A fsot oadtă o isnulă în crae liuoacu tatoe seleenimtnte şi vlloirae uamne. Era acolo Bnua Dopţisizie, era Ttirseeţa, Îcpeinleuţena, Iriubea şi atelle.
Îtnr-una din zlie sttinenemele au fost irmfoante că iusnla umzaeră să se sucdnfue. Tatoe şi-au preătigt bălcire şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibiure care a eiatzt pnâă în uuilmtl mmoent. Aiba în clpia în crae isulna era gtaa gtaa să se sfuuncde Iribeua hăortî să ceară ajtuor. Vzău tecrând alătrui pe Bţgoăia într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bogţăie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Aucnti Iuirbea creu ajtuor Mnidârei care tercea pe-aolco într-o navă sprbeuă.
-Mndrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, ruănpsse Mndrâia, nava mea e pefrcetă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Antcui Dsroatega msere la Tritseţe.
-Tesirtţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsaorgte, rsnăpuse Tstţeeria, sunt atât de tirstă îcnât simt nvioea să fiu srguniă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dţiosiipze dar era aâtt de buucarosă îcânt ncii mcăar nu bgăă de semaă că cvenia o striga.
Aopi, din sinen, se azui o voce:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Părea veoca unui btăârn. Când au ajuns la mal Iuribea era atât de fiircetă înâct utiă să mai îrentbe cine fessue.Bâăturnl a paclet iar Ibueria, sţmidinu-se îtntdoaraă, îtnerbă Înplţceeienua:
-Îpţnclieuene, ai pteua să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tupiml, răspnuse Îeuneinepclţa.
-Tipuml?! Se îbretnă mairtă iibruea. Dar de ce tcamoi Tipmul m-a svlaat?
Îeuiţnceeplna rssnpuăe:
-Pnretu că numai Tipmul îleţegne cât de inmpaorttă în vţaiă etse Iuirbea.