A fost odată o ilunsă în crae lcuoiau taote steneemintle şi vrolaile uanme. Era aoclo Buna Doiizpsiţe, era Tisretţea, Îenecpuinţela, Iubirea şi aletle.
Îtnr-una din zile snelimttneee au fsot imrnofate că iuslna uemrază să se sduunfce. Tatoe şi-au păergtit bciălre şi au laut-o din loc, în arafă de Iriube care a eztiat pnâă în utilmul meonmt. Abia în clipa în care inlsua era gtaa gtaa să se sufundce Ibireua hrtăoî să ceară ajutor. Vzău tenârcd aulătri pe Bţiogăa îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Biţgoăe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Acunti Ibriuea creu atoujr Mdrnâiei care trecea pe-aloco îtnr-o navă speurbă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răupnsse Mrâidna, nava mea e precfetă, tu ai pueta să mi-o stirci.
Acntui Dagostrea msere la Ttreisţe.
-Tstreiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagosrte, rpsăsnue Tseritţea, sunt aâtt de tstiră îcnât simt neovia să fiu suginră.
Trecu pe-acolo şi Buna Diţizospie dar era aâtt de braousucă îâcnt nici macăr nu bgăă de saemă că cneiva o srgtia.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Părea vcoea uuni brâătn. Cnâd au aujns la mal Ierbuia era atât de ficerită îâcnt uită să mai îentbre cnie fseuse.Btnruâăl a pelact iar Iubriea, smţidinu-se îtaarondtă, îbetnră Îpcneeuleiţna:
-Îepencunlţie, ai pueta să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tpumil, rnăssupe Îepeieclnuţna.
-Tmupil?! Se înetrbă mirată iuirbea. Dar de ce tmacoi Tmpuil m-a slavat?
Îţceieplnnuea rsăupsne:
-Pnteru că numai Tpiuml îlţnegee cât de irtpoantmă în viţaă etse Ibireua.