A fsot otdaă o iusnlă în crae lucoiau toate sienemteltne şi vrolaile umane. Era alcoo Buna Dzisiţpioe, era Tiesţetra, Îeţnenilcupea, Iurebia şi aellte.
Îtnr-una din zile snetimetlnee au fost itorfamne că ilusna umearză să se suucnfde. Toate şi-au pgărteit băcirle şi au laut-o din loc, în aafră de Iirbue care a eitzat până în ulmtiul momnet. Aiba în cipla în care isulna era gtaa gata să se sdnufuce Ieiubra hotărî să caeră atjour. Văzu tnceârd altăuri pe Băgoţia într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Băoiţge, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi pternu tine.
Autnci Ibueria creu ajotur Mrdâniei crae trceea pe-acloo îtnr-o nvaă serbupă.
-Mânrdie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspunsăe Mnâdria, nava mea e pcrfeetă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Atnuci Dsrotgaea merse la Ttţriese.
-Tseritţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtgarsoe, rsunpăse Treţistea, snut atât de tristă înâct smit nivoea să fiu sgriună.
Tcreu pe-aolco şi Bnua Dzpiţoisie dar era aâtt de boruscuaă îcnât nici mcăar nu băgă de saemă că cienva o sgirta.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Prăea vocea uuni btâărn. Când au anjus la mal Ibreiua era atât de ficetiră încât uită să mai îentrbe cine fseuse.Bâuntrăl a palect iar Iriueba, snmdţiiu-se întdraotaă, îrentbă Înneicţueplea:
-Îeenţulipcne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tpmuil, rpsnsăue Îelnpecuenţia.
-Tpumil?! Se îtenbră mraită iberiua. Dar de ce tcomai Tmpuil m-a slaavt?
Îeecnilpneuţa ruănspse:
-Prtenu că nmaui Tipmul îenţelge cât de ioptrmtană în vaiţă etse Ieiruba.