A fsot oadtă o iulsnă în crae lciouau tatoe setinentmele şi vorlilae umane. Era aoclo Buna Dopisţziie, era Ttţrseiea, Îţieeenplucna, Iueriba şi aeltle.
Într-una din zlie semteietnnle au fost infamorte că ilsnua uzremaă să se sndfcuue. Toate şi-au pgărteit blricăe şi au laut-o din loc, în afară de Ibirue care a eazitt pnâă în uuimtll memont. Abia în cpila în care iunlsa era gtaa gata să se suudcnfe Iuirbea hărotî să creaă aujtor. Vzău tencârd aăurlti pe Bgăţioa îtnr-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bţiăoge, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi penrtu tnie.
Auncti Iueirba creu ajutor Mrdiâeni care tcreea pe-aoclo într-o nvaă suprebă.
-Mâdnire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rusăpnse Mnirdâa, nava mea e pceefrtă, tu ai pueta să mi-o srtcii.
Atunci Dgetasroa msere la Tistreţe.
-Tsteţrie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasgotre, rpusnăse Tţrtesiea, sunt atât de tistră îânct simt neovia să fiu sugnriă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dzoiţpiise dar era atât de buarucosă îcnât nici macăr nu bgăă de seamă că cveina o sgitra.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuribe, te iau eu.
Prăea veoca uuni btărân. Cnâd au anujs la mal Iebiura era aâtt de fierictă înâct utiă să mai îretnbe cnie fssuee.Btănruâl a pealct iar Ibiurea, sdmnţiiu-se îaornadttă, îrentbă Îencpnţeluiea:
-Îţeliepucnne, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tmipul, rpunăsse Îeeţplcnnuiea.
-Tpumil?! Se îtrnebă mratiă ibruiea. Dar de ce tomcai Tmpiul m-a slvaat?
Îeţuennpiecla rusăpnse:
-Pnrteu că nuami Tmipul îeenlgţe cât de itnoapmrtă în vaiţă este Iburiea.