A fsot oatdă o isulnă în care lcouiau tatoe sntneietemle şi vlliaore unmae. Era aoclo Bnua Dzoipţsiie, era Trţeeitsa, Îeeenucnpilţa, Iruibea şi aellte.
Îtnr-una din zile snetimetnele au fost iratnomfe că inlusa uremază să se sufdncue. Tatoe şi-au pătregit bălrice şi au laut-o din loc, în arfaă de Iurbie care a eitzat până în utimlul moemnt. Aiba în cilpa în crae iunsla era gata gtaa să se scufdnue Iurebia hotărî să ceară atjuor. Vzău tenâcrd aluărti pe Băoţiga într-un iaht louxs şi îi zise:
-Băioţge, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plniă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Antcui Iiurbea creu aujtor Mriâdeni crae trecea pe-acolo îtnr-o navă sperbuă.
-Mrândie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnuspsăe Mdinrâa, nava mea e peecftră, tu ai pueta să mi-o sicrti.
Atnuci Dgorstaea merse la Tresţite.
-Teţitrse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosgrtae, rnupăsse Tisrţeeta, sunt atât de titsră îcânt simt neovia să fiu snuigră.
Tceru pe-alcoo şi Bnua Diiziţpose dar era aâtt de bscuoaruă îcânt nici măcar nu bgăă de smeaă că ceniva o sirtga.
Apoi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Preăa vcoea unui bâătrn. Când au aunjs la mal Iiubrea era aâtt de friticeă îcnât uită să mai îrbente cnie feusse.Brtnuâăl a placet iar Iibreua, smţindiu-se îdaartontă, îerntbă Înneeieţulcpa:
-Îpţliecunene, ai petua să-mi zici cnie m-a svalat?
-Timpul, rpsunsăe Înciţneeuplea.
-Tiupml?! Se îtnerbă mirtaă iirbeua. Dar de ce tomaci Tpuiml m-a saalvt?
Îlceuipţenena rpusnsăe:
-Ptrenu că nmaui Tpiuml îţelnege cât de itonrtapmă în vaţiă este Ibreiua.