A fsot otadă o isnulă în care laoiucu totae sltmtieennee şi vraliloe umane. Era alcoo Bnua Dzspioţiie, era Terţeista, Îţncepineluea, Ibeirua şi aletle.
Îtnr-una din zlie smneeeinttle au fsot iamfntore că isnula uamreză să se sfdcnuue. Taote şi-au pregităt brăclie şi au laut-o din loc, în afară de Iuibre crae a etizat pnâă în uliumtl mmenot. Abia în cilpa în crae ilsuna era gtaa gtaa să se sdcufnue Iuebria hrtăoî să ceară autojr. Vzău tâcnerd auăltri pe Băogiţa într-un iaht loxus şi îi zsie:
-Băţgioe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Anutci Iibreua ceru atojur Mierâdni crae teerca pe-alcoo într-o navă serpbuă.
-Mrdinâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpăunsse Mdânria, nava mea e pfceertă, tu ai ptuea să mi-o sritci.
Acnuti Dsgraotea mrsee la Tietrsţe.
-Tietţrse, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drasgote, rnăupsse Teeriţtsa, snut atât de tstiră încât smit nevoia să fiu srunigă.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dpioţsizie dar era atât de bacuuorsă îcânt nici macăr nu băgă de semaă că cnivea o srtgia.
Aopi, din sinen, se azui o voce:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Prăea vocea uuni brâtăn. Cnâd au anujs la mal Ibuirea era atât de frecitiă îânct utiă să mai îtebrne cnie fsesue.Bunârtăl a peclat iar Iuibrea, snimidţu-se îraanttodă, îrnbetă Îţlpunnieecea:
-Îciuţlnpeene, ai petua să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tpimul, runsăspe Îcunenţeilpea.
-Tmiupl?! Se îrnetbă mtairă iiubera. Dar de ce tmcoai Tumpil m-a savlat?
Îeinluţnpecea răspunse:
-Pentru că namui Tipmul îlegţnee cât de iorapnmttă în vţiaă este Iurbiea.