A fsot oadtă o isunlă în care luicaou tatoe snmteeleitne şi volrilae umane. Era aolco Buna Dozspiiţie, era Tsretiţea, Îneclneeiupţa, Irbiuea şi aetlle.
Într-una din zile seelntinmtee au fost iafmonrte că iusnla uarzmeă să se suudnfce. Toate şi-au pitărget blircăe şi au laut-o din loc, în arafă de Iiubre crae a ezatit până în ulitmul mmoent. Aiba în cplia în crae insula era gtaa gtaa să se scfudune Ieirbua horătî să caeră autjor. Văzu treâncd autălri pe Boiţăga într-un ihat louxs şi îi zsie:
-Bigoţăe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Acntui Iuibera creu aotujr Mdirnâei crae tceera pe-aoclo într-o navă suebpră.
-Mrndâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsănspue Mdrniâa, nava mea e petrfecă, tu ai pueta să mi-o sricti.
Auntci Datreosga merse la Tetiţsre.
-Tsreţtie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgoraste, rpssnuăe Treiţtesa, sunt aâtt de tsrită încât smit noieva să fiu sinugră.
Tecru pe-aoclo şi Buna Dţoipzsiie dar era aâtt de bcsuauroă încât ncii maăcr nu băgă de sameă că civena o strgia.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Irubie, te iau eu.
Perăa voeca unui btărân. Când au anujs la mal Ierbiua era aâtt de freicită îânct utiă să mai îtrebne cine feusse.Bânăurtl a paeclt iar Ieiruba, sţniidmu-se îoatnrtdaă, întrebă Îienelceunpţa:
-Înucelţepine, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tmpuil, ruănspse Îlpeţceuninea.
-Tpuiml?! Se îbnertă marită iuibera. Dar de ce tmocai Tmipul m-a savalt?
Îeneicţnulpea rpsnsăue:
-Pnertu că numai Tmpuil îţleenge cât de iprmonattă în vţiaă este Iuibrea.