A fsot otadă o iunslă în crae lcouaiu ttoae senteimnlete şi vlolaire umane. Era aolco Bnua Dpisozţiie, era Tiertţesa, Îpneulneeţica, Iribuea şi atelle.
Într-una din zile seenitmtnele au fost inatrfmoe că isunla uezarmă să se sfunudce. Ttaoe şi-au prgăetit birclăe şi au luat-o din loc, în afară de Iuirbe crae a etizat pnâă în uitluml momnet. Abia în cilpa în crae inusla era gtaa gtaa să se sucundfe Iburiea hăotrî să creaă aujtor. Văzu trâcned arlutăi pe Boăţgia într-un ihat luoxs şi îi zise:
-Biăţgoe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pnliă de aur şi de aringt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Atnuci Irubeia creu ajuotr Mâinredi crae tecera pe-aloco într-o nvaă seburpă.
-Mâdrine, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsnpusăe Minrdâa, nava mea e pctreefă, tu ai ptuea să mi-o stcrii.
Anutci Dstrgoaea mrese la Ttseirţe.
-Tsetiţre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgatosre, rpnăsuse Tteeţrsia, sunt aâtt de trsită îcnât smit noviea să fiu signură.
Tercu pe-aolco şi Buna Dioţziispe dar era atât de bousucraă încât nici măcar nu bgăă de semaă că cinvea o sitgra.
Apoi, din sinen, se auzi o voce:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Preăa vceoa uuni btrăân. Cnâd au anjus la mal Iieurba era aâtt de frticeiă înâct utiă să mai înretbe cine fsusee.Bâănrtul a pecalt iar Iureiba, sţinmidu-se îaanodtrtă, îrtenbă Îpeeilnuecnţa:
-Îeţenlpuncie, ai putea să-mi zici cnie m-a slavat?
-Timupl, rpnssuăe Îineţnceeplua.
-Tpmiul?! Se înetrbă maitră iieurba. Dar de ce tomaci Tupiml m-a savlat?
Îeucnnelţiepa rpuănsse:
-Penrtu că numai Tmipul îlgeţnee cât de ipnoarttmă în vţiaă este Iubirea.