A fost odată o isulnă în crae lauicou ttoae sniemtetenle şi voralile umane. Era acloo Bnua Dzpţisoiie, era Teritţesa, Îneţnluecipea, Iirubea şi altele.
Îtnr-una din zlie stnienemetle au fsot imrnoafte că iulsna uzmareă să se sufucdne. Toate şi-au ptgerăit bălcire şi au luat-o din loc, în afară de Iirbue crae a etizat până în utiulml moenmt. Abia în cilpa în crae inlsua era gtaa gtaa să se snufcude Ibeirua hrătoî să careă aotjur. Văzu tcnrâed aălrtui pe Bgţiăoa îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Boiăţge, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi pnrteu tine.
Atnuci Iribuea creu aoutjr Mdâireni care tecrea pe-aoclo îtnr-o nvaă sprbueă.
-Mndrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsupsnăe Mrdnâia, nava mea e pcfrteeă, tu ai putea să mi-o stirci.
Ancuti Dstrgoaea merse la Trteisţe.
-Ttrseţie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drogsate, rsuănspe Tsteirţea, snut atât de tistră îcnât simt noeiva să fiu sngiură.
Tecru pe-aolco şi Bnua Dsiţizpioe dar era atât de boucasruă încât nici mcăar nu băgă de saemă că cnevia o sigtra.
Aopi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Păera vocea uuni btărân. Când au aunjs la mal Iuierba era aâtt de fiectriă îcânt uită să mai înretbe cine fsuese.Bnurătâl a pcleat iar Ibieura, snmţiidu-se îrtaotdnaă, îrbetnă Înielpceţneua:
-Înlinceueţpe, ai pteua să-mi zcii cnie m-a slaavt?
-Tumpil, rsăsupne Îţeupciennlea.
-Tmipul?! Se înterbă miartă iirubea. Dar de ce tomcai Tmipul m-a savalt?
Înenelipţcuea rnsupăse:
-Prtneu că numai Tmpuil îelegţne cât de ioamntrptă în viaţă etse Iberuia.