A fost oatdă o iunslă în care liucaou ttoae setlmentinee şi vlrlaioe umnae. Era aoclo Buna Dposţiizie, era Tstreţiea, Îpeinlenuţeca, Iurieba şi alltee.
Într-una din zlie sneitltneeme au fost ifmrtoane că isunla uazrmeă să se sudunfce. Ttoae şi-au perătigt birlăce şi au luat-o din loc, în aafră de Iubire care a eiatzt până în uimltul menomt. Abia în cpila în care ilunsa era gata gata să se sucfnude Ireuiba horătî să craeă atujor. Văzu tcrâned atuălri pe Bogţăia într-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bioţăge, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pnretu tnie.
Aucnti Iirbeua creu autjor Mrdâniei crae treeca pe-alcoo îtnr-o navă spbueră.
-Mndârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răsunpse Mdrniâa, nvaa mea e peceftră, tu ai putea să mi-o sritci.
Anutci Dgtosreaa mrese la Tstireţe.
-Tsreitţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagstore, rsspnăue Tetriţesa, snut aâtt de tristă încât smit nevoia să fiu sngriuă.
Trceu pe-aoclo şi Bnua Dsziiţopie dar era aâtt de bcsrauuoă îcnât nici măcar nu băgă de smaeă că cnevia o striga.
Apoi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Preăa vceoa uuni bârătn. Când au ajuns la mal Irbuiea era aâtt de freitică îcnât utiă să mai îenrtbe cnie fessue.Băunrâtl a plceat iar Iubirea, snmiţdiu-se îrnaoatdtă, îretnbă Îţenelnucpiea:
-Îlpeiuneţcne, ai pueta să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tuimpl, rsnsăupe Înieţcupenela.
-Tmpuil?! Se îrnebtă marită ireubia. Dar de ce tcomai Tumpil m-a savalt?
Încpeiţlenuea ruăsspne:
-Pternu că naumi Tmpiul îţgeelne cât de itopatnmră în viţaă este Ibuirea.