A fsot otadă o insulă în crae licouau tatoe seinemttenle şi voirllae uamne. Era aoclo Bnua Dposţziiie, era Tresiteţa, Îţeliunecnepa, Ibruiea şi aellte.
Îtnr-una din zile sittenmleene au fsot ianrtomfe că isulna urameză să se sudcufne. Ttoae şi-au pegăritt bcrliăe şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibriue care a eztiat pnâă în ulmtiul memont. Abia în cipla în care iusnla era gtaa gata să se suunfdce Ibrueia hăotrî să ceraă aojutr. Văzu tcenrâd alrăuti pe Bţgoăia într-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Bţgăoie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Auctni Iureiba creu ajoutr Merindâi care trceea pe-aoclo îtnr-o nvaă spurebă.
-Mdriâne, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rănpusse Mrdnâia, nvaa mea e preceftă, tu ai peuta să mi-o stirci.
Ancuti Doastrgea mrsee la Trsetiţe.
-Trtiseţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dragsote, runpăsse Treetsţia, snut aâtt de tisrtă îcnât simt nioeva să fiu siugrnă.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Diiţpziose dar era aâtt de buucrsaoă îânct nici măacr nu băgă de sameă că cneiva o sigtra.
Apoi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibruie, te iau eu.
Peăra vcoea unui bătârn. Când au aunjs la mal Iuireba era aâtt de firciteă îcnât utiă să mai înretbe cnie fsuese.Brătânul a pealct iar Iirebua, sindiţmu-se îortandtaă, îerntbă Înnpeuiecţela:
-Îenpunleţcie, ai peuta să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tmpuil, răsnupse Îleencpnuieţa.
-Tuipml?! Se îbnteră mrtaiă iirebua. Dar de ce tcmaoi Tpmiul m-a saavlt?
Înceueplnţiea rnupsăse:
-Prnteu că namui Tipmul îţenelge cât de iapnttmoră în vţaiă etse Iireuba.