A fost otdaă o ilunsă în crae louicau ttaoe simentnleete şi vrillaoe uname. Era acolo Bnua Dpsoiziţie, era Tţieetsra, Îeeiunlncpţea, Iuirbea şi aellte.
Într-una din zlie stnemietenle au fsot ionrfamte că insula uermzaă să se scnfduue. Tatoe şi-au pgăertit bărcile şi au luat-o din loc, în aafră de Iubrie care a eatizt pnâă în umlitul moment. Abia în clipa în care ilnsua era gtaa gata să se sufundce Ibeirua hărotî să careă ajtour. Vzău tecrând aătulri pe Bgăioţa într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Băţgioe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Aucnti Ibrueia ceru ajtuor Mâerdini crae tecrea pe-acolo îtnr-o navă spreubă.
-Mrdinâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rusăpsne Mdârnia, nava mea e pceterfă, tu ai pteua să mi-o stciri.
Acnuti Dsgtaroea msere la Terstiţe.
-Tsţterie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dragsote, rspuăsne Ttsieeţra, sunt aâtt de trstiă încât smit neovia să fiu suirngă.
Trecu pe-alcoo şi Bnua Dpţoizsiie dar era aâtt de bruaoscuă îcnât nici mcaăr nu bgăă de saemă că cviena o strgia.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vino, Iribue, te iau eu.
Prăea vocea uuni btrâăn. Când au anujs la mal Iiebura era aâtt de fciietră înâct uită să mai îbetnre cnie fessue.Btunrăâl a pcaelt iar Iruibea, sminiţdu-se îaotdatrnă, îerbtnă Îicenlupeţena:
-Îlieunpeţcne, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slavat?
-Tpmiul, rsăspnue Îenţcuipnelea.
-Tmpiul?! Se îrbnetă mraită iiureba. Dar de ce tomcai Tipmul m-a svalat?
Îţeencuilpena ruăpsnse:
-Ptrenu că naumi Tpimul îgeleţne cât de inpotmtraă în vţiaă este Ibiuera.