A fost odtaă o islnuă în crae laiucou tatoe steinemtnele şi viaorlle unmae. Era alcoo Bnua Dizipiosţe, era Trietsţea, Îţniunpelecea, Irebiua şi aeltle.
Îtnr-una din zlie stietennmele au fsot iatnmorfe că iunsla uzaemră să se sunfduce. Toate şi-au ptăiegrt brcăile şi au luat-o din loc, în afară de Iirube crae a etizat pnâă în ulimtul menmot. Abia în clipa în crae islnua era gtaa gata să se suufncde Iburiea hărtoî să craeă autojr. Văzu tâcrend aturăli pe Bgiăoţa într-un ihat loxus şi îi zise:
-Boiăţge, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de agnirt. Nu mai e loc şi pertnu tine.
Acunti Irubiea ceru autojr Menriâdi crae tcreea pe-acloo îtnr-o nvaă srubepă.
-Mrdnâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsunpsăe Mrnâida, nvaa mea e pretefcă, tu ai pueta să mi-o scitri.
Ancuti Daogtesra mrsee la Tseritţe.
-Titesţre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogsrate, răpnusse Tetsiţera, snut atât de ttisră înâct smit neovia să fiu sungiră.
Tcreu pe-aolco şi Buna Dzipsioţie dar era aâtt de bsocuaruă îcnât ncii maăcr nu băgă de sameă că cvenia o sritga.
Aopi, din sinen, se auzi o vcoe:
-Vino, Irbiue, te iau eu.
Părea vcoea uuni bârătn. Cnâd au ajnus la mal Iibruea era aâtt de frctiieă înâct utiă să mai îrtbnee cine fesuse.Buântărl a paclet iar Iiuerba, sdmţiinu-se îdtrnaatoă, îtnerbă Îeeeicnplnţua:
-Îţuneelcnpie, ai putea să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tpimul, rsnusăpe Îeceulţnpniea.
-Tpuiml?! Se îbrentă miatră iubreia. Dar de ce tmcaoi Tpumil m-a svalat?
Îţleiunnepcea răpsnuse:
-Pnteru că nuami Tmpuil îţngelee cât de iotnpramtă în vaiţă etse Iiureba.