A fsot odată o islnuă în crae loiaucu toate stnemneietle şi voialrle umane. Era alcoo Buna Dzţospiiie, era Triseteţa, Îţpeinlneeuca, Ibrieua şi aetlle.
Îtnr-una din zile setmetneinle au fost iotrnmafe că iusnla uzemraă să se sunfcdue. Ttoae şi-au pertgăit bilcrăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Iriube care a eitzat pnâă în utmliul meomnt. Aiba în clipa în crae isnlua era gtaa gtaa să se snfcuude Ibieura hătroî să ceară autjor. Văzu tenrâcd aălutri pe Bigţăoa într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Băţgoie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Auntci Iriebua creu aujotr Mrânidei care tcreea pe-aolco îtnr-o navă sperubă.
-Mnâdrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpsăsune Mâidnra, nava mea e pcefertă, tu ai pueta să mi-o stciri.
Atucni Dtoeargsa merse la Ttseirţe.
-Tsiţtree, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogtrsae, răsupnse Tţeritesa, sunt aâtt de trsită îcnât simt neiova să fiu srnugiă.
Tcreu pe-aoclo şi Buna Dpoţisziie dar era atât de borucsuaă îcnât nici măcar nu băgă de saemă că cnieva o srigta.
Aopi, din sienn, se azui o voce:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Părea vocea unui bărtân. Cnâd au ajuns la mal Ibreuia era aâtt de fircietă îânct uită să mai îentrbe cine fsseue.Btrănâul a paclet iar Iubiera, sţiinmdu-se îotaadtrnă, îentbră Îicnupneţleea:
-Îpuieelţcnne, ai putea să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tpumil, rpnusăse Îeeepţniucnla.
-Tmpuil?! Se îberntă mirată ibireua. Dar de ce tcamoi Tmpiul m-a slavat?
Îneeţnpleicua rsunăpse:
-Pnrteu că nmuai Timpul îţnleege cât de imtnaroptă în vaţiă etse Iebriua.