A fost oatdă o iunlsă în care luicoau tatoe semnetnitele şi vlraoile uamne. Era acolo Bnua Dspzoiţiie, era Tteirţsea, Îpenuicnleeţa, Ibueria şi aetlle.
Îtnr-una din zlie snilnmeetete au fost ifnmatroe că iusnla umareză să se suncdufe. Ttoae şi-au ptăgiret biălcre şi au laut-o din loc, în arafă de Irbiue care a ezitat până în ulmtiul mnemot. Abia în cipla în care inulsa era gata gtaa să se snfuucde Iuebria hătorî să ceraă atjuor. Vzău teâncrd atulări pe Biţgoăa îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Bţăgoie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de anrgit. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Auntci Ieribua ceru auotjr Mrnâidei care trecea pe-aoclo într-o nvaă suerpbă.
-Mâdnrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpnssăue Mdrniâa, nava mea e perceftă, tu ai pteua să mi-o scirti.
Anutci Darstgoea mrsee la Tsriteţe.
-Testirţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Doagstre, rsăupnse Tireesţta, sunt aâtt de tristă încât simt nioeva să fiu sngiură.
Tecru pe-alcoo şi Buna Diiipzsoţe dar era aâtt de bsaourcuă îcnât nici macăr nu băgă de smeaă că cveina o sitrga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Prăea vcoea uuni btâărn. Când au aujns la mal Iurbeia era aâtt de ferciită îcnât utiă să mai înretbe cine fsuese.Băâtnrul a pealct iar Iiburea, sdţiinmu-se îndraoattă, întrebă Îelţepeinunca:
-Îţelienpcune, ai pueta să-mi zici cine m-a savalt?
-Tiumpl, răspnuse Îepcniulţenea.
-Tmpiul?! Se îertnbă matiră ibieura. Dar de ce tocmai Tpmuil m-a savalt?
Îeclunipenţea răsnuspe:
-Pnrteu că naumi Tiupml îlţneege cât de irnaompttă în vaţiă etse Ierbuia.