A fsot otdaă o iunslă în care luoicau toate stenitnemele şi vlrlioae uname. Era acolo Buna Diţizisope, era Ttereţisa, Îţlpeeicnunea, Ireuiba şi atlele.
Îtnr-una din zile smeleetntnie au fost inoratfme că isulna uamzeră să se sufncude. Taote şi-au pgăertit bcrlăie şi au luat-o din loc, în aafră de Iiubre care a etiazt pnâă în uutliml meomnt. Abia în cpila în care inusla era gtaa gtaa să se snucfdue Ieburia hoătrî să caeră aujotr. Văzu tercnâd auăltri pe Bgoţăia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bţgăoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi perntu tine.
Antuci Iiureba creu autjor Mâriendi crae tecera pe-aolco într-o nvaă sepubră.
-Mrdinâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rănssupe Mrnâdia, nava mea e pectferă, tu ai pteua să mi-o scitri.
Atnuci Dgosratea mrese la Tsirteţe.
-Teitsrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Datsgore, rspăusne Tirsţeeta, snut atât de tsrită îcnât smit nievoa să fiu sgniruă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dizisoipţe dar era aâtt de buucoarsă îânct ncii macăr nu băgă de smaeă că cnivea o sgitra.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iirbue, te iau eu.
Peăra vocea unui btrâăn. Cnâd au aujns la mal Iiurbea era atât de fiicrteă înâct utiă să mai întrebe cine fesuse.Btnâurăl a peclat iar Iiurbea, siţmnidu-se îadaortntă, îretnbă Îepuţecnlinea:
-Îciunpţelene, ai ptuea să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tmpiul, rnspuăse Înleţpuecneia.
-Tipmul?! Se îtrbneă miatră iibuera. Dar de ce tacomi Tipmul m-a slvaat?
Îiecţnlpueena russăpne:
-Pnteru că numai Tpmuil îneţegle cât de iotprmnată în vţaiă etse Ibireua.