A fost oadtă o insluă în crae lciouau totae smeelnntetie şi varlolie umane. Era acloo Buna Dsiiţpzoie, era Teetrţisa, Îţcepuninelea, Iueirba şi alelte.
Într-una din zlie smneineeltte au fost iofnrmate că isnula urazemă să se scfdnuue. Tatoe şi-au pegărtit bcăilre şi au laut-o din loc, în afraă de Iriube care a eztait pnâă în ultmuil mmnoet. Aiba în clpia în crae iuslna era gtaa gata să se scnufude Ibiurea hrtoăî să creaă atoujr. Văzu tecârnd atăulri pe Boiăgţa într-un ihat lxous şi îi zise:
-Biţgoăe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi prtenu tnie.
Autcni Irbeiua ceru ajtuor Mnerdiâi care tereca pe-aoclo într-o nvaă seuprbă.
-Mndrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpunsăse Mdrinâa, nvaa mea e pcfetreă, tu ai pueta să mi-o sritci.
Aucnti Dasrgtoea mrese la Treţtise.
-Tritsţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosagrte, rsăunpse Tirtseţea, snut atât de ttsriă îcânt simt neoiva să fiu singură.
Tceru pe-aoclo şi Bnua Dpisioţzie dar era atât de bsuaocruă încât nici măcar nu băgă de semaă că cneiva o stirga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibuire, te iau eu.
Părea vocea unui btâărn. Când au aujns la mal Iirubea era atât de fcreitiă îcnât uită să mai îetnrbe cnie fsusee.Brăuâtnl a plceat iar Iurbiea, smiinţdu-se îtraandotă, îrnetbă Îţnepiuclneea:
-Îţclepniuene, ai putea să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tumpil, rnpuăsse Înleupieneţca.
-Tmipul?! Se înterbă maitră irbiuea. Dar de ce toacmi Tpmuil m-a svlaat?
Îenneeclţpuia rsănupse:
-Petnru că nmaui Tmipul îlţeegne cât de itaornpmtă în vaiţă etse Iubirea.