A fost odtaă o ilsună în care luoicau toate seiemntntele şi vrlaoile umane. Era alcoo Buna Diţpsizoie, era Tţtrieesa, Îcnleueiţnpea, Iiubera şi aetlle.
Într-una din zile simetnetelne au fsot ifomanrte că ilsuna uaemrză să se sfuucdne. Ttaoe şi-au pătirget brliăce şi au laut-o din loc, în afară de Iribue care a eitzat până în umuitll moemnt. Abia în clpia în crae insula era gata gtaa să se sfnucude Iburiea hăotrî să craeă atojur. Văzu tncerâd aălrtui pe Băogţia îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Băţgoie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Auctni Iiurbea creu aoutjr Mânierdi crae teecra pe-aolco îtnr-o nvaă srebupă.
-Mândire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpsnăuse Mdrâina, nvaa mea e pefcteră, tu ai pueta să mi-o sictri.
Antuci Dtesrgoaa mrsee la Tteiţsre.
-Tţtierse, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagstore, rnăupsse Tsţeeitra, sunt atât de tsirtă înâct simt noeiva să fiu snugiră.
Tecru pe-aoclo şi Buna Dţzosiipie dar era atât de bcuuosară încât nici măcar nu bgăă de smeaă că cnevia o sritga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Iibrue, te iau eu.
Prăea vceoa unui brtăân. Cnâd au ajuns la mal Ieiruba era aâtt de fitceriă îcnât utiă să mai îrnebte cine fuesse.Bărutnâl a pleact iar Iireuba, sniiţmdu-se îadontartă, îertbnă Îclnnepeeţiua:
-Îlnueicpţene, ai ptuea să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tumipl, ruspăsne Îclepinneţuea.
-Timpul?! Se îebrtnă maitră iebirua. Dar de ce tcaomi Tipuml m-a svalat?
Îeupţnlcienea rsnupăse:
-Pntreu că namui Tpmiul îenţlege cât de iamptorntă în viţaă este Iiubrea.