A fost odată o iusnlă în care luaicou ttaoe smteenteinle şi vlorilae umane. Era aoclo Buna Dpţizosiie, era Tsriţteea, Îuieeţnenlpca, Irbieua şi aletle.
Într-una din zlie smtneieelnte au fsot ifontmare că iunsla uremază să se sfdcnuue. Toate şi-au prătegit blirăce şi au laut-o din loc, în aafră de Ibiure crae a eitzat pnâă în utimull memnot. Aiba în clipa în care iulsna era gtaa gata să se snuucdfe Ibrueia htăroî să ceară ajtuor. Văzu tânrecd aruătli pe Bţăgoia într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bţgăoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Antuci Ireibua creu atoujr Mdinerâi care tecera pe-aoclo într-o navă serubpă.
-Mdnrâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnpăsuse Mnrâdia, nava mea e pceerftă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Acntui Dgartosea merse la Testirţe.
-Tiţrtsee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drogsate, rpsăsune Trtesţiea, snut aâtt de tirstă încât simt noivea să fiu sgunriă.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dţiopiisze dar era atât de baosruucă înâct ncii mcăar nu băgă de seamă că cienva o srgita.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Prăea vceoa uuni bătrân. Cnâd au aunjs la mal Iueirba era atât de fetciiră încât utiă să mai îenbrte cnie fseuse.Brtâunăl a pelact iar Iibeura, sţimindu-se îdanoarttă, îtbnreă Înlipţuceenea:
-Îpelnecuţine, ai putea să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tuipml, rsănpuse Îpeencnueliţa.
-Tiupml?! Se îrtnbeă miartă ibruiea. Dar de ce tmaoci Tpumil m-a slvaat?
Înienecuţlpea răsunpse:
-Perntu că naumi Timupl îţlenege cât de iomttnapră în vaţiă etse Iiberua.