A fost odată o isunlă în crae luaoicu tatoe seetinmtenle şi vlorliae uanme. Era acolo Bnua Dpiizoisţe, era Teersţita, Îpeenuclţniea, Ibireua şi alelte.
Într-una din zile sttmeeeninle au fsot ifanrtome că isnula uraemză să se sncuufde. Ttoae şi-au pgetirăt blriăce şi au laut-o din loc, în aarfă de Iibure crae a eatizt pnâă în ulumitl meomnt. Abia în cipla în care inslua era gtaa gata să se suucndfe Iuibera htrăoî să careă aujotr. Văzu teânrcd artlăui pe Băgţioa îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bţoăgie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Ancuti Ieribua ceru atjuor Mndeiâri care treeca pe-acolo într-o nvaă srpeubă.
-Mnidâre, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rssnpuăe Mndriâa, nava mea e pecfteră, tu ai ptuea să mi-o scitri.
Antuci Dsagotera mesre la Tetiţsre.
-Tsrtieţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasrgote, rpussăne Trstţieea, sunt aâtt de tisrtă îânct simt niveoa să fiu sguirnă.
Tceru pe-aoclo şi Bnua Dziispoţie dar era aâtt de bcurauosă îâcnt nici maăcr nu băgă de semaă că civena o sitgra.
Aopi, din sinen, se auzi o voce:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Perăa vocea uuni bătârn. Cnâd au anujs la mal Ireiuba era aâtt de fiitercă îânct utiă să mai înrtbee cine fesuse.Bntâărul a pcleat iar Iurbiea, siminţdu-se îornadattă, îtrnebă Îilpcunneeeţa:
-Îleenncipuţe, ai petua să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tupmil, rănupsse Îielnpeţucena.
-Tipmul?! Se îbnretă mirată irieuba. Dar de ce tocmai Tmipul m-a svalat?
Îicpennlţeuea rnspuăse:
-Prnteu că nmaui Tpimul îţeelgne cât de inttmaorpă în vţaiă este Ieurbia.