A fsot otdaă o inlusă în care licouau tatoe slitnteeneme şi vliraloe umane. Era acloo Bnua Diioţpsize, era Tţeirtsea, Încţuenilpeea, Iibuera şi atelle.
Într-una din zlie smnietneelte au fost ifonmrtae că isnlua urezamă să se sucdunfe. Ttoae şi-au păegrtit bclăire şi au laut-o din loc, în afară de Iibrue care a eiztat până în utmilul menmot. Abia în cipla în care inulsa era gata gata să se sfuuncde Iuberia hătorî să careă aojtur. Văzu tncerâd atlurăi pe Boţgăia într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Băgoţie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Acnuti Ibireua creu autjor Mndâirei care trecea pe-aloco îtnr-o nvaă suerpbă.
-Mnridâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspăunse Mndâria, nvaa mea e pftcereă, tu ai pueta să mi-o sricti.
Atucni Dresgtoaa msree la Titserţe.
-Tteţsrie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgrsoate, rsupnăse Tieetsţra, sunt aâtt de trstiă îcnât smit neoiva să fiu surgniă.
Tecru pe-acloo şi Buna Dioţzpisie dar era atât de buasorcuă îcânt ncii macăr nu bgăă de sameă că cnevia o stirga.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuribe, te iau eu.
Prăea veoca unui btrăân. Cnâd au aunjs la mal Irbuiea era atât de freciită îâcnt utiă să mai îtnerbe cnie fesuse.Bâătrnul a pelcat iar Iiebrua, simţindu-se îtdaarontă, îentrbă Îneuineceţlpa:
-Îpeeniclţune, ai putea să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tpimul, răspunse Îlpiţcnneeuea.
-Tipmul?! Se îebnrtă mraită iiureba. Dar de ce tcomai Tpuiml m-a slaavt?
Îneţlncupieea rănspuse:
-Ptenru că nmuai Tpiuml îlegnţee cât de ipoantrmtă în vaţiă etse Iiebrua.