A fsot oadtă o ilsună în crae lcauiou toate snilneemttee şi vlraiole uanme. Era acolo Bnua Diizpiţose, era Teestrţia, Îţeciulpneena, Ibireua şi aetlle.
Într-una din zile stetmeinnlee au fost ifamrnote că islnua uzarmeă să se sfnuduce. Tatoe şi-au păegrtit bilărce şi au laut-o din loc, în afară de Iiubre crae a eitazt pnâă în ulmitul moemnt. Aiba în clpia în crae isulna era gata gtaa să se sdfnucue Iibreua htăorî să ceraă autojr. Văzu tcârned aluătri pe Bogţăia într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bgăioţe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pnliă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnrteu tine.
Autcni Ibuirea ceru autjor Mniâdrei care trceea pe-aoclo într-o nvaă srepbuă.
-Mndirâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rupssăne Mdrnâia, nava mea e peefrctă, tu ai petua să mi-o scitri.
Auntci Dtosgeara merse la Tsţetire.
-Tireţste, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgsraote, răspnuse Ttireţesa, snut aâtt de tirstă îcnât simt neoiva să fiu snrugiă.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dţspiiioze dar era atât de bouurcasă îâcnt ncii macăr nu bgăă de smeaă că cviena o srigta.
Aopi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iurbie, te iau eu.
Prăea vocea unui bâătrn. Cnâd au ajuns la mal Irubeia era aâtt de fticrieă încât uită să mai îrtnebe cnie fessue.Bărntâul a pcelat iar Iibruea, smţiidnu-se îatnrodată, îentrbă Îpelţcienneua:
-Înepciueţlne, ai ptuea să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tpiuml, ruăsnpse Înlcţepeneiua.
-Tpimul?! Se înterbă mitară irueiba. Dar de ce toamci Tpmiul m-a svalat?
Îţlepnnuiceea rsunsăpe:
-Petnru că nmaui Tpuiml îgleţnee cât de iapntmortă în vaţiă etse Ibiruea.