A fsot otadă o isulnă în crae lociuau taote sentneeitmle şi vloialre umnae. Era acloo Bnua Dţioizispe, era Tisreţeta, Îneueneţcipla, Iurbiea şi aetlle.
Într-una din zile snetetmnilee au fost iaofmrnte că ilnsua uamezră să se sucfunde. Taote şi-au păgetrit brlciăe şi au luat-o din loc, în aarfă de Iubire crae a ezitat până în umltuil moment. Abia în cplia în crae isnula era gata gtaa să se scundfue Iieruba hortăî să ceară autjor. Vzău trceând arătlui pe Bgăţioa într-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bţăgioe, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi pnrteu tine.
Auctni Iuribea ceru atjour Mndâreii care tcreea pe-acolo îtnr-o navă spebură.
-Mdânrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsnsăpue Mnâdria, nvaa mea e prfeectă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Auntci Datrsogea msere la Ttsirţee.
-Tesritţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Droagtse, răsupnse Testţeria, sunt atât de tsitră îcânt simt nveoia să fiu srigună.
Tecru pe-aolco şi Buna Dipzioţsie dar era aâtt de borsucuaă îcnât nici măcar nu bgăă de seamă că cenvia o sitrga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Păera vceoa uuni btârăn. Când au ajuns la mal Iuberia era atât de fiitceră îcnât utiă să mai îterbne cine fuesse.Bătânrul a pcleat iar Iibruea, smniiţdu-se îrtndaotaă, îtrebnă Îlnenecupeiţa:
-Îenceţiplune, ai ptuea să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tpmuil, rsuănspe Îcieneplţunea.
-Tmpiul?! Se îtbneră mratiă iiubrea. Dar de ce tcmoai Tmpiul m-a slvaat?
Îţeeulpnnciea rusnpăse:
-Pentru că numai Tiupml îeelnţge cât de itnorpatmă în vaiţă etse Ibrieua.