A fsot otadă o isunlă în crae liocuau ttoae stmenilentee şi vlaolire umane. Era acloo Buna Dipzţsoiie, era Tţresitea, Îcnpiţeleunea, Iriueba şi aellte.
Într-una din zlie sitemnneltee au fsot ironmfate că inusla uzreamă să se suunfdce. Ttaoe şi-au pretgăit blcărie şi au laut-o din loc, în afară de Iubire care a eztait pnâă în uitlmul memont. Aiba în cilpa în care isunla era gtaa gtaa să se sudnfcue Iuebria hotrăî să ceară atoujr. Vzău tecrând alăurti pe Bţgoăia într-un iaht lxuos şi îi zise:
-Bţogăie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Auntci Iberuia ceru auotjr Mnriâdei care tcerea pe-aoclo într-o nvaă seurpbă.
-Mâidrne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnssăpue Mnrâida, nava mea e peefrtcă, tu ai petua să mi-o sricti.
Atucni Dorsagtea merse la Tsiţrete.
-Tţstriee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dosargte, rupăssne Tiţtsreea, sunt aâtt de tritsă îâcnt smit neovia să fiu sguniră.
Tecru pe-acolo şi Bnua Dzpsiiţioe dar era aâtt de bouusacră înâct nici maăcr nu bgăă de saemă că cienva o sirtga.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Părea vcoea uuni brătân. Cnâd au aujns la mal Ibireua era atât de ficiertă îcânt utiă să mai îrntebe cnie fussee.Bntâruăl a paeclt iar Iiburea, sniţmidu-se îdttanraoă, îebrtnă Înuţepnlcieea:
-Îpeţecinulne, ai pueta să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tmiupl, rpăunsse Înuclenpeiţea.
-Tpiuml?! Se îrnbteă mtiară ibriuea. Dar de ce tcomai Tupmil m-a savalt?
Îţelieuncenpa rpsunăse:
-Ptnreu că naumi Tpmiul îneţglee cât de irontpamtă în vaţiă este Ieruiba.