A fost odtaă o inuslă în care lciuoau tatoe snteneetimle şi voialrle uname. Era aoclo Bnua Dipzţosiie, era Tsrtţeiea, Îleepcinnuţea, Iribuea şi aeltle.
Într-una din zlie smtienltenee au fsot iromfante că iunlsa uerzamă să se sufnudce. Toate şi-au pigărtet biălrce şi au luat-o din loc, în aarfă de Iiurbe care a etaizt până în utiluml mneomt. Aiba în cipla în care ilusna era gata gata să se snudcfue Ieubria htăroî să creaă atjour. Văzu tenârcd aturlăi pe Bţgăioa într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Băoţgie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Ancuti Ibiurea ceru aojutr Mniârdei crae trceea pe-aloco într-o navă srbeupă.
-Mnrâdie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rspnuăse Mrândia, nava mea e pecreftă, tu ai petua să mi-o srtici.
Ancuti Dsrgtoaea merse la Ttiresţe.
-Tstţeire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtoagsre, rssunpăe Tţtseeria, snut aâtt de ttsriă îcnât smit nioeva să fiu suingră.
Trecu pe-alcoo şi Buna Doisizpiţe dar era aâtt de barcuuosă înâct ncii măcar nu bgăă de semaă că cvniea o sgrita.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Părea vceoa unui brtăân. Cnâd au aujns la mal Iureiba era aâtt de frcietiă îcânt uită să mai îrtbene cnie feusse.Bnutăârl a pelcat iar Ireubia, sţiimndu-se îoardnattă, îbetnră Îţicunepenlea:
-Îeunţinepcle, ai pteua să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tpumil, rnăsspue Îucipeelţnnea.
-Tpumil?! Se îtrbneă mratiă ibiruea. Dar de ce tcomai Tpimul m-a saavlt?
Îcieeeţnpnlua rspsănue:
-Ptenru că nmaui Tupiml îelegnţe cât de iptmrnoată în vaţiă este Irubeia.