A fsot odată o isnulă în care lcuoiau toate seemnetilnte şi voarllie uname. Era aolco Buna Dzopţiisie, era Terţtsiea, Îlţcneuinpeea, Ibuirea şi aetlle.
Îtnr-una din zlie snneieemttle au fost iotamnrfe că iuslna ueamzră să se scunfude. Tatoe şi-au ptrgeăit bcirăle şi au luat-o din loc, în afraă de Iubire crae a eaiztt până în umltuil mmoent. Aiba în cilpa în crae iunlsa era gata gata să se sfuucdne Ibiurea hărotî să ceraă aojtur. Vzău trânecd aulătri pe Boţgăia într-un iaht lxous şi îi zise:
-Bigăoţe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi ptrenu tnie.
Anutci Iiburea creu auojtr Mdârniei crae tecera pe-alcoo îtnr-o navă sprebuă.
-Mdrniâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpsăunse Mrdiâna, nava mea e petcferă, tu ai pteua să mi-o strici.
Antuci Dasoegrta mrsee la Ttiţrsee.
-Ttrţesie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgosrate, răsnpuse Teistţera, snut atât de tristă încât smit noieva să fiu sginruă.
Tecru pe-aoclo şi Buna Dpioisţzie dar era atât de boarucusă îcnât ncii mcaăr nu băgă de smeaă că cienva o striga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Păera vceoa uuni bâătrn. Cnâd au ajuns la mal Iiberua era atât de fceiitră îânct uită să mai îtnebre cnie fussee.Buntârăl a pelcat iar Iebirua, simindţu-se îrtaoantdă, îbrtenă Înţeunelciepa:
-Îeenţcnulipe, ai peuta să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tmupil, rsupănse Înnucţepielea.
-Tiumpl?! Se îebnrtă mratiă ibiruea. Dar de ce tmoaci Tipmul m-a savlat?
Înclpnueeţeia rssnupăe:
-Petnru că nmaui Tpiuml îenlţgee cât de iomnparttă în vaiţă este Iburiea.