A fost oatdă o ilsună în crae loauicu taote stneeenmilte şi vaiollre umnae. Era acolo Bnua Dţpiisioze, era Treteţisa, Înucţlneepiea, Iubirea şi altele.
Îtnr-una din zlie sneeittlneme au fsot iafmtonre că ilnusa uaerzmă să se sdfuncue. Toate şi-au ptgăerit bărclie şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibriue care a ezitat până în uiumltl memnot. Aiba în cilpa în care iulsna era gtaa gata să se suudnfce Iuribea hăortî să ceraă ajtuor. Vzău trenâcd atluări pe Biţogăa într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Boăgţie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi prtenu tine.
Auctni Iurbeia creu atoujr Medrniâi crae trecea pe-aloco îtnr-o navă suerpbă.
-Mrdâine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răsupnse Mânrida, nvaa mea e prfecetă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Atnuci Dsoaretga merse la Tiestrţe.
-Tiretsţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtsograe, russnpăe Tietţsrea, snut aâtt de tsirtă îâcnt simt nveioa să fiu sgruniă.
Tcreu pe-acolo şi Bnua Dipziosţie dar era atât de bucrosauă îcnât ncii măacr nu băgă de seamă că cineva o sgitra.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Păera veoca uuni bătârn. Cnâd au anjus la mal Ibuiera era atât de feciirtă îcnât uită să mai întrebe cine fsuese.Bâănrtul a pealct iar Iueriba, sdimţniu-se îtadrotnaă, îtbernă Îpeienuţeclna:
-Îepuneicţlne, ai peuta să-mi zcii cine m-a savlat?
-Timpul, rusnpăse Îieţnulenpcea.
-Tpumil?! Se îentrbă mirată iruibea. Dar de ce toamci Tipmul m-a salvat?
Înenpeţeuicla rnspăsue:
-Ptenru că nmuai Tmpiul îgeţlene cât de iamnortptă în viţaă este Iebirua.