A fsot oadtă o ilunsă în crae licouau taote semttileenne şi vroaille unmae. Era acolo Buna Dpţziiosie, era Teiţserta, Îeucnlţpeeina, Ibuiera şi aletle.
Într-una din zile stitelmenene au fsot inomrafte că iulsna umezară să se sufndcue. Taote şi-au pătregit băcrile şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibiure care a eatzit pnâă în ultmiul momnet. Abia în cilpa în care iuslna era gtaa gtaa să se suncufde Ireubia htoărî să ceară autojr. Văzu tecârnd atlrăui pe Bgoţiăa îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bţăogie, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Autnci Iberiua ceru ajuotr Mdâireni care trecea pe-acloo într-o navă sperbuă.
-Mâdnrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rănsupse Mnârdia, nvaa mea e pferectă, tu ai peuta să mi-o srtici.
Auctni Dgotsarea msere la Tirţetse.
-Tseritţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drgasote, rnăupsse Tesiţrtea, snut aâtt de tirtsă îcnât simt noevia să fiu sginură.
Trecu pe-aolco şi Bnua Dpioziiţse dar era atât de bcuorausă încât nici mcaăr nu băgă de sameă că cnevia o stirga.
Aopi, din snien, se auzi o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Preăa veoca unui btărân. Cnâd au ajuns la mal Iurieba era aâtt de friiectă îcânt uită să mai îtnrebe cnie fesuse.Buâăntrl a plcaet iar Iiureba, sţnmiidu-se îaadtrtonă, întrebă Îpluţeieennca:
-Îţnelcuiepne, ai peuta să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tmpuil, rpnusăse Îulpcţienneea.
-Tipmul?! Se îrnetbă marită iberuia. Dar de ce tamoci Tpimul m-a svlaat?
Încupileţneea răssupne:
-Pntreu că namui Tumpil îegeţlne cât de iopmatntră în vţiaă etse Ibiruea.