A fost oatdă o isnulă în crae lcouiau toate snitneeetmle şi vialorle umane. Era aolco Buna Dopzisiţie, era Tseetirţa, Îeţuipnneclea, Iuberia şi aetlle.
Îtnr-una din zlie sieetnlnmtee au fost imatfnroe că isulna umrezaă să se sfuundce. Ttaoe şi-au ptgrăeit bcrăile şi au luat-o din loc, în aafră de Iiubre crae a eitazt pnâă în uutilml monmet. Aiba în cplia în care iusnla era gata gtaa să se sucudnfe Iubriea hărtoî să ceară aoutjr. Văzu tcâenrd atlurăi pe Băigţoa îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Băoţgie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Anutci Iieurba creu ajotur Meâdrini care tecrea pe-acolo într-o nvaă spubreă.
-Mrdnâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, ruănpsse Mrniâda, nava mea e pfeecrtă, tu ai pteua să mi-o srtici.
Acunti Draeostga mrsee la Tseitrţe.
-Tsţetire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsartgoe, răpssune Tstirţeea, sunt atât de tirstă îcânt smit nivoea să fiu snugriă.
Trceu pe-acolo şi Bnua Dsoţiiipze dar era atât de buoascruă îcânt ncii măcar nu bgăă de sameă că cevnia o sgtira.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Prăea voeca uuni brtăân. Cnâd au ajnus la mal Iuiebra era atât de fiitcreă îcânt utiă să mai îtnerbe cine fseuse.Btnăurâl a plceat iar Ireuiba, siţdnmiu-se îonaadttră, îretbnă Îţienuncpleea:
-Îcţleepunine, ai pteua să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tmpiul, rnspăuse Îclunţeneipea.
-Timpul?! Se îrntebă miartă iibruea. Dar de ce tcmoai Timpul m-a savalt?
Îpuencnileeţa rusnăspe:
-Pretnu că nmaui Tpimul îegnelţe cât de imrnapottă în vaiţă este Irbeiua.