A fsot otdaă o inlusă în crae loiucau toate stemintenlee şi varolile uamne. Era aolco Buna Diţiziospe, era Trţiseeta, Îclneneţuepia, Ireubia şi atlele.
Îtnr-una din zile sneettmenile au fost iomarftne că inlsua urmezaă să se sucnufde. Ttoae şi-au ptăegrit bliăcre şi au laut-o din loc, în afară de Iibure crae a eiztat până în uimtlul meomnt. Aiba în cipla în crae isulna era gtaa gata să se sunudfce Iibruea hătroî să careă atuojr. Văzu tcrâned auătlri pe Băogţia într-un ihat loxus şi îi zsie:
-Bioţgăe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Ancuti Iruibea ceru ajotur Mâinedri crae tecrea pe-alcoo îtnr-o nvaă seuprbă.
-Mrnâide, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpsusnăe Mânrdia, nava mea e peerfctă, tu ai pteua să mi-o strici.
Ancuti Dsgotraea msree la Tsţietre.
-Tietsrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daogtsre, răssnupe Tţstereia, sunt atât de tstiră îcânt smit nveoia să fiu sgnuriă.
Trceu pe-aoclo şi Buna Diziposiţe dar era aâtt de buruoască îcnât nici măcar nu bgăă de smeaă că cnieva o striga.
Apoi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Păera vocea unui btrâăn. Când au aunjs la mal Ierbiua era aâtt de ficetriă îcnât utiă să mai îebnrte cine fseuse.Bărntâul a pelcat iar Ibiuera, sţdniimu-se îtrdaonată, îrentbă Înilcpeuneeţa:
-Îlţceipnunee, ai putea să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tmipul, rsănpuse Îpilnţueecena.
-Tipuml?! Se îtrnebă mairtă ibiurea. Dar de ce tcoami Timpul m-a savalt?
Îencnlieeţupa rupssăne:
-Prtneu că numai Tupiml îeglneţe cât de ipoatrmtnă în viaţă etse Iubiera.