A fsot otadă o islună în care lciaouu taote stemeienntle şi voalrile uamne. Era aoclo Bnua Dpszoiţiie, era Tsiteţrea, Îţeunipclenea, Ibrueia şi altlee.
Într-una din zlie semlitnetene au fsot iroatmfne că iulsna uaezmră să se sudnufce. Taote şi-au ptrăiegt băricle şi au luat-o din loc, în aafră de Iibure care a etziat până în umtilul mmeont. Abia în clpia în care isunla era gtaa gata să se snducfue Iireuba hrăotî să careă aujtor. Văzu trâencd arăluti pe Bgoăiţa îtnr-un ihat loxus şi îi zsie:
-Bgăiţoe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnretu tine.
Auncti Iuibrea creu aoutjr Mdnrâiei care tceera pe-acolo îtnr-o nvaă sebpruă.
-Mdiârne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsnpsăue Mândria, nvaa mea e ptcerfeă, tu ai putea să mi-o srctii.
Atucni Dosgrtaea mesre la Tetţrsie.
-Titresţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drogsate, ruspănse Tţesretia, snut atât de tsrtiă îcnât smit nevoia să fiu srnugiă.
Trecu pe-aoclo şi Buna Dioiţszipe dar era atât de bcuausoră îcnât ncii mcaăr nu băgă de semaă că cneiva o srgita.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Peăra vcoea uuni brâtăn. Când au aunjs la mal Iriubea era atât de feicrită îcnât utiă să mai întrbee cnie fssuee.Bărnâutl a peclat iar Iieubra, sinţimdu-se îatntrodaă, îrbentă Îţpuneilcneea:
-Îcilepneuţne, ai pueta să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tpiuml, runsăspe Îţlnpiceueena.
-Tipuml?! Se îbrentă marită ireubia. Dar de ce tcmaoi Tpiuml m-a svlaat?
Îeclenuiţnpea rssnupăe:
-Pnteru că nmuai Tumpil îleenţge cât de imrnaotptă în vaiţă etse Iriubea.