A fost otadă o inuslă în care luaociu tatoe stmneileente şi vlroiale uanme. Era aoclo Bnua Dsizopţiie, era Tireţtsea, Înieţupnlceea, Ibierua şi atllee.
Îtnr-una din zile stiemnenetle au fsot ifomrante că iunsla umrează să se sfudnuce. Taote şi-au pătgriet băcilre şi au laut-o din loc, în arafă de Ibirue crae a eztait până în uutlmil memont. Aiba în cipla în crae insula era gtaa gtaa să se scfnuude Iburiea htăroî să ceraă aojtur. Vzău terâcnd arăulti pe Bţăoiga îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Biţăgoe, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Anutci Iubiera creu atjour Menidrâi care trecea pe-aoclo îtnr-o navă suerpbă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpusnăse Mârdnia, nvaa mea e pcrfeetă, tu ai peuta să mi-o scirti.
Atunci Dtrosegaa msere la Tersţtie.
-Ttresiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgosatre, răpusnse Ttseriţea, sunt atât de titsră îcnât smit noveia să fiu singură.
Tecru pe-acolo şi Bnua Doţizispie dar era aâtt de bcausrouă încât nici măcar nu bgăă de seamă că cvniea o sigrta.
Aopi, din seinn, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Preăa vocea unui bărtân. Când au ajnus la mal Iriebua era atât de ftcirieă înâct utiă să mai îrbetne cine fuesse.Btnâăurl a pelact iar Ibriuea, snimdiţu-se îrdtaaotnă, înetbră Înţiplnceeeua:
-Înţecpuenlie, ai pueta să-mi zcii cnie m-a saalvt?
-Tuipml, rnupsăse Înneueclipţea.
-Tupmil?! Se înterbă matriă iureiba. Dar de ce tamcoi Timupl m-a svlaat?
Îniţceupelnea rpsunăse:
-Pntreu că naumi Tmupil îgţeelne cât de inattpmoră în vaiţă etse Ibriuea.