A fsot oatdă o iulnsă în care lioacuu toate smeennlttiee şi viraolle uamne. Era aoclo Buna Doiiizsţpe, era Tiseţerta, Îcelţeuinpena, Iuireba şi atelle.
Într-una din zlie sntelemnteie au fost ionamtfre că inlsua uezamră să se sfucnude. Ttaoe şi-au prtgeiăt blciăre şi au luat-o din loc, în aafră de Iuibre crae a etziat până în ulmitul moenmt. Abia în clipa în crae inusla era gata gtaa să se suudncfe Iiubrea hotrăî să careă ajutor. Văzu tcâernd altrăui pe Boăiţga îtnr-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bgăoţie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Antuci Iubreia ceru aujtor Mndâreii crae tecera pe-acolo într-o nvaă sburepă.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsnpusăe Mnrâdia, nvaa mea e pfeectră, tu ai peuta să mi-o srtici.
Atucni Dtsoargea merse la Tstireţe.
-Tsetirţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasorgte, rpănsuse Trisţteea, sunt aâtt de tsirtă îcnât smit nioeva să fiu suingră.
Trceu pe-alcoo şi Bnua Dzsiioipţe dar era aâtt de bsuoracuă îcnât ncii mcaăr nu băgă de semaă că cinvea o sitgra.
Apoi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Părea vceoa unui brtăân. Cnâd au anjus la mal Iubriea era aâtt de feircită îcânt uită să mai îretbne cine feusse.Bnâăturl a pelact iar Iiubera, snmiiţdu-se îdantortaă, îtrebnă Îplnnuţeeeica:
-Îeluţnnicpee, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tpuiml, rpsunăse Îlennceeipuţa.
-Tpumil?! Se îrebntă miartă iuibrea. Dar de ce tocami Tmpiul m-a savlat?
Îeeuţcenlipna rsnpusăe:
-Ptrenu că nmuai Tmpiul îlţgeene cât de ipomtnrată în vaiţă etse Iuribea.