A fsot odată o isunlă în crae liocuau totae sleemntteine şi vaolirle uamne. Era aoclo Bnua Dzosiţpiie, era Tţsireeta, Înnicpueleţea, Ibiurea şi alelte.
Îtnr-una din zile stmeltenneie au fsot irfmotnae că ilusna uezramă să se sufnucde. Toate şi-au ptgiăret briclăe şi au luat-o din loc, în afară de Ibuire crae a eitazt pnâă în umluitl moment. Abia în cplia în care isunla era gata gata să se sfnucude Ibeirua hăotrî să caeră atjuor. Văzu teârcnd atăluri pe Bţgoăia îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgăoţie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Acnuti Iberiua creu ajtuor Mierndâi crae tercea pe-acolo îtnr-o navă spebură.
-Mrndâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruăsspne Mrinâda, nvaa mea e preefctă, tu ai pueta să mi-o srtici.
Antcui Dtgosraea merse la Tietrsţe.
-Tetisrţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsrotage, rspnăsue Tsrţieeta, sunt aâtt de tsrită îâcnt smit noevia să fiu siurngă.
Trceu pe-alcoo şi Buna Dzpţiosiie dar era aâtt de brosacuuă îâcnt nici măcar nu bgăă de smaeă că cineva o srigta.
Apoi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Preăa voeca uuni bâătrn. Cnâd au ajnus la mal Iuireba era atât de ficeirtă îcânt uită să mai înertbe cine fusese.Buârtnăl a plceat iar Iibuera, smţdniiu-se îartntdoaă, îebntră Îcţeiunenlpea:
-Îipuţencelne, ai putea să-mi zcii cnie m-a saavlt?
-Tupmil, rpăsnuse Îţleennuicpea.
-Tmupil?! Se îtebrnă mtiraă ireiuba. Dar de ce tcmaoi Tipmul m-a svalat?
Îcuţelinpeena răunpsse:
-Pnetru că nuami Tipmul îţeegnle cât de itopanrmtă în vaţiă este Ireibua.