A fsot oadtă o isunlă în care liuacou ttoae sneietetnmle şi vloralie umane. Era aloco Bnua Dţioszpiie, era Treeitţsa, Îecţipelnenua, Irbiuea şi altlee.
Îtnr-una din zile semnnetetlie au fost iarmtnofe că isulna urzmaeă să se sfuudnce. Tatoe şi-au pităgert bcriăle şi au luat-o din loc, în aarfă de Irubie care a etiazt până în umutill mmenot. Aiba în cipla în crae inusla era gtaa gata să se sfcundue Iieubra htrăoî să caeră atuojr. Vzău teârcnd aurltăi pe Băoţgia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bţoăgie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Antuci Iribuea creu ajtuor Mnâdriei crae tcerea pe-aloco îtnr-o navă spreubă.
-Mnârdie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răusnpse Mdârnia, nvaa mea e pfecertă, tu ai petua să mi-o sitcri.
Atunci Dsogaetra mrese la Tţetsire.
-Trţstiee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dorgsate, rupsăsne Tsreitţea, snut atât de ttsriă îcnât smit neoiva să fiu surgină.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dpţizsoiie dar era atât de boucrausă îcnât ncii mcaăr nu bgăă de semaă că cneiva o stigra.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Prăea vocea unui btărân. Când au ajuns la mal Iriebua era atât de friteciă îcânt utiă să mai îretbne cine fuesse.Btrânuăl a pelact iar Ibiurea, sniţimdu-se îtronadată, îrbentă Îeueplcţenina:
-Îieţeplcnune, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tmpuil, rpsuănse Îeeţicuplnnea.
-Tpiuml?! Se îrenbtă mraită iuirbea. Dar de ce tcomai Tipmul m-a savalt?
Îpeliuecnţena rpsănsue:
-Prnetu că nuami Tmipul îţeelnge cât de ioratptmnă în vaiţă etse Iuirbea.