A fost oadtă o iunlsă în care liocuau taote sneineemtlte şi vroillae uamne. Era acloo Buna Dpoiszţiie, era Trtţseeia, Îpecneţluiena, Ierbuia şi atelle.
Într-una din zile sinetneetmle au fsot inoratfme că isnula ueamrză să se sunufcde. Ttoae şi-au prgăetit biărlce şi au luat-o din loc, în aafră de Iubire care a ezitat pnâă în ultmiul moemnt. Abia în cipla în crae ilusna era gata gata să se suufdnce Iureiba htoărî să careă atoujr. Vzău trcâend aurtlăi pe Boăţgia într-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Boţgăie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Ancuti Iueirba ceru atjuor Mâiderni crae trecea pe-alcoo îtnr-o navă sprubeă.
-Mrndâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsunpsăe Mdrnâia, nvaa mea e precfetă, tu ai pteua să mi-o sirtci.
Atucni Dastogera mrese la Tsţrtiee.
-Ttţirese, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drgsotae, rănuspse Terstţeia, sunt aâtt de ttisră îânct smit noivea să fiu sgrinuă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Doiizsţpie dar era atât de bruoaucsă îcnât ncii mcăar nu bgăă de seamă că cnivea o striga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Perăa vcoea uuni btrâăn. Cnâd au ajnus la mal Ibireua era atât de fcrieită îcânt uită să mai îtrnebe cnie fsesue.Băuânrtl a pecalt iar Ieiurba, sţdminiu-se îdraotantă, îtrenbă Îcleinenpeuţa:
-Îlpicnţeneue, ai pueta să-mi zici cnie m-a svaalt?
-Tmpiul, rnspuăse Înneţepilecua.
-Tpimul?! Se îtrenbă mirată iebirua. Dar de ce tcomai Tpiuml m-a svaalt?
Îeţupieelnnca rusănpse:
-Petnru că nmuai Tmuipl îeţnelge cât de itpronmtaă în vţiaă este Iubreia.