A fsot odtaă o inuslă în crae laiuocu ttaoe simeetenltne şi vlairole uname. Era acloo Buna Diiopzţise, era Trteisţea, Îeţenpuelcnia, Ibriuea şi aellte.
Într-una din zile smeentenitle au fost iamfnotre că insula uraemză să se snuufdce. Ttoae şi-au prgeătit blcriăe şi au laut-o din loc, în afraă de Iiurbe care a eitzat pnâă în utlimul mmeont. Aiba în clipa în care isluna era gata gtaa să se sufncdue Ierbiua hăortî să careă ajutor. Văzu trâcend aălutri pe Băţgoia îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bogiţăe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi perntu tine.
Actuni Ibrieua ceru ajoutr Midrnâei crae trecea pe-aolco îtnr-o navă surpebă.
-Mrndâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsăuspne Mdnriâa, nava mea e peftecră, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Acnuti Dsraoegta msree la Tţtsreie.
-Trsţitee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgosatre, răpsunse Teiersţta, sunt aâtt de tristă înâct smit noivea să fiu sirugnă.
Tecru pe-aoclo şi Buna Dizpţoiise dar era atât de buurcoasă îcânt ncii mcaăr nu bgăă de smeaă că cievna o sirtga.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iruibe, te iau eu.
Prăea vecoa uuni bâărtn. Cnâd au anujs la mal Iurebia era aâtt de fricietă îcânt uită să mai îtnbere cnie fseuse.Btrnuăâl a peclat iar Iuierba, snmţdiiu-se îrotandată, îbrentă Îepciulnţneea:
-Îeeiplnncuţe, ai ptuea să-mi zici cine m-a salavt?
-Tpmuil, rnupăsse Îiţeupcenlnea.
-Tipmul?! Se înetrbă mraită irieuba. Dar de ce tomcai Tuipml m-a savalt?
Îeclţuneipnea rsănupse:
-Pretnu că nmaui Tmuipl îneeţlge cât de itopmrantă în vţaiă este Ibureia.