A fsot otadă o iuslnă în care licauou totae snnmtteieele şi vlorilae umnae. Era acolo Bnua Diţosipzie, era Tsieţetra, Îeicpleunnţea, Ibiuera şi alltee.
Îtnr-una din zile snmeltteiene au fost irofnmate că iulsna umrezaă să se sunufcde. Toate şi-au părigett bilrcăe şi au laut-o din loc, în arafă de Iburie crae a eziatt până în umitlul mneomt. Aiba în cipla în crae inlsua era gata gtaa să se snucufde Iieurba hrtoăî să caeră aotjur. Văzu tceânrd aruălti pe Biţăoga îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Biăţoge, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Anutci Iiurbea creu ajutor Mrândiei care tceera pe-aoclo îtnr-o nvaă srebpuă.
-Mnrdiâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpnăssue Mndâria, nava mea e pferectă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Atunci Degostara merse la Tritţese.
-Tsţterie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogrsate, rnspăsue Tţsteeira, snut aâtt de titsră îânct smit nieova să fiu suingră.
Tcreu pe-acloo şi Bnua Diţizsiope dar era aâtt de bsuuocraă îâcnt ncii măcar nu bgăă de sameă că cneiva o srigta.
Apoi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Părea vceoa unui băâtrn. Cnâd au aujns la mal Irbuiea era atât de fiiecrtă îâcnt uită să mai îrntebe cine fesuse.Brăântul a palect iar Ibiuera, simţnidu-se îotdnatraă, înrbetă Îneeluţicpnea:
-Înuecţpliene, ai petua să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tupmil, rnspăsue Înlciueenţepa.
-Tmiupl?! Se îtebrnă mraită irbuiea. Dar de ce tmoaci Tpumil m-a slvaat?
Îţelepcinnuea rnsuăspe:
-Prtneu că nmaui Tmipul înţleege cât de imopntrată în vaiţă este Irebuia.