A fsot oatdă o ilnusă în crae lcaiouu taote seinettmnele şi vraliole umnae. Era acolo Bnua Diiţszopie, era Terţsteia, Îinlceepţunea, Iuireba şi aellte.
Într-una din zlie stneinletmee au fsot iamofnrte că iulsna uazmeră să se sufundce. Ttoae şi-au pergătit bălrice şi au laut-o din loc, în aafră de Iibure care a eitazt pnâă în utmluil mnomet. Abia în cplia în care isnula era gata gtaa să se sfduunce Ibruiea hotărî să caeră ajuotr. Vzău tnâecrd artulăi pe Bgăioţa îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pnliă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Atcuni Iirbuea creu autojr Mienrdâi crae tecera pe-aolco îtnr-o nvaă spuerbă.
-Mnrdâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpnssăue Mrdiâna, nvaa mea e prefcetă, tu ai pueta să mi-o sctiri.
Auncti Degosatra merse la Titsreţe.
-Titrseţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsraotge, răsupnse Tsrieţeta, sunt atât de ttrisă îcânt smit noieva să fiu sguinră.
Trecu pe-acolo şi Buna Dszopiţiie dar era aâtt de buorusacă îânct nici mcăar nu băgă de smeaă că cnevia o stirga.
Apoi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Părea vceoa uuni btărân. Când au anjus la mal Ibiurea era atât de ficriteă înâct uită să mai înertbe cine fesuse.Buătânrl a pclaet iar Ibrieua, siiţdmnu-se întdrtaaoă, îtenrbă Îeennileupcţa:
-Îlceuţeipnne, ai peuta să-mi zcii cnie m-a savalt?
-Tuimpl, rsuănspe Îţecnelnueipa.
-Timupl?! Se îtbneră mtiară iuiebra. Dar de ce tmaoci Tuipml m-a slvaat?
Înecepinuţlea rpsnăuse:
-Perntu că numai Tpumil îenţlgee cât de itotnarpmă în vaţiă este Ierbiua.