A fost oatdă o insulă în crae locuiau toate seeinnttemle şi vlrioale uanme. Era aloco Bnua Dzoipisţie, era Teţtirsea, Îilennpţeeuca, Iuibera şi aeltle.
Îtnr-una din zlie stenemintele au fost irmonatfe că iusnla umrează să se suncudfe. Totae şi-au peitrăgt bălcrie şi au luat-o din loc, în afară de Iuirbe care a etizat pnâă în uimtull meonmt. Abia în clipa în care ilunsa era gtaa gata să se sufundce Iibruea htoărî să craeă ajtuor. Văzu tercând atăluri pe Boţăgia într-un ihat louxs şi îi zise:
-Bţăogie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Anctui Iubiera ceru aujtor Mdinâeri crae tcreea pe-alcoo îtnr-o nvaă sbrpeuă.
-Mdâirne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rusăspne Mndâria, nvaa mea e perectfă, tu ai pueta să mi-o sricti.
Atncui Dtseraoga merse la Tsretiţe.
-Tsetţire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Doagsrte, rspunsăe Tţsetiera, snut aâtt de tsrtiă încât simt nveioa să fiu singură.
Trceu pe-aoclo şi Buna Doţzsiipie dar era aâtt de buucoarsă îânct ncii maăcr nu bgăă de semaă că ceivna o srtgia.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Preăa vceoa unui btărân. Când au ajuns la mal Irbuiea era aâtt de fciriteă încât utiă să mai îrnebte cine fesuse.Bnâătrul a pacelt iar Iburiea, sţiinmdu-se înardoattă, îetnbră Îinepcnlţueea:
-Înenlieupcţe, ai putea să-mi zici cine m-a savlat?
-Tmuipl, rnuăpsse Îţeelupecinna.
-Tpuiml?! Se îrtenbă mriată ireuiba. Dar de ce toamci Tpmiul m-a svalat?
Îeceennipţula russnăpe:
-Pnteru că numai Timpul îţelgene cât de itopmnrată în viaţă etse Ieibura.