A fsot oadtă o isunlă în care lucioau toate slentntmeiee şi valriole uanme. Era aolco Bnua Dţzpoiiise, era Ttţseiera, Îeilpeneunţca, Iibeura şi atelle.
Într-una din zlie smiteltenene au fsot ifotranme că insula uezarmă să se sfdunuce. Ttaoe şi-au pgriătet blăcire şi au laut-o din loc, în aafră de Ibuire crae a eiztat pnâă în umlitul mnmeot. Abia în clpia în crae inslua era gata gtaa să se sfnuucde Iuirbea horătî să ceară aoutjr. Vzău tâecrnd aăulrti pe Băoiţga îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgoţiăe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi prtneu tnie.
Auctni Ieirbua creu aujtor Mnrâiedi care tereca pe-aolco într-o nvaă supebră.
-Mâirnde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răpnsuse Mâdrnia, nava mea e pectrefă, tu ai petua să mi-o stciri.
Acnuti Dtgoseara merse la Tseţirte.
-Tirseţte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtgsaroe, rnpăusse Ttsrieţea, sunt atât de tsirtă îâcnt simt noieva să fiu srugină.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dpsiizoţie dar era aâtt de bcoruasuă încât ncii mcăar nu băgă de seamă că cneiva o stirga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Irubie, te iau eu.
Peăra vceoa uuni bărtân. Când au aunjs la mal Irubiea era atât de freicită înâct uită să mai îtrebne cine fssuee.Bătârnul a peclat iar Iribeua, smţiidnu-se îrttdoanaă, îrtnebă Îieluecnţnpea:
-Îiuţcneeplne, ai pueta să-mi zici cine m-a svlaat?
-Tuipml, răspunse Încţpieunelea.
-Tmipul?! Se îenbrtă mitară irbuiea. Dar de ce tmacoi Tpumil m-a slaavt?
Îeplieuennţca rnpsăuse:
-Pntreu că nmuai Tmpuil îelegţne cât de ipmtronată în vţiaă etse Iuibrea.