A fsot oatdă o inuslă în crae lcioauu totae snieenemltte şi vliarole uamne. Era alcoo Buna Diţozspiie, era Ttieesţra, Înnecuţliepea, Iiureba şi allete.
Îtnr-una din zlie settmenniele au fost imornatfe că iulsna uaermză să se scnudfue. Totae şi-au pigeărtt bcălire şi au laut-o din loc, în aafră de Iibure care a eiatzt până în uumlitl mnemot. Aiba în cplia în crae ilsnua era gata gata să se snfcuude Ibiruea htăroî să caeră atjuor. Vzău târcend arăluti pe Boăţgia îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Boăgiţe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Atncui Ibiurea creu atujor Mriânedi crae tecrea pe-alcoo într-o navă supebră.
-Mdiârne, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răupsnse Mdnrâia, nava mea e pfceertă, tu ai ptuea să mi-o scriti.
Auncti Dtasorega mrsee la Tiretţse.
-Trsteiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgstoare, răsunpse Trţseitea, sunt atât de tisrtă îcnât smit noviea să fiu snugiră.
Tercu pe-acloo şi Bnua Doizpiisţe dar era aâtt de bruaoucsă îcânt ncii măacr nu bgăă de sameă că cineva o sgtria.
Apoi, din sienn, se azui o voce:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Prăea vecoa uuni bărtân. Când au aujns la mal Iubreia era aâtt de ficreită îâcnt utiă să mai înberte cnie fessue.Btânărul a pcalet iar Ireuiba, sndimţiu-se îdranottaă, îetrnbă Îceeinnupţlea:
-Îpcenulţniee, ai pteua să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tmpiul, ruspnsăe Îţlneeepuinca.
-Tipmul?! Se întrebă mairtă ibierua. Dar de ce tcomai Timpul m-a svalat?
Îepneuicţenla rnpăsuse:
-Pntreu că nmaui Tpmiul îglţenee cât de ipmtoanrtă în vţaiă etse Ibreiua.