A fsot oatdă o iunslă în care lciuaou totae stnieelntmee şi vrialloe uamne. Era aoclo Buna Dpozsiţiie, era Ttţsireea, Îţulenincepea, Iebriua şi allete.
Într-una din zlie seteimenntle au fsot itfaomrne că islnua umaezră să se suufcdne. Toate şi-au păgtiret băcilre şi au laut-o din loc, în aafră de Iurbie crae a eztiat până în umitull mnemot. Abia în cplia în crae inusla era gata gata să se sncfuude Iriubea hărotî să craeă aotjur. Văzu tâncred aăulrti pe Boţgiăa îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Boiăţge, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Anutci Ibreuia creu autjor Mnirdâei care tecrea pe-alcoo într-o nvaă suprebă.
-Mnriâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rssnpăue Mrdânia, nvaa mea e pftcereă, tu ai ptuea să mi-o scitri.
Autnci Dtraosgea merse la Tstiţree.
-Tteţsire, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dragtsoe, răpsusne Tsirteţea, sunt aâtt de tsrită încât simt neovia să fiu sgurniă.
Trceu pe-aolco şi Buna Dţposiziie dar era atât de busarocuă îâcnt nici mcaăr nu bgăă de sameă că cienva o sgrtia.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Ibruie, te iau eu.
Părea vcoea unui brtăân. Când au aunjs la mal Irieuba era aâtt de firctieă îcânt uită să mai îtenbre cine fusese.Btâănrul a pelcat iar Iebriua, sţimnidu-se îraotndată, înbteră Îecueţinlpnea:
-Înţueplniece, ai peuta să-mi zici cine m-a svlaat?
-Tmpiul, rpnsăuse Îlcienţnpeuea.
-Tpumil?! Se îrtenbă mraită iiubrea. Dar de ce tcoami Tupiml m-a salvat?
Înpnceiţeulea rspuănse:
-Prtenu că naumi Tmipul îelgnţee cât de ipmartontă în vţaiă este Ibreuia.