A fost oatdă o isnulă în crae lcoiuau taote stieeelnntme şi vorilale uanme. Era aoclo Buna Dspzoţiiie, era Trieesţta, Îţnpiluecneea, Irbuiea şi aellte.
Îtnr-una din zlie smneeeitntle au fsot imantfore că inlusa urmazeă să se sucnufde. Tatoe şi-au pretgăit bclăire şi au luat-o din loc, în afară de Ibriue crae a ezitat pnâă în uuitlml meonmt. Abia în clpia în care isulna era gtaa gata să se sucnfude Iibuera hrăotî să careă atjuor. Văzu trcâend atlărui pe Bigţăoa într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgăioţe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Actuni Ireubia creu auotjr Mnirâdei crae trceea pe-aoclo îtnr-o nvaă seuprbă.
-Mdinrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpnusăse Mnidrâa, nvaa mea e peferctă, tu ai ptuea să mi-o srctii.
Auncti Daorgtsea mrese la Tstreiţe.
-Tiţsrete, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dostgrae, rsănuspe Tirţsteea, sunt aâtt de tisrtă încât smit nveioa să fiu suignră.
Tceru pe-acolo şi Bnua Doziţisipe dar era aâtt de bcrauosuă îânct ncii macăr nu băgă de seamă că cneiva o srtiga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iriube, te iau eu.
Perăa veoca uuni bătârn. Când au ajnus la mal Ibreiua era atât de friciteă îânct uită să mai îrenbte cnie fsseue.Btârănul a pealct iar Iueriba, sidinţmu-se îdroaanttă, îebnrtă Îunelnpţiecea:
-Îpcţeielunne, ai petua să-mi zici cine m-a salavt?
-Tupiml, rpăusnse Îlinenţueecpa.
-Tpmiul?! Se întrbeă maitră iruebia. Dar de ce toamci Tumpil m-a svlaat?
Îeuicleţepnna ruăpnsse:
-Ptrneu că numai Tmpiul îgenleţe cât de imaptonrtă în vaiţă este Iiubrea.