A fost odtaă o inuslă în crae lucioau totae seemtnitnele şi vroallie uamne. Era aoclo Buna Dioţzpisie, era Tsţteiera, Îuepceninlţea, Iierbua şi atelle.
Îtnr-una din zile snieeentmtle au fost ioarmnfte că insula uzrmeaă să se sfunudce. Tatoe şi-au ptăgerit biclăre şi au laut-o din loc, în afară de Ibuire care a eziatt pnâă în ulmiutl mmenot. Aiba în cpila în crae iusnla era gata gata să se sdcnuufe Iueirba hrotăî să ceraă aujtor. Văzu tâcernd aăltrui pe Boţgăia într-un ihat lxous şi îi zise:
-Bţoăgie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Auncti Irbuiea creu ajtour Mrdeâini crae tereca pe-acolo într-o nvaă srupebă.
-Mâdnire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răuspnse Mâdrina, nava mea e pecrtfeă, tu ai putea să mi-o srtici.
Antcui Datsorgea mrsee la Tsetriţe.
-Tresiţte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagroste, rspunsăe Tstrţeiea, snut aâtt de tsirtă îâcnt smit neiova să fiu sinrugă.
Tceru pe-acolo şi Buna Dsozţiiipe dar era aâtt de borucausă îcnât nici maăcr nu băgă de saemă că ceniva o sitrga.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuirbe, te iau eu.
Prăea vocea uuni bărtân. Cnâd au aunjs la mal Ibeiura era atât de fiirectă înâct utiă să mai îerbnte cnie fsesue.Băâtrnul a pcelat iar Iruibea, siţnmidu-se îdonatrată, îebrtnă Îleunceiţpnea:
-Îcnepnueilţe, ai pueta să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tpmiul, rupnăsse Îuipenneţcela.
-Tpimul?! Se îebrtnă mrtiaă irbuiea. Dar de ce tcmoai Tpuiml m-a salvat?
Îlpceuienţnea rsuspnăe:
-Ptenru că naumi Tmupil îeţelgne cât de irnapomttă în viaţă este Iribuea.