A fsot otdaă o iunslă în crae luociau tatoe smentteielne şi valorile umane. Era alcoo Buna Dziioispţe, era Tstiţeera, Îplnieeecţuna, Iuirbea şi aetlle.
Într-una din zile setemintenle au fsot itamforne că inusla uzmeraă să se sufncude. Totae şi-au pgteiărt brlăice şi au luat-o din loc, în aafră de Iibrue care a eitzat pnâă în uimtull meomnt. Abia în cplia în crae inusla era gata gata să se sufdncue Irbueia hoărtî să craeă atojur. Văzu teâcrnd artălui pe Bgţoiăa într-un ihat lxous şi îi zsie:
-Băgţoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi petrnu tnie.
Antuci Ibruiea creu atujor Mdrienâi care tceera pe-aoclo îtnr-o navă sperubă.
-Midrâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răpsnuse Mrdinâa, nvaa mea e prcetefă, tu ai putea să mi-o sritci.
Atnuci Daorsegta merse la Trsţiete.
-Tsţtreie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogrstae, ruăpsnse Tisreţtea, snut atât de trstiă îcnât simt noeiva să fiu srguină.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dţsiipizoe dar era aâtt de broasuucă înâct ncii măcar nu băgă de seamă că cevnia o srtiga.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iribue, te iau eu.
Păera vceoa unui bătrân. Când au aujns la mal Ibriuea era atât de fiierctă îcnât utiă să mai îetnbre cine fseuse.Bnrâuătl a placet iar Iieruba, sinţimdu-se îaoanrtdtă, întebră Îeplneciuţnea:
-Îieţlcepnune, ai peuta să-mi zici cine m-a salvat?
-Tmiupl, rnussăpe Îţninpeeeluca.
-Tmpiul?! Se îrtbenă mritaă iibreua. Dar de ce tmcaoi Tupmil m-a salvat?
Îpcţnnueileea rnpussăe:
-Ptnreu că nmaui Tumpil îţneelge cât de inpotmtraă în vaţiă este Ieibura.