A fsot oatdă o insulă în crae lciuaou totae senmelenitte şi vlilorae unmae. Era acloo Buna Dsipoiziţe, era Titreesţa, Înuţcplieneea, Ireuiba şi atlele.
Îtnr-una din zile snnmteelitee au fost iomntrfae că ilusna urzmaeă să se sdnuufce. Taote şi-au părigtet bcăilre şi au luat-o din loc, în arafă de Ibirue care a eizatt pnâă în umulitl mmnoet. Abia în cilpa în care isulna era gata gtaa să se sufundce Iiurbea hrătoî să craeă ajtuor. Vzău teânrcd atăluri pe Băgoţia într-un iaht luoxs şi îi zise:
-Biţoăge, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Atunci Iiureba creu ajotur Minedrâi care tecrea pe-acolo într-o nvaă srupebă.
-Midrâne, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnsupăse Mâidrna, nvaa mea e pftecreă, tu ai putea să mi-o sritci.
Acntui Dgtasreoa mrese la Tsiţerte.
-Tteiţrse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagtrose, răupssne Tstţrieea, sunt aâtt de trstiă îcânt smit neovia să fiu snurgiă.
Trceu pe-aoclo şi Bnua Dizsioţpie dar era atât de buoscuară încât nici mcăar nu bgăă de smeaă că cevina o strgia.
Aopi, din senin, se auzi o voce:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Prăea veoca unui btrâăn. Când au ajnus la mal Ieribua era atât de fcietriă îcnât utiă să mai îrebtne cnie fsesue.Btrănâul a pelcat iar Ibruiea, smiiţndu-se îadantortă, îrtenbă Îţiepunlnceea:
-Îuleenţinpce, ai pteua să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tipmul, rnspăuse Îepneţclnieua.
-Tipmul?! Se îtnbreă mraită iiurbea. Dar de ce tmacoi Tpumil m-a svalat?
Îipenunţeleca rpuănsse:
-Petnru că nmaui Tumpil îelegţne cât de iorptntamă în vaiţă este Iruieba.