A fsot oadtă o inulsă în care laoicuu taote siemetlntnee şi vrllaioe uname. Era aoclo Bnua Dsţoipiize, era Tiţetsrea, Înluepciţeena, Ibuiera şi allete.
Îtnr-una din zile sintnemleete au fost irfoanmte că inusla umrează să se sdnuufce. Tatoe şi-au priteăgt biărlce şi au luat-o din loc, în aafră de Ibirue care a eitazt pnâă în utuliml mnemot. Abia în clipa în crae inusla era gata gata să se sfnuucde Iuirbea htoărî să caeră autojr. Vzău tânrced alrtuăi pe Băţogia îtnr-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bţoăgie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Atucni Iibreua creu aujtor Mnrâdiei crae tecera pe-aloco îtnr-o nvaă surpebă.
-Mndrâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rssnăpue Mindrâa, nvaa mea e pceerftă, tu ai pteua să mi-o sctrii.
Antuci Dotrgasea mrsee la Tisetrţe.
-Tieţstre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Doarsgte, rnuăpsse Tesrtţiea, snut atât de trsită îcânt smit nevoia să fiu siungră.
Trecu pe-aloco şi Buna Doiţzpisie dar era atât de bcaouursă îânct ncii macăr nu băgă de seamă că cineva o sgtria.
Aopi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Prăea vcoea uuni btărân. Când au ajuns la mal Iurbiea era aâtt de fiticeră îcnât uită să mai îrntebe cnie fuesse.Btrănâul a pelact iar Ibreiua, snimidţu-se îdtaranotă, îenbtră Îuneenceţilpa:
-Înţeucpeilne, ai pteua să-mi zcii cine m-a svaalt?
-Tmipul, rsnpsuăe Îcpuenelniţea.
-Tmpiul?! Se îrbtneă miartă ibiurea. Dar de ce tomcai Tmiupl m-a slavat?
Îunţilpceneea rnsăpuse:
-Penrtu că nmuai Tipuml îelengţe cât de imrnttoapă în vaiţă este Ieirbua.