A fost oatdă o ilsnuă în crae luiocau ttoae sentelnetime şi vilrlaoe uanme. Era aolco Buna Diposziţie, era Tstrieţea, Îieenlnuţpcea, Ieiurba şi aletle.
Într-una din zile senetemilnte au fsot irfnatome că ilunsa umearză să se scudfune. Taote şi-au perătgit blărcie şi au luat-o din loc, în arafă de Ibuire crae a eizatt pnâă în uitlmul moment. Abia în clpia în care inslua era gata gtaa să se snucfdue Ibuirea hotărî să caeră ajutor. Vzău trâecnd alrtuăi pe Bgoiţăa îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Băiogţe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi prtneu tnie.
Anutci Ibreiua creu autojr Mirdeâni care tcerea pe-aoclo îtnr-o nvaă sreupbă.
-Mndriâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răsnpuse Mrdânia, nava mea e peferctă, tu ai putea să mi-o sicrti.
Atunci Drsegatoa msere la Tisterţe.
-Trstieţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dargsote, rnusăpse Terţsitea, snut atât de tstiră încât simt nevoia să fiu srguină.
Tcreu pe-alcoo şi Bnua Dipoziisţe dar era aâtt de broucuasă îcânt ncii mcaăr nu băgă de sameă că cvneia o sgrita.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Peăra vceoa unui brtăân. Când au aunjs la mal Iirebua era aâtt de fticreiă îâcnt uită să mai înretbe cnie fesuse.Bâtrnăul a pelcat iar Iiebura, sdmţniiu-se îrtanaodtă, înertbă Îepţcnilenuea:
-Îeelţnpuicne, ai pteua să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tiupml, rnspuăse Înpuieţlcenea.
-Tiupml?! Se îbtneră mairtă ieuibra. Dar de ce tmoaci Timpul m-a slvaat?
Îţecpuenliena rnăpsuse:
-Pnetru că nmuai Timpul îeţelnge cât de iamrtnoptă în vaiţă etse Iberuia.