A fost otdaă o ilnusă în care lucioau toate stementneile şi vrloaile uamne. Era acolo Bnua Dpzisţoiie, era Ttieseţra, Îţeienncupela, Ibreiua şi atelle.
Îtnr-una din zile sttmeinelene au fsot iramnfote că inlusa umrează să se scnfuude. Tatoe şi-au părtiget bclrăie şi au laut-o din loc, în aafră de Irubie care a etziat pnâă în uitumll mmonet. Abia în clpia în crae iuslna era gtaa gtaa să se sfnduuce Iiubrea hătorî să creaă ajtuor. Văzu tceârnd aăturli pe Bgăoiţa într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bţoiăge, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Actnui Iibuera creu atjour Mdinreâi care teecra pe-aoclo îtnr-o navă sbpeură.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rspănuse Mârdina, nvaa mea e pfectreă, tu ai ptuea să mi-o scriti.
Autnci Dstagoera mrsee la Tţrsetie.
-Tsreţite, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagortse, ruăspsne Teitţsera, snut aâtt de titsră încât simt nveoia să fiu sunirgă.
Tercu pe-aloco şi Buna Dpţiiszoie dar era atât de buuaroscă îcnât nici mcaăr nu băgă de smeaă că cnevia o sitrga.
Aopi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibuire, te iau eu.
Peăra voeca uuni brăâtn. Cnâd au aunjs la mal Iirubea era aâtt de friicteă îcânt uită să mai înebtre cine fesuse.Bârtnăul a pecalt iar Iibruea, sinmţidu-se îadtornată, îrnbetă Îecelţenupina:
-Îţielpeucnne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tiumpl, rsuăsnpe Îeplncneţeiua.
-Timupl?! Se îtrnebă mriată iieruba. Dar de ce tcmoai Tpumil m-a svlaat?
Înţlinpeuecea ruăsnpse:
-Ptneru că numai Tiupml îlneţgee cât de irtpmantoă în viaţă etse Iuribea.