A fsot otadă o ilusnă în crae liocuau taote seemnittlene şi vlilroae uanme. Era aloco Bnua Doiipţzsie, era Tsteeirţa, Îpeeiclţnunea, Iruibea şi atelle.
Într-una din zile stemtneniele au fost inrtfamoe că iunsla umezraă să se scudunfe. Taote şi-au pegărtit bcirăle şi au luat-o din loc, în aafră de Iibrue care a eiztat până în uilmutl mmeont. Abia în clpia în crae iunsla era gata gata să se sndfcuue Ibueria hătroî să careă autojr. Vzău treâncd aălutri pe Boţgăia într-un ihat luxos şi îi zise:
-Băţigoe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Atunci Ierbiua creu atjuor Minâerdi crae trceea pe-aoclo într-o navă subpreă.
-Mrâinde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsupnăse Mrdniâa, nvaa mea e peecftră, tu ai pueta să mi-o strici.
Acnuti Daogtsera msree la Tsrtţiee.
-Ttsrieţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darostge, rpussăne Ttiţserea, snut atât de tirstă îâcnt simt nvoiea să fiu sungriă.
Tcreu pe-alcoo şi Buna Dpoisizţie dar era atât de brasocuuă încât nici mcăar nu bgăă de saemă că ceinva o sirgta.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Preăa vceoa uuni bătrân. Când au ajuns la mal Ibrueia era aâtt de fciietră încât uită să mai îtrnebe cine fsseue.Burtnâăl a palcet iar Ibireua, simţnidu-se îadartnotă, înretbă Îiţeeuepnncla:
-Îpţueinelcne, ai peuta să-mi zcii cine m-a slaavt?
-Tpiuml, rsuănpse Îeţpennuciela.
-Timpul?! Se îtrnebă mirată ieiruba. Dar de ce tomcai Tpiuml m-a slvaat?
Îieneencupţla rspuănse:
-Pternu că numai Tumpil îlţneege cât de itmnopartă în vaţiă etse Ibiurea.