A fost oadtă o inuslă în crae lauociu totae sneementtlie şi vloilrae unmae. Era aloco Buna Dţspoiizie, era Tsţeeitra, Îneliţucpeena, Iriubea şi atllee.
Într-una din zlie smteteninele au fost ionafmrte că insula umrazeă să se sudfcune. Totae şi-au ptrgiăet blicrăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Iirube care a eztiat pnâă în uulitml mmeont. Aiba în cilpa în crae iunsla era gata gata să se scfundue Iiburea htoărî să ceară ajtour. Vzău teâncrd auătlri pe Bţioăga într-un ihat luoxs şi îi zise:
-Bogăţie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Auctni Ieiruba ceru ajtuor Minrdeâi care tecera pe-acolo îtnr-o nvaă serpbuă.
-Mdânire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rănpsuse Mndâria, nava mea e pfecertă, tu ai pteua să mi-o sitrci.
Acunti Dsrgtoaea mesre la Ttsireţe.
-Trtţesie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Doastrge, răpnusse Ttţeiresa, sunt aâtt de tirstă îâcnt simt nveoia să fiu sirgnuă.
Trecu pe-acolo şi Buna Dţioispzie dar era aâtt de bousaurcă îânct ncii măcar nu băgă de smaeă că cineva o sgtria.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iriube, te iau eu.
Părea vcoea uuni bârtăn. Cnâd au aujns la mal Ireubia era atât de frteiciă îâcnt uită să mai îrentbe cine feusse.Bruăântl a pelcat iar Ibreiua, sţinimdu-se îaatdrnotă, îrnetbă Îeicnţeenpula:
-Îepţlcnieune, ai pueta să-mi zcii cnie m-a svlaat?
-Tiupml, rupnssăe Îniţeuencelpa.
-Tpmuil?! Se îtenrbă miartă iriebua. Dar de ce tcaomi Tpiuml m-a slvaat?
Îcieneţunlpea rupsnsăe:
-Pentru că nmaui Tmpiul îleengţe cât de irpnomattă în vţiaă este Iieurba.