A fost odtaă o inlusă în crae luaicou ttoae smeinnetlete şi violalre uname. Era acloo Bnua Dsipiiţoze, era Teiestţra, Îeulnpineţcea, Iruibea şi atlele.
Îtnr-una din zile snemtinelete au fsot ionmafrte că isnula uamerză să se snuucfde. Toate şi-au prtăgiet biclăre şi au luat-o din loc, în aafră de Iribue care a eiatzt pnâă în umliutl mnmeot. Abia în cplia în care ilunsa era gata gtaa să se sncufdue Ieubria htroăî să caeră autojr. Văzu trceând atruăli pe Bogiţăa îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bigoţăe, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi petnru tine.
Atcuni Iireuba creu aoutjr Mnridâei care tceera pe-aoclo într-o navă seupbră.
-Mrdiâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, russpăne Mnrdâia, nava mea e pceefrtă, tu ai pteua să mi-o strici.
Atcnui Dgsaetroa mrese la Titeţsre.
-Tirtţese, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daogrtse, rpsnuăse Tieţtsrea, snut aâtt de trtisă încât smit nvieoa să fiu sgrnuiă.
Trecu pe-aolco şi Buna Dţiizpiose dar era aâtt de boruucasă înâct ncii mcaăr nu bgăă de saemă că cnieva o stgria.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Preăa vceoa unui btrăân. Când au aunjs la mal Iburiea era atât de fiierctă îcnât uită să mai îrntebe cine fesuse.Brutâănl a pcalet iar Ierubia, smţidniu-se îttdoraană, înbertă Îpuelcenţniea:
-Îeecpnţlunie, ai pueta să-mi zici cine m-a slavat?
-Tmupil, rpusnăse Îcnneeţiuplea.
-Tipmul?! Se îtenrbă miartă iuireba. Dar de ce tmacoi Tmpuil m-a slaavt?
Îuceneinelpţa rupsnăse:
-Pentru că numai Tmpuil îeţnegle cât de ionmparttă în vaţiă este Ibreuia.