iburie crae a etaizt pnâă în utimlul menmot. Aiba în cplia în crae islnua era gata gata să se snufdcue Iiburea hătorî să careă ajtuor. Văzu tceârnd autlrăi pe Bogţăia îtnr-un iaht luoxs şi îi zise:
-Băogiţe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Ancuti Iubiera creu ajtuor Mrâdniei care trecea pe-alcoo într-o nvaă sbrpeuă.
-Mndiâre, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, ruspnsăe Mdirâna, nava mea e ptfecreă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Atunci Dgeosrtaa mrsee la Ttseirţe.
-Tsitreţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtaogsre, rupnssăe Tsietţera, snut atât de tistră îcânt simt nveoia să fiu sniugră.
Tercu pe-aolco şi Buna Dipoţizise dar era aâtt de bcsuouraă îâcnt ncii măacr nu bgăă de seamă că cnveia o stirga.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Preăa vocea uuni bătrân. Când au aunjs la mal Ibiurea era atât de fcieitră îcnât uită să mai îrtenbe cine fuesse.Btnuărâl a pelcat iar Iierbua, smţinidu-se îaortdntaă, îtrenbă Îeunclnpeeiţa:
-Îuelpcinenţe, ai ptuea să-mi zici cnie m-a savlat?
-Tmpuil, rusnpsăe Îţeenicnpelua.
-Tupmil?! Se îbertnă mitară ieiubra. Dar de ce tocmai Tiupml m-a slvaat?
Îţlcupneeenia ruăspnse:
-Petnru că nuami Tmpiul îelgeţne cât de iattnoprmă în vaiţă etse Ibireua.