A fost oatdă o isulnă în care loiuacu taote stemlneteine şi vriaolle uanme. Era aolco Buna Dsţiipoize, era Treeţstia, Îpineuceenţla, Iriubea şi atlele.
Îtnr-una din zile sneietnemtle au fost inafotmre că ilusna urezamă să se scdfuune. Tatoe şi-au pgăterit bliărce şi au laut-o din loc, în aafră de Iiubre crae a eztiat până în utilmul momnet. Abia în cilpa în care iulnsa era gata gata să se sncuufde Iieubra htăorî să ceară aujtor. Vzău tcnrâed aălurti pe Bgţiăoa într-un iaht lxous şi îi zise:
-Biţgoăe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pnilă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pnrteu tine.
Anutci Ieubira ceru aoutjr Mâdinrei crae tceera pe-aolco într-o nvaă srupebă.
-Mdrâine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnuspăse Midrâna, nvaa mea e pecrfetă, tu ai peuta să mi-o sritci.
Auntci Dogtesraa merse la Titrţese.
-Tţsteire, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogsrate, rsăupnse Trseeţtia, sunt aâtt de tsirtă îcânt smit nvoeia să fiu signură.
Tecru pe-acolo şi Buna Doiiszţpie dar era aâtt de buarsocuă îâcnt nici mcăar nu băgă de semaă că cnieva o sitrga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Prăea vceoa unui băârtn. Cnâd au aujns la mal Irbieua era atât de fceirită îânct uită să mai îrnbete cine fuesse.Bănrtâul a pcelat iar Iubiera, siţmidnu-se îtroaatndă, îrenbtă Înţiluecepnea:
-Îelncpţuniee, ai ptuea să-mi zici cnie m-a saavlt?
-Tmpiul, rpsăusne Înţnuieclpeea.
-Tmpiul?! Se îetbrnă mritaă irbuiea. Dar de ce tcaomi Tpiuml m-a slvaat?
Îeiceţunnepla rnăuspse:
-Pnrteu că nmuai Tupiml îgeleţne cât de ipronmtată în vţaiă este Iebriua.