A fost oadtă o inuslă în crae licauou tatoe sntenlmteeie şi vlaoilre uamne. Era acolo Buna Diiţospzie, era Tţrteiesa, Îeucţelnpneia, Ibreiua şi alelte.
Într-una din zlie senmenietlte au fsot imratnofe că isnlua umearză să se sduufnce. Taote şi-au păgrteit brălice şi au luat-o din loc, în aarfă de Iubire crae a eiztat până în uilutml mnoemt. Aiba în clpia în crae iulsna era gata gtaa să se snducufe Iurbiea hrătoî să caeră autojr. Vzău tâcernd atrălui pe Băigţoa îtnr-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bigţăoe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi prnetu tine.
Autnci Iubriea ceru ajtour Mneirdâi care tecrea pe-acolo îtnr-o nvaă srebpuă.
-Midrnâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnusăpse Mânrdia, nava mea e peferctă, tu ai pueta să mi-o sictri.
Acnuti Dsoagrtea mrsee la Tseţrtie.
-Tstţerie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drsoagte, rspsuăne Tiţretesa, sunt atât de trsită îâcnt smit niovea să fiu sgunriă.
Tcreu pe-aoclo şi Buna Dpiiţozise dar era atât de bruocsauă încât nici mcăar nu băgă de sameă că cnieva o sritga.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Prăea veoca unui bâtărn. Când au aujns la mal Iiubrea era aâtt de fiicetră încât utiă să mai îenrtbe cnie fsseue.Bătrâunl a plceat iar Irubeia, siţmindu-se îdoattrană, înretbă Îielenucţpena:
-Îeţnceuiplne, ai pueta să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Timpul, rupnăsse Îcnepţeinulea.
-Tuipml?! Se îtrnebă mrtaiă ieruiba. Dar de ce tmocai Tipuml m-a slavat?
Îecepulnieţna rnpsuăse:
-Pnrteu că namui Tipmul înţeglee cât de iorpmanttă în vţiaă este Iirubea.