A fost oadtă o isnulă în care lcoiauu totae semenettnile şi vliroale uanme. Era aloco Buna Dpiziţsoie, era Teriesţta, Îeelţpinuncea, Ibiuera şi atlele.
Îtnr-una din zlie seemlntentie au fsot intrmfoae că ilsuna uemazră să se sduucfne. Tatoe şi-au prtgăeit bărcile şi au luat-o din loc, în arfaă de Iuibre care a eitzat până în umiultl mnoemt. Abia în cplia în care isunla era gtaa gata să se sudnfcue Ieribua hărtoî să craeă autjor. Vzău tecrnâd auălrti pe Bţgoăia într-un iaht luoxs şi îi zise:
-Băgţoie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Autnci Iriueba creu aoujtr Miârdnei crae tercea pe-acolo într-o nvaă speurbă.
-Mrindâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răsupnse Midrâna, nava mea e perfectă, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Atunci Dtsragoea msree la Terţiste.
-Tirtţese, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsagrote, rssunpăe Tţtsierea, snut aâtt de titrsă îcânt smit nvoiea să fiu snigruă.
Trceu pe-acloo şi Bnua Dspiiţozie dar era atât de bauorucsă îcânt ncii maăcr nu băgă de sameă că cineva o striga.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Prăea vecoa uuni btârăn. Când au anujs la mal Ierbuia era aâtt de feictiră îânct uită să mai înetrbe cine fesuse.Buâtărnl a pealct iar Irubeia, siniţmdu-se îtrnodataă, înertbă Îţeinlcupneea:
-Îleincpuenţe, ai pteua să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tmipul, rupănsse Îeelncnţupiea.
-Tpimul?! Se îrenbtă mairtă ireiuba. Dar de ce tacmoi Tmpuil m-a savlat?
Îlepeucienţna rpănssue:
-Pentru că nmaui Tuimpl îţeelnge cât de itrnmptaoă în vaiţă etse Iibruea.