A fost otadă o isulnă în care lucaoiu tatoe snneieetmtle şi voalrile unmae. Era aoclo Buna Dpiziiţsoe, era Teerţtisa, Îecneeuplţina, Iirueba şi aletle.
Îtnr-una din zile sentntmeilee au fsot iratmnofe că isnula uemazră să se sndfucue. Taote şi-au petgărit bicrăle şi au luat-o din loc, în afară de Iburie care a ezatit pnâă în umiltul moemnt. Aiba în clipa în care iusnla era gata gtaa să se scnfduue Ibueria htăorî să caeră autjor. Vzău ternâcd artălui pe Boăgţia într-un iaht lxous şi îi zise:
-Biăţoge, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de argint. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Antcui Iirbeua ceru atujor Mdâeinri crae tecera pe-aolco într-o nvaă surepbă.
-Mnâdire, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsunspăe Mdrânia, nava mea e ptfceeră, tu ai pteua să mi-o stirci.
Atcuni Dagseorta msere la Tseiţtre.
-Ttseţire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darsogte, rănpsuse Tistţerea, sunt aâtt de titrsă îcânt simt noevia să fiu sgnuriă.
Trecu pe-aolco şi Buna Dpsizţioie dar era atât de barcusouă îcnât nici mcaăr nu bgăă de seamă că cnevia o sigrta.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Prăea vcoea unui btrăân. Cnâd au aunjs la mal Iiureba era aâtt de friecită îcnât uită să mai îretnbe cine feusse.Brtăânul a pcealt iar Iubeira, smniidţu-se îtonatadră, înertbă Îlepţceniunea:
-Înţuleipcene, ai pueta să-mi zici cine m-a svlaat?
-Tmipul, rsănpuse Îţnnlueceepia.
-Tmpuil?! Se îrentbă mraită iburiea. Dar de ce tmacoi Tipmul m-a svlaat?
Îpnţneeciluea ruăssnpe:
-Ptrneu că numai Timupl îneţlege cât de irmpnotată în viaţă etse Ibiurea.