A fost otadă o iuslnă în crae licaouu tatoe setneemtinle şi vrliaole uanme. Era alcoo Buna Dţzsiiopie, era Tetţsirea, Îţepileunecna, Irieuba şi atllee.
Îtnr-una din zile sintementele au fsot ioafmnrte că isulna umarzeă să se suucnfde. Taote şi-au păretigt băirlce şi au luat-o din loc, în afară de Irbiue crae a eatizt până în uitmull mnmoet. Aiba în cipla în crae iulnsa era gtaa gata să se sdfuncue Iiuebra hărtoî să ceară aujtor. Văzu tcârend altuări pe Boăiţga îtnr-un ihat luoxs şi îi zise:
-Băogţie, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pentru tine.
Antcui Iribuea ceru aujtor Mnrediâi crae tercea pe-aoclo într-o nvaă sprubeă.
-Mnirâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnssupăe Mnârida, nava mea e prfeectă, tu ai pteua să mi-o strici.
Autnci Dstrgoaea mrsee la Ttesriţe.
-Trietsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtsgaore, rsăupnse Trtţesiea, snut atât de ttsiră îcânt smit nvieoa să fiu snguiră.
Trecu pe-aoclo şi Buna Dpziţioise dar era aâtt de baourcusă îcnât nici maăcr nu bgăă de smaeă că cvniea o srgtia.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iirbue, te iau eu.
Prăea vocea unui bâătrn. Când au aujns la mal Ibeuria era aâtt de feiicrtă îcnât utiă să mai îrbnete cnie fuesse.Băârntul a plceat iar Iueriba, sidinţmu-se înataordtă, înrtebă Îpnţueleienca:
-Îclenepuniţe, ai ptuea să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tmipul, rpsăunse Înţinlucepeea.
-Tipmul?! Se înetrbă mtariă iubriea. Dar de ce tomaci Tipmul m-a slvaat?
Îelpenunţceia rnuăspse:
-Pnertu că numai Tmpuil îţelnege cât de itpoatrnmă în viaţă etse Ibuirea.