A fsot oadtă o isunlă în care liuocau toate stneitmneele şi vlorilae uanme. Era acloo Buna Dpziţoisie, era Ttieţresa, Îţupeeienclna, Ibiruea şi atlele.
Îtnr-una din zile stinmeeelnte au fost iroanfmte că isulna umrează să se sndfucue. Totae şi-au pgăirett bilăcre şi au luat-o din loc, în aafră de Irbuie crae a ezatit pnâă în uimltul mmoent. Abia în cilpa în care inusla era gata gtaa să se sufdcune Ibireua hăotrî să creaă aujtor. Văzu tcneârd alutări pe Bţoiăga într-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bţioăge, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Ancuti Iurieba creu atjour Medânrii care teecra pe-aolco într-o nvaă serbupă.
-Midnrâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, răpssnue Mrndiâa, nava mea e petcrefă, tu ai peuta să mi-o sircti.
Atucni Dtsoaegra mrsee la Ttsţiere.
-Trtisţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Droasgte, rspnsuăe Tţieresta, sunt atât de tistră îcnât smit nvoeia să fiu surignă.
Tercu pe-aoclo şi Buna Diziiosţpe dar era atât de bruuasocă îâcnt nici maăcr nu băgă de seamă că cienva o sigrta.
Aopi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Iirube, te iau eu.
Prăea voeca unui bârtăn. Cnâd au ajnus la mal Ieruiba era atât de fticeiră îcnât utiă să mai îerntbe cnie fuesse.Btuânrăl a pelcat iar Ibriuea, sidiţnmu-se îaandtortă, înetrbă Îliepceţnneua:
-Înepclueiţne, ai putea să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tmpiul, rpăunsse Îipeţcnlenuea.
-Tpmiul?! Se îbrtneă mtiară iubirea. Dar de ce tmcaoi Tpiuml m-a svlaat?
Înuepeilcţnea rpusnsăe:
-Ptenru că nmuai Tipmul înţlegee cât de iaormntptă în vaiţă etse Ibiurea.