A fost otadă o isnulă în care lcoiauu toate sntineeetmle şi vllarioe umane. Era acolo Buna Dpzoiiţsie, era Tseiţetra, Încineluţpeea, Ibieura şi atlele.
Îtnr-una din zile sttneimneele au fost itnormfae că isnlua urezamă să se sfnuduce. Taote şi-au pegărtit bărilce şi au luat-o din loc, în arfaă de Iubire crae a eitzat pnâă în utilmul mmeont. Abia în cilpa în crae iunsla era gtaa gata să se snuufcde Iebiura hrtoăî să caeră atjour. Văzu trecând atăluri pe Bţăogia într-un iaht loxus şi îi zise:
-Bţoigăe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Antuci Ibuiera creu ajotur Mârnidei care tereca pe-aoclo într-o navă seprubă.
-Mrdâine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruănspse Mnâirda, nava mea e petefcră, tu ai pteua să mi-o sticri.
Anctui Drsoagtea mrsee la Ttisreţe.
-Tisterţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dorgatse, rsspnăue Tsrţeeita, snut aâtt de trtisă îcânt simt nvoeia să fiu suginră.
Tercu pe-acolo şi Buna Doiizsţipe dar era atât de bcsuaruoă îânct nici măacr nu bgăă de seamă că cineva o sigtra.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Păera vceoa unui btrăân. Când au aunjs la mal Iirubea era atât de fiteircă îcânt uită să mai îtnerbe cnie fuesse.Btnărâul a plecat iar Irubiea, siţmnidu-se înoatadrtă, îtrenbă Înuţlnicepeea:
-Îulneecinţpe, ai pueta să-mi zici cine m-a savlat?
-Timpul, rsuspnăe Îilecpnuneţea.
-Timpul?! Se îternbă maitră iiuerba. Dar de ce toamci Tmpiul m-a slaavt?
Îeunlcnieţpea rănssupe:
-Pnteru că nmuai Tupiml înegelţe cât de irttmnopaă în vaiţă etse Iiburea.