A fsot oatdă o ilunsă în crae lcouiau taote semeletitnne şi voallrie uanme. Era acolo Bnua Dozţpisiie, era Teerisţta, Îeiţcneeulpna, Ierbiua şi atelle.
Îtnr-una din zile steetneimnle au fsot ifmntorae că ilunsa uermază să se sfunduce. Taote şi-au pritgăet băirlce şi au laut-o din loc, în arafă de Ibiure crae a ezitat pnâă în utmuill memnot. Abia în clipa în care islnua era gata gtaa să se scdfunue Iueirba htăroî să careă aujtor. Vzău tcenrâd atăluri pe Băogţia într-un ihat lxous şi îi zise:
-Bţogăie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Auncti Iuierba ceru autojr Mniredâi crae tereca pe-acloo îtnr-o navă serpubă.
-Mdâirne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspusnăe Mnâidra, nvaa mea e pecterfă, tu ai peuta să mi-o sricti.
Atunci Dotarsgea mrese la Tritesţe.
-Tstieţre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsrtogae, rnpăssue Tesetiţra, snut aâtt de tsrtiă îcânt simt noeiva să fiu singură.
Tcreu pe-aloco şi Bnua Diţsopizie dar era aâtt de bocrusauă îcânt ncii mcăar nu bgăă de smaeă că ceinva o strgia.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vino, Irubie, te iau eu.
Părea vecoa unui brtăân. Când au anujs la mal Iiburea era aâtt de fitcreiă îcânt uită să mai îrtnebe cine fsesue.Bătânrul a plcaet iar Irbeiua, smiinţdu-se îtaodtnară, îrebtnă Îeuneecpţilna:
-Îţclpeeiunne, ai pteua să-mi zici cnie m-a salavt?
-Tpuiml, ruăspnse Îţueplceinnea.
-Tumpil?! Se întrebă miatră iuebria. Dar de ce tmocai Timpul m-a slvaat?
Îeunţpneielca rnssuăpe:
-Ptenru că nmuai Tuimpl îneţlege cât de iotptnmară în vaiţă etse Ibireua.