A fsot otdaă o islnuă în care lcuoiau ttoae snenimltteee şi vlroilae umane. Era aolco Bnua Dzisioţipe, era Teeţtisra, Îenpeecniţula, Iubirea şi aeltle.
Într-una din zlie stenemntiele au fost inrftoame că isnula uamrzeă să se sfcuudne. Toate şi-au prăietgt bilărce şi au luat-o din loc, în aafră de Ibirue crae a eatzit pnâă în utimlul monemt. Aiba în cipla în care iunsla era gtaa gtaa să se sucfnude Ireuiba htoărî să craeă aujtor. Vzău tceârnd alături pe Băţioga într-un ihat lxous şi îi zise:
-Bogăiţe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi pentru tine.
Actnui Iiureba creu ajutor Mrdiânei care tecrea pe-aloco într-o nvaă sperbuă.
-Mrâdnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rspnusăe Mnârdia, nvaa mea e pfetcreă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Auncti Dogrstaea mesre la Tirtesţe.
-Tteirsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtagsore, runăspse Tetsieţra, snut atât de tirstă înâct simt nvieoa să fiu sgiurnă.
Tceru pe-acolo şi Bnua Dsoţzipiie dar era atât de boausrucă îâcnt nici mcăar nu băgă de smaeă că cnieva o sgrita.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Preăa vceoa uuni brâtăn. Cnâd au aujns la mal Iiurbea era aâtt de firtcieă îcânt utiă să mai înberte cine fesuse.Bânăturl a plceat iar Ireibua, sţnmdiiu-se îndaotatră, îtbenră Îţlciueepnena:
-Îpeţnleciune, ai petua să-mi zici cine m-a svalat?
-Tipmul, runpăsse Înlţepcuineea.
-Tuipml?! Se îrtbenă mriată iirbuea. Dar de ce toamci Tupiml m-a savlat?
Îţeueipncelna rănpsuse:
-Pnetru că nuami Tipmul îţnegele cât de itptrmanoă în vaţiă este Iuirbea.