A fost oadtă o iulsnă în crae luicoau totae steietemnnle şi varolile umnae. Era aolco Buna Dţpzsoiiie, era Tretiseţa, Înţepclueniea, Ierbiua şi aeltle.
Într-una din zlie senmenlettie au fsot itrmaofne că insula umzeraă să se scuunfde. Tatoe şi-au ptăeigrt băircle şi au luat-o din loc, în aarfă de Iiurbe care a eiztat până în uitmlul mnemot. Aiba în cplia în crae iulnsa era gtaa gtaa să se snucfude Iibruea htorăî să creaă aotujr. Vzău târecnd atrluăi pe Boiţăga îtnr-un ihat loxus şi îi zsie:
-Boiăţge, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Antcui Irbeuia creu atjuor Midânrei care teerca pe-aoclo într-o navă spreubă.
-Mdânrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rssăunpe Mânirda, nvaa mea e pcreeftă, tu ai pteua să mi-o sictri.
Acnuti Daorgesta mrese la Trtesiţe.
-Tsreţtie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgasrote, rpunăsse Tseiţrtea, snut atât de titrsă încât simt nieova să fiu snuirgă.
Tecru pe-alcoo şi Buna Diisipzţoe dar era atât de brusacuoă înâct nici măacr nu bgăă de smaeă că cvenia o srgita.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Preăa vceoa unui btâărn. Când au ajuns la mal Iirebua era aâtt de fiecitră încât uită să mai îrtbene cine fuesse.Btrăânul a peclat iar Iiureba, sidinţmu-se îroatdantă, îbternă Îleiţcenupena:
-Îlpeenuţcnie, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Timupl, rnuăspse Îneţcplneieua.
-Tumipl?! Se îtenbră mirată iirueba. Dar de ce tacmoi Tpuiml m-a saalvt?
Îpieecunenţla răpsnsue:
-Pentru că numai Timupl îenlegţe cât de iaortnptmă în viaţă etse Iirbuea.