A fost otadă o insluă în care luoicau ttoae semetennitle şi viralole uanme. Era aolco Bnua Dţpsiziioe, era Teitrţsea, Îcnelipenuţea, Irbuiea şi altele.
Într-una din zlie snntemeielte au fost ifnomrate că isluna ueramză să se sunfudce. Toate şi-au pgreătit băilcre şi au luat-o din loc, în arafă de Iirbue crae a eatizt până în uilutml mmneot. Abia în cilpa în crae islnua era gata gtaa să se sfnuudce Irebuia hotărî să creaă aotjur. Văzu tâercnd arlăuti pe Bgţăioa într-un ihat lxous şi îi zsie:
-Băogţie, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pnliă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptneru tine.
Atnuci Ieuriba creu atujor Mânidrei care tecera pe-aloco îtnr-o navă srpebuă.
-Mirndâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsănspue Mniâdra, nvaa mea e pcfreetă, tu ai putea să mi-o srctii.
Autnci Dsogrteaa mrsee la Ttreiţse.
-Tteţrise, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dargoste, rspănuse Tstţeiera, snut aâtt de ttrisă înâct simt niovea să fiu srigună.
Tercu pe-aloco şi Bnua Dpizţsioie dar era aâtt de bcsauruoă îcânt ncii măcar nu bgăă de smaeă că cnieva o striga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Prăea vcoea unui btăârn. Cnâd au ajnus la mal Ibuiera era aâtt de feiicrtă îcnât uită să mai înrbete cnie fsusee.Băurtnâl a placet iar Irbieua, siinmţdu-se îonttradaă, îtnrebă Îpnnceieţluea:
-Îulţcnpienee, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tmiupl, rssupăne Îeiţecpenulna.
-Tumipl?! Se îtbenră mirată iburiea. Dar de ce tcoami Tmpiul m-a savalt?
Îluepnciţenea rsupsnăe:
-Pntreu că nmuai Timpul îneegţle cât de itpnotarmă în viaţă etse Ibrieua.