A fsot oatdă o insulă în care lociauu ttaoe snemtenteile şi vlialore uanme. Era acolo Bnua Dizposiţie, era Tsetrţiea, Îneţplceiunea, Iuribea şi aellte.
Într-una din zlie snneiteetmle au fsot ifmnaorte că ilunsa ueramză să se sufcdune. Taote şi-au ptrăeigt brcăile şi au laut-o din loc, în aafră de Iirube care a eztiat pnâă în umilutl monemt. Aiba în cplia în care iunsla era gata gtaa să se sfdcunue Ieubria hătorî să ceară ajtour. Vzău trcâend atlăuri pe Bgăţoia îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bţăogie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Antcui Ibierua ceru aujotr Medrinâi care tecera pe-aolco îtnr-o navă srepbuă.
-Mdnirâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpsăsnue Mdiârna, nava mea e pfercetă, tu ai pueta să mi-o srctii.
Atnuci Doseagtra mesre la Tsretiţe.
-Tireţste, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dostgare, ruspnăse Tsteeiţra, sunt aâtt de tstiră îcnât simt nvoeia să fiu sinurgă.
Tercu pe-aloco şi Buna Diiiţpozse dar era atât de bracuousă înâct nici măcar nu bgăă de saemă că cvneia o sgrtia.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Părea vceoa uuni brăâtn. Cnâd au ajuns la mal Iuirbea era aâtt de fcieirtă îcânt uită să mai îerntbe cnie fuesse.Brntăâul a pcleat iar Iubiera, sinmţidu-se îdaonrttaă, înertbă Îlupeniţnecea:
-Îpnecnţleiue, ai pteua să-mi zici cine m-a salvat?
-Tuipml, rspsnuăe Îlecnpeieunţa.
-Tmpuil?! Se îtrbneă mratiă ibruiea. Dar de ce tcomai Tpmiul m-a slvaat?
Îţeueincpnela rpsnăuse:
-Pentru că nmuai Tmipul îgţelene cât de iatpmonrtă în viaţă etse Iubirea.