A fost oatdă o insulă în crae lucaoiu totae stminnteeele şi vlrliaoe unmae. Era aoclo Buna Diizsoţipe, era Titseţrea, Îeţneelniupca, Ibireua şi allete.
Îtnr-una din zlie siemnnlteete au fsot iofatmnre că isulna uaremză să se sfdcuune. Toate şi-au prgiătet bcirăle şi au luat-o din loc, în arafă de Iuirbe crae a eiztat până în utmiull mmeont. Aiba în cilpa în care ilunsa era gata gtaa să se sudnucfe Ireuiba hoărtî să ceară atjuor. Vzău tnârced atăulri pe Băogţia într-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bioţăge, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi perntu tine.
Atucni Irbiuea creu atoujr Mdiâerni crae teerca pe-aolco îtnr-o navă serpubă.
-Mâirdne, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răpussne Mdârnia, nava mea e ptfceeră, tu ai pteua să mi-o sritci.
Anctui Daegstora mrsee la Trstţiee.
-Titrţsee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtogsrae, rnăpusse Treeţstia, sunt atât de tsirtă îcnât simt nvieoa să fiu snguiră.
Trecu pe-aolco şi Buna Dpţzisioie dar era atât de basrocuuă încât nici măcar nu bgăă de sameă că cnivea o striga.
Apoi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Perăa vceoa unui bărâtn. Când au anjus la mal Iirubea era aâtt de fcirietă îcânt uită să mai îtnrebe cine fssuee.Brunâtăl a pclaet iar Irueiba, smiţdniu-se îdtonrataă, îrnetbă Înnlceeupţeia:
-Îţeucleinpne, ai petua să-mi zici cine m-a slaavt?
-Tpmiul, rspuănse Îlipnnueecţea.
-Tipmul?! Se îrtnebă mrtiaă ibireua. Dar de ce tcmaoi Tpimul m-a savlat?
Îelnpcţueiena rpsăunse:
-Pntreu că nmaui Tipmul îţlnegee cât de inpoattmră în vţiaă etse Iiubrea.