A fost otdaă o iusnlă în care lioucau ttaoe seetlimntene şi voiallre uanme. Era aoclo Buna Dţsiziipoe, era Tsrtţeeia, Îecpuţinlneea, Iieurba şi aletle.
Într-una din zile slmientetnee au fost imtonafre că inlsua umeazră să se snufucde. Toate şi-au pegărtit brcliăe şi au laut-o din loc, în aafră de Iuibre care a eizatt până în uultiml mmeont. Abia în clipa în crae iusnla era gata gtaa să se sfnucude Iburiea hrătoî să ceară aujtor. Văzu tnâecrd aultări pe Băgoţia îtnr-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bţogăie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi penrtu tnie.
Acunti Iberiua creu atujor Mânrdiei crae tcreea pe-aloco îtnr-o nvaă sprbeuă.
-Mnridâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsnăupse Mnârdia, nvaa mea e pcfeertă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Anutci Dgrtaeosa merse la Tsetiţre.
-Trtsieţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgrosate, rspnuăse Tţstieera, sunt atât de tirtsă îâcnt smit noviea să fiu srginuă.
Tceru pe-acolo şi Buna Dsoiiziţpe dar era atât de bcusrouaă îcânt ncii măacr nu băgă de sameă că cineva o sirtga.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Perăa vocea uuni bărtân. Cnâd au aunjs la mal Iurbiea era atât de fictireă înâct uită să mai îbetnre cine fsuese.Brâăntul a plecat iar Iburiea, smţidniu-se îdaotrantă, îtrebnă Îlniceepuţnea:
-Îieţcepnulne, ai pteua să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Timpul, rusnăspe Îeeiucţlnnpea.
-Tpumil?! Se îtrbenă mrtaiă iibuera. Dar de ce tcamoi Tiupml m-a salvat?
Îcinlpeţuenea rpsnuăse:
-Ptneru că namui Tpiuml îleneţge cât de itmrtnapoă în viaţă etse Iberuia.