A fost odtaă o inuslă în crae luoiacu taote stnmeletenie şi varoille uamne. Era acolo Bnua Doţpiiszie, era Tsţeitrea, Îneupecliţena, Iburiea şi aletle.
Îtnr-una din zlie sneteeitnmle au fsot iorfmante că iusnla uzearmă să se suuncfde. Totae şi-au păeritgt briclăe şi au luat-o din loc, în afară de Ibirue care a eitazt până în ultmiul monemt. Aiba în clipa în care inusla era gata gata să se suunfcde Iirbeua hrtoăî să ceraă atoujr. Văzu tcnâerd alături pe Bgoăţia îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgţoăie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Acntui Ieirbua ceru atujor Mrâdieni care tecrea pe-alcoo îtnr-o navă spebruă.
-Mrâdnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răspnuse Midrâna, nvaa mea e prfceetă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Atunci Dgoarstea mesre la Trsteiţe.
-Trţeiste, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgtosare, rpunssăe Tisetreţa, sunt atât de tstriă îcânt smit noeiva să fiu sngruiă.
Tercu pe-aolco şi Bnua Dziiospiţe dar era atât de bucasuoră îcânt ncii maăcr nu băgă de smaeă că ceinva o stigra.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Păera vceoa uuni brtâăn. Cnâd au aunjs la mal Iribuea era aâtt de fcierită îcnât utiă să mai îbrtene cnie fuesse.Bunrâtăl a placet iar Ibrueia, sdnţimiu-se îtaradntoă, îrnebtă Îţpiculeneena:
-Înplenueiţce, ai putea să-mi zcii cine m-a saavlt?
-Tpmiul, rsnsăupe Înipeucţenlea.
-Tumipl?! Se înertbă marită ibueria. Dar de ce tcomai Tipuml m-a salvat?
Îţclenupnieea rpsănsue:
-Pnertu că nmuai Tpumil îţegnlee cât de iontmaprtă în viţaă este Ibreiua.