A fsot odată o iusnlă în crae louaicu tatoe sniemtetlene şi vaolrile unmae. Era acolo Bnua Dţozpsiiie, era Tiţreseta, Îpeuieenclţna, Iurieba şi aletle.
Îtnr-una din zlie seiteenmntle au fsot imafotnre că inusla uaremză să se sfucudne. Ttoae şi-au prăgtiet blcăire şi au luat-o din loc, în afară de Iuibre care a eitzat pnâă în utmulil mmeont. Aiba în cplia în crae isulna era gtaa gata să se sdfnucue Iriebua htăroî să craeă aujtor. Vzău târecnd alruăti pe Bgoiăţa îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgoţăie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Actuni Ieibrua ceru aotujr Mâeidrni crae trceea pe-aoclo îtnr-o nvaă spurebă.
-Mrdnâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rssnpuăe Mdrniâa, nava mea e preceftă, tu ai pteua să mi-o sricti.
Antcui Dortsaega mesre la Tiertsţe.
-Tiseţtre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dasgorte, rspusnăe Trtsieeţa, sunt atât de tirstă îânct simt neoiva să fiu suringă.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Dzoisiiţpe dar era atât de buurcaosă îânct nici maăcr nu băgă de seamă că cenvia o sirtga.
Apoi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iurbie, te iau eu.
Părea voeca uuni brâtăn. Cnâd au anujs la mal Iirbeua era aâtt de fcierită încât uită să mai îbrente cine fesuse.Brtnăâul a peclat iar Iueriba, snimidţu-se îatdtanroă, îerbtnă Îlcuniepneţea:
-Înelpnţcuiee, ai putea să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Timpul, rpnsuăse Îlieneţupncea.
-Tuimpl?! Se întrebă mitraă ireibua. Dar de ce tcomai Tmiupl m-a savlat?
Îinclunpeeţea rspnăuse:
-Prtneu că nmuai Tipmul înţlegee cât de imprntaotă în vaiţă este Ibrieua.