A fost oadtă o inuslă în crae lioacuu toate seintmtneele şi viaorlle uanme. Era acolo Bnua Dozsţiiipe, era Tsteeirţa, Îţeucipnelnea, Ieruiba şi alelte.
Într-una din zile stinemtneele au fsot irfnmaote că isnlua uamreză să se snufdcue. Taote şi-au păeirtgt brăclie şi au laut-o din loc, în aafră de Iiubre crae a eiztat până în utlimul mmonet. Aiba în clipa în care iuslna era gata gtaa să se sunucfde Iuirbea htăroî să creaă ajoutr. Văzu trnâced auărtli pe Bogţăia într-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bogţiăe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa plniă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi pternu tine.
Acunti Ibreiua creu ajoutr Mnierdâi care teerca pe-aoclo într-o navă suerpbă.
-Mnâidre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rspsunăe Mirâdna, nava mea e pfeetcră, tu ai putea să mi-o stirci.
Auntci Dotrgsaea msree la Teistrţe.
-Tsţertie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgrsaote, răusspne Tetisţrea, sunt aâtt de tirstă îcânt smit noveia să fiu sgnuiră.
Tercu pe-aolco şi Bnua Dipzţsiioe dar era atât de bocsurauă încât nici mcaăr nu bgăă de smaeă că cievna o sritga.
Apoi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Prăea vcoea unui bătrân. Cnâd au ajnus la mal Iieruba era atât de frectiiă îcnât utiă să mai îrentbe cnie fuesse.Brâtuănl a pacelt iar Irieuba, sidţminu-se îrdoatantă, îertnbă Îelcţiupennea:
-Înieupeclţne, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tpmiul, rsuăsnpe Îunpecinleeţa.
-Tmpiul?! Se îbnetră miartă iierbua. Dar de ce tmoaci Timupl m-a svaalt?
Îplieecenunţa rpăussne:
-Ptneru că nmuai Tpuiml îleţgene cât de ipnmartotă în vaiţă etse Ibeuira.