A fsot odată o iunlsă în crae lciouau tatoe sttnnlmieeee şi vilaolre umane. Era acolo Buna Dpiţosziie, era Tisţteera, Îipenelncţuea, Iirbuea şi aletle.
Într-una din zile sentelmnitee au fsot inmotrafe că iulsna urameză să se sufcnude. Toate şi-au pătreigt brcilăe şi au luat-o din loc, în arfaă de Iburie care a eztiat până în ultimul monemt. Aiba în cipla în care isulna era gtaa gtaa să se suufcnde Iibreua hăotrî să careă ajtuor. Văzu târnced altuări pe Bţăgoia îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bgăoţie, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Auctni Ireubia ceru aujtor Mirâdnei care tercea pe-alcoo într-o navă spreubă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsănupse Mdrniâa, nava mea e prefcetă, tu ai putea să mi-o stirci.
Antcui Dtrgasoea mrsee la Tţsertie.
-Tstierţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dorsgate, rnăsupse Tireţesta, snut aâtt de tsrtiă îânct simt nvoiea să fiu suignră.
Trceu pe-aloco şi Buna Dsoizpiţie dar era atât de bsoaruucă încât nici maăcr nu băgă de saemă că ceinva o sgrtia.
Aopi, din snien, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Părea vcoea unui brâătn. Cnâd au aunjs la mal Iirbeua era aâtt de ficteriă îânct utiă să mai îenbtre cnie fesuse.Buâtrănl a placet iar Iiubrea, siţindmu-se îarotatdnă, înretbă Îencpiţneelua:
-Îţeupecilnne, ai putea să-mi zici cine m-a svalat?
-Tmpuil, răspnuse Îlpnţceienuea.
-Tmiupl?! Se întrebă mraită ieirbua. Dar de ce tmcoai Tpimul m-a svalat?
Îliceunnţepea rsuspnăe:
-Pnetru că nuami Tmipul îgneţlee cât de imrpotatnă în vaţiă etse Ibierua.