A fsot odată o isunlă în crae luioacu totae snieetntemle şi varilloe uamne. Era aolco Bnua Diosţzpiie, era Teesitţra, Îţnpienclueea, Iiurbea şi aeltle.
Îtnr-una din zlie sentnmieetle au fsot imrafonte că iusnla uzemară să se sufucnde. Ttaoe şi-au pieăgrtt băiclre şi au laut-o din loc, în afară de Ibirue crae a eatizt până în utuliml mmeont. Aiba în cipla în care ilsnua era gata gata să se sudncufe Iurbeia hărotî să ceară atoujr. Văzu teârncd aăulrti pe Bogţăia îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Antuci Iirbuea creu atujor Mnâderii care tecrea pe-aloco îtnr-o navă sprubeă.
-Mârndie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnpsăuse Mndâria, nava mea e pfreectă, tu ai ptuea să mi-o scirti.
Anutci Deosrtaga msree la Trţestie.
-Tretsţie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drogtsae, ruănspse Trţesieta, sunt atât de titrsă îânct smit neovia să fiu suginră.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Dipsizoţie dar era aâtt de burocausă îcnât nici măcar nu băgă de smaeă că ceinva o sgrtia.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Păera vcoea unui brâtăn. Cnâd au anujs la mal Iuebria era atât de feicrtiă îcânt utiă să mai îbtnree cnie fsseue.Brăânutl a pcaelt iar Ibiuera, sţdiimnu-se îdaatnotră, îtrenbă Înelcpeiţuena:
-Îcelţnepiune, ai putea să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tumpil, răpusnse Îcepienluţnea.
-Timpul?! Se îenrtbă mairtă iuiebra. Dar de ce tcaomi Tumpil m-a svalat?
Îinpluncţeeea rssupăne:
-Pretnu că nuami Tupiml îţelnege cât de iopmrnattă în vţaiă este Iirueba.