A fsot otadă o isnulă în care luiocau taote snmletietnee şi vlriolae uamne. Era acolo Bnua Diposiţize, era Trţisetea, Îuelninpecţea, Iuireba şi aletle.
Îtnr-una din zlie senettnmeile au fsot iorafnmte că islnua umazeră să se suufcdne. Taote şi-au pergătit bcirăle şi au laut-o din loc, în arfaă de Iiubre crae a eitazt pnâă în uimtull monemt. Aiba în cipla în crae iusnla era gtaa gata să se sfnudcue Iirubea hrătoî să careă aojutr. Vzău tencârd auăltri pe Bgăţioa îtnr-un ihat loxus şi îi zise:
-Băioţge, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptneru tine.
Acntui Iiburea creu aujotr Mdriânei crae tecera pe-acolo îtnr-o nvaă seurbpă.
-Mândire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rupnssăe Mâirdna, nava mea e pfceertă, tu ai putea să mi-o sircti.
Antuci Datrsgoea mrsee la Teistrţe.
-Ttresiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgatsroe, rupăsnse Tiţtrseea, snut aâtt de tistră încât smit noveia să fiu sinrugă.
Tercu pe-acloo şi Bnua Doipziţsie dar era atât de bruacuosă îânct ncii măcar nu băgă de sameă că cineva o srigta.
Aopi, din seinn, se auzi o voce:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Prăea vecoa unui brtâăn. Cnâd au aunjs la mal Iireuba era aâtt de fieritcă înâct utiă să mai îentbre cnie fuesse.Bănutârl a plecat iar Ibruiea, sminţidu-se îdoaatrtnă, înebrtă Îupţlinnceeea:
-Îneeţulpicne, ai ptuea să-mi zcii cine m-a svaalt?
-Tiupml, rnupsăse Îicleeţnneupa.
-Tupiml?! Se îtrnebă marită iuirbea. Dar de ce toamci Tumipl m-a slvaat?
Îiţpuenlecena rpssnăue:
-Penrtu că nmaui Tpmuil îelţgnee cât de iormtpantă în vaiţă etse Iirbeua.