A fost oatdă o isunlă în crae lucaoiu taote stnemletinee şi vaolrile uamne. Era aloco Buna Dzţisipoie, era Tstieţrea, Îeiuenenlcţpa, Iribeua şi altele.
Într-una din zlie steietmennle au fsot ioantfmre că inusla uaremză să se sfcnudue. Ttoae şi-au peătirgt bicărle şi au laut-o din loc, în arafă de Iuibre care a eiatzt pnâă în utmliul menomt. Aiba în cplia în crae iusnla era gata gtaa să se sucfunde Ibreiua htăorî să careă aotujr. Văzu tercând aluărti pe Bgţoăia într-un ihat lxous şi îi zise:
-Boăţige, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi petrnu tnie.
Autnci Iriebua ceru ajtuor Mriedâni care trceea pe-aoclo îtnr-o nvaă srbupeă.
-Mrniâde, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpsusnăe Mridâna, nava mea e pecftreă, tu ai petua să mi-o scrtii.
Acutni Daortsgea mrsee la Ttierţse.
-Tretsţie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtgsaore, ruănsspe Tsrtiţeea, sunt atât de tstiră îcnât simt nveoia să fiu suginră.
Tecru pe-aolco şi Buna Dizpţisoie dar era aâtt de basrcuuoă îcnât nici mcăar nu bgăă de sameă că cnieva o sritga.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Perăa voeca uuni băâtrn. Când au anjus la mal Iburiea era atât de friceită încât uită să mai îebtnre cnie fsseue.Bâătnrul a pealct iar Iirbeua, snimdţiu-se îrtdaantoă, îernbtă Îninpceeuţlea:
-Îlţpuceinene, ai peuta să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tmuipl, rusănpse Îuţpieclnneea.
-Timupl?! Se îrnebtă mairtă iurbiea. Dar de ce toamci Tipuml m-a savlat?
Îieupnnţlceea rpssnăue:
-Ptnreu că nmuai Tuimpl îgnlţeee cât de intmpartoă în vaiţă este Iiburea.