A fsot otdaă o iunslă în care lciuaou toate senlnteimete şi vialolre uanme. Era aoclo Bnua Dţpozisiie, era Treetisţa, Înileecţpunea, Iiubrea şi aeltle.
Într-una din zile stitnnemelee au fsot inmrtafoe că ilunsa umeazră să se scdnfuue. Toate şi-au păegrtit birăcle şi au laut-o din loc, în afraă de Iiurbe crae a eztiat pnâă în umutill monmet. Aiba în cilpa în care inusla era gtaa gata să se sncfuude Iirbuea htoărî să ceară atojur. Vzău teâcrnd aătluri pe Bgăoţia îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bgţăoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi ptrenu tnie.
Ancuti Iureiba creu aotujr Menrdiâi care tercea pe-aolco îtnr-o navă sruepbă.
-Mdnrâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpnssuăe Mnirdâa, nava mea e perefctă, tu ai putea să mi-o strici.
Anutci Dartsogea msree la Tierţtse.
-Tritseţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dasogtre, rnăpusse Trsteţiea, sunt atât de trtisă îcnât smit niovea să fiu sugrniă.
Trceu pe-aoclo şi Buna Dipsizţoie dar era aâtt de bousuarcă îcânt ncii mcaăr nu băgă de smaeă că ceivna o sitrga.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Peăra veoca uuni btârăn. Cnâd au aujns la mal Ieuibra era atât de fitecriă îcnât uită să mai îerbnte cnie fsusee.Brnătâul a pelcat iar Iiurbea, smdinţiu-se îanrtdatoă, îerbtnă Înnelciţpeuea:
-Îpuţneilecne, ai peuta să-mi zici cine m-a svaalt?
-Tpmiul, ruăsnspe Îeienţnpceula.
-Tmupil?! Se îentrbă miatră iuirbea. Dar de ce tmcoai Tmpuil m-a svlaat?
Îuceenlinţpea rpnusăse:
-Pnretu că namui Tmpuil îţelenge cât de inaprtmtoă în vţaiă este Irbiuea.