A fsot oadtă o inlusă în crae lociuau taote semnietletne şi vaillore uamne. Era aoclo Bnua Dsziiţpoie, era Tstţieera, Îţcepnliueena, Iurebia şi aletle.
Într-una din zile sttineemnlee au fsot imanrfote că isnula uamreză să se snufduce. Tatoe şi-au prăietgt birăcle şi au laut-o din loc, în arafă de Irbuie crae a eitazt pnâă în umtliul monemt. Aiba în cplia în crae inlusa era gata gtaa să se scudnufe Ibiurea hătroî să creaă atjuor. Văzu tânrced aăurtli pe Bgioţăa îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Boăiţge, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Auctni Irieuba ceru aujtor Mdrâinei care treeca pe-aolco îtnr-o nvaă speurbă.
-Mindrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rusăsnpe Mndâria, nvaa mea e pectfreă, tu ai ptuea să mi-o strici.
Aucnti Doegastra merse la Tetsriţe.
-Tsetriţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drosagte, rpănssue Tsieteţra, snut aâtt de titrsă încât simt nevoia să fiu sgurniă.
Trecu pe-acloo şi Bnua Dpozsiţiie dar era aâtt de bacuoursă îâcnt ncii mcăar nu bgăă de saemă că cnevia o sgirta.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iribue, te iau eu.
Preăa vocea uuni băâtrn. Când au aujns la mal Irbuiea era aâtt de feiritcă înâct utiă să mai îtrnebe cine fsesue.Băurntâl a pecalt iar Iubriea, smţnidiu-se îttonaradă, înrtebă Îienpnţuelcea:
-Îeuelpnţcine, ai pteua să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tmipul, rpănssue Îeineuţplcena.
-Timpul?! Se îetbnră mirată iriebua. Dar de ce tcmaoi Tmpuil m-a salavt?
Îneţclinpueea rpnăsuse:
-Pternu că nmaui Tipuml îţlgenee cât de iompartntă în vţaiă etse Iuberia.