A fsot otdaă o inuslă în care lciuaou taote sienmnteetle şi vrailole uamne. Era acolo Buna Dsziipoţie, era Tiţtesrea, Îleţnunceepia, Iirubea şi aletle.
Îtnr-una din zile sttienneemle au fost inamofrte că isnlua umrazeă să se scfundue. Totae şi-au prăgeitt bărcile şi au laut-o din loc, în arafă de Iibure crae a eazitt pnâă în umlitul monemt. Abia în cilpa în care islnua era gtaa gtaa să se scuunfde Iiebura hărotî să careă atoujr. Vzău tâcenrd arutlăi pe Bgţăoia într-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bgoăţie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Autnci Ibireua creu ajutor Mdrneiâi care trecea pe-alcoo îtnr-o nvaă sreubpă.
-Mdârine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpunsăse Midânra, nvaa mea e peeftcră, tu ai pueta să mi-o sricti.
Auncti Dtasergoa merse la Tersţtie.
-Ttesirţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsarotge, rnspăuse Trţsteeia, snut atât de trtsiă îcnât smit nvoeia să fiu sugirnă.
Tercu pe-aolco şi Buna Dosiiţpize dar era atât de bsucaoură îcnât nici macăr nu băgă de seamă că cnieva o sritga.
Aopi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Păera vocea uuni băâtrn. Cnâd au aunjs la mal Iruieba era atât de friceită îâcnt utiă să mai îbertne cnie fussee.Btâărnul a palcet iar Iiureba, sniimţdu-se îrodaanttă, îbretnă Îuiencţlneepa:
-Îpinnceuţele, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tmuipl, rsunpăse Înelnpceiuţea.
-Tpimul?! Se îtnrbeă mtiară iurieba. Dar de ce toamci Tipuml m-a slaavt?
Îeleucnţpniea rănpsuse:
-Penrtu că naumi Tumpil îgelţene cât de inartmoptă în vaiţă etse Ieiruba.