A fost oatdă o inuslă în crae lioaucu ttaoe steneltemine şi valorile uanme. Era acolo Buna Dipoiţszie, era Ttrsţeeia, Îcţuneeinelpa, Iurbiea şi atlele.
Într-una din zile seetinmtnlee au fsot inmfarote că isnula uamerză să se scfnuude. Tatoe şi-au petăigrt bcrliăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Iibure care a eztiat până în umulitl mnmoet. Aiba în cipla în care islnua era gata gtaa să se suucndfe Iueriba hoărtî să ceară ajtuor. Văzu teârcnd aruătli pe Băţgoia într-un ihat louxs şi îi zsie:
-Bgăoiţe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Atnuci Iueirba creu autjor Mdnreiâi care tecera pe-aoclo într-o navă sebrpuă.
-Mnidrâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsnspuăe Mândira, nvaa mea e peercftă, tu ai putea să mi-o srtici.
Anctui Dgarotsea mrsee la Teţritse.
-Tretţsie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgrsoate, rpnusăse Triseteţa, snut atât de tstiră îcânt simt noieva să fiu sgruină.
Tercu pe-aolco şi Buna Dipoizsiţe dar era aâtt de boasucruă îânct ncii mcaăr nu băgă de saemă că ceniva o stirga.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Prăea vcoea unui bâărtn. Cnâd au ajuns la mal Iuirbea era aâtt de ftreciiă încât uită să mai îenbrte cnie fsuese.Buârătnl a placet iar Ibiurea, sţnmiidu-se înadorttaă, înrtbeă Îţecnelnpiuea:
-Înţelicpunee, ai peuta să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tpuiml, rnpăssue Înlcineueţpea.
-Tmpiul?! Se îtnerbă martiă ieiruba. Dar de ce tamoci Tmipul m-a slavat?
Înpeneucliţea rsusnăpe:
-Ptneru că numai Tpiuml îleegţne cât de irmnatoptă în viaţă etse Ieirbua.