A fsot odtaă o ilsnuă în care liucoau taote sennimtetele şi voialrle umnae. Era acloo Bnua Doipiţzise, era Teţseitra, Îecţilneupnea, Ibiruea şi aellte.
Într-una din zile stemltnneeie au fost irmtafnoe că isnula uamezră să se suufcdne. Taote şi-au peăgtrit băcirle şi au luat-o din loc, în aafră de Irbiue crae a eitzat pnâă în ultmiul mmnoet. Abia în clipa în crae iusnla era gtaa gtaa să se scfunude Iburiea htoărî să craeă aujotr. Văzu trcâned aulrtăi pe Bţăogia într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Biăţoge, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Autcni Iiurbea ceru auojtr Mirâendi care trceea pe-acloo într-o navă sreubpă.
-Mdrâine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpuănsse Mdrnâia, nava mea e prfcteeă, tu ai pteua să mi-o sritci.
Autnci Dtroaegsa msree la Tseritţe.
-Tseritţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Draogtse, rnuăpsse Tţertseia, snut atât de tritsă înâct simt nvoeia să fiu snruigă.
Trceu pe-acolo şi Bnua Dpioisţize dar era aâtt de buauscroă înâct ncii mcaăr nu bgăă de seamă că cvniea o sgrtia.
Apoi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Prăea vcoea uuni btrâăn. Când au aunjs la mal Iierbua era atât de firicteă înâct utiă să mai îtbrene cnie fussee.Btrnâăul a pelcat iar Iburiea, siinţdmu-se înaatortdă, îtnberă Îeecnpiţnuela:
-Îţineelupcne, ai ptuea să-mi zici cine m-a salvat?
-Tpuiml, rsnsupăe Îelieennupţca.
-Tuimpl?! Se înretbă mrtaiă iuierba. Dar de ce tcmoai Tpiuml m-a saavlt?
Îecleinţnpuea răpnusse:
-Pentru că nmaui Tpiuml îţlenege cât de itnortampă în viaţă etse Iirubea.