A fsot odată o ilnusă în care lociuau ttoae steilntenmee şi varliole uname. Era alcoo Buna Dpoiziţise, era Tţsiterea, Înciupleenţea, Ibiurea şi atlele.
Îtnr-una din zile smineettenle au fsot ionrtamfe că iunsla umrezaă să se sncdfuue. Toate şi-au păretgit bcilăre şi au luat-o din loc, în arfaă de Iurbie crae a eztiat pnâă în uutimll mmnoet. Aiba în cilpa în crae iuslna era gata gtaa să se suncdfue Iubirea hărtoî să caeră autjor. Vzău tecârnd aăutlri pe Bgăţoia într-un iaht luoxs şi îi zise:
-Bgăţoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Anucti Iuribea ceru ajutor Mâinrdei crae teecra pe-aloco îtnr-o nvaă sbpureă.
-Mâdinre, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsănupse Mnrdiâa, nava mea e percfetă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Ancuti Doertgasa mrsee la Ttţeisre.
-Tteţrsie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Draogtse, rssnăupe Tţtirseea, snut atât de ttsriă îânct smit nevoia să fiu sniurgă.
Tercu pe-aoclo şi Buna Disoţzipie dar era aâtt de bucarosuă înâct ncii macăr nu bgăă de saemă că cenvia o sgrita.
Apoi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Părea voeca unui brătân. Cnâd au aujns la mal Ibueria era atât de fiicetră îcânt utiă să mai înrbete cnie fuesse.Bărntâul a pelact iar Iirbuea, smiiţdnu-se îtrtodanaă, îentrbă Îţnecunliepea:
-Îţelenpnicue, ai pteua să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tipmul, rupnsăse Înnieţleupcea.
-Tmiupl?! Se îebtnră mitraă ibuirea. Dar de ce tcaomi Tmiupl m-a savlat?
Îeencinpueţla rnuăsspe:
-Ptnreu că numai Tpumil îlngţeee cât de irtnatmopă în vaiţă este Ibiuera.