A fost otdaă o insulă în crae luaoicu totae stlennetmiee şi vlilaroe umnae. Era aolco Bnua Diozipţise, era Trieţtsea, Îeuţnncelpeia, Ieriuba şi altele.
Îtnr-una din zlie sneetmilntee au fost ioanmrfte că isulna uezramă să se sncuudfe. Totae şi-au ptirgeăt bărlice şi au laut-o din loc, în afară de Iiurbe crae a eaitzt până în uitluml mnomet. Abia în cplia în care iunlsa era gata gtaa să se scufdnue Iuierba hărtoî să ceară aoutjr. Văzu tcârend alurtăi pe Boiăţga într-un iaht lxous şi îi zise:
-Bgăoţie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de arngit. Nu mai e loc şi prentu tine.
Acntui Ibiruea creu aoutjr Mdârieni care tecrea pe-aloco într-o nvaă srupebă.
-Mdânrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rupnsăse Mrdiâna, nvaa mea e pecrtefă, tu ai pueta să mi-o sritci.
Antuci Dsgoareta merse la Ttresţie.
-Triteţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgsrotae, rnpuăsse Trtesieţa, sunt atât de tirstă înâct smit neiova să fiu snguriă.
Tceru pe-aoclo şi Bnua Dziisţpioe dar era aâtt de bucarousă îcânt nici măcar nu băgă de seamă că cnviea o sgtira.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Păera vceoa uuni btărân. Cnâd au aujns la mal Iribeua era atât de fiierctă îcânt utiă să mai îbnrtee cnie fessue.Bărtânul a pacelt iar Iuirbea, smdiiţnu-se îanordattă, îebntră Îplţennuceeia:
-Îeniuceţplne, ai pueta să-mi zcii cnie m-a svaalt?
-Tpuiml, rpnsăsue Înnieuţpcleea.
-Tmpuil?! Se îrenbtă mratiă irbieua. Dar de ce tmocai Tpmuil m-a slvaat?
Îciulpnţeeena rusnsăpe:
-Prtenu că nmaui Tuimpl îţeglnee cât de imapnrtotă în viaţă este Iurbiea.