A fost otadă o ilusnă în crae lociauu toate sniltetnemee şi vralloie uamne. Era alcoo Bnua Disţoipize, era Tesitrţea, Îţnuepeenicla, Iibruea şi atlele.
Îtnr-una din zlie semnttneeile au fost ifanotmre că iulnsa uearmză să se sundfcue. Toate şi-au preăigtt brăicle şi au luat-o din loc, în arafă de Iiubre care a eztiat pnâă în ultumil moment. Abia în cipla în crae iulsna era gata gtaa să se scufdnue Iiubrea htăorî să caeră aojtur. Vzău trâecnd atlurăi pe Bgoăţia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Boăţgie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Atnuci Ieburia ceru auotjr Mândriei care tceera pe-aoclo într-o nvaă seprbuă.
-Mndirâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rusnăpse Mdirnâa, nvaa mea e preceftă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Anucti Detroasga mrsee la Tiţstere.
-Ttseirţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasgorte, rsuspăne Tţseteria, sunt aâtt de ttrisă îâcnt simt nveoia să fiu snuigră.
Trecu pe-acolo şi Buna Diiospzţie dar era atât de bucaurosă îcnât nici măcar nu bgăă de smeaă că cvenia o sigtra.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Preăa voeca uuni btărân. Când au aunjs la mal Iubeira era atât de ftircieă încât utiă să mai îtnerbe cine fesuse.Bâătrnul a pecalt iar Ibuiera, smiinţdu-se înatodrtaă, îrntebă Îuţlcinepneea:
-Îennlpciuţee, ai pueta să-mi zcii cnie m-a saavlt?
-Tpimul, rănusspe Îinelcunpeţea.
-Tiupml?! Se îerbntă mraită iiurbea. Dar de ce tamcoi Tipuml m-a slvaat?
Îeeclnnpeiuţa rnpăusse:
-Petnru că namui Tipmul îgeelţne cât de ianptortmă în vţaiă este Iiubrea.