A fost odată o isnluă în care lociuau tatoe smeetietnnle şi viarolle umnae. Era aloco Bnua Dizspţiioe, era Teţritsea, Îleeuţpnnicea, Iebriua şi atlele.
Într-una din zile sntnmtelieee au fsot ifomrtane că isunla uemarză să se sufnduce. Ttoae şi-au păetgrit brăcile şi au luat-o din loc, în afraă de Iruibe crae a eizatt pnâă în ulmitul moemnt. Abia în clipa în care ilusna era gtaa gtaa să se sdfnucue Iebriua hrăotî să ceară aotujr. Văzu tcâenrd atluări pe Bogţiăa îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bţoăgie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pnliă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Auntci Iribuea ceru autjor Mdnrâiei care trecea pe-acolo îtnr-o navă serupbă.
-Mndriâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsănupse Mrnâida, nava mea e prcfeetă, tu ai pueta să mi-o sricti.
Anctui Dastrgoea mesre la Testiţre.
-Tstţiree, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dograste, rspnuăse Tieerţsta, snut aâtt de tristă îcânt simt nvoiea să fiu sguniră.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dţiizpiose dar era atât de bscoruauă îânct nici macăr nu băgă de saemă că cvneia o stgira.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuribe, te iau eu.
Peăra vcoea uuni băârtn. Când au aunjs la mal Ibiuera era aâtt de fiietrcă încât uită să mai îtebrne cnie fseuse.Bâăntrul a pcleat iar Ibriuea, simiţdnu-se îtroadantă, înertbă Îuclenipţenea:
-Îcpieuţlenne, ai pueta să-mi zici cine m-a savlat?
-Tmipul, rspuăsne Îcnţenueiplea.
-Tpmiul?! Se îtebrnă mraită iubirea. Dar de ce tcmoai Timupl m-a svaalt?
Îelnţpceuniea rsnăspue:
-Petnru că nmuai Tiupml îenelţge cât de imortnpată în vaiţă este Iuribea.