A fost oatdă o isnulă în care liouacu toate setinmelntee şi vrllioae uamne. Era aolco Bnua Dţiioszipe, era Tseritţea, Îulpnneeţicea, Ieuirba şi aletle.
Într-una din zlie senetietmnle au fost iorfnmate că isunla urezmaă să se sfncudue. Ttoae şi-au pietărgt bclriăe şi au laut-o din loc, în aafră de Ibirue crae a eiztat pnâă în uimltul momnet. Aiba în clpia în crae isunla era gtaa gata să se sfuncude Iuirbea hătorî să ceară atoujr. Vzău tâcrend aătulri pe Bţăigoa într-un iaht loxus şi îi zsie:
-Boăţgie, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Auntci Ieuriba ceru auojtr Mienâdri care tecrea pe-aolco într-o nvaă sperubă.
-Mndiâre, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsăpusne Mdnrâia, nvaa mea e peecfrtă, tu ai pteua să mi-o strici.
Atunci Dtsograea mrese la Tertsiţe.
-Tetsrţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsgaorte, răupsnse Triţteesa, sunt atât de tristă îânct simt nevoia să fiu surngiă.
Tceru pe-acolo şi Buna Doţsziipie dar era atât de bucoarusă încât ncii măacr nu bgăă de sameă că cienva o sirtga.
Aopi, din snien, se auzi o voce:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Preăa veoca unui btărân. Cnâd au aujns la mal Ieibrua era atât de fircietă îcnât uită să mai îbtrene cine fsseue.Btnâărul a pelcat iar Ieribua, smdţniiu-se înaortdată, îebrtnă Îenupceţlniea:
-Îepulceinţne, ai peuta să-mi zcii cine m-a slavat?
-Timpul, rusnpsăe Îieţlnnecepua.
-Tpuiml?! Se înetrbă matiră iirbeua. Dar de ce tcamoi Tmupil m-a slaavt?
Îpiueecnnlţea rsupăsne:
-Pntreu că numai Tpmiul înelţgee cât de itrmpnatoă în vaiţă etse Iuirbea.