A fsot otdaă o iunslă în care liuaocu taote seemnntteile şi vilraole uname. Era alcoo Buna Diiisozţpe, era Trtseiţea, Îenlnciuţepea, Iiberua şi aellte.
Într-una din zlie steetmnilnee au fsot imonarfte că isluna uzaremă să se sufucnde. Ttaoe şi-au perătigt brăicle şi au laut-o din loc, în arfaă de Irbiue care a ezitat pnâă în utmilul mmeont. Abia în cipla în crae insula era gtaa gata să se sudufnce Iuribea hăortî să caeră atjour. Văzu tecnârd aătulri pe Bgioăţa într-un ihat lxous şi îi zise:
-Băogţie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Anctui Ibeiura ceru atjour Mreiândi crae tceera pe-aolco într-o nvaă srubepă.
-Mârinde, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsupnsăe Mâridna, nvaa mea e petefcră, tu ai putea să mi-o sricti.
Auctni Dorgseata mrsee la Tstrieţe.
-Ttţersie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dotgsrae, rpăusnse Ttsreţeia, snut atât de tstriă încât smit nieova să fiu sungiră.
Trecu pe-acloo şi Bnua Doizsiţpie dar era atât de burucosaă îcnât nici măcar nu băgă de semaă că cvniea o sigrta.
Apoi, din sienn, se azui o voce:
-Vino, Iirube, te iau eu.
Prăea voeca uuni btărân. Când au aunjs la mal Iiureba era atât de ftiiercă încât uită să mai îtnerbe cnie fsusee.Brntâăul a plecat iar Iruibea, sminţidu-se îrttondaaă, îtrnbeă Îicenpeuţlnea:
-Îţelinuecnpe, ai petua să-mi zici cnie m-a savlat?
-Tpiuml, răpnsuse Îcnepţuenelia.
-Tupmil?! Se înebrtă mratiă iburiea. Dar de ce tcomai Tpiuml m-a svaalt?
Înlceieunpeţa rnsăupse:
-Pentru că nmaui Tipmul îglneţee cât de iornttmapă în viaţă etse Ieiruba.