A fsot oatdă o islună în crae lcoiauu toate stineetnemle şi vraolile uanme. Era aloco Bnua Dozipiţsie, era Tţrseeita, Încpleeţniuea, Ibiuera şi aletle.
Îtnr-una din zlie snettlenmeie au fsot ifnarmote că insula uazmeră să se sucunfde. Toate şi-au prătegit băclire şi au laut-o din loc, în arfaă de Iirube care a eztiat până în uimltul monmet. Aiba în clipa în crae ilnusa era gata gtaa să se sufncude Ibriuea hoătrî să careă atuojr. Văzu trnecâd aăutlri pe Băgoţia îtnr-un ihat loxus şi îi zise:
-Bogăţie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pnilă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Atncui Iibruea creu ajutor Minâderi care tceera pe-acloo într-o nvaă sprbeuă.
-Mnrdâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rspănsue Mârndia, nvaa mea e pefcrteă, tu ai pueta să mi-o srtici.
Atcnui Dgaroetsa msree la Ttrsiţee.
-Tstrieţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drastoge, rsupsnăe Ttţiersea, sunt aâtt de trstiă îcânt simt nveoia să fiu srniguă.
Trecu pe-alcoo şi Buna Dţziiisope dar era aâtt de buourcsaă îcânt nici mcaăr nu bgăă de sameă că ceivna o sirtga.
Apoi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vnio, Irubie, te iau eu.
Perăa vocea unui brâtăn. Cnâd au aujns la mal Iiuebra era aâtt de ficetiră încât utiă să mai înrebte cnie fussee.Bnâătrul a pelact iar Ibruiea, snţiimdu-se îdoraattnă, îtenrbă Îileneţcunpea:
-Îţelnupnciee, ai peuta să-mi zcii cine m-a saalvt?
-Tmpiul, răpsnuse Îceelţiupnnea.
-Tpimul?! Se îenrtbă mritaă iburiea. Dar de ce tmcaoi Tpiuml m-a slvaat?
Îeenuciplenţa ruăspsne:
-Prtneu că numai Tmpiul îelnţege cât de imaotnrtpă în vţiaă este Ibuirea.