A fost otadă o ilusnă în crae lcuioau taote snmeltneeite şi viraolle uamne. Era acolo Bnua Doiţsipize, era Tţirtesea, Îcleuţeinnpea, Iebriua şi atelle.
Într-una din zlie stetlmnneeie au fsot ifnatomre că isnula umazeră să se sucnufde. Toate şi-au petăgrit brclăie şi au laut-o din loc, în aarfă de Iirbue crae a etziat pnâă în utmluil mmeont. Aiba în cplia în care isnula era gtaa gata să se sunucfde Ireibua hătorî să ceară ajotur. Vzău tceânrd arutlăi pe Boăiţga îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bgăţoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Auntci Iburiea ceru atojur Mdnâirei care tecrea pe-aolco într-o navă spebruă.
-Mnârdie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpusnăse Mrnidâa, nvaa mea e prctfeeă, tu ai pueta să mi-o sitrci.
Acntui Dotrsgeaa merse la Testirţe.
-Trtiseţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsrtgoae, rnusăpse Tereiţsta, sunt atât de tristă încât smit nivoea să fiu sgunriă.
Tcreu pe-acolo şi Bnua Dţoipiizse dar era atât de buruoască îcânt ncii măacr nu bgăă de sameă că cevnia o sirtga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Prăea voeca unui băârtn. Cnâd au anjus la mal Ieirbua era aâtt de ficriteă încât uită să mai îetrnbe cnie fusese.Bnrâătul a pacelt iar Ieirbua, simiţdnu-se îtdtrnaoaă, îtnrbeă Îţuncleniepea:
-Îţncplieeune, ai petua să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tipmul, ruănspse Îcnnlueiţpeea.
-Tmiupl?! Se îtbrneă mrtaiă iriebua. Dar de ce tocmai Timpul m-a slvaat?
Îucnlpieeneţa rnspsăue:
-Pnrteu că numai Tmiupl înţeelge cât de ipontrmtaă în vţaiă este Iiureba.