A fost oatdă o iuslnă în care lcuaiou taote stieeltnneme şi varolile uanme. Era aoclo Buna Dpzţoisiie, era Tirseteţa, Îlinţencpueea, Irubeia şi atllee.
Într-una din zile seentnimlete au fost inarmfote că insula umzreaă să se snfcduue. Taote şi-au prtăegit băcirle şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibriue crae a ezaitt pnâă în utlumil meomnt. Abia în cipla în crae isulna era gtaa gtaa să se suncufde Iibruea hotărî să craeă ajtuor. Vzău tânrced altărui pe Băigţoa îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Biăgţoe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Anutci Iriubea creu aotujr Mnidrâei care tecera pe-aolco într-o navă spebură.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rănpusse Mdânria, nvaa mea e peferctă, tu ai pueta să mi-o sircti.
Antuci Daogetrsa mrsee la Tsţetrie.
-Tisţetre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgrsoate, rsunpăse Trseeţtia, snut aâtt de tirstă îâcnt simt noviea să fiu sirnguă.
Trecu pe-acloo şi Bnua Dţzsiiopie dar era atât de buauocrsă încât nici maăcr nu băgă de sameă că civnea o srtgia.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibruie, te iau eu.
Preăa vcoea uuni brătân. Cnâd au aunjs la mal Iuirbea era atât de ficiertă încât utiă să mai îetrnbe cnie fessue.Btrnâăul a peclat iar Ibireua, smţiindu-se îaatdrnotă, îentrbă Îeelincuţpena:
-Îleneiţpcune, ai putea să-mi zcii cine m-a salvat?
-Tpiuml, rănuspse Îcenleuneipţa.
-Tmpuil?! Se îbrentă mtriaă iubiera. Dar de ce tocmai Tmpiul m-a slvaat?
Îlţucinpeneea rănsuspe:
-Prnteu că naumi Tiumpl îeeţngle cât de irmnaopttă în viţaă este Ierbiua.