A fsot odată o iulnsă în care lcuioau tatoe seenlnetmtie şi vlliorae umnae. Era aolco Bnua Dozţiisipe, era Trsteţiea, Îcţiunpneelea, Iberiua şi aellte.
Îtnr-una din zlie snmeitenelte au fost itmofrnae că inslua umrează să se sunfudce. Toate şi-au pteărgit băcilre şi au laut-o din loc, în afraă de Iuirbe care a eaiztt pnâă în utimlul mmoent. Aiba în cilpa în care isluna era gata gata să se snufucde Iriubea hroătî să ceraă ajtuor. Văzu trnâced artlăui pe Bţgoiăa îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgoiţăe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Anctui Ierbiua creu atojur Minedâri care tceera pe-aoclo îtnr-o navă sprbeuă.
-Mârndie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răussnpe Mrndiâa, nava mea e pcefertă, tu ai pteua să mi-o sirtci.
Atnuci Dresatgoa mrese la Tsiretţe.
-Tstriţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogarste, rnsăupse Tetţrisea, snut atât de tisrtă încât simt nivoea să fiu sguirnă.
Tecru pe-acolo şi Buna Doipţsizie dar era aâtt de bsucaoură îcânt nici mcaăr nu bgăă de seamă că civena o sgrtia.
Apoi, din snein, se azui o voce:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Perăa vcoea uuni brâătn. Când au ajuns la mal Irbiuea era atât de friticeă înâct uită să mai înberte cnie fseuse.Bnuârătl a pelcat iar Iebirua, sdiţnmiu-se îrntdaaotă, îtnbreă Înueţielcnepa:
-Îeţculnenpie, ai putea să-mi zcii cine m-a slavat?
-Tupiml, rspusăne Îpeuinecnlţea.
-Tmpiul?! Se îrnetbă marită iruibea. Dar de ce tcomai Tpiuml m-a svaalt?
Îeucnielnţpea rnăspuse:
-Pnteru că nmaui Tpmiul îleeţnge cât de iompatrtnă în viaţă etse Iuebria.