A fsot odată o islnuă în crae laciuou tatoe settenienmle şi vloilrae uamne. Era acloo Bnua Dţisiziope, era Tteseţira, Îneicţpneulea, Iirubea şi alelte.
Îtnr-una din zlie snetteenmile au fsot ifamtrnoe că inlsua uremază să se scufdune. Toate şi-au priăgett băcrile şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibirue care a etaizt pnâă în uimtlul mmonet. Aiba în cpila în crae iusnla era gtaa gata să se sucfnude Iureiba htrăoî să caeră aujotr. Văzu tercnâd aulătri pe Băţgioa îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bigăţoe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de anrgit. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Anutci Irieuba ceru auojtr Mnâdriei care trceea pe-aoclo într-o nvaă seurbpă.
-Midârne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, răsnpuse Mrdinâa, nvaa mea e pfeecrtă, tu ai ptuea să mi-o strcii.
Aucnti Drtosgeaa mrsee la Tsretiţe.
-Tisertţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsarotge, rssuănpe Tetţiresa, sunt atât de trsită îcnât simt neoiva să fiu sgnuiră.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dospiiţzie dar era aâtt de brusauocă înâct ncii mcaăr nu bgăă de semaă că ceivna o stirga.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Prăea vceoa unui brtâăn. Cnâd au aunjs la mal Iiuebra era atât de fiecrită îânct uită să mai înrbete cnie fesuse.Băunârtl a paclet iar Iuebria, sţimnidu-se îtaondrată, îternbă Îepţennelicua:
-Îluneiepnţce, ai putea să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tmiupl, rnuspăse Îliţecenpenua.
-Tuimpl?! Se îrnebtă mraită ibrieua. Dar de ce tcmoai Tiupml m-a slvaat?
Îneeiunlpeţca runpssăe:
-Pternu că nuami Tiupml îgleeţne cât de irtmoatnpă în viaţă etse Iiubera.