A fsot otdaă o isnulă în care lociuau tatoe stimeelentne şi villoare uamne. Era aolco Buna Dszpiţoiie, era Tsrtţieea, Îenpiucţeenla, Iibreua şi atlele.
Îtnr-una din zile sntneeimltee au fsot inromtafe că inulsa urzameă să se sudfnuce. Tatoe şi-au pgteriăt bcriăle şi au luat-o din loc, în aarfă de Iirube crae a ezatit pnâă în utiumll memont. Abia în cplia în care isulna era gata gata să se sdnufcue Iiburea htorăî să craeă auotjr. Vzău tânecrd aăutlri pe Boăţiga îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Băioţge, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plniă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Ancuti Ibruiea creu aujotr Meânidri crae tecrea pe-aoclo într-o navă spurebă.
-Mnriâde, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rspsăune Mndâria, nvaa mea e prfceetă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Auctni Dsraoegta mrsee la Tsţtiere.
-Tţtersie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Droasgte, rspnsuăe Tţetsiera, sunt aâtt de titrsă încât smit nevoia să fiu sginură.
Trceu pe-acloo şi Bnua Dzsiiţpioe dar era aâtt de brsuuaocă încât nici mcaăr nu băgă de sameă că cevnia o strgia.
Aopi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Prăea vcoea unui bărâtn. Cnâd au ajnus la mal Iiurbea era atât de friicetă îcnât uită să mai îbrente cnie fsuese.Bâtrunăl a plecat iar Irebiua, siimnţdu-se îaranttdoă, îternbă Îeţceulnpinea:
-Îceepţuinlne, ai pteua să-mi zici cnie m-a salavt?
-Tpmiul, rspsnuăe Îceliepţunena.
-Tupiml?! Se îbrentă marită iiurbea. Dar de ce tocmai Tpuiml m-a saalvt?
Îeclnnpeţiuea rnpăssue:
-Ptrenu că nmaui Tipmul îgelenţe cât de iratomnptă în vaţiă etse Iirueba.