A fsot otdaă o isnluă în care loauicu toate stmnenieetle şi voalrile uamne. Era aolco Bnua Dţosziipie, era Titeţsera, Îepeuinncţela, Iuibrea şi aeltle.
Îtnr-una din zile sitneelnmtee au fsot irntmfaoe că ilusna umeazră să se scufunde. Tatoe şi-au pgtăerit băicrle şi au luat-o din loc, în aafră de Irbiue crae a eitzat pnâă în uimtlul menmot. Aiba în cpila în crae inulsa era gata gata să se sfuncude Iuibrea htrăoî să ceraă atujor. Văzu trâecnd aulrăti pe Bgăoţia îtnr-un iaht loxus şi îi zsie:
-Boţăgie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnrteu tnie.
Atcnui Ibiurea creu autjor Mrânedii crae tecera pe-aloco într-o nvaă srpuebă.
-Mdinrâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnsusăpe Mrâdnia, nvaa mea e pfrecteă, tu ai pteua să mi-o sirtci.
Atunci Dgatoersa msere la Tstrţiee.
-Trtesiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drsgoate, rnsuăpse Tsţteirea, snut aâtt de ttsriă încât smit noevia să fiu srigună.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dzţispoiie dar era aâtt de brcuuoasă înâct ncii mcăar nu băgă de smaeă că cneiva o sgrita.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Perăa vocea uuni bărtân. Cnâd au anjus la mal Ibriuea era atât de fciriteă îânct utiă să mai îtenrbe cnie fuesse.Btâăunrl a pacelt iar Ieruiba, siţmnidu-se îranatodtă, înrebtă Îunepeţcilnea:
-Îneeucinţple, ai pueta să-mi zcii cnie m-a savalt?
-Tmipul, rsunpsăe Îneelcunţpiea.
-Tupmil?! Se îrnebtă mtriaă iueriba. Dar de ce tmacoi Timpul m-a svalat?
Îcpneeuleinţa ruăpnsse:
-Petnru că nmuai Tuipml îelţngee cât de inrtmatpoă în vaţiă etse Iriueba.