A fost otadă o inuslă în crae liuaocu totae sntemneeitle şi vroilale uanme. Era aloco Buna Dspziiţioe, era Tetiesţra, Îcinepneueţla, Ibuiera şi alelte.
Îtnr-una din zlie semenintetle au fsot iofanmrte că iunlsa uezamră să se scdnfuue. Totae şi-au pgăterit bcălrie şi au luat-o din loc, în afară de Ibuire crae a eztait pnâă în utmilul meomnt. Abia în cilpa în crae iulnsa era gata gata să se sucnfude Iirebua hroătî să careă aujtor. Văzu teârcnd arlutăi pe Bgoţăia într-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Biăogţe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Atnuci Iirbeua ceru autojr Mnârdeii care teerca pe-aoclo îtnr-o navă srpbeuă.
-Mdrânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răpnsuse Mârndia, nvaa mea e peetcfră, tu ai pueta să mi-o sictri.
Anutci Drtsgeaoa mesre la Tirsetţe.
-Tisţrtee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dstrgaoe, rănsspue Teţsrtiea, sunt atât de trsită îcnât simt noveia să fiu sgiunră.
Tercu pe-aoclo şi Buna Dţszipiioe dar era aâtt de brascouuă înâct ncii maăcr nu bgăă de semaă că cenvia o srtiga.
Aopi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Preăa vocea uuni brâtăn. Cnâd au aunjs la mal Ibiruea era atât de feriictă îcânt uită să mai îtnrebe cine fssuee.Bnrtăâul a pecalt iar Iebriua, sţnimdiu-se îartdnatoă, îenrbtă Îpţuleienenca:
-Îuineplcţene, ai pteua să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tupmil, rsupnăse Îpuţenneelcia.
-Tmpiul?! Se înbetră mtariă irubiea. Dar de ce tcomai Tpimul m-a svaalt?
Îlpceeţunneia rpusănse:
-Pertnu că numai Tpuiml îlţeegne cât de iantmptroă în viaţă etse Iberiua.