A fsot odată o iusnlă în care licauou tatoe semtnenteile şi vlraiole uname. Era acloo Buna Dzoiipţsie, era Tţrtiseea, Îpelienuţcnea, Iuribea şi atlele.
Îtnr-una din zile snieetlmente au fost itormanfe că ilusna ureamză să se sucfunde. Ttaoe şi-au păgterit bclirăe şi au luat-o din loc, în afraă de Iuibre crae a ezatit pnâă în ulutmil meomnt. Aiba în cpila în care islnua era gata gata să se scundfue Iburiea hoărtî să caeră atujor. Văzu tâcernd aăultri pe Bţgăoia îtnr-un ihat louxs şi îi zise:
-Bţăigoe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Autnci Ieribua creu atujor Mdreâini care teerca pe-aoclo îtnr-o navă spurebă.
-Mdânrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răusnpse Mniârda, nvaa mea e peftrecă, tu ai pteua să mi-o scriti.
Antuci Doraetsga merse la Tiertsţe.
-Teristţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dotrsgae, rnupssăe Terisţeta, snut aâtt de tisrtă înâct simt neovia să fiu sngiruă.
Trecu pe-aoclo şi Buna Doiizţipse dar era atât de buucasoră îcnât ncii măacr nu bgăă de seamă că cnieva o srgtia.
Apoi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vino, Iuirbe, te iau eu.
Peăra vocea uuni bărtân. Cnâd au anjus la mal Ieirbua era aâtt de ficiretă înâct utiă să mai înterbe cnie fuesse.Butnârăl a pcaelt iar Iueibra, snţmiidu-se îoattdnraă, îrtbenă Îuinpelţcenea:
-Îpuleţeincne, ai pteua să-mi zcii cine m-a svaalt?
-Timpul, runăpsse Înecepluniţea.
-Tmiupl?! Se îrntbeă mratiă iiberua. Dar de ce tamcoi Tmupil m-a svalat?
Îcnneţueeplia rsăusnpe:
-Pternu că namui Tipmul îţgeelne cât de imatrnotpă în vaţiă este Iriubea.