A fsot odtaă o iusnlă în care lioucau toate smentenetlie şi voillrae umane. Era aolco Buna Dpţiiiozse, era Trtţeiesa, Înclţeeuenipa, Ieiruba şi aletle.
Într-una din zlie smintetenele au fsot ifonarmte că iunsla umareză să se suudncfe. Taote şi-au prgtiăet bcirăle şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibirue crae a eitzat până în ultmiul moemnt. Aiba în cilpa în crae isnula era gata gata să se suuncfde Iiubrea hrăotî să careă ajtuor. Văzu teâncrd aultări pe Băţogia într-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Bţgăoie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Ancuti Iibruea creu aujotr Mnâdirei care treeca pe-alcoo într-o navă seurpbă.
-Mdinâre, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpsnăsue Mâdnria, nava mea e prtefecă, tu ai putea să mi-o scirti.
Atncui Doesgtraa merse la Teţtrise.
-Tţitsere, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daosrtge, rnsăspue Tiţrtseea, sunt aâtt de tsrită îcnât smit nvoeia să fiu snriguă.
Tercu pe-aolco şi Bnua Dopisiziţe dar era atât de bscouruaă îcânt ncii mcăar nu bgăă de semaă că cviena o sgtira.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vnio, Iuribe, te iau eu.
Părea voeca unui brătân. Când au aunjs la mal Ieiubra era aâtt de ficerită înâct utiă să mai îternbe cine fussee.Btâănurl a pcelat iar Iuirbea, sţdinmiu-se îdatoatrnă, înretbă Îţpcninueleea:
-Îeţiecnnlupe, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slaavt?
-Tmiupl, rsăupsne Îenpţecnielua.
-Tpumil?! Se îrtnbeă mitară ibruiea. Dar de ce tacomi Tipmul m-a slvaat?
Îpiuneecnţlea russănpe:
-Prentu că numai Tmpuil îgenlţee cât de iomnrtpată în vaţiă este Iiurbea.