A fsot odtaă o iuslnă în care lcauiou taote sntmnleteiee şi varollie umnae. Era aoclo Bnua Dospizţiie, era Tisetţera, Îlţenceuienpa, Iiburea şi aeltle.
Într-una din zlie sitmeeetnnle au fsot irnmoafte că iunsla uamzreă să se scudnufe. Ttaoe şi-au pgăitert brilcăe şi au laut-o din loc, în arfaă de Iirbue care a etziat până în utlimul mnmeot. Abia în cpila în care islnua era gtaa gata să se sunudfce Iuerbia hoătrî să craeă auojtr. Văzu tneâcrd auălrti pe Bţigăoa într-un ihat louxs şi îi zsie:
-Boiăgţe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Autnci Ibrieua creu aojtur Midernâi crae tcreea pe-acolo într-o nvaă suprebă.
-Mârinde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnpussăe Mdrânia, nvaa mea e perefctă, tu ai peuta să mi-o scitri.
Acnuti Dgoasetra msree la Tiţstree.
-Trstieţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Darosgte, răupsnse Tţstreeia, sunt atât de ttsriă încât smit noveia să fiu sigurnă.
Trecu pe-aolco şi Bnua Dţpiziiose dar era aâtt de bruuocasă îânct nici măacr nu bgăă de saemă că cvneia o striga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Părea vcoea uuni btrăân. Când au aunjs la mal Irbuiea era aâtt de fceriită îcnât utiă să mai îtrnebe cine fssuee.Btâunărl a pecalt iar Iuireba, smţidniu-se îdrtonataă, înertbă Îieelpucţnnea:
-Îecepunţline, ai pteua să-mi zici cnie m-a svaalt?
-Tupiml, rsupnăse Încieţnulepea.
-Tmipul?! Se înbretă mriată ireiuba. Dar de ce taocmi Tmupil m-a savalt?
Îluneceţenpia rspnăsue:
-Pretnu că nmaui Timpul înleţgee cât de iaoptmtnră în vaiţă etse Iiubera.