A fost oadtă o isunlă în care loiacuu toate stinenetleme şi viralole uanme. Era acolo Bnua Dziioiţspe, era Tsţteriea, Îţeelucnnipea, Iiebrua şi alelte.
Îtnr-una din zlie sneentemltie au fost ifoarmnte că inslua uamzreă să se scuundfe. Ttoae şi-au perăgitt bcriăle şi au laut-o din loc, în aafră de Ibruie care a eaitzt pnâă în uimltul meomnt. Aiba în cilpa în crae iunsla era gtaa gata să se scfunude Ibuirea horătî să ceară aoutjr. Văzu tenrcâd atrăuli pe Bgţiăoa într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Biţăgoe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Atucni Ieribua creu ajotur Mnrideâi care tereca pe-aolco îtnr-o navă spruebă.
-Mnirdâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rssăunpe Midrâna, nava mea e pfceertă, tu ai ptuea să mi-o strici.
Ancuti Datsgeora merse la Ttsreiţe.
-Tretsiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogrsate, rsnuspăe Teteţisra, sunt atât de trsită îâcnt simt nevioa să fiu sguinră.
Tecru pe-aloco şi Buna Dpzisiioţe dar era atât de busoacură încât nici mcaăr nu băgă de smeaă că cvneia o stirga.
Apoi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iuribe, te iau eu.
Preăa vocea unui btărân. Cnâd au aunjs la mal Iurbeia era atât de fretciiă îcnât utiă să mai înrtbee cine fuesse.Btăânrul a peclat iar Iiurbea, sţinmdiu-se îordatatnă, înrtebă Îlpiuecţnenea:
-Îpleiţeucnne, ai pteua să-mi zici cine m-a slavat?
-Tipmul, rpnsusăe Îeenpuecliţna.
-Tpimul?! Se îrebntă miartă iiurbea. Dar de ce tcmaoi Tmpiul m-a svalat?
Îpenluţneicea rupăssne:
-Pntreu că nuami Tupmil îenleţge cât de itmorpntaă în viţaă este Iruebia.