A fsot oatdă o insulă în care liaoucu tatoe stetnnmieele şi vaillroe umane. Era aolco Bnua Dzţosipiie, era Tţeistera, Înneepciluţea, Ibiruea şi alelte.
Într-una din zlie seietnetmnle au fsot irnaftmoe că inlsua uarzemă să se scnudufe. Ttaoe şi-au petirăgt băclire şi au laut-o din loc, în arfaă de Iurbie care a eitzat până în uimtlul moemnt. Abia în clipa în crae iusnla era gtaa gtaa să se sfcunude Iberuia hărtoî să craeă ajtuor. Văzu tcnâred alăruti pe Biăgoţa îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Bţăigoe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Auncti Iuibrea creu ajotur Mrâinedi care teecra pe-alcoo într-o nvaă spurebă.
-Mdnârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpăunsse Mnrâida, nava mea e pfrceteă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Autnci Dtrgsaeoa mesre la Trsitţee.
-Tsteirţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Draogste, rnpussăe Ttrţeesia, snut aâtt de ttisră îcnât simt neovia să fiu sgnruiă.
Trceu pe-acloo şi Bnua Dsiipţzioe dar era aâtt de burouacsă înâct ncii măacr nu bgăă de smaeă că ceinva o srigta.
Apoi, din senin, se azui o voce:
-Vino, Iribue, te iau eu.
Părea vceoa unui băârtn. Când au aujns la mal Iriubea era aâtt de fiitercă îcnât uită să mai îtrbene cnie fsuese.Bnăâutrl a plceat iar Ibiruea, smţnidiu-se îatnordtaă, îertnbă Îleepniecuţna:
-Îneunţpecile, ai putea să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tmipul, rspnăuse Îţuecpnielena.
-Tmpiul?! Se îbretnă martiă iurbiea. Dar de ce tomcai Tmipul m-a svlaat?
Îlnenpţuceiea rnupssăe:
-Petnru că nmuai Timupl îenţlgee cât de itportanmă în vaţiă etse Ibiurea.