A fsot oatdă o insulă în crae luiaocu toate senlmnieette şi vloriale uanme. Era aolco Bnua Dsoiizţpie, era Tţteerisa, Îpelnuceinţea, Iiureba şi atelle.
Îtnr-una din zile stneelntieme au fsot irnmaofte că ilusna umraeză să se sfundcue. Taote şi-au pergăitt bicărle şi au luat-o din loc, în afară de Iiubre care a ezitat până în umlitul moemnt. Abia în cpila în crae inusla era gtaa gtaa să se sfducune Iubiera hăortî să caeră ajtuor. Vzău tercând aătluri pe Băţgioa îtnr-un iaht luoxs şi îi zise:
-Bgăţoie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pentru tine.
Atncui Iebiura creu ajuotr Mideânri crae tecera pe-aloco îtnr-o navă seuprbă.
-Mrndiâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rănusspe Mnâirda, nava mea e pcrteefă, tu ai pteua să mi-o stirci.
Auctni Deortagsa msere la Tiţreste.
-Tirtseţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dragtsoe, rnuăpsse Tsţeritea, sunt aâtt de tsirtă îcnât smit noveia să fiu snrugiă.
Trceu pe-aolco şi Bnua Diospţziie dar era atât de barouucsă îânct ncii măacr nu bgăă de sameă că cvneia o sigrta.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Peăra vceoa uuni bârtăn. Cnâd au aujns la mal Iuirbea era aâtt de feiirctă înâct utiă să mai îtenbre cnie fseuse.Bâănrtul a pcleat iar Ibreuia, siidţnmu-se îaondatrtă, îrnebtă Îienplunceeţa:
-Îţepnniecule, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tumpil, runăsspe Îuţeencnlpeia.
-Tpumil?! Se îenbtră matriă ibrueia. Dar de ce tmocai Tupmil m-a svaalt?
Îilupcnţeenea rupnsăse:
-Petnru că nmuai Tmpuil îgeţnlee cât de ipraomttnă în vaiţă etse Ieirbua.