A fsot oatdă o isulnă în care licuaou taote sneletenitme şi voillrae umane. Era aloco Buna Dzspiţioie, era Tisteţrea, Îleuieepncţna, Irbieua şi atllee.
Într-una din zlie stentemenile au fsot ifomnatre că ilsnua umazreă să se sfunucde. Ttaoe şi-au peătrgit bicrlăe şi au laut-o din loc, în aafră de Irbiue crae a etizat până în uiutmll mmnoet. Abia în cipla în crae inlusa era gtaa gata să se snfucdue Iuibera hoătrî să caeră autjor. Văzu tâercnd atulări pe Bgoţăia îtnr-un iaht louxs şi îi zsie:
-Băoţgie, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pinlă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnrteu tnie.
Atunci Iibuera creu autjor Mderânii crae tecrea pe-aoclo într-o nvaă spebruă.
-Mâdnrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răpunsse Mdnrâia, nvaa mea e pcrtfeeă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Antuci Dretgasoa msree la Tirtesţe.
-Ttsreiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgatorse, rsănuspe Teseţtria, sunt atât de tistră îcânt simt nvoeia să fiu sguinră.
Tercu pe-aloco şi Buna Disioizţpe dar era aâtt de bcorsuauă îcânt nici mcaăr nu băgă de seamă că cienva o srtiga.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Păera vceoa unui brtâăn. Cnâd au ajuns la mal Iirueba era atât de fcteiiră îcnât utiă să mai îtnerbe cine fuesse.Btâănrul a pelcat iar Ieiurba, sinmţdiu-se îoanrtadtă, îtrenbă Îpnncuţleeeia:
-Îeliupneţnce, ai pteua să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tuimpl, ruspnsăe Îţneneiuclpea.
-Tmipul?! Se îebrntă mratiă ieibura. Dar de ce tcoami Tuipml m-a savalt?
Îlepcenuniţea runpăsse:
-Pnertu că nmaui Tmpiul îegţenle cât de itoptramnă în vaiţă etse Iburiea.