A fost oatdă o ilunsă în care liocuau toate snmeenttiele şi vlriaole umnae. Era aoclo Buna Dpsioizţie, era Titsţeera, Îpneţneuiclea, Ibreiua şi atlele.
Într-una din zile seenlemtntie au fost irnfmaote că isnula uaemrză să se sncfduue. Tatoe şi-au peigărtt bicrăle şi au luat-o din loc, în afraă de Ibuire care a eztiat pnâă în uiumtll mmenot. Aiba în clipa în care iusnla era gata gata să se sfduncue Ibeirua hotrăî să caeră autojr. Văzu terâcnd aulărti pe Bgăoţia într-un ihat lxous şi îi zise:
-Bţăoige, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pternu tine.
Ancuti Iirbeua ceru atujor Mrnidâei care tercea pe-aolco într-o navă srpbueă.
-Midnâre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rspusăne Mndrâia, nava mea e pecfretă, tu ai putea să mi-o srciti.
Atnuci Dratsgoea msere la Teitţrse.
-Tsetriţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsgratoe, rspnăsue Tiţeetsra, sunt atât de tstriă îcânt smit nvoiea să fiu siugrnă.
Tecru pe-aloco şi Buna Dpţiiisoze dar era atât de bucroausă înâct ncii macăr nu băgă de smeaă că ceinva o srigta.
Apoi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Părea vecoa unui btărân. Când au anujs la mal Ibrueia era aâtt de fiiertcă îânct utiă să mai îertnbe cine feusse.Bânuătrl a palect iar Irbieua, smdiniţu-se îrtanadotă, îrtenbă Înluceiţpenea:
-Îţnueepnclie, ai pteua să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tmpiul, rnsăsupe Îceipnuneleţa.
-Tipuml?! Se îrenbtă maitră irebiua. Dar de ce taocmi Tumpil m-a slavat?
Îiţnepulnceea runsăspe:
-Ptenru că nmaui Tuipml îleţgnee cât de itnmtrpaoă în vaiţă etse Iiubrea.