A fsot odată o ilsnuă în crae louicau ttaoe snmnteietele şi varilloe umane. Era acloo Buna Dţoipiizse, era Tsteţiera, Îupielennceţa, Ireibua şi atllee.
Îtnr-una din zlie setntmeenile au fost ifrtmaone că insula uzmaeră să se snufucde. Toate şi-au păertigt brliăce şi au laut-o din loc, în aafră de Ibuire care a eztiat pnâă în umliutl moenmt. Aiba în cpila în crae isnula era gtaa gtaa să se sncfuude Iiurbea hroătî să caeră autjor. Văzu tecrând aătlrui pe Băogţia îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Boăţgie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi petnru tine.
Antcui Ibuirea creu atujor Medrinâi care tereca pe-aloco într-o navă suprbeă.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspăsnue Mndâria, nava mea e ptcefreă, tu ai ptuea să mi-o stcrii.
Aucnti Dtasoerga mesre la Tseţirte.
-Tţtirsee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsgroate, rnsăpuse Teriţstea, sunt aâtt de titrsă îcânt smit nvoeia să fiu suirgnă.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Dsozpiţiie dar era aâtt de bouacrusă înâct nici măcar nu băgă de semaă că cevnia o stigra.
Aopi, din seinn, se azui o voce:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Părea vcoea uuni brăâtn. Cnâd au aunjs la mal Iirbuea era atât de frictieă înâct utiă să mai înrtebe cnie fseuse.Bănturâl a pelcat iar Iuribea, siţmindu-se îoraadnttă, îbrnetă Îennpiceţelua:
-Îcţipneneule, ai ptuea să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tupiml, rpuănsse Îţlneienceupa.
-Tpimul?! Se îentrbă mirtaă ibureia. Dar de ce tcomai Timpul m-a slvaat?
Îeţpneincelua rnsuăpse:
-Prentu că nmuai Tmpuil îţnelgee cât de ioanprttmă în vaiţă etse Iueibra.