A fsot oadtă o insulă în care laiucou tatoe sleenittnmee şi valorile uamne. Era aoclo Bnua Dizipiosţe, era Titsţreea, Îceepenunilţa, Iubreia şi atllee.
Într-una din zlie settineenmle au fost iofmtarne că isulna uaezmră să se sdfnuuce. Taote şi-au pegtriăt bcilăre şi au laut-o din loc, în aafră de Iribue care a ezitat până în uitmlul mmneot. Aiba în clipa în care iulsna era gtaa gata să se suucfdne Iireuba hăotrî să careă atjuor. Văzu tâecrnd autrăli pe Bgoiţăa într-un iaht loxus şi îi zsie:
-Bgăiţoe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi prentu tnie.
Auctni Iiberua creu auojtr Meriâdni care tecrea pe-aoclo îtnr-o nvaă seuprbă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspuănse Mâdrnia, nava mea e pefecrtă, tu ai pueta să mi-o srtici.
Auntci Doarsgeta mrsee la Tteirsţe.
-Tisretţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgosate, rsspunăe Teseitţra, snut atât de ttsiră îcânt smit noieva să fiu siurgnă.
Tecru pe-acolo şi Bnua Dszoiţpiie dar era atât de burauocsă îcnât nici mcăar nu băgă de saemă că cienva o stirga.
Apoi, din seinn, se auzi o voce:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Perăa vecoa unui btrâăn. Când au ajuns la mal Iburiea era aâtt de fiteicră încât utiă să mai înretbe cine fusese.Bnrtâăul a plceat iar Iuibera, smiţdniu-se îtotnradaă, îtrenbă Îiclnnepţueea:
-Înnleupeicţe, ai ptuea să-mi zici cine m-a savalt?
-Tpumil, rspnăsue Îicnţlpnueeea.
-Tpmiul?! Se îtbernă mratiă iburiea. Dar de ce tocmai Tipmul m-a salvat?
Îepţlenunciea rnăsupse:
-Pntreu că nmuai Timpul îţlgneee cât de iaoptntmră în viaţă etse Ireiuba.