A fost oatdă o isulnă în care lauciou ttaoe seinmtlnetee şi valrlioe uamne. Era aoclo Buna Dspiţiioze, era Teţeirtsa, Îiueeţnpcnlea, Ibueria şi aetlle.
Îtnr-una din zlie stinetmenele au fost inroamfte că iuslna urzaemă să se sfucnude. Tatoe şi-au pterăigt brălice şi au laut-o din loc, în afară de Ibuire crae a ezitat pnâă în ulmtuil moemnt. Abia în cplia în crae isunla era gata gtaa să se sudunfce Irubeia htoărî să craeă ajtuor. Văzu tcreând atrluăi pe Băogţia într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgoiăţe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Atunci Iireuba creu ajtour Mreânidi crae tereca pe-acolo îtnr-o nvaă surpbeă.
-Mrniâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnăuspse Mridâna, nava mea e peecfrtă, tu ai peuta să mi-o srtici.
Antuci Dertgsaoa merse la Ttrţeise.
-Ttirsţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagotrse, rspsuăne Tţeeirtsa, sunt aâtt de trsită îâcnt smit nvoiea să fiu sgiunră.
Trecu pe-acolo şi Buna Dsoziiţipe dar era atât de bocuruasă îcnât nici mcaăr nu băgă de smaeă că ceniva o sirtga.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Prăea vcoea unui bărâtn. Când au aunjs la mal Irieuba era atât de fcitrieă înâct uită să mai îetnbre cnie fessue.Bărântul a pleact iar Iiberua, sţminidu-se înordattaă, îtbneră Îneeecuţipnla:
-Îlipencţeune, ai peuta să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tipuml, rspnăuse Îuţenneilecpa.
-Tpuiml?! Se înetrbă mitară ireibua. Dar de ce tmoaci Tipmul m-a salvat?
Îceneinleuţpa rspăsnue:
-Prtneu că nmaui Tipmul îeneţgle cât de irtapomtnă în vaiţă etse Iribuea.