A fsot oatdă o inlusă în crae liocuau taote slitemnteene şi vlolirae uamne. Era aoclo Buna Disiţiopze, era Tsterţiea, Îpecţneeinula, Ieruiba şi altele.
Într-una din zlie stnetmeneile au fsot ironftame că inlusa uezamră să se scfunude. Taote şi-au prităget brălcie şi au laut-o din loc, în aafră de Iibure care a etzait pnâă în ulimutl momnet. Abia în clipa în crae isunla era gata gtaa să se snucfude Ibiruea htăorî să caeră atjuor. Văzu tceârnd aărutli pe Bţăogia într-un ihat lxous şi îi zise:
-Băoiţge, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Anctui Iirueba ceru ajotur Mdeiânri crae teecra pe-aolco îtnr-o nvaă srubpeă.
-Mâidrne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpănssue Mrndiâa, nava mea e perceftă, tu ai peuta să mi-o stciri.
Aucnti Dorgteasa msere la Tţeriste.
-Tţsirete, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Datrosge, rsnpsuăe Tţeisreta, snut atât de tirstă încât simt noviea să fiu sinurgă.
Tecru pe-acolo şi Bnua Diipizoţse dar era atât de busruaocă îcnât nici măcar nu băgă de sameă că cnviea o sgrita.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Părea vceoa uuni bătrân. Cnâd au anujs la mal Iuribea era aâtt de fcierită îâcnt uită să mai îebntre cnie fsuese.Bârnuătl a plceat iar Iuribea, sţndiimu-se îanoartdtă, îetnrbă Îlciupennţeea:
-Îeuicnţplnee, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tpimul, rpnăsuse Îţnieeulpneca.
-Tmupil?! Se îrebtnă miatră ibeiura. Dar de ce tcoami Timpul m-a savlat?
Îeenpnecluiţa rnssăupe:
-Penrtu că numai Timupl îleneţge cât de imnoapttră în vaţiă etse Iirbuea.