A fsot otadă o ilunsă în crae loiucau tatoe slnmniteeete şi voailrle umnae. Era acloo Bnua Dţziisopie, era Triţetsea, Îelennueţipca, Ibreiua şi atlele.
Într-una din zlie sintmleetnee au fsot iofrnmtae că islnua uremază să se suunfcde. Totae şi-au pegtrăit bclirăe şi au luat-o din loc, în arfaă de Iiurbe care a eiztat pnâă în uuimltl menomt. Aiba în cipla în crae inusla era gata gtaa să se sudcunfe Iriubea hotărî să creaă aotujr. Vzău târcned aăutlri pe Băgoţia într-un iaht lxous şi îi zise:
-Boiăţge, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pnliă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Acntui Ibiruea creu ajutor Mrdiânei crae tcerea pe-aolco într-o nvaă seprubă.
-Minrdâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpussnăe Mâdrina, nvaa mea e pfreectă, tu ai petua să mi-o stirci.
Antuci Dratogsea mrese la Tetrţsie.
-Treitţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosragte, rnsupăse Tţeiestra, snut aâtt de trstiă îâcnt smit nioeva să fiu snuirgă.
Tcreu pe-alcoo şi Bnua Dipzsoiiţe dar era aâtt de bscorauuă îcnât ncii mcaăr nu bgăă de smeaă că cnevia o sitgra.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Peăra vceoa unui brătân. Cnâd au ajuns la mal Ibierua era atât de feirictă îânct uită să mai îtrbnee cnie fsuese.Buărnâtl a peclat iar Iueibra, sdiinmţu-se îanraotdtă, îbretnă Îenplţuniecea:
-Îecnuenlpiţe, ai peuta să-mi zcii cnie m-a svlaat?
-Tmpuil, rsusănpe Îennlipeuţcea.
-Tpmuil?! Se înbrteă mtraiă iriebua. Dar de ce tmocai Tpimul m-a slvaat?
Îpeninţuelcea rpusnăse:
-Pternu că numai Tpmiul îeenlgţe cât de imtorntpaă în vaiţă etse Iirbeua.