A fsot odtaă o iunslă în care licaouu tatoe snmttieneele şi vaorille umane. Era aolco Buna Dzioiiţpse, era Tiţsteera, Înnueeţlicpea, Ibiurea şi atlele.
Într-una din zile sietnemeltne au fost iaofmnrte că islnua umearză să se sudunfce. Taote şi-au pgirteăt blăcire şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibiure care a eiztat până în umlitul moenmt. Aiba în cilpa în crae iusnla era gata gata să se sduufnce Irbueia hărtoî să creaă ajutor. Vzău tâecrnd aălutri pe Boţăgia îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgoiăţe, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa plină de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Actnui Ibureia ceru atjour Mienâdri crae tercea pe-aloco într-o nvaă srpubeă.
-Mdâinre, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rssupnăe Mdrânia, nava mea e peftcreă, tu ai petua să mi-o srtici.
Atucni Drsegotaa mrsee la Tstieţre.
-Teiţrste, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daosrgte, rnpusăse Tetiţesra, sunt aâtt de tisrtă îcnât smit noeiva să fiu sriugnă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dpoisizţie dar era aâtt de brsucauoă îcnât nici mcaăr nu băgă de sameă că cveina o srtiga.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vino, Irbiue, te iau eu.
Prăea vecoa uuni bâtărn. Când au anjus la mal Iuebria era atât de feicirtă îcnât uită să mai îetrbne cine fseuse.Bânătrul a paclet iar Iirbuea, siţinmdu-se îrndatatoă, îtrbenă Îipţencluenea:
-Îplnţeuicene, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a svaalt?
-Tumpil, rssnăupe Îpeucniţlneea.
-Tupiml?! Se îtnerbă mairtă iiubrea. Dar de ce tacmoi Tumpil m-a slaavt?
Înienuţpeclea rnuspsăe:
-Pretnu că numai Tpumil înleţege cât de ipatrnmotă în vaţiă etse Iruebia.