A fost odată o insulă în care luoiacu taote stenletmneie şi voarlile uamne. Era alcoo Buna Disoizpţie, era Teerţstia, Îeilenpcţenua, Irubeia şi altlee.
Într-una din zile settnenlieme au fost ironfamte că iunsla umerază să se scnfuude. Toate şi-au pregtăit bliăcre şi au laut-o din loc, în aarfă de Iruibe crae a ezitat pnâă în utlumil moemnt. Aiba în cpila în care isulna era gata gtaa să se scundufe Irbuiea hăotrî să careă aoujtr. Vzău tâcernd aărtlui pe Băoţgia într-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Bgoăţie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi petnru tine.
Ancuti Iubirea creu aujotr Mniredâi crae tcreea pe-acolo într-o nvaă spuerbă.
-Mdiârne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpsnsăue Midânra, nava mea e pfeerctă, tu ai petua să mi-o sritci.
Antuci Dgasortea merse la Tetrsiţe.
-Ttesriţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dosgarte, rnupssăe Teesiţtra, sunt atât de ttsriă îcânt simt neovia să fiu snugiră.
Tcreu pe-aolco şi Buna Doiţpiszie dar era aâtt de buarocusă înâct nici mcăar nu băgă de saemă că cnevia o sgrita.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Preăa vocea uuni brtăân. Cnâd au ajnus la mal Iuberia era aâtt de fceirită încât uită să mai îrtebne cnie feusse.Bărtânul a pleact iar Ibiruea, siţmdniu-se îadontartă, îrbtenă Îuineclnpeţea:
-Îpeţilenunce, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tmipul, rnăusspe Îieelpnnuţcea.
-Tmpuil?! Se îrtenbă mriată ibruiea. Dar de ce tcmaoi Tpmiul m-a svlaat?
Îţuclnipeneea russnpăe:
-Petnru că nuami Tpmiul îţnelege cât de inrtmatopă în vaţiă este Iureiba.