A fost odtaă o isunlă în crae lociuau taote stienletmene şi vliolrae unmae. Era aolco Buna Dizspoţiie, era Tietţsrea, Îeeicpeulnţna, Iieurba şi aeltle.
Îtnr-una din zlie setnenemtlie au fost inoamfrte că iulsna uarmeză să se sndufcue. Totae şi-au pgăretit băircle şi au laut-o din loc, în aarfă de Iibure care a eitazt pnâă în uumltil menmot. Abia în cilpa în care iulnsa era gtaa gata să se sudnfuce Iiburea htoărî să careă atojur. Văzu tâcrend autrăli pe Boăgiţa îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bgţoăie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Anctui Ibruiea ceru ajoutr Mderinâi care teerca pe-acolo într-o nvaă surpebă.
-Mdnriâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rspnăuse Mndâria, nava mea e pfrecetă, tu ai putea să mi-o sirtci.
Atnuci Drsotagea msree la Ttiersţe.
-Tretisţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dasrtoge, rpsusnăe Tiţeersta, sunt atât de tsrtiă îânct smit nevoia să fiu srnugiă.
Tercu pe-aoclo şi Buna Dţsizoiipe dar era atât de brucouasă îcnât nici mcăar nu bgăă de saemă că cevina o strgia.
Aopi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Perăa vocea unui bârătn. Când au ajnus la mal Irubiea era aâtt de friicteă îcânt uită să mai îbtnree cine fseuse.Bâuărntl a pcelat iar Iribuea, smţniidu-se îaodtnatră, îrenbtă Îeenilnţcupea:
-Îepnlcţinuee, ai pteua să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tipmul, ruănpsse Îţceenunipela.
-Tmpuil?! Se îebtrnă marită ibrueia. Dar de ce tcmaoi Timpul m-a slaavt?
Înnepţueilcea rnusăpse:
-Pnrteu că nmaui Tmuipl îeelţnge cât de itrmtpanoă în viaţă etse Ireiuba.