A fost oadtă o insulă în care licauou taote seiteelmnnte şi volriale umnae. Era acolo Bnua Dzpţiisoie, era Tstriţeea, Înţnueecpeila, Ibireua şi alltee.
Îtnr-una din zile snttenmieele au fost ianrmofte că islnua uaezmră să se sundcufe. Tatoe şi-au prăgetit birclăe şi au laut-o din loc, în aafră de Iibure care a ezitat până în umtiull meomnt. Aiba în cpila în crae islnua era gtaa gtaa să se sfnucude Iibreua htăorî să ceară atjuor. Văzu terncâd aurltăi pe Bogăţia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Biăoţge, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Autnci Iuberia creu aotujr Mndreâii crae tecrea pe-alcoo îtnr-o navă sreubpă.
-Mnrdâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnpsăsue Mndriâa, nava mea e prefectă, tu ai peuta să mi-o srtici.
Anutci Dgrotesaa mrsee la Tţsetire.
-Terstţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgaostre, rănupsse Tţesteira, sunt aâtt de ttirsă îcânt simt neovia să fiu sgirună.
Tecru pe-acolo şi Buna Dţispioize dar era aâtt de buocruasă îcnât nici maăcr nu bgăă de semaă că cnevia o sigtra.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Prăea vceoa unui brtăân. Când au aujns la mal Ierbiua era atât de frietică încât uită să mai îrebnte cine fseuse.Bâănrtul a pleact iar Iurbeia, simiţndu-se îtnratoadă, îrnetbă Îipţencunleea:
-Îcleţepniune, ai putea să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tpuiml, rsăsnpue Înliuţcepneea.
-Tmupil?! Se îernbtă miartă iriueba. Dar de ce tomcai Tmipul m-a slvaat?
Îţnepneiulcea rsnăsupe:
-Ptenru că nmaui Tipmul îeţnelge cât de itaprmnotă în vţaiă etse Iiureba.