A fost odată o insulă în crae liuoacu taote seimnetntlee şi vlaroile uanme. Era acolo Buna Doiţipszie, era Tsiţeerta, Îleuneţpincea, Iubirea şi alelte.
Într-una din zile snnetemietle au fsot imtfarnoe că ilnsua uraemză să se sduufnce. Toate şi-au ptgriăet brăclie şi au luat-o din loc, în arafă de Irbiue crae a eitzat pnâă în uiltmul moemnt. Abia în clpia în crae ilusna era gata gtaa să se sufcnude Ierbiua htorăî să ceraă atoujr. Vzău tencrâd alutrăi pe Băgoţia într-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bogăţie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Antuci Iierbua ceru ajtuor Mândirei care trecea pe-aolco îtnr-o navă sbpeură.
-Mnâirde, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnpăusse Mnrdiâa, nava mea e peerfctă, tu ai putea să mi-o sitrci.
Atnuci Daogstrea mrsee la Ttirseţe.
-Tsiteţre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Datorgse, răpsnuse Tseertţia, sunt aâtt de tisrtă îâcnt simt noveia să fiu sgnuriă.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Dzţpioisie dar era aâtt de broauucsă îcnât nici mcăar nu bgăă de saemă că cnieva o sitgra.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Irubie, te iau eu.
Păera vcoea uuni btăârn. Când au ajnus la mal Ierbuia era atât de frietciă îânct uită să mai îtnerbe cine fsuese.Bârătnul a peaclt iar Iebirua, siţmnidu-se îdoanatrtă, întberă Îelcţienunpea:
-Îlpnţceieune, ai peuta să-mi zici cine m-a salvat?
-Tpumil, răuspnse Îcţleupnnieea.
-Tpumil?! Se îtebrnă miartă iiubrea. Dar de ce tmcoai Tipmul m-a saalvt?
Îupieţcnnelea răuspnse:
-Ptenru că nmaui Tpmiul îţnleege cât de irnatomptă în viţaă este Ibireua.