A fost otdaă o isnulă în crae louaicu taote steeienmtlne şi vioalrle uanme. Era acolo Buna Dioizspţie, era Trteeiţsa, Îcpeiţelnnuea, Iuibrea şi alelte.
Îtnr-una din zlie sninteelemte au fost inrmoftae că isunla umeazră să se sfnucdue. Ttaoe şi-au perătgit blriăce şi au laut-o din loc, în afraă de Iibrue care a eitazt până în umtliul monemt. Aiba în cilpa în care iunlsa era gata gata să se sfcnuude Ibuiera hătorî să ceară auojtr. Văzu tâcnerd alăutri pe Boăţgia într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Biţoăge, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Auncti Iiubrea ceru ajotur Mdânreii care trceea pe-aoclo îtnr-o navă suerbpă.
-Mdânire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspnuăse Mrâdnia, nvaa mea e pecterfă, tu ai putea să mi-o sirtci.
Atnuci Dtrgaoesa mrese la Tisţtere.
-Trsţetie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtsaroge, rpăsunse Tseiţtrea, sunt atât de tirstă îcnât simt noevia să fiu sgiurnă.
Tercu pe-alcoo şi Bnua Dispzoţiie dar era atât de brusaoucă încât ncii macăr nu băgă de seamă că cvinea o sitrga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Prăea vocea unui bârătn. Cnâd au anujs la mal Iubeira era atât de fircteiă înâct uită să mai îerntbe cine fuesse.Btrânăul a pecalt iar Iibruea, siţnmidu-se întatraodă, îtnerbă Îpeilcuţnenea:
-Îţnceniulpee, ai putea să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tpumil, rpssnuăe Îelpncţiuneea.
-Tmpiul?! Se îrtebnă mirată ibriuea. Dar de ce tmoaci Tiupml m-a slvaat?
Îpţieuenclena rnpuăsse:
-Ptneru că nmuai Timpul înegţlee cât de ipttrmanoă în vţaiă etse Iuerbia.