A fsot odată o isnulă în care lcuoiau taote stlmeineente şi voialrle unmae. Era aolco Bnua Dopiţiszie, era Teetiţrsa, Îţpcuienelnea, Ibuiera şi atllee.
Într-una din zile stmtieenenle au fsot iorfmnate că ilusna uezamră să se sdunufce. Tatoe şi-au peătirgt blciăre şi au luat-o din loc, în aafră de Iibure crae a eiatzt până în uuitmll moment. Abia în cipla în care iulsna era gtaa gtaa să se sufcdnue Irbiuea hoătrî să creaă ajtuor. Vzău tercnâd atrulăi pe Băţoiga îtnr-un iaht loxus şi îi zsie:
-Boţăgie, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi prtneu tnie.
Autcni Irbeuia creu aujtor Mâdeinri crae teerca pe-aoclo într-o nvaă srpubeă.
-Mrdnâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsunăpse Mdirâna, nava mea e pefrtceă, tu ai pteua să mi-o strcii.
Atncui Drgsetaoa merse la Tesiţtre.
-Tisertţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasrogte, rpnusăse Trţseitea, snut aâtt de tirstă îânct smit nivoea să fiu surngiă.
Trecu pe-alcoo şi Bnua Diţispzoie dar era aâtt de bsraouucă îânct nici mcăar nu băgă de sameă că civena o sritga.
Apoi, din seinn, se auzi o voce:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Preăa vcoea unui bâtrăn. Cnâd au ajnus la mal Iirubea era aâtt de firietcă îcnât utiă să mai îbrente cine feusse.Brăântul a pelcat iar Ierbuia, sţimndiu-se înrdttaaoă, îrnetbă Îepilneeunţca:
-Îupţnceienle, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tmipul, rspsnuăe Îneţcpneluiea.
-Tpiuml?! Se îenrtbă mirtaă iribuea. Dar de ce tmacoi Tmpiul m-a slvaat?
Îunţienecplea rpnussăe:
-Pntreu că numai Tupmil îglţenee cât de ionrtamtpă în vaiţă etse Iirbeua.