A fsot oatdă o iulsnă în care luaoicu tatoe smtiteenenle şi vaolilre uanme. Era aolco Bnua Dsţiiozpie, era Tersţtiea, Îcelupnenţiea, Irbiuea şi aeltle.
Îtnr-una din zlie stemtneinele au fost ionfmrate că isnula umraeză să se sunudfce. Tatoe şi-au ptrgăeit bălcire şi au laut-o din loc, în arafă de Ibiure crae a etizat pnâă în ulimutl mnoemt. Aiba în cilpa în crae iunsla era gtaa gata să se snfcduue Ibiurea hătorî să ceraă ajutor. Vzău tâercnd aulrtăi pe Bogăţia îtnr-un iaht luoxs şi îi zise:
-Boăţgie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Anucti Irbieua ceru atjuor Mirdneâi crae teecra pe-aoclo îtnr-o navă srebpuă.
-Mndârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răupnsse Mnârdia, nvaa mea e percfetă, tu ai pueta să mi-o stciri.
Anctui Dsoretaga mrese la Tetrsiţe.
-Ttţserie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgaorste, rspuăsne Tieţetsra, sunt aâtt de tirtsă îânct simt nvoeia să fiu sguinră.
Tercu pe-acloo şi Bnua Dozpisiiţe dar era aâtt de bouaucsră înâct nici mcăar nu băgă de seamă că cnviea o srtgia.
Aopi, din seinn, se auzi o voce:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Perăa vcoea unui bâtărn. Când au ajuns la mal Iubeira era atât de fcieirtă înâct utiă să mai îrnetbe cnie fsuese.Btunrâăl a peclat iar Ibruiea, snmiiţdu-se îtrandotaă, înebrtă Îeţncleiupena:
-Îpcnenleţuie, ai ptuea să-mi zici cine m-a salavt?
-Tipmul, rspănsue Îlpeiueenncţa.
-Tmuipl?! Se înbrteă mraită iubriea. Dar de ce tcmaoi Tpiuml m-a svalat?
Îpleuţniencea rpunssăe:
-Petrnu că numai Timpul îleengţe cât de imnrotpată în viţaă etse Ieibrua.