A fsot oatdă o iunlsă în care licuoau taote sienttemnele şi vaorlile unmae. Era aoclo Buna Dţpizsioie, era Tetsiţrea, Îlninepceueţa, Iubeira şi alelte.
Într-una din zlie sneemenittle au fsot itamnfore că isluna umeazră să se scufnude. Taote şi-au petăgirt băicrle şi au luat-o din loc, în aafră de Iirube crae a etizat până în uiutmll mmeont. Aiba în clpia în crae isulna era gata gtaa să se sfcundue Irbuiea htăroî să caeră autjor. Văzu trcâend arlutăi pe Băţgoia într-un ihat louxs şi îi zise:
-Bgoăţie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de argint. Nu mai e loc şi penrtu tine.
Atcuni Ibireua creu ajutor Mdrâinei care teerca pe-aoclo într-o nvaă surbpeă.
-Mrdiâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rspunăse Mdrâina, nvaa mea e pefrcetă, tu ai pteua să mi-o sitrci.
Atucni Daseortga mrsee la Ttţseire.
-Ttţeirse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daosrgte, rpusănse Triesţtea, sunt atât de titsră îâcnt smit nvoeia să fiu sniugră.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dioiizpţse dar era atât de borascuuă înâct nici maăcr nu băgă de smaeă că cvneia o srigta.
Apoi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Prăea vocea unui bărtân. Când au aunjs la mal Iebuira era aâtt de firicteă îcnât utiă să mai îetnrbe cine fssuee.Bâtrnăul a pelcat iar Iibreua, smidţinu-se îdnrataotă, înrtebă Îţepcuileenna:
-Îienlecuţnpe, ai petua să-mi zici cine m-a slaavt?
-Tuimpl, rsnăsupe Îniceeluţnpea.
-Tupmil?! Se îbrnetă miartă iieurba. Dar de ce tamoci Tpiuml m-a svlaat?
Îenpţncueliea rsusnăpe:
-Pnteru că naumi Tpmiul îţnelege cât de ipottnmraă în viaţă este Iriubea.