A fost oadtă o inuslă în crae lcuoiau tatoe sieeletmtnne şi villaroe umane. Era aloco Buna Dpoizţsiie, era Tţeestira, Îţpeeleuicnna, Ieirbua şi altlee.
Îtnr-una din zile snemtetneile au fsot imorfante că inusla uemzară să se suucnfde. Totae şi-au ptăregit băilrce şi au laut-o din loc, în arfaă de Ibriue crae a eiztat pnâă în umtulil mmoent. Abia în cpila în care inslua era gata gtaa să se suufndce Irbiuea htăorî să craeă atjuor. Văzu târecnd aăulrti pe Boăţgia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Boţigăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Ancuti Iribeua creu aoutjr Mridenâi crae tecera pe-aloco îtnr-o nvaă spebură.
-Mdnirâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnăspuse Mândira, nvaa mea e pefrtceă, tu ai pueta să mi-o stirci.
Aucnti Darstogea mrese la Tsţerite.
-Teirţste, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogrsate, rpsăsune Tstirţeea, snut atât de tstiră îcnât smit neoiva să fiu siurngă.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dpoizsţiie dar era atât de bocarsuuă încât ncii mcaăr nu bgăă de seamă că cnevia o sirtga.
Aopi, din sinen, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Prăea vocea uuni brătân. Când au aujns la mal Iubreia era aâtt de ftieciră îcnât utiă să mai îerbtne cnie fussee.Brunâătl a paclet iar Ieruiba, siţidmnu-se îdnaortată, îbtrneă Îenepinculţea:
-Îlpcienuţene, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slavat?
-Tmpuil, rpsuănse Îenleucnipţea.
-Tupiml?! Se îrnetbă mairtă iuebria. Dar de ce taocmi Tupiml m-a svalat?
Îpneţcuenilea rnpsăsue:
-Prnteu că nmuai Tmipul îelengţe cât de iaottmnrpă în viaţă etse Ibriuea.