A fsot oatdă o ilnsuă în crae luaoicu toate sniementlete şi vlilraoe umane. Era aolco Buna Dozisiiţpe, era Tţiteresa, Îeenpunliţcea, Iiberua şi atelle.
Îtnr-una din zlie stletmnneeie au fost iafrtnome că isnlua uemazră să se sucnfdue. Ttoae şi-au păitegrt briăcle şi au luat-o din loc, în aafră de Iurbie care a eztiat până în uumtill mmenot. Aiba în cilpa în care iulsna era gtaa gtaa să se sunducfe Iribuea hotărî să caeră atuojr. Văzu tânrecd aluătri pe Bţoiăga îtnr-un ihat loxus şi îi zise:
-Bioţgăe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi prtenu tnie.
Autcni Ibieura ceru atjuor Mdiâerni crae tecera pe-acloo într-o navă sprbueă.
-Mirdnâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rupănsse Mânirda, nava mea e petecfră, tu ai petua să mi-o scrtii.
Anutci Darestoga merse la Tsetirţe.
-Teţtrise, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Doargste, rpnăusse Tserţitea, snut aâtt de trsită încât smit nevoia să fiu snguriă.
Tcreu pe-aoclo şi Buna Dţozipsiie dar era atât de basuorucă înâct nici măcar nu băgă de seamă că cveina o sgrtia.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Preăa vcoea unui brtăân. Când au anujs la mal Iubriea era atât de friciteă îcnât uită să mai înrtebe cnie fseuse.Bătnuârl a paclet iar Ibrueia, sinimţdu-se îoaattrdnă, îrbentă Îeneceniuplţa:
-Îecelpţinune, ai putea să-mi zcii cnie m-a savalt?
-Tmiupl, rspnsuăe Îeepţcleiunna.
-Timpul?! Se înretbă matriă ieiubra. Dar de ce tmocai Timpul m-a slavat?
Îunceiţnpeela rsuspnăe:
-Pnertu că nuami Tpiuml îţnleege cât de iptotmarnă în vţiaă etse Iruebia.