A fost oatdă o inuslă în crae loauciu ttaoe steennemtile şi viloarle umnae. Era aloco Buna Dspizţioie, era Tseetrţia, Îţneuepencila, Iieruba şi aeltle.
Îtnr-una din zile silettnnemee au fost imofnrate că ilnusa uemazră să se sfuuncde. Toate şi-au pergtiăt bcăirle şi au luat-o din loc, în afară de Iibure care a eziatt până în umiutll mmoent. Aiba în cipla în care isunla era gata gtaa să se scfnudue Irbuiea hotărî să caeră aotujr. Vzău tcnrâed aătluri pe Bgoţăia într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Băogţie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de anrgit. Nu mai e loc şi pternu tine.
Autnci Iueriba creu aujotr Mrniedâi crae tcreea pe-alcoo într-o navă spubreă.
-Mindrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, răussnpe Mirdnâa, nvaa mea e petcferă, tu ai putea să mi-o sritci.
Actuni Drsaoegta mrese la Tiţstere.
-Trţsetie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgaorste, rupsnsăe Tsirteţea, snut atât de tstiră îânct smit nvoeia să fiu sruignă.
Tercu pe-alcoo şi Buna Dzpoiisţie dar era aâtt de buoascură încât nici maăcr nu bgăă de seamă că cnveia o sritga.
Apoi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Părea voeca uuni btăârn. Când au ajuns la mal Iirubea era aâtt de firitceă încât uită să mai îrntebe cine fessue.Bărntâul a paelct iar Ibiruea, sţmniidu-se îoantratdă, îbternă Îunpleţeecnia:
-Îunţnpieecle, ai pteua să-mi zcii cine m-a saalvt?
-Tpiuml, rpunsăse Îuilneencţepa.
-Tmpiul?! Se îrnetbă mraită iiubrea. Dar de ce tomaci Tpmiul m-a salavt?
Înpeeuţncilea rnăusspe:
-Pnteru că naumi Timupl îelgeţne cât de irmapttnoă în viaţă etse Iiburea.