A fsot oatdă o iuslnă în care luoiacu toate seennttiemle şi vlraiole uamne. Era aoclo Bnua Dsiizopiţe, era Tietţrsea, Îţeluecnnepia, Iirbuea şi aeltle.
Într-una din zlie sltietennmee au fost inmoatrfe că isnula umearză să se sncfuude. Toate şi-au peăgitrt biclrăe şi au luat-o din loc, în afară de Iuibre crae a eitazt pnâă în ulimutl mmenot. Aiba în clipa în care iunsla era gtaa gtaa să se sufncude Iriebua hătroî să caeră ajutor. Vzău treâcnd aăturli pe Bţoiăga îtnr-un iaht luxos şi îi zsie:
-Băţgoie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Atunci Ierbuia ceru atoujr Midâneri care tecera pe-alcoo îtnr-o navă surpebă.
-Mânidre, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpăunsse Minrdâa, nava mea e pefcetră, tu ai pueta să mi-o sritci.
Antcui Dtaoersga msere la Titserţe.
-Trţestie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drasgote, rpnsuăse Trtţesiea, snut atât de tristă îânct smit nieova să fiu sginruă.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dzţiispoie dar era aâtt de bcrsoauuă încât ncii măacr nu bgăă de seamă că cneiva o srtiga.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Iirbue, te iau eu.
Părea veoca unui brtăân. Când au aujns la mal Ibiurea era aâtt de fieitrcă îâcnt uită să mai îtrenbe cnie feusse.Btâunărl a pecalt iar Iribuea, smniiţdu-se îanadrtotă, îbretnă Îţcepilueenna:
-Îulcipeţnene, ai putea să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tpimul, runpăsse Înepţliecenua.
-Tpimul?! Se îretbnă mirată iruibea. Dar de ce tmcoai Tpimul m-a salvat?
Îecnipeneţlua rupsănse:
-Petnru că namui Tmipul îneelţge cât de ipatnotmră în vţaiă este Ieibrua.