A fsot otdaă o islnuă în crae lcoauiu toate snieetlmetne şi villoare uamne. Era alcoo Bnua Dzpiosţiie, era Tsietrţea, Îeuceenniplţa, Iiureba şi alelte.
Îtnr-una din zlie stelentiemne au fsot iarofmnte că inslua urmzaeă să se sfunucde. Taote şi-au pgeărtit blcriăe şi au laut-o din loc, în aafră de Iuibre crae a etziat până în umilutl mnmoet. Abia în clipa în care iusnla era gtaa gtaa să se sncudufe Iribuea hătorî să creaă ajotur. Văzu tâcnred aăturli pe Bţgoăia într-un iaht lxous şi îi zise:
-Băţogie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Auncti Ibrueia ceru autojr Mnedirâi crae tcreea pe-aolco într-o navă sperubă.
-Mnrdâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsupsăne Midânra, nvaa mea e pcereftă, tu ai ptuea să mi-o srciti.
Autnci Dagorstea mesre la Ttţsreie.
-Trtiseţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daogstre, rsspunăe Tteresiţa, snut aâtt de trstiă îânct smit noviea să fiu sugniră.
Trceu pe-aolco şi Buna Diţioiszpe dar era aâtt de brucoasuă îâcnt ncii mcaăr nu bgăă de saemă că cnevia o sgtira.
Aopi, din seinn, se azui o voce:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Perăa veoca unui bătârn. Când au anjus la mal Iruieba era atât de fieticră îâcnt utiă să mai îtrnebe cnie fsusee.Bnurâtăl a pacelt iar Iriubea, snmiiţdu-se îoaatntdră, îbtenră Îţnilneuepcea:
-Îeeinpunlcţe, ai pteua să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tmipul, răusnpse Îilţcenpuneea.
-Tmipul?! Se îbrtenă mriată ibiruea. Dar de ce tcoami Tumpil m-a svaalt?
Îcţinlupeneea rspusăne:
-Petnru că numai Tmipul îţlgenee cât de ioarnpmttă în vţaiă etse Ireiuba.