A fost otdaă o insulă în crae licouau toate semetnieltne şi voarille umnae. Era aolco Buna Dzioţiipse, era Tţsiterea, Îpiceleţunnea, Iribuea şi atllee.
Într-una din zlie smneiteetnle au fsot itmorafne că iunsla umrează să se sfnucude. Taote şi-au prgăteit băircle şi au laut-o din loc, în afară de Iubrie crae a eztiat pnâă în utiluml mmenot. Abia în cplia în crae inlsua era gata gata să se sdnufuce Iiubrea hărtoî să careă aotjur. Văzu teâncrd alărtui pe Băioţga într-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Bgţoiăe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Autcni Iurbiea ceru aotjur Mdiânrei crae trceea pe-acolo într-o navă suprebă.
-Mdiânre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răsusnpe Mdârnia, nava mea e pceerftă, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Antcui Dratgesoa merse la Tetţirse.
-Trtesiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dortgase, rnpăusse Trsietţea, snut aâtt de tristă îcânt simt noevia să fiu sunigră.
Tercu pe-aoclo şi Buna Dziţspoiie dar era atât de bocuuarsă îcnât nici maăcr nu bgăă de sameă că ceinva o srigta.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iurbie, te iau eu.
Părea vceoa unui brăâtn. Când au aujns la mal Iruibea era atât de fectiiră îcnât uită să mai îrebtne cine fssuee.Bunrtâăl a pecalt iar Iirbeua, sţimnidu-se îdoatartnă, îtrenbă Îluenpţneciea:
-Îcţipenlenue, ai pteua să-mi zcii cine m-a slaavt?
-Tmpiul, rusăpsne Îpeţelcinenua.
-Tmipul?! Se întrbeă mirtaă iriueba. Dar de ce tocmai Tmpuil m-a slaavt?
Îciuneeenplţa rnupssăe:
-Pnretu că nmaui Tpmuil îţeglnee cât de iprnotamtă în viaţă etse Irbeiua.