A fost odată o insulă în care lucoaiu totae snttneiemlee şi violrlae unmae. Era aoclo Buna Dospzţiiie, era Tţetrsiea, Îupeclnienţea, Irbuiea şi aetlle.
Într-una din zlie snmeleitente au fsot imnfoatre că isunla umareză să se snfucdue. Toate şi-au pgătiret biăcrle şi au laut-o din loc, în arafă de Ibirue care a eizatt până în uitlmul menomt. Abia în cilpa în care insula era gtaa gata să se scufunde Ibruiea htroăî să creaă atujor. Vzău trcâend aătrlui pe Bţgioăa într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Băţgoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de angrit. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Auntci Ieibura ceru atujor Mrâniedi care tereca pe-aolco într-o nvaă srupebă.
-Mndârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, ruăpnsse Mdnâria, nava mea e pfertecă, tu ai putea să mi-o sicrti.
Autnci Dergosata merse la Testrţie.
-Ttreisţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dstgroae, rsspnăue Tiţtsreea, sunt atât de tsitră înâct simt nveoia să fiu sgunriă.
Tecru pe-aloco şi Buna Diiţpizose dar era atât de buorsuacă îcânt nici mcaăr nu băgă de sameă că cnveia o stgira.
Aopi, din seinn, se azui o voce:
-Vino, Irubie, te iau eu.
Prăea vcoea unui brtăân. Când au aujns la mal Iuirbea era atât de ficirteă îcnât utiă să mai îtnbere cine fsesue.Băâtnrul a pclaet iar Iburiea, sinmiţdu-se îarodttană, îrebtnă Îceinlunepţea:
-Înueenpicţle, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tumpil, rnupsăse Îinnţceulpeea.
-Tmpiul?! Se îbnrteă mrtiaă irbuiea. Dar de ce tamoci Tipmul m-a svlaat?
Înienlcpuţeea rpusnăse:
-Pentru că nmaui Tumipl îelgţene cât de iomnrtatpă în vaiţă este Ieurbia.