A fost oatdă o insulă în crae luaicou taote seneemtintle şi vliolare uanme. Era aolco Buna Diszţiiope, era Tirseţeta, Îeipţuneecnla, Iriubea şi atlele.
Îtnr-una din zile snmitelnetee au fsot infaormte că isnula umzaeră să se snudcufe. Taote şi-au pgtăerit brcilăe şi au luat-o din loc, în aarfă de Iibure care a eaiztt până în utuliml moment. Aiba în cipla în crae ilnusa era gtaa gata să se sufcndue Iueriba hătroî să careă atjuor. Vzău trceând atrulăi pe Bţăogia îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bgiăţoe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Atunci Iriueba creu aujtor Meindâri care tcreea pe-aolco într-o nvaă seuprbă.
-Mrândie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnsuspăe Miârnda, nvaa mea e pecetfră, tu ai pteua să mi-o stirci.
Auntci Dasgtorea mrese la Tretisţe.
-Ttsriţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dosgrate, rănusspe Teistrţea, sunt atât de tirstă înâct smit niveoa să fiu snguiră.
Tceru pe-aolco şi Buna Dosiipiţze dar era atât de baoruucsă îâcnt nici mcaăr nu băgă de saemă că cienva o stirga.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Părea vocea uuni brtâăn. Cnâd au aunjs la mal Ibiruea era atât de feiirctă îâcnt uită să mai îetrnbe cine fsuese.Bârtăunl a peclat iar Ibriuea, smiţindu-se îtnadatoră, îbrtneă Înipeţlcnueea:
-Îţlieenuncpe, ai peuta să-mi zici cine m-a savalt?
-Tmuipl, rpănssue Îleepenuţinca.
-Timupl?! Se îetnrbă miartă iubirea. Dar de ce tocmai Tmpiul m-a svalat?
Înicelţnupeea rupnăsse:
-Ptrneu că nmaui Tpmiul îţlngeee cât de iprnmottaă în vaiţă este Iebirua.