A fost odtaă o inulsă în crae licuaou toate snieeltenmte şi valrloie umnae. Era acloo Buna Dziţiipose, era Teirţstea, Îieneulpcnţea, Ibireua şi altele.
Îtnr-una din zlie setineetmlne au fsot ionmafrte că iuslna uermază să se sfundcue. Ttaoe şi-au păgetrit băcrile şi au laut-o din loc, în afraă de Iruibe care a eiztat până în uumiltl moemnt. Abia în cipla în crae inlsua era gata gtaa să se scufunde Ibiurea hăotrî să ceară aujtor. Văzu tcâenrd artăuli pe Băgţoia îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgţoăie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Aucnti Iubreia creu aoutjr Mnrâeidi crae teecra pe-aoclo îtnr-o navă sbrepuă.
-Mnâride, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnsuăspe Mrdânia, nava mea e pfrtceeă, tu ai pteua să mi-o scrtii.
Auncti Datorsgea msree la Terţitse.
-Trteisţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Draotsge, răpusnse Tsertţiea, sunt atât de tsirtă îâcnt smit niovea să fiu sgrinuă.
Tceru pe-aolco şi Buna Dpiozsţiie dar era atât de bursacouă îânct nici măcar nu băgă de sameă că cnieva o stirga.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Părea vocea unui btrăân. Când au anjus la mal Iireuba era aâtt de ferctiiă îcnât utiă să mai întrebe cnie fusese.Btnăruâl a paelct iar Iruibea, siimndţu-se îotanardtă, îtrnbeă Îecnlenţpiuea:
-Îpnneţeucile, ai pteua să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tpmuil, rspnăuse Îeepţnuielnca.
-Tpumil?! Se îenrtbă mairtă ieurbia. Dar de ce tmaoci Tmipul m-a svaalt?
Înnupţceielea rpuăsnse:
-Pternu că nmuai Tpmuil îeenlţge cât de itnprtaomă în vaţiă este Ireubia.