A fsot otadă o insulă în care lcoiuau toate seenitlmtene şi vrlailoe umane. Era aoclo Buna Dioţiszpie, era Tiţeresta, Îcţleinnupeea, Irebiua şi aletle.
Îtnr-una din zile snetiletenme au fost iaornftme că inlusa uaemrză să se snfcuude. Toate şi-au peătrgit bcilăre şi au luat-o din loc, în aafră de Iirube care a eiztat până în utmiull meonmt. Aiba în clpia în care ilnsua era gata gata să se sfudncue Ireubia htorăî să ceară ajtour. Vzău tnâcred atlurăi pe Bţiogăa într-un iaht loxus şi îi zsie:
-Boiţgăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de agnrit. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Atnuci Iibruea creu autjor Mndrieâi crae teerca pe-aolco îtnr-o nvaă subperă.
-Mdrânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rssunpăe Mnrdâia, nvaa mea e peecrftă, tu ai pueta să mi-o sictri.
Antuci Dorsaetga merse la Tesrţtie.
-Ttiţsree, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgrosate, rspsunăe Tesitţera, sunt aâtt de tisrtă încât smit nioeva să fiu suirgnă.
Tecru pe-acolo şi Bnua Diţszoipie dar era aâtt de baruuocsă înâct nici mcăar nu băgă de sameă că cneiva o sgirta.
Aopi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibuire, te iau eu.
Părea veoca unui brâtăn. Cnâd au aunjs la mal Ieubria era atât de ftriiecă îcânt utiă să mai îentrbe cnie fseuse.Brănâutl a pcelat iar Ibruiea, sţnidimu-se îadaornttă, îternbă Îţleieepcnuna:
-Îlnţipeneuce, ai ptuea să-mi zici cnie m-a svaalt?
-Tumpil, rupsănse Îlpceeniţnuea.
-Tmpuil?! Se îtebnră mrtiaă iuiebra. Dar de ce toacmi Tipuml m-a savalt?
Îpciuelennţea rsspnăue:
-Ptenru că namui Tumpil îeţnelge cât de itntrampoă în vţiaă este Irbuiea.