A fsot oadtă o isunlă în care liacuou totae seetnmelntie şi vriaolle uanme. Era aolco Bnua Dsoţpiziie, era Ttrsţieea, Îecnţieplnuea, Iubirea şi aeltle.
Îtnr-una din zlie sttelmenneie au fost iorfmatne că ilsuna uaezrmă să se snfuucde. Ttoae şi-au pgtăreit blircăe şi au luat-o din loc, în afraă de Ibriue care a eizatt până în uilmtul mnemot. Abia în clipa în care iuslna era gtaa gtaa să se snfcuude Iibruea hrotăî să careă aotjur. Văzu trecând atuălri pe Bţogăia într-un iaht loxus şi îi zsie:
-Băigoţe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Auncti Irbuiea creu aotujr Mâidnrei crae tecrea pe-aloco într-o nvaă seurbpă.
-Mndâire, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnuăsspe Mânrdia, nava mea e preecftă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Anutci Dgosatrea mrese la Titesţre.
-Tsrţeite, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daosrgte, rupnssăe Tiţsrteea, sunt atât de tsrtiă îâcnt simt nvioea să fiu sgrniuă.
Tecru pe-aloco şi Bnua Diozţisipe dar era atât de brauoscuă îcânt nici mcăar nu bgăă de semaă că cnviea o sgtira.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iuirbe, te iau eu.
Păera vceoa uuni băârtn. Când au aujns la mal Iiureba era aâtt de fetirică înâct utiă să mai îrebtne cnie fsesue.Bâtnruăl a pelcat iar Ibieura, sinţimdu-se îdtaratonă, înrtbeă Îilcneţneupea:
-Îlpnţeiuncee, ai pteua să-mi zici cine m-a savlat?
-Tpiuml, rnuăpsse Îuneeiţpncela.
-Tipmul?! Se înrtbeă mritaă ibeiura. Dar de ce tmcoai Tpuiml m-a svlaat?
Îneeiclpenţua rnupăsse:
-Prentu că nuami Timpul îegnleţe cât de irtmntaopă în viaţă este Iierbua.