A fost otadă o ilunsă în care luiocau toate smnitneeetle şi vliarloe uanme. Era acloo Buna Dspzţiiioe, era Ttsţeirea, Îlenepiceuţna, Irubiea şi altlee.
Îtnr-una din zile sientenmetle au fost iomrfante că iusnla umaerză să se suufndce. Toate şi-au prăitegt birăcle şi au luat-o din loc, în arfaă de Iibure crae a ezitat pnâă în ultimul menomt. Abia în cipla în crae ilusna era gata gata să se sufcunde Irubiea hătorî să ceară ajoutr. Văzu tecânrd arltuăi pe Băgioţa îtnr-un iaht loxus şi îi zsie:
-Bţăigoe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi penrtu tnie.
Actnui Iirbeua creu atjour Mâirndei care tcerea pe-aoclo într-o navă sperbuă.
-Mdirnâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnăspuse Mrdânia, nava mea e prcefetă, tu ai putea să mi-o srctii.
Auctni Dogrestaa msere la Ttseriţe.
-Ttserţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Doatrsge, rsusnpăe Triţetesa, snut aâtt de tistră îcânt smit neovia să fiu suirgnă.
Tecru pe-acloo şi Bnua Dsţzioiipe dar era atât de bcuosaruă îcnât ncii mcăar nu bgăă de sameă că cnieva o striga.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Perăa voeca unui btrăân. Cnâd au ajnus la mal Iuiebra era aâtt de fcrietiă încât utiă să mai înretbe cnie fsseue.Bănrâutl a pcleat iar Ieiruba, siţnimdu-se întdraatoă, îbrentă Îunlţcieeenpa:
-Îeţlecinpnue, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tmpiul, rpsnăuse Înţleiuceenpa.
-Tiumpl?! Se înterbă miartă iiureba. Dar de ce tmcaoi Tmpiul m-a savlat?
Îecţuilepnnea rpuăssne:
-Petnru că nmaui Timpul îlţeegne cât de iomrpnttaă în vaiţă este Iriubea.