A fsot oatdă o iunslă în care lauiocu tatoe steitennmele şi voliarle uamne. Era aoclo Buna Doisţizipe, era Tţreiseta, Îcţpulneeeina, Irueiba şi altele.
Într-una din zlie steetmnlniee au fsot iomafrnte că iulnsa uerazmă să se sucunfde. Ttaoe şi-au pătgerit bcriăle şi au luat-o din loc, în arfaă de Iribue care a eizatt pnâă în umltuil mmenot. Aiba în clipa în care iusnla era gtaa gata să se sfucnude Ibieura htorăî să caeră atjuor. Vzău tcrâned alutări pe Băţogia îtnr-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Biăgţoe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Anctui Iirubea creu auojtr Mrenidâi care tercea pe-acolo într-o navă superbă.
-Mrdânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpunăsse Miândra, nvaa mea e ptcerfeă, tu ai pueta să mi-o sirtci.
Atnuci Dogrsetaa msere la Tistreţe.
-Tetsriţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgosate, rpunăsse Tstieţera, sunt atât de tisrtă îcnât smit nveioa să fiu srunigă.
Tecru pe-aolco şi Bnua Doiisziţpe dar era atât de bcuarousă îcânt nici mcaăr nu băgă de smaeă că cneiva o sritga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Prăea vcoea uuni bâărtn. Cnâd au anjus la mal Iuireba era atât de fcierită înâct uită să mai îebrtne cine fesuse.Bâtrănul a plcaet iar Iurieba, smţiindu-se îotaandrtă, îrtenbă Îţiuenecenlpa:
-Îţncpeuleine, ai pueta să-mi zcii cnie m-a svlaat?
-Tupiml, răpussne Înpecleţniuea.
-Tipmul?! Se îbnetră marită iuirbea. Dar de ce tcmaoi Tuipml m-a svaalt?
Îiencepulneţa rsnsupăe:
-Pntreu că namui Tmiupl îeţenlge cât de ionmrattpă în vaţiă este Iieruba.