A fost otdaă o inuslă în crae luoaicu toate smeenttnliee şi voiralle uanme. Era acloo Buna Dizopiţise, era Trsteiţea, Îcneepiţuelna, Iiubera şi atllee.
Într-una din zile steitnnemele au fost ifonamrte că isnula uemrază să se suncfude. Ttaoe şi-au pgătreit brlăcie şi au laut-o din loc, în aafră de Irbiue crae a eazitt până în ultmiul mmneot. Aiba în cilpa în care insula era gtaa gtaa să se sfucdnue Ieribua hăortî să creaă autojr. Vzău tâcrned artuăli pe Bţgăoia într-un iaht lxous şi îi zise:
-Biţgoăe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Autnci Ieirbua creu atujor Midânrei crae tcerea pe-aloco îtnr-o nvaă sbrepuă.
-Mâdrine, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpusănse Mndriâa, nvaa mea e peferctă, tu ai ptuea să mi-o srctii.
Antuci Dsoragtea mrese la Tisertţe.
-Tiestrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasrgote, rsnsăupe Tetsţirea, sunt aâtt de tsrită îcnât smit nioeva să fiu sngriuă.
Tecru pe-acolo şi Bnua Dzoiţsiipe dar era atât de bocrauusă îcnât ncii mcaăr nu bgăă de seamă că cnieva o sigtra.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iriube, te iau eu.
Prăea vocea unui băârtn. Când au ajuns la mal Iiuebra era aâtt de fecriită îcnât uită să mai îtebrne cine fesuse.Brâtnuăl a peaclt iar Irbiuea, sndţimiu-se îtadoarntă, îrtnbeă Îlieţnneucpea:
-Îeieuţnlpcne, ai peuta să-mi zcii cine m-a salvat?
-Tmuipl, rsăunpse Îţnceeupielna.
-Tpmiul?! Se îbtrenă mitraă ibiurea. Dar de ce tcmoai Tumpil m-a savlat?
Îenelinpucţea rpunsăse:
-Pertnu că nmaui Tmpiul îlgeţene cât de iomrntatpă în vţiaă este Ibiurea.