A fost oadtă o ilsună în crae lcuiaou totae semtneitenle şi vailorle umane. Era acolo Bnua Dsziiţpioe, era Ttesţriea, Îneeţluecpnia, Iiubrea şi altlee.
Într-una din zlie slettienmnee au fsot ioatmrfne că isnula urameză să se suuncfde. Tatoe şi-au pătergit băirlce şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibiure care a ezitat pnâă în uimultl moenmt. Aiba în cilpa în crae iunsla era gata gata să se sufcunde Iuibrea hătroî să careă aoutjr. Vzău tânrced aluătri pe Boăţgia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Băgoţie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pnilă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pternu tine.
Auntci Iubriea creu autjor Mnâdirei crae trceea pe-aolco îtnr-o navă srpuebă.
-Mrdniâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnussăpe Mirâdna, nvaa mea e pefertcă, tu ai pteua să mi-o sritci.
Autnci Drosagtea mesre la Tsrtieţe.
-Ttţersie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtsgraoe, rspunsăe Tiţsreeta, sunt atât de tstriă îâcnt simt neovia să fiu siunrgă.
Tecru pe-aloco şi Buna Dţsiizopie dar era atât de brcuoasuă îcânt nici mcăar nu băgă de saemă că ceniva o sigrta.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Părea vceoa unui brăâtn. Când au anujs la mal Iberiua era aâtt de fctieriă încât utiă să mai îrebnte cine fsesue.Btăânrul a plceat iar Ireuiba, sţinidmu-se îrdanttoaă, îtrenbă Îlneeţcineupa:
-Îcieluneţpne, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tumipl, răsnupse Îeieecupnnţla.
-Tpimul?! Se îbrnteă mratiă iirebua. Dar de ce toamci Tmpuil m-a slvaat?
Îţencpeliunea rupnăsse:
-Ptrneu că nmuai Tiupml îţlnegee cât de inorptmată în vţiaă este Iirbeua.