A fsot odată o inuslă în crae lcoiuau taote steeneltnime şi voarille uanme. Era aoclo Bnua Dioipţizse, era Teţrestia, Înpţcleenuiea, Iirbuea şi aletle.
Îtnr-una din zlie senntlietmee au fsot iafrnomte că iusnla uzrameă să se suuncfde. Totae şi-au păregitt bărcile şi au luat-o din loc, în afară de Iubrie care a eitazt până în utlumil mmenot. Abia în cpila în care inulsa era gata gtaa să se sdufunce Iuibrea hotărî să ceraă atuojr. Vzău teâcnrd auărlti pe Băoţgia îtnr-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Bţăoige, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Acntui Iuirbea ceru aujtor Mâedrini care trceea pe-acloo într-o nvaă suprebă.
-Mânrdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rupăsnse Mârndia, nvaa mea e peferctă, tu ai putea să mi-o stirci.
Acunti Dsoeatrga mrese la Tiţterse.
-Tţtisere, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgoaste, rnăssupe Tţteisrea, sunt aâtt de tistră îcnât simt nevioa să fiu srngiuă.
Tcreu pe-aoclo şi Bnua Dipzioţise dar era atât de bcrouuasă îâcnt nici măcar nu bgăă de smeaă că ceinva o strgia.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iurbie, te iau eu.
Prăea veoca unui bâătrn. Cnâd au ajuns la mal Iurbeia era atât de freicită îcânt utiă să mai îetbnre cine fsuese.Btârnuăl a plceat iar Iubirea, smiinţdu-se îatanodrtă, îterbnă Îneilcnepţuea:
-Îleeţpunince, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tmpuil, rssupăne Înelueniţepca.
-Tipmul?! Se îtrnbeă mirată irueiba. Dar de ce toamci Tupmil m-a slaavt?
Îeeeţucnlpina rpsnusăe:
-Ptenru că naumi Tmipul îţneelge cât de inromatptă în vaţiă etse Iieubra.