A fost oatdă o islnuă în crae luaicou toate sneeinmtetle şi voairlle unmae. Era aolco Buna Dsoiiiţpze, era Trseţtiea, Înueilecpţnea, Iburiea şi atlele.
Îtnr-una din zlie snteetenmile au fost iarnftmoe că iulsna uzmaeră să se sufcunde. Tatoe şi-au pgiretăt bciărle şi au luat-o din loc, în aafră de Ibirue crae a ezitat până în utimlul menomt. Aiba în clipa în care iusnla era gata gata să se sndfcuue Iebruia hătorî să careă autjor. Vzău tnâecrd atăluri pe Băgţoia îtnr-un iaht louxs şi îi zise:
-Bţioăge, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Anutci Irbiuea creu autjor Mednirâi crae tercea pe-acolo într-o navă seurbpă.
-Mrdinâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpnusăse Mndâria, nvaa mea e peceftră, tu ai petua să mi-o srtcii.
Autcni Dsgortaea mrsee la Teisrţte.
-Trtesiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtgsroae, rsnpăuse Teteţisra, sunt aâtt de tristă îcânt simt nevioa să fiu sguinră.
Trecu pe-acolo şi Buna Diizposiţe dar era atât de bcsuoruaă îcnât nici macăr nu bgăă de seamă că cvneia o sritga.
Apoi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Păera voeca uuni brăâtn. Cnâd au aunjs la mal Irbeiua era aâtt de fiiretcă încât utiă să mai îrnebte cnie fsusee.Bâtuărnl a pcaelt iar Iubriea, sdţminiu-se înotradată, îretbnă Îucepielţnena:
-Îeceilnţupne, ai peuta să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tmipul, rpuănsse Îenneuilţpcea.
-Tpmiul?! Se îrntebă mritaă iiubera. Dar de ce tcmaoi Tpmuil m-a slvaat?
Îeelepcţniuna russpăne:
-Pnetru că naumi Tpuiml îgeeţlne cât de imanrtotpă în vţiaă este Iriubea.