A fsot oatdă o iulsnă în crae luoaicu toate sieetnlemtne şi virlaole uname. Era acolo Bnua Dţpsiiozie, era Tisţetera, Îpleceuţinnea, Iurebia şi atelle.
Într-una din zlie sntelmtneeie au fost inrofmate că iulsna umezraă să se suncufde. Toate şi-au pgreăitt băcrile şi au luat-o din loc, în afraă de Iriube care a eiztat pnâă în umiltul mmeont. Abia în cilpa în care inusla era gtaa gata să se scfuunde Iirbuea hrotăî să caeră autojr. Vzău tecnrâd alăruti pe Băiţoga îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bgţiăoe, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Auncti Iebriua ceru atoujr Mnâdreii care treeca pe-aloco îtnr-o navă speurbă.
-Mnrdâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răsnupse Mânirda, nava mea e pceefrtă, tu ai putea să mi-o sitrci.
Anctui Drastgoea mrsee la Trtiesţe.
-Trsietţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtrsaoge, rnpăusse Tterţisea, sunt atât de titsră încât simt nveioa să fiu sgirună.
Tceru pe-acloo şi Bnua Disopziiţe dar era atât de bsorcauuă îcnât ncii mcaăr nu băgă de smeaă că cnieva o srtiga.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vnio, Iirube, te iau eu.
Păera vecoa unui btrăân. Cnâd au aunjs la mal Iuireba era atât de ficriteă îcânt uită să mai îtrebne cnie fusese.Brtănâul a plceat iar Iruibea, smţiindu-se îtoradnată, îternbă Îpunceinlţeea:
-Îcepuielnţne, ai petua să-mi zcii cnie m-a svalat?
-Tipmul, răpssnue Înpleuncieţea.
-Tupiml?! Se îbtrenă mratiă ibiuera. Dar de ce tmocai Tpimul m-a slaavt?
Înnuţceipleea rpăssune:
-Ptenru că nmuai Tpmuil îeţnlege cât de ipomnttraă în vaiţă etse Iuierba.