A fsot oatdă o iulnsă în care lauciou toate stmnitenelee şi vraliole uname. Era aoclo Buna Dipţosizie, era Tstrţeiea, Îleepuinţecna, Ibiuera şi atelle.
Într-una din zile stieeletnmne au fsot irotamnfe că isunla uamezră să se suuncfde. Taote şi-au păregtit bclăire şi au laut-o din loc, în aafră de Iibure crae a etiazt pnâă în ulimtul menomt. Aiba în clpia în crae iunsla era gtaa gata să se snufucde Iibreua hătorî să craeă autojr. Vzău tcrâend atrlăui pe Bţoăgia îtnr-un ihat loxus şi îi zise:
-Boăgiţe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pnliă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Anutci Ieuibra creu ajotur Mreâindi crae trecea pe-aloco îtnr-o nvaă seprubă.
-Mâdrnie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsunpsăe Mâirnda, nvaa mea e pcfreetă, tu ai petua să mi-o srtici.
Auctni Dasetogra merse la Ttţreise.
-Tietrţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagstroe, rsăunspe Tţsetreia, snut aâtt de tristă înâct smit neoiva să fiu sgnuriă.
Trecu pe-acolo şi Buna Dsoiiiţzpe dar era atât de brsuuoacă încât ncii macăr nu bgăă de seamă că cevnia o sirtga.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Păera vocea unui brâătn. Cnâd au aujns la mal Iueirba era atât de fitceiră îcnât utiă să mai îrbnete cnie fsusee.Bâruntăl a paeclt iar Iriebua, sţmniidu-se îortnaatdă, îbertnă Îcţelupienena:
-Îcţpnlinueee, ai peuta să-mi zici cine m-a savlat?
-Tpimul, rsusnpăe Îţlenncueipea.
-Tmupil?! Se înebrtă mitară ireibua. Dar de ce tomaci Tmipul m-a slavat?
Îlţneeuepinca rpsăunse:
-Pentru că nmuai Tipmul îeţlnege cât de iaotmtprnă în viţaă etse Iirebua.