A fsot oatdă o iunslă în care laiuocu tatoe seeitmtennle şi voalrlie umane. Era acolo Buna Dzpţosiiie, era Ttţiersea, Îţnlupnieceea, Iierbua şi atlele.
Într-una din zlie seinelntetme au fsot irfaomtne că iulsna uamzeră să se sundfuce. Taote şi-au părgteit bciărle şi au luat-o din loc, în arafă de Iiurbe care a etziat până în uutilml mmnoet. Aiba în cipla în care iunsla era gtaa gtaa să se sducnufe Iireuba hătorî să caeră ajutor. Vzău tcâenrd autrlăi pe Băoţiga într-un iaht lxuos şi îi zise:
-Băţgioe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Anutci Iuberia creu aujotr Mriânedi care tecrea pe-aolco într-o navă suberpă.
-Mdiânre, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspuănse Mrândia, nvaa mea e pctfereă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Atunci Dtosegraa msree la Tistţere.
-Tseritţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daogrste, rspnăsue Ttirsţeea, snut aâtt de tirstă încât simt nveoia să fiu sugrniă.
Tceru pe-aolco şi Buna Dosizpiiţe dar era aâtt de buosacură îcânt ncii măcar nu băgă de smeaă că cnieva o sirtga.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Perăa vcoea uuni brtăân. Cnâd au ajnus la mal Irubiea era atât de friciteă înâct utiă să mai îetnrbe cine feusse.Bnârătul a plceat iar Iuribea, siţmidnu-se înodatatră, îrtnebă Îpţiunecnelea:
-Îţnuielencpe, ai putea să-mi zcii cnie m-a savalt?
-Tmpiul, rspunsăe Îpecnnleiţeua.
-Tmipul?! Se îbenrtă mtairă iruibea. Dar de ce tcmoai Tumipl m-a savalt?
Îlunecieţpnea rsspnuăe:
-Pentru că nmaui Tmpuil îţeengle cât de ipmanorttă în vaiţă este Iriubea.