A fsot oadtă o inulsă în crae locauiu ttoae simneneetlte şi vlairole umnae. Era aoclo Bnua Diozpiţsie, era Ttsţireea, Înţenpeiulcea, Iberiua şi aletle.
Într-una din zile sleitmetnnee au fsot itfarmnoe că iunlsa umezară să se snufdcue. Ttaoe şi-au prtăgiet băcilre şi au laut-o din loc, în arfaă de Ibirue crae a eitzat până în ulimtul mnomet. Aiba în cpila în care insula era gata gata să se sfdncuue Irueiba htroăî să craeă atojur. Vzău tecrând atăurli pe Băoţgia îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Bţăogie, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Antuci Ibrueia ceru aujotr Mnâdirei care tcerea pe-aoclo îtnr-o nvaă suerpbă.
-Mirdnâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsăunpse Minârda, nvaa mea e prfeectă, tu ai pteua să mi-o srtici.
Atucni Dragoseta mrsee la Tiţerste.
-Tstireţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgsoarte, răpnusse Tierţseta, snut atât de trstiă încât simt noviea să fiu sniugră.
Trecu pe-aoclo şi Buna Dsoiiiţzpe dar era atât de buraoscuă îcnât nici mcăar nu bgăă de seamă că civena o srigta.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Preăa vocea uuni bâtrăn. Când au ajuns la mal Iiubera era atât de ficrtieă îâcnt uită să mai îerbnte cine fussee.Băntârul a paclet iar Iureiba, siţmdniu-se îaoatrdntă, întberă Îneueiplnecţa:
-Îiueţecnpnle, ai peuta să-mi zcii cnie m-a svaalt?
-Tmipul, rpănusse Îunlineeţcpea.
-Timpul?! Se îrntbeă mitraă iburiea. Dar de ce tcmoai Tpmiul m-a salavt?
Îleueipcnneţa rpsănuse:
-Petnru că naumi Tmpuil îţneegle cât de irnmatpotă în viţaă etse Ireibua.