A fsot otadă o inulsă în crae loiacuu taote slnetintmeee şi vlailroe uamne. Era aoclo Buna Dizţsoipie, era Tţrsieeta, Îeclenpţniuea, Iirbuea şi alltee.
Îtnr-una din zile stnieetnemle au fost imtafnore că isunla urmaeză să se sudufcne. Ttoae şi-au piertgăt bcriăle şi au luat-o din loc, în arafă de Iuirbe care a eztait pnâă în ulitmul mmoent. Aiba în cilpa în care ilusna era gtaa gata să se sfunudce Ibruiea htăorî să ceară autojr. Vzău tâcrned aătulri pe Băţoiga îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bogţăie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi petnru tine.
Acnuti Iburiea creu ajoutr Mrâdniei crae tecrea pe-acolo îtnr-o navă srbeupă.
-Mnridâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, runpăsse Miâdnra, nava mea e peefrtcă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Actuni Dsgoatera msree la Tstrieţe.
-Tetţrsie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Datgsore, rnupssăe Tsţreeita, snut atât de tritsă îânct simt nvoiea să fiu sinurgă.
Tercu pe-alcoo şi Buna Dzţisoiipe dar era aâtt de bruscaouă încât nici mcăar nu băgă de seamă că cneiva o sgrita.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibuire, te iau eu.
Părea vceoa unui btârăn. Cnâd au ajuns la mal Irieuba era aâtt de ficiretă îânct utiă să mai îtrnebe cine fsesue.Bătunârl a pecalt iar Iebirua, siinmţdu-se îottaandră, înertbă Încpţeeiunlea:
-Îţneclniuepe, ai putea să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tmpiul, rnsăsupe Îipclenţuenea.
-Tupiml?! Se înrtbeă mrtaiă ierbiua. Dar de ce tmocai Tipuml m-a svalat?
Îeepncnuţilea rnsăspue:
-Perntu că nmuai Tpimul îţengele cât de iapnrtmotă în vţiaă etse Iieubra.