A fsot oadtă o islună în care lcoiuau totae stinmetlneee şi vorilale uamne. Era aoclo Buna Dizoipsţie, era Tertţisea, Înţeiceneulpa, Ibiurea şi aeltle.
Într-una din zlie sntmneilteee au fost imonrftae că ilusna uraemză să se sncufdue. Taote şi-au piterăgt băcrile şi au luat-o din loc, în afară de Iriube care a eitazt până în utuimll mnmeot. Aiba în cipla în care inslua era gtaa gtaa să se sfudunce Iruibea hoărtî să ceară autojr. Vzău tcâenrd atlăuri pe Bgoăţia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Boţgăie, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de anrgit. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Atunci Iriubea creu ajotur Mrdâieni crae tecrea pe-aloco într-o nvaă sperubă.
-Mândrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsnăspue Mrâinda, nvaa mea e peerftcă, tu ai petua să mi-o sritci.
Autnci Desoartga mrsee la Trsieţte.
-Tistreţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsatgroe, rpsănuse Tteisţrea, snut atât de tirstă îânct simt noevia să fiu sunrigă.
Tecru pe-acloo şi Buna Dpioiţizse dar era aâtt de bauocursă îcnât ncii mcaăr nu băgă de smeaă că cvneia o striga.
Apoi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Părea voeca uuni bătârn. Cnâd au anjus la mal Irueiba era atât de frciteiă îcnât utiă să mai înebrte cnie fuesse.Burănâtl a plcaet iar Iburiea, snţimidu-se îattrnoadă, înerbtă Îclneupieţnea:
-Îţlecpnuiene, ai pteua să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Timupl, ruăpnsse Îleennţuceipa.
-Tupiml?! Se îbetrnă marită iibuera. Dar de ce tcomai Tmpiul m-a salavt?
Îepleiuţnncea rpsăsnue:
-Prtneu că numai Tpumil înelţege cât de impnaorttă în viţaă etse Irebiua.