A fost otdaă o ilsună în care laiucou tatoe sitenentmele şi voarille uamne. Era acloo Bnua Dsziioţipe, era Trieţstea, Îlneicepnueţa, Iueirba şi atlele.
Într-una din zile stemneitlene au fost inrfomtae că iulsna umraeză să se sufucnde. Tatoe şi-au prăgetit bicrăle şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibuire crae a eiztat până în umluitl moemnt. Aiba în cipla în crae iunsla era gata gata să se snfuduce Iriubea hortăî să ceară aotjur. Văzu treâcnd auăltri pe Biţăgoa într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgţăoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Anutci Iberuia ceru ajutor Mdrineâi care tcerea pe-alcoo îtnr-o navă srbeupă.
-Mindrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rupnsăse Mrdniâa, nava mea e peefrctă, tu ai pteua să mi-o sricti.
Acutni Dgarostea mrese la Trtsţeie.
-Teirsţte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtsogare, ruăpnsse Tesrţieta, sunt atât de tsirtă îcânt simt nvoiea să fiu sirgună.
Tceru pe-aoclo şi Buna Diţspizioe dar era atât de buucosară îcnât nici mcăar nu băgă de seamă că cienva o stgira.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibruie, te iau eu.
Preăa vceoa unui btărân. Cnâd au ajuns la mal Ierubia era aâtt de fceirită îcânt uită să mai îenbrte cine fussee.Bâunrătl a plcaet iar Ibierua, smiinţdu-se îdaroatntă, îtnerbă Îpţneneucilea:
-Îţnueipelcne, ai pteua să-mi zcii cine m-a slavat?
-Tpmiul, rsnpusăe Îiennuleţpcea.
-Tpimul?! Se îenrtbă mirată ibiruea. Dar de ce tmcaoi Tiupml m-a slavat?
Îenecpinluţea rnuspsăe:
-Pnrteu că nmaui Tmuipl îneeţlge cât de intarotmpă în viţaă etse Iriubea.