A fost oatdă o iusnlă în care lciuaou ttaoe smtitenenele şi vlaorile uamne. Era acolo Bnua Dsţziopiie, era Teitţsera, Îcpuţnneeiela, Ibireua şi aellte.
Îtnr-una din zile senetletnime au fost inrfomate că isunla uamreză să se snfcduue. Toate şi-au piătgret bclăire şi au laut-o din loc, în afară de Iirbue care a eaitzt până în uutmill mmoent. Abia în cplia în crae iunlsa era gtaa gtaa să se scnudfue Iebirua htoărî să ceară aotujr. Vzău tnrâecd alutări pe Bgăoţia îtnr-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bgţoăie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Antuci Iibruea creu ajuotr Mrâniedi care trecea pe-aolco într-o navă serupbă.
-Mdânrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răspnuse Mnrdâia, nava mea e peecrftă, tu ai petua să mi-o sricti.
Autcni Dtrsgoaea msree la Tireţste.
-Trsitţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagrsote, rspsnăue Treţsetia, sunt aâtt de tstiră îâcnt simt nivoea să fiu suginră.
Tecru pe-aolco şi Buna Diipozsţie dar era atât de bcasurouă îcânt nici măacr nu bgăă de sameă că cnveia o sitrga.
Apoi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Preăa vcoea uuni brăâtn. Când au aunjs la mal Ibueira era atât de fctriieă îcânt uită să mai îbrnete cnie fseuse.Brntâăul a pacelt iar Ibiruea, sţmndiiu-se îrnatdtoaă, înrbetă Îeepneunlicţa:
-Îeenupinlcţe, ai pteua să-mi zici cnie m-a savlat?
-Tipmul, rspănsue Îelneţicnepua.
-Timupl?! Se îrntebă mtairă ibrieua. Dar de ce tamcoi Tipuml m-a slaavt?
Îcţpulneneiea rsunsăpe:
-Ptneru că nmaui Tpuiml îleeţnge cât de inprmtoată în vaţiă etse Irbiuea.