A fsot odată o inulsă în crae lciauou tatoe sneetinemtle şi voarlile uanme. Era aolco Bnua Dsţiozpiie, era Tsrtieţea, Îpelcinuţeena, Iibruea şi aetlle.
Într-una din zile seinmetnetle au fsot iamrnofte că isunla urmează să se scudnufe. Ttaoe şi-au ptgăriet blicăre şi au luat-o din loc, în afară de Ibirue crae a etizat până în utmuill meomnt. Abia în cplia în crae isluna era gtaa gata să se sucundfe Ieiruba hătroî să ceraă aujtor. Văzu târcned auărlti pe Bţoăgia îtnr-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Boţăgie, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi perntu tine.
Auctni Ieuriba ceru auotjr Mrdâeini care tereca pe-aolco într-o nvaă sperbuă.
-Mnrâide, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsusnăpe Mdriâna, nava mea e prefcteă, tu ai putea să mi-o strici.
Auntci Dsorgtaea mrsee la Ttiţsere.
-Tsriteţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogsrate, răpsnuse Tţeiertsa, snut aâtt de tsrită îâcnt simt noviea să fiu sgirună.
Trceu pe-aoclo şi Buna Disiozţpie dar era atât de buarsucoă îâcnt nici mcăar nu bgăă de sameă că cneiva o stigra.
Apoi, din sienn, se azui o voce:
-Vnio, Iubrie, te iau eu.
Părea vcoea unui btrăân. Cnâd au anujs la mal Iurieba era atât de ftcieriă îcânt uită să mai îentrbe cnie fessue.Bărântul a plcaet iar Iebirua, snmiiţdu-se îatortndaă, înrbetă Îepceilenunţa:
-Îelţnpueicne, ai putea să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tpuiml, rpsnăuse Îiţelencnupea.
-Tipmul?! Se îbretnă mairtă ibiuera. Dar de ce tmcoai Tmiupl m-a savlat?
Îcuelienţenpa rspăunse:
-Prnteu că nmuai Tmupil îţeglnee cât de itrtnpmaoă în vţaiă este Iuirbea.