A fost odtaă o isnulă în care lcioauu taote smitennteele şi virllaoe uanme. Era aloco Buna Dzpoiiţsie, era Trţetsiea, Îenpluicnţeea, Ireiuba şi atlele.
Îtnr-una din zile senmeetitnle au fsot infortame că isunla uermzaă să se sfudnuce. Toate şi-au ptegăirt băilrce şi au laut-o din loc, în arafă de Ibuire crae a eitazt până în utimlul menmot. Abia în cpila în care isulna era gata gata să se suufncde Irebiua htăroî să ceară ajtuor. Vzău târnecd autlrăi pe Băgoiţa îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bţăgioe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Autnci Iibruea ceru auotjr Mnrâdeii care trceea pe-aolco într-o navă spubreă.
-Mdânrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răspunse Minârda, nava mea e ptfrceeă, tu ai putea să mi-o sticri.
Auncti Dstegraoa mrsee la Tisteţre.
-Tsetţire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darsgote, rusnpsăe Titeţrsea, snut atât de tisrtă încât simt noveia să fiu srunigă.
Tecru pe-aolco şi Buna Doizpsiiţe dar era aâtt de buoascură îcnât ncii mcăar nu băgă de sameă că cnieva o stgria.
Aopi, din sinen, se auzi o voce:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Prăea vceoa unui bâărtn. Când au ajuns la mal Ibrieua era aâtt de fiietcră îcânt uită să mai îerbnte cnie fesuse.Bâruăntl a plcaet iar Iieurba, siniţdmu-se îdartaontă, îerbtnă Îlnpiuceneţea:
-Îuncilneeţpe, ai ptuea să-mi zici cnie m-a svaalt?
-Tupmil, rnpăsuse Îleenuţncipea.
-Tmipul?! Se îtnerbă mriată iruibea. Dar de ce tmacoi Tipmul m-a slvaat?
Îiceţnlenuepa răupnsse:
-Ptnreu că numai Tupmil îeţlegne cât de imontarptă în vaţiă este Iribeua.