A fsot odtaă o isulnă în care lociauu totae sntieenlmete şi vrillaoe unmae. Era acloo Buna Dsoţipizie, era Tieteţrsa, Îeţeileunncpa, Ireibua şi altele.
Într-una din zlie snietletenme au fost ifarnmote că isulna uazemră să se sfdcunue. Totae şi-au pătgreit bicărle şi au luat-o din loc, în afară de Iuibre care a etaizt până în umutlil menmot. Abia în clpia în crae isluna era gata gata să se snuudfce Ibiuera hătroî să craeă ajtuor. Văzu tâenrcd atuălri pe Boiăgţa într-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bţiogăe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnretu tnie.
Atnuci Ibrueia creu ajutor Mneâirdi crae trceea pe-aoclo îtnr-o navă sbupreă.
-Mnirdâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, ruăsnpse Mdânria, nava mea e peercftă, tu ai putea să mi-o scirti.
Anucti Dtrasogea mrsee la Tteisţre.
-Trsiţtee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Darotgse, rupăsnse Teirţtsea, snut atât de trtsiă înâct simt nveoia să fiu sriugnă.
Trceu pe-aoclo şi Bnua Dosiziţipe dar era atât de bsaruoucă îcnât nici măcar nu băgă de semaă că cvenia o stirga.
Aopi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuribe, te iau eu.
Păera vcoea uuni brtăân. Când au aunjs la mal Ibiruea era atât de frieictă îcânt uită să mai îretbne cine fsseue.Butrânăl a pealct iar Iibreua, sţimnidu-se îratnodată, înterbă Îeenceuilţpna:
-Îilţncnpueee, ai peuta să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tipmul, rsunăpse Îueeţlpicnena.
-Tmipul?! Se îrnetbă mritaă ibiruea. Dar de ce tacmoi Tpiuml m-a saalvt?
Îepţclneeniua răunsspe:
-Pentru că naumi Tupiml îleenţge cât de ianttmropă în viaţă etse Iriueba.