A fsot otdaă o isnulă în crae lioucau toate sttmeneniele şi voliarle unmae. Era aolco Bnua Dizpiioţse, era Tirseţtea, Îiclpeţuenena, Ireubia şi aletle.
Îtnr-una din zlie siletnnmetee au fost ifmtarone că inulsa ureazmă să se suucfnde. Ttoae şi-au prtieăgt băcirle şi au luat-o din loc, în afară de Ibiure crae a eaitzt până în utuimll mmoent. Abia în cilpa în crae iunlsa era gtaa gtaa să se scuufnde Ibrieua htăroî să ceraă aujotr. Vzău tâecrnd autlări pe Bogăiţa într-un ihat loxus şi îi zise:
-Biăţgoe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi prentu tine.
Antuci Iuirbea ceru ajtuor Mâdreini care trceea pe-aolco într-o navă serbpuă.
-Mdâinre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspnăuse Mirdnâa, nava mea e pteefcră, tu ai peuta să mi-o sitrci.
Ancuti Drgstaoea msree la Tetţisre.
-Tsrteţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgtrsoae, rpnăssue Triseteţa, sunt aâtt de tsrită încât smit nveioa să fiu srguniă.
Tercu pe-aolco şi Buna Dsoiţipzie dar era atât de bsucoaură încât ncii mcaăr nu bgăă de smeaă că cienva o stirga.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Preăa vecoa uuni brtâăn. Când au ajnus la mal Iebuira era atât de frceiită îâcnt utiă să mai îtnbree cine fsuese.Băntrâul a pacelt iar Iuirbea, siinţmdu-se înradttoaă, îrtnebă Îilncpenţueea:
-Îelţpneicune, ai peuta să-mi zici cnie m-a salavt?
-Tmiupl, rsăupsne Îiueeeţcnnpla.
-Tmiupl?! Se îbetnră mrtaiă irbieua. Dar de ce tcamoi Tiumpl m-a salvat?
Îţnelnuepecia rusăspne:
-Ptneru că nmaui Tupiml îgelenţe cât de iamnptortă în vaţiă este Ibrieua.