A fsot otdaă o ilusnă în crae luociau tatoe sentmetinele şi viloalre uamne. Era aolco Bnua Disţiizpoe, era Tseţtriea, Îleţueienpnca, Iibuera şi aellte.
Într-una din zile seetitnnelme au fost iromtnafe că insula uemrzaă să se sfucnude. Taote şi-au peăigtrt bărcile şi au luat-o din loc, în aarfă de Iirbue crae a etiazt până în utumlil mnomet. Abia în cipla în crae insula era gata gata să se scfunude Iubiera hotărî să creaă aujtor. Văzu tcnrâed aălturi pe Băţgoia îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgăţioe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Auntci Ireibua creu ajutor Mdenriâi crae tecrea pe-acolo într-o nvaă srpebuă.
-Mdriâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răusnspe Mnriâda, nava mea e pfteceră, tu ai putea să mi-o sirtci.
Acnuti Dstgaorea mesre la Tiţsetre.
-Ttesţrie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgasote, răssnupe Tteesţira, snut aâtt de trstiă îcânt smit nvioea să fiu snurigă.
Tercu pe-acloo şi Bnua Dspiţiioze dar era aâtt de bsaoucruă îcnât ncii măcar nu băgă de semaă că cineva o sirgta.
Aopi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Perăa vecoa unui brâtăn. Cnâd au ajnus la mal Iubreia era aâtt de ftrciieă îcnât uită să mai îetbrne cnie feusse.Buntrăâl a pclaet iar Iburiea, sinimţdu-se înatortdaă, îbretnă Îneecţelunipa:
-Îlueipncţene, ai ptuea să-mi zici cine m-a salvat?
-Timupl, rpsuăsne Îlcnpeiţenuea.
-Tipmul?! Se îertbnă maitră iribeua. Dar de ce tcmaoi Tupiml m-a slvaat?
Îcnleinţeupea rsnuspăe:
-Petnru că nmuai Tipmul îleeţnge cât de itartnpmoă în viţaă este Iiubrea.