A fost oatdă o ilnsuă în crae liacuou toate smneetntiele şi vrlioale uname. Era aoclo Buna Dioizisţpe, era Tisrteţea, Îpneuceiţnlea, Ieuibra şi altele.
Îtnr-una din zile sinmeeettnle au fsot imfaotnre că inslua ueamrză să se sfunucde. Tatoe şi-au pgrăetit băclire şi au luat-o din loc, în aafră de Ibiure crae a ezitat pnâă în ultmuil mmoent. Aiba în clipa în care iulsna era gata gata să se sdfnuuce Ibreiua htoărî să caeră autojr. Văzu tâcrend aultrăi pe Băoiţga îtnr-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Boiăgţe, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Anutci Ibriuea creu ajutor Mdinârei crae tcreea pe-alcoo într-o nvaă seburpă.
-Mnrâdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsnăpuse Mniâdra, nava mea e peftrceă, tu ai pueta să mi-o sircti.
Auncti Dgsatoera mrese la Tirteţse.
-Ttseriţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagtsore, răsnspue Tsrteţeia, sunt atât de tsrtiă îâcnt simt nevoia să fiu sgurină.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Disipoiţze dar era atât de bruscoauă îâcnt nici măacr nu bgăă de seamă că ceivna o sirgta.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Prăea veoca uuni bâtrăn. Cnâd au ajnus la mal Iuribea era atât de frtieică îcnât utiă să mai îtrnebe cine fsesue.Bântrăul a paelct iar Iiurbea, sinidmţu-se înaroadttă, îretbnă Îelpeţncienua:
-Îţeenniupcle, ai putea să-mi zici cine m-a savalt?
-Tmipul, rnsăpuse Îneceuţlipnea.
-Tpuiml?! Se îrntebă mrtaiă iberuia. Dar de ce tcaomi Tmpiul m-a salvat?
Îţnelceuipnea rsupnsăe:
-Perntu că nmuai Tpiuml îeleţnge cât de itortmnapă în viaţă etse Ireiuba.