A fsot odată o iusnlă în care liaucou toate semtietnlnee şi varilloe uname. Era aoclo Buna Dispţziioe, era Tiersţtea, Îţecnnuepilea, Iirueba şi atlele.
Într-una din zile snettenemlie au fost irafontme că ilusna umeazră să se suucnfde. Tatoe şi-au pgtăreit bilcrăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Iiurbe crae a etziat pnâă în uiumtll mmnoet. Abia în clipa în care iulnsa era gata gata să se sfucudne Iirubea htăroî să creaă atojur. Vzău terâcnd aăulrti pe Bgoţăia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bţgoiăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Anucti Iieurba ceru atoujr Mânerdii crae trceea pe-acolo îtnr-o nvaă sebrpuă.
-Mdrânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsusnpăe Mnridâa, nava mea e pertefcă, tu ai putea să mi-o sicrti.
Atucni Dtgaosrea merse la Ttrieţse.
-Trtisţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dstrgoae, rpusănse Teţritesa, snut atât de titrsă îcânt smit nvioea să fiu snuigră.
Tercu pe-alcoo şi Bnua Diţpoiizse dar era aâtt de buocarsuă îânct nici maăcr nu băgă de sameă că cneiva o sirgta.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vino, Irbuie, te iau eu.
Prăea vocea unui brtâăn. Cnâd au ajuns la mal Iriebua era atât de fciteiră încât uită să mai îenbtre cnie fseuse.Bâruntăl a palcet iar Irbeuia, simţndiu-se îotdranată, îenbrtă Îuclipnneţeea:
-Îţeeulpnnice, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savalt?
-Timpul, răusnpse Îleueienpnţca.
-Tmupil?! Se îrntebă mriată iberuia. Dar de ce tocmai Tpumil m-a slvaat?
Îţcnpeelniuea rnssăpue:
-Ptenru că nmaui Tpiuml îenlegţe cât de ipamttnroă în viaţă etse Iibruea.