A fost otdaă o islună în care lcouaiu tatoe siemltteenne şi voalrile unmae. Era aoclo Buna Dpsiizţoie, era Teţitrsea, Îielnuceţepna, Ireuiba şi aetlle.
Îtnr-una din zlie sneittlenmee au fost ionfrmate că isunla umeazră să se scnfduue. Taote şi-au pităgert brăcile şi au laut-o din loc, în afară de Iuirbe crae a eizatt pnâă în utimlul mnmeot. Abia în cplia în care iunsla era gata gtaa să se sfuucnde Iruibea htăroî să caeră autjor. Vzău tecrând atrulăi pe Băiţgoa într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgăoţie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Autnci Iribuea ceru atuojr Mâdirnei crae tecrea pe-alcoo îtnr-o navă sepurbă.
-Mrnidâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rusnăpse Mrâidna, nava mea e pceterfă, tu ai putea să mi-o strici.
Auncti Drotesgaa mrsee la Tiesţrte.
-Ttesţrie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgtsorae, rnpssăue Tsrteţiea, snut atât de trsită îcnât simt noviea să fiu sguniră.
Tcreu pe-aoclo şi Bnua Diopsizţie dar era atât de borucuasă îânct nici măacr nu bgăă de sameă că civnea o srigta.
Aopi, din sienn, se azui o voce:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Preăa vcoea uuni băârtn. Când au ajuns la mal Ibuiera era aâtt de frceiită încât uită să mai îenrtbe cnie fesuse.Băâutnrl a pclaet iar Iuberia, smţinidu-se îrdaoatntă, îrtenbă Îplnncieţueea:
-Îţienpucnele, ai pueta să-mi zici cnie m-a salavt?
-Tmupil, rnpăsuse Îcelneupneiţa.
-Tmipul?! Se îertnbă miartă iuibera. Dar de ce tomcai Tpimul m-a slvaat?
Îelpcuinnţeea rspănuse:
-Petnru că nmuai Tumpil îegelnţe cât de ipmontatră în vaţiă etse Ibiuera.