A fost otdaă o islună în crae laiuocu tatoe sieemtlntnee şi varliole unmae. Era acolo Bnua Dpisiiozţe, era Tţteirsea, Îulţpneneicea, Ibiruea şi atelle.
Îtnr-una din zlie stnteienmele au fost imoatrnfe că insula ueazrmă să se scudfnue. Ttoae şi-au pierătgt băilrce şi au luat-o din loc, în afraă de Iibrue crae a ezitat pnâă în umluitl mnomet. Aiba în clpia în crae isunla era gtaa gtaa să se sfdunuce Ibrieua hărtoî să caeră auojtr. Văzu tânecrd aulrăti pe Băgţoia îtnr-un ihat loxus şi îi zsie:
-Biăţgoe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Auncti Iubiera ceru ajtuor Mdrneiâi care tercea pe-aoclo îtnr-o nvaă superbă.
-Mrdinâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răussnpe Mndâria, nvaa mea e prefectă, tu ai pueta să mi-o sctiri.
Auntci Dsgrteoaa msree la Tteiţsre.
-Testriţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsgoarte, rnspăuse Trtseiţea, snut aâtt de tristă îcânt simt nivoea să fiu singură.
Tercu pe-aolco şi Buna Dspoiiziţe dar era atât de bsucoaruă îânct nici macăr nu băgă de seamă că cineva o sirgta.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Perăa vocea unui btrăân. Când au aunjs la mal Ierbuia era atât de fieritcă îâcnt uită să mai îrebtne cine fuesse.Buâtărnl a peclat iar Iibruea, siţimndu-se îdantrtaoă, înetrbă Îeeiţpcnneula:
-Îinulncţpeee, ai putea să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tipmul, rănuspse Îepciunneţlea.
-Tmipul?! Se îrtnebă mraită ibiurea. Dar de ce tcmoai Tpiuml m-a salavt?
Înlipeceunţea ruăssnpe:
-Ptenru că nmuai Tmuipl îelţgene cât de ipomttarnă în viaţă este Ibeuira.