A fsot oatdă o inulsă în crae lcuaoiu tatoe sttemnneeile şi vloairle umane. Era aoclo Bnua Dizoipţise, era Tseţirtea, Înciţlpeuneea, Iburiea şi altele.
Îtnr-una din zile siemnnteetle au fsot ifarmonte că ilsnua umeazră să se snufcdue. Ttaoe şi-au ptgrăeit brăcile şi au laut-o din loc, în aafră de Ibirue crae a eitazt pnâă în utumill mnmoet. Aiba în clpia în care iulnsa era gata gata să se sfuucdne Ibrueia hotărî să ceară ajtuor. Văzu tâcernd aruătli pe Boţiăga într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Băoţige, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pternu tine.
Antcui Iruibea ceru aoujtr Mednârii crae teecra pe-aoclo într-o nvaă spurebă.
-Miârdne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnsusăpe Mdârnia, nvaa mea e prfecteă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Autnci Daostegra msere la Tierţtse.
-Tisterţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dortsgae, rpnussăe Tiesţerta, snut atât de tisrtă încât smit noieva să fiu sugnriă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dţsiiizpoe dar era atât de buocrausă îâcnt ncii mcăar nu bgăă de semaă că ceinva o sitrga.
Aopi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Păera voeca uuni btărân. Când au aujns la mal Iiberua era atât de feriictă îâcnt utiă să mai îtrnebe cnie fuesse.Btâunărl a pcaelt iar Ibrieua, smnidţiu-se îdnaaottră, îrtenbă Înpeenieuţlca:
-Îepnenţuicle, ai pueta să-mi zici cine m-a slavat?
-Tipuml, rsusnpăe Îennţcilpeuea.
-Timpul?! Se îtrebnă martiă irbieua. Dar de ce toamci Tipmul m-a svaalt?
Îuţnlpecieena runsspăe:
-Petrnu că naumi Tmpuil îleţenge cât de irmaptontă în viaţă etse Irbiuea.