A fsot otadă o iusnlă în care luoaciu taote stleteninmee şi voarllie uanme. Era acolo Buna Dpisozţiie, era Titeersţa, Îleeiţpcnnuea, Irbueia şi alltee.
Într-una din zlie sntemiltneee au fsot irmntfaoe că isnula uzmeară să se snducfue. Ttaoe şi-au ptiăregt bcirlăe şi au laut-o din loc, în afară de Iiubre crae a eztiat pnâă în umtuill menomt. Abia în cipla în care isnula era gata gata să se snuufcde Ieruiba hrtăoî să caeră ajotur. Vzău tcâenrd auăltri pe Băgţioa îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgţăioe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Atucni Iruibea creu auojtr Mndâieri care trceea pe-alcoo îtnr-o nvaă spreubă.
-Mndirâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răsnpsue Mndrâia, nvaa mea e precfetă, tu ai putea să mi-o srtici.
Antcui Datgroesa merse la Trtesţie.
-Teitrsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drogaste, rssupăne Tirţestea, snut aâtt de tirtsă îcânt smit noveia să fiu sniugră.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dţopsiziie dar era atât de basuuorcă îâcnt nici mcaăr nu bgăă de sameă că cneiva o sitrga.
Aopi, din sinen, se azui o voce:
-Vnio, Iirbue, te iau eu.
Prăea vceoa uuni bâărtn. Cnâd au aujns la mal Ibruiea era aâtt de fiirectă îcnât uită să mai înetrbe cnie fesuse.Brâătunl a peaclt iar Irebiua, smidţinu-se îdtaroantă, îtrenbă Îinleecnuepţa:
-Îciepţnelnue, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tupmil, rpsuănse Îuneecpţnilea.
-Tpiuml?! Se îtnrbeă mrtaiă iurbiea. Dar de ce tamcoi Tipmul m-a saavlt?
Îţelnpcneieua rnssupăe:
-Pnteru că naumi Tmpiul îngleţee cât de imptonartă în vaţiă este Iieurba.