A fost otdaă o isulnă în care lucoiau toate slteitneemne şi voilrlae uamne. Era aolco Buna Dziposiţie, era Ttţersiea, Îpniecueţnlea, Iburiea şi aetlle.
Îtnr-una din zlie sneetnemtile au fsot iormfntae că iunsla uazemră să se sudnufce. Toate şi-au pgtreiăt bciărle şi au laut-o din loc, în arfaă de Iubire care a eiatzt pnâă în umtliul mmonet. Abia în cipla în crae iunsla era gtaa gata să se sucfnude Ibiurea hăortî să craeă atuojr. Văzu tncerâd altuări pe Bţgoăia îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Boăţgie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Antcui Ieribua ceru autojr Mdâerini crae trecea pe-acloo îtnr-o navă sebrpuă.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpăunsse Mnâdria, nava mea e prfetceă, tu ai pteua să mi-o sricti.
Auncti Dgotresaa merse la Titesrţe.
-Tstierţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dasrogte, rsnuspăe Tesţrteia, snut aâtt de ttrsiă îcânt smit noevia să fiu sngiură.
Tercu pe-aolco şi Buna Dsoziţipie dar era aâtt de buaocrusă îcnât ncii maăcr nu bgăă de semaă că ceivna o sgitra.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Irbuie, te iau eu.
Preăa vocea uuni bătârn. Când au ajuns la mal Ibeirua era aâtt de fricietă încât uită să mai îentrbe cine fessue.Btrâănul a pecalt iar Irbiuea, siiţnmdu-se îaodrtatnă, îrnetbă Îulpeeenincţa:
-Îţneepuilcne, ai putea să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tipuml, rupsăsne Îţenlnipecuea.
-Tiupml?! Se îentrbă mratiă iirbuea. Dar de ce tcmaoi Tmuipl m-a slvaat?
Îţlipncuneeea rpnsusăe:
-Pntreu că nmaui Tmiupl îenelţge cât de itonmaprtă în viaţă etse Iibreua.