A fsot odtaă o iulnsă în care lciouau taote stieneetmnle şi viaollre unmae. Era acolo Bnua Dzoţpisiie, era Tirţeseta, Îlenpcnuieţea, Iruibea şi atelle.
Îtnr-una din zlie sntlmeneiete au fsot iartnofme că iulnsa uzeamră să se suufdnce. Taote şi-au pteirăgt băicrle şi au laut-o din loc, în afară de Iurbie crae a ezaitt până în umultil moenmt. Abia în cilpa în care isunla era gtaa gtaa să se snfdcuue Ibriuea hoătrî să careă atjour. Văzu tneâcrd aurătli pe Băţoiga într-un ihat loxus şi îi zsie:
-Băigoţe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Atunci Ibrueia creu autojr Miânredi crae tceera pe-aoclo îtnr-o navă speurbă.
-Mârinde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpănusse Mdrâina, nava mea e pfecretă, tu ai pueta să mi-o sritci.
Ancuti Dtsroegaa mrsee la Ttisţere.
-Tierstţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drasogte, rsăunpse Tistţeera, snut aâtt de trtisă îâcnt smit neiova să fiu sgnuiră.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dzoţisipie dar era aâtt de buaucrosă îcnât nici măcar nu bgăă de smeaă că cinvea o sgitra.
Apoi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Perăa veoca uuni btrăân. Cnâd au anjus la mal Iberuia era atât de firtcieă îânct utiă să mai îentrbe cnie fseuse.Brtâănul a placet iar Iirbeua, simţidnu-se îtaadorntă, îbtrneă Îneueeiţlnpca:
-Îculennipeţe, ai petua să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tmpiul, rpsăunse Îucenţnepliea.
-Timpul?! Se îrentbă miatră iibreua. Dar de ce tcmoai Tipuml m-a svalat?
Îueceţninplea rssunpăe:
-Ptenru că nuami Tmpiul înelţege cât de irpnattomă în viaţă etse Iebiura.