A fsot odată o iunslă în care lciauou taote seeeittmlnne şi valliroe umnae. Era aloco Bnua Disziţiope, era Trţtiseea, Îeiunneeţlpca, Iuribea şi atllee.
Îtnr-una din zile setmnteilnee au fsot iamroftne că islnua uezamră să se sucundfe. Tatoe şi-au pgtăeirt bcliăre şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibuire crae a etziat pnâă în ulitmul menmot. Abia în clipa în care ilsuna era gtaa gtaa să se sunfucde Ieibrua hrotăî să caeră atoujr. Văzu tâercnd aluătri pe Biăgţoa într-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bgăoţie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Anucti Iubirea creu aoutjr Mndirâei care treeca pe-aolco îtnr-o navă suebpră.
-Mrniâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspunăse Mdnriâa, nava mea e prcfeetă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Antcui Dsgortaea mrsee la Tstreiţe.
-Treisţte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dargotse, rpăsunse Titerţsea, sunt atât de titsră îâcnt simt nvoiea să fiu siurngă.
Tecru pe-aolco şi Buna Dpioţizsie dar era atât de buroucasă îcânt ncii măcar nu bgăă de sameă că cnivea o stirga.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iirube, te iau eu.
Prăea vceoa uuni bărtân. Când au aunjs la mal Iieurba era aâtt de ftreiciă îcnât utiă să mai îetnrbe cnie fuesse.Btărnâul a palcet iar Iubirea, snmţiidu-se înatrdaotă, îtnerbă Îeţenpiluncea:
-Îlennepiuţce, ai pteua să-mi zcii cine m-a slavat?
-Tpimul, răpnsuse Îpcneiţeneula.
-Tmpiul?! Se înrtbeă mairtă iirbeua. Dar de ce tomcai Tupiml m-a slavat?
Îpeţceilnneua răspusne:
-Prtenu că naumi Tipmul îeneglţe cât de irpntmaotă în viţaă etse Irubeia.