A fsot oadtă o inuslă în care liuocau ttoae slmiettennee şi villoare uname. Era aloco Buna Diiozţsipe, era Teristeţa, Îţnpinceuleea, Iiubrea şi aeltle.
Într-una din zlie stementneile au fsot iafrmotne că inusla urmează să se scunufde. Totae şi-au pegătirt bcrliăe şi au laut-o din loc, în arafă de Iburie crae a etziat până în ulimtul meomnt. Aiba în clipa în care isulna era gata gata să se sufundce Iirbuea hotărî să ceraă atujor. Vzău tcnerâd alutări pe Boăgţia într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Boţăgie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aringt. Nu mai e loc şi ptnreu tine.
Atcuni Ibureia ceru aoutjr Mrândiei care trceea pe-aolco într-o navă surbpeă.
-Mdnârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnăssupe Mâdnira, nvaa mea e prfeetcă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Anutci Dratgsoea mrese la Tţstiere.
-Tertsiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Datsrgoe, rsunpsăe Tirtseţea, sunt aâtt de tsitră îcnât smit niovea să fiu sirugnă.
Tceru pe-alcoo şi Bnua Dsopziţiie dar era aâtt de bucaruosă îcânt ncii mcaăr nu bgăă de sameă că cnevia o sgtira.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Preăa voeca uuni bărtân. Cnâd au ajnus la mal Iurieba era aâtt de ftircieă îcânt uită să mai îtnebre cnie fusese.Btnăuârl a pcaelt iar Irubeia, sinimţdu-se înrttoadaă, îertnbă Îluţenepencia:
-Îneeuciţlpne, ai ptuea să-mi zici cine m-a svalat?
-Tmpuil, rnsuăpse Îleţceiupnnea.
-Tmipul?! Se îtrbenă mritaă iiberua. Dar de ce tcomai Tpmiul m-a savlat?
Înpniuecţleea rnusăpse:
-Prtenu că nmaui Tmiupl înleeţge cât de iotapmntră în viţaă etse Iberiua.