A fsot otdaă o isnulă în crae lucioau tatoe stnieltmenee şi vllaroie unmae. Era aoclo Buna Diţzpiosie, era Titrseţea, Îeipneeuclnţa, Irbeuia şi altlee.
Îtnr-una din zlie seinmntetlee au fsot irmnfatoe că iusnla uemarză să se sudnfuce. Taote şi-au pgetrăit băilcre şi au laut-o din loc, în aarfă de Iirube care a eizatt până în uumtill moemnt. Aiba în clipa în care islnua era gata gata să se sncufude Iribuea hăotrî să careă atjuor. Vzău tcenrâd auătrli pe Bgăoţia îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Băoţgie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pnilă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Anutci Ibureia creu ajtuor Miâderni crae tecrea pe-acolo îtnr-o navă surepbă.
-Mdnârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruăsnpse Mdnriâa, nvaa mea e prcefteă, tu ai putea să mi-o sticri.
Ancuti Dgsaotera mrese la Teitsţre.
-Tietsrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagorste, rpnăusse Tsereitţa, snut atât de trtisă îcnât simt noieva să fiu sgruină.
Tecru pe-aloco şi Buna Dziţipsioe dar era atât de buruacosă îcânt ncii măcar nu bgăă de saemă că cienva o sritga.
Aopi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Părea vcoea unui băârtn. Cnâd au anujs la mal Irbeiua era atât de friitecă îcânt utiă să mai înrtebe cnie fessue.Bâtrnăul a pelcat iar Iuibrea, sţnmdiiu-se îdaonatrtă, întebră Îlneniecupţea:
-Îecelnuţpine, ai pteua să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tpumil, rpusnsăe Îuleţpiencnea.
-Tumpil?! Se înetrbă marită iberuia. Dar de ce tcamoi Tpmiul m-a slvaat?
Îneipenceuţla rpsuănse:
-Pnetru că numai Tmuipl îlţneege cât de iormtaptnă în vaţiă este Iueibra.