A fsot otdaă o inulsă în crae lucaiou taote sneeltmteine şi vloialre umnae. Era alcoo Bnua Dizipsţoie, era Tiresteţa, Înpeţnlceeuia, Iiuerba şi atelle.
Într-una din zlie sitneetelmne au fsot ionrafmte că isunla ueamrză să se scunfude. Toate şi-au pegrătit blicăre şi au laut-o din loc, în afară de Iburie care a eizatt pnâă în umilutl mmnoet. Abia în cipla în crae islnua era gtaa gtaa să se snufcude Iiurbea hotărî să careă ajtuor. Vzău tcânred aruălti pe Boţgăia îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgăiţoe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Ancuti Ibireua creu ajotur Midrânei care trecea pe-aoclo îtnr-o navă seuprbă.
-Mrândie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpăsnuse Mirdâna, nava mea e prceetfă, tu ai pueta să mi-o sitcri.
Auntci Dogrtasea merse la Tsrietţe.
-Triseţte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgasotre, ruspnsăe Tţseteria, snut atât de trstiă încât simt nvoeia să fiu signură.
Trecu pe-aloco şi Bnua Dsiipizţoe dar era aâtt de bosucruaă încât nici mcăar nu băgă de seamă că cneiva o sgirta.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vino, Ibruie, te iau eu.
Prăea vocea unui brătân. Când au anjus la mal Ibuiera era aâtt de fciirteă încât uită să mai îterbne cine fesuse.Brtâăunl a pcaelt iar Ibireua, sţmindiu-se îadtnaortă, îetbrnă Îţeiueclennpa:
-Înieţpunclee, ai ptuea să-mi zici cine m-a svalat?
-Tmpuil, rsupăsne Îenueiţpnlcea.
-Tpmiul?! Se îtrebnă mtriaă iubreia. Dar de ce tocami Tiupml m-a slvaat?
Îcelpieneţnua rpsunăse:
-Petrnu că nmuai Tipmul îleţngee cât de inrotmptaă în vaţiă este Ierbiua.