A fost odată o insulă în care lcoauiu ttoae sltieemnnete şi vrliaole uanme. Era aloco Buna Dsoiiţzpie, era Teţstiera, Îcueleepinţna, Ibiuera şi alelte.
Îtnr-una din zile sentminlteee au fsot irnfaomte că isunla uamezră să se sfucdnue. Taote şi-au pgieărtt blriăce şi au luat-o din loc, în aarfă de Iiurbe care a eiztat pnâă în utmulil mnemot. Aiba în cplia în care iulsna era gtaa gtaa să se scudnufe Irbuiea htăorî să careă autojr. Vzău tcnâred alrtuăi pe Bgţoăia într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pnliă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Atnuci Iieubra ceru auojtr Mdneriâi crae tercea pe-acloo într-o navă sebrpuă.
-Midrnâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rusănpse Mâridna, nvaa mea e pfteceră, tu ai putea să mi-o sritci.
Antuci Dgsartoea mesre la Tţtsreie.
-Trţsetie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogtsare, rsăsunpe Tsteiţera, snut atât de trsită îâcnt simt neovia să fiu sginură.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dţsopziiie dar era atât de bcuoaursă îâcnt nici mcaăr nu bgăă de sameă că cnevia o striga.
Aopi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Peăra vcoea unui bătrân. Cnâd au aunjs la mal Iuibrea era atât de fctirieă îâcnt uită să mai îrnetbe cine fessue.Bânăturl a paeclt iar Iuierba, sţinimdu-se îdatorantă, îbenrtă Îlepuiecnnţea:
-Înlupceeţine, ai putea să-mi zici cine m-a slavat?
-Tpiuml, răpunsse Îunpelceinţea.
-Tmpuil?! Se îrnbetă miatră irbuiea. Dar de ce tomcai Tmiupl m-a slaavt?
Îuieenclţnpea ruăsnpse:
-Penrtu că nmaui Tmpiul îţelegne cât de irtantpomă în vţiaă etse Iuerbia.