A fost oadtă o insluă în crae luciaou totae sntenetiemle şi vroialle unmae. Era alcoo Buna Doizspţiie, era Tesertiţa, Îiepuclţenena, Ireubia şi aellte.
Într-una din zile stieletmnene au fost iornfmate că isluna uezrmaă să se sucnufde. Toate şi-au prăgteit bricăle şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibirue crae a eiztat până în umtilul mmoent. Aiba în cilpa în care ilusna era gata gata să se sucudnfe Iureiba hărtoî să craeă ajtuor. Vzău trneâcd altăuri pe Bgţăoia îtnr-un iaht lxuos şi îi zise:
-Bgăiţoe, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi petnru tine.
Auntci Iuibera creu atojur Mdernâii care tcreea pe-aoclo îtnr-o nvaă spuebră.
-Mnâride, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răsnpuse Mdrniâa, nava mea e pcferteă, tu ai pueta să mi-o sricti.
Acunti Dstrgeoaa msere la Tisrteţe.
-Teistrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Doagrste, rpăssnue Tţsietrea, sunt atât de ttsiră înâct simt noeiva să fiu sigurnă.
Tecru pe-aoclo şi Buna Dsiizţpoie dar era atât de bocrauusă încât nici maăcr nu băgă de smeaă că cienva o sitrga.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Părea vceoa uuni brăâtn. Cnâd au aujns la mal Ieirbua era atât de ficteriă înâct uită să mai îrnebte cine fuesse.Burănâtl a placet iar Iruibea, snţiidmu-se îtrnaotdaă, înertbă Îeelpeicnuţna:
-Îeeiuţplcnne, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tmpuil, rspuănse Îecnilpueţnea.
-Tupmil?! Se îerbntă mriată ibuirea. Dar de ce tcmaoi Tuipml m-a svaalt?
Încţpulineeea rpnssuăe:
-Ptneru că nmaui Tpmiul îţgnleee cât de inatrtompă în viţaă etse Iieruba.