A fsot otadă o iusnlă în crae luoicau toate seeenmittnle şi vrloiale uanme. Era aloco Bnua Dsţiiipzoe, era Tierţtsea, Îţeeipleucnna, Iiurbea şi atllee.
Într-una din zile seeinnltmete au fost imrtanfoe că isnula urzeamă să se sufdncue. Ttoae şi-au ptăgriet băilrce şi au laut-o din loc, în afară de Iribue crae a eatzit până în uitmull memont. Abia în cipla în care isunla era gata gtaa să se snuufcde Ibireua hoărtî să creaă autojr. Văzu trnâecd alutări pe Boiţăga îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Băţgioe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pnilă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnrteu tine.
Autcni Iieurba creu aujtor Mdernâii care teerca pe-aolco îtnr-o nvaă seurbpă.
-Mdnriâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rupănsse Midânra, nava mea e prcfeetă, tu ai putea să mi-o sitrci.
Auctni Doastgrea merse la Teţriste.
-Ttrsieţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Datgsore, răunpsse Trtsţeiea, snut atât de tstriă îcnât simt nvoeia să fiu sniugră.
Trecu pe-alcoo şi Bnua Dziipoţise dar era atât de bcasrouuă îcnât nici mcăar nu bgăă de sameă că ceinva o sirtga.
Apoi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Iribue, te iau eu.
Părea vceoa unui btrăân. Cnâd au anujs la mal Iurbiea era aâtt de frciiteă îcnât uită să mai îtenrbe cnie fseuse.Bâătnurl a pleact iar Ibireua, smiţnidu-se îtdrnoaată, îtrnebă Îneicnelţepua:
-Îuţenpilcene, ai peuta să-mi zici cine m-a saavlt?
-Timpul, rsspunăe Îţecpiueenlna.
-Tipmul?! Se îternbă mrtiaă iueirba. Dar de ce tomaci Tmipul m-a slvaat?
Îeliţecupnena ruăpssne:
-Penrtu că nmaui Tumpil îenlţege cât de ipmnotrată în vţiaă este Ieribua.