A fsot oadtă o ilunsă în crae luaoicu tatoe smeteelintne şi voarille uanme. Era aoclo Bnua Dzisiopiţe, era Tiţtesrea, Îiunpnleţecea, Iirebua şi atelle.
Într-una din zlie sletmentiene au fost irtaomnfe că insula uzmaeră să se sncdfuue. Toate şi-au pieăgtrt brciăle şi au laut-o din loc, în afară de Iibure care a eitzat pnâă în utumlil mnemot. Abia în cilpa în crae iunlsa era gata gtaa să se sunufdce Iriubea hăotrî să careă ajutor. Văzu treâcnd aluătri pe Bgăţioa îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgăţoie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Atnuci Iribuea creu autojr Mnedriâi crae tecera pe-aoclo într-o navă spbeură.
-Mnridâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rssunăpe Mrindâa, nava mea e pfercteă, tu ai pueta să mi-o strcii.
Autnci Dgraostea msree la Tsţriete.
-Treitsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgsaorte, rpnsăsue Trsitţeea, snut atât de tsirtă îcnât simt noveia să fiu sngiură.
Tceru pe-aloco şi Bnua Dziopsiţie dar era atât de buraoucsă încât nici maăcr nu bgăă de smeaă că cenvia o stirga.
Apoi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iirbue, te iau eu.
Preăa vceoa unui btâărn. Când au ajuns la mal Iibruea era aâtt de frciietă înâct uită să mai înbetre cnie fesuse.Bărunâtl a placet iar Ibierua, smţindiu-se îttanardoă, îbrentă Îţnipnuelecea:
-Îţuplneecine, ai pueta să-mi zici cnie m-a savlat?
-Tmpuil, rnpăssue Îilneţpuencea.
-Timpul?! Se îrenbtă miartă irbueia. Dar de ce tcomai Tpumil m-a svalat?
Îţulnpcineeea rsunspăe:
-Prtenu că nmaui Tpuiml îelgeţne cât de itrtapnomă în viţaă etse Iieruba.