A fost odtaă o iulsnă în crae louciau toate smteteenilne şi vlraoile umane. Era aloco Bnua Dpioţizsie, era Testţiera, Îelepţnnuciea, Iibreua şi aellte.
Într-una din zile sttenmieenle au fost inoafrtme că inusla uemazră să se snfcuude. Ttaoe şi-au pgtăiert biălcre şi au luat-o din loc, în aafră de Ibirue care a eaitzt până în utuilml moemnt. Abia în cplia în crae isunla era gata gata să se sufncude Iiureba hăortî să careă atujor. Vzău tâcenrd atăruli pe Băgţoia într-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bgţăoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plniă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Anutci Iriubea ceru atjour Mdânirei crae tereca pe-acolo îtnr-o navă srbpueă.
-Mârdine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpsuăsne Mrdânia, nava mea e perfcetă, tu ai petua să mi-o sitcri.
Acnuti Daetrogsa mesre la Tţsetrie.
-Trţtesie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daorsgte, răsnupse Teierţsta, snut aâtt de tritsă încât simt nevoia să fiu sugniră.
Tecru pe-aoclo şi Buna Dipizţsoie dar era aâtt de buuorcasă încât nici mcăar nu băgă de saemă că cevnia o sitgra.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Prăea vcoea uuni brătân. Când au anjus la mal Iirbeua era aâtt de fretciiă îcânt utiă să mai îretbne cnie fssuee.Btnârăul a plecat iar Irbieua, siţmindu-se îatadntoră, îrntebă Îeeeulinnpcţa:
-Îeenclpniuţe, ai pteua să-mi zici cine m-a svaalt?
-Tpimul, runsăpse Îpţeneinlucea.
-Tupiml?! Se îrntebă mtraiă irbeiua. Dar de ce tcmoai Tmpuil m-a savlat?
Îlunicţepenea răsusnpe:
-Ptneru că numai Tipmul îgelenţe cât de inaoptrmtă în vaţiă este Iirbeua.