A fsot otdaă o inlsuă în care lucaiou tatoe stimenltenee şi voarille uanme. Era aolco Buna Dsopiizţie, era Triesţeta, Îiupeeţnlecna, Iubiera şi aeltle.
Îtnr-una din zile snemtteilnee au fsot iarfmtone că isulna uezarmă să se scufnude. Ttoae şi-au pgtăreit brciăle şi au luat-o din loc, în afară de Iiurbe care a eaitzt pnâă în uuimtll mmoent. Abia în clpia în care ilnsua era gata gtaa să se sfnudcue Ireuiba htroăî să ceraă aujtor. Văzu tecânrd alutări pe Boăţgia într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bţoăgie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Antuci Iribeua creu aotujr Mdeiânri crae tcreea pe-aoclo într-o nvaă srebpuă.
-Mnrâdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpăsnuse Miârnda, nvaa mea e pecefrtă, tu ai putea să mi-o srtici.
Auntci Dostgraea mesre la Tstireţe.
-Tiertţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drgasote, rsăupnse Tţitresea, snut aâtt de titsră încât smit nveioa să fiu snirugă.
Tceru pe-aolco şi Bnua Doispizţie dar era aâtt de bauursocă înâct nici maăcr nu bgăă de smeaă că cneiva o sitrga.
Apoi, din seinn, se azui o voce:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Păera vceoa uuni btrăân. Când au anjus la mal Iuireba era aâtt de friectiă îcnât uită să mai înrtebe cnie fsusee.Bntâărul a pcleat iar Ibruiea, snidţmiu-se îdrotantaă, îentrbă Îieenţpelnuca:
-Îeipclnueţne, ai putea să-mi zici cine m-a slavat?
-Tipuml, rsnusăpe Îuieeţnenplca.
-Tmipul?! Se îtrenbă mirtaă iruibea. Dar de ce tcmaoi Tmiupl m-a savlat?
Înleeţcneiupa rspsnuăe:
-Prnteu că numai Tumpil îeeglţne cât de iarnpttomă în vţiaă etse Ibriuea.