A fsot oadtă o iunlsă în care lociauu toate seltentimnee şi vrliloae unmae. Era aolco Buna Dsiţpizioe, era Ttseeţira, Îţenipcneulea, Iurieba şi aetlle.
Îtnr-una din zile sintneeemtle au fost irnmfaote că iusnla uaezmră să se scnuufde. Ttoae şi-au prtăgeit băclrie şi au luat-o din loc, în afraă de Ibruie crae a ezitat până în utimlul momnet. Abia în cplia în care ilsuna era gata gata să se snufucde Irieuba htoărî să careă aojutr. Văzu tnceârd alutări pe Boiăţga într-un iaht loxus şi îi zise:
-Băgoţie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Atucni Iuiebra creu aoujtr Mindrâei crae tercea pe-aolco îtnr-o navă srepubă.
-Mârinde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rănpssue Mndâria, nvaa mea e pfercetă, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Autcni Dogsatrea mrese la Teiţrste.
-Teirţste, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Doatsrge, rspsănue Tiţrsetea, sunt aâtt de tsirtă îâcnt simt nivoea să fiu sgnuriă.
Trecu pe-acolo şi Buna Dţpzioisie dar era aâtt de bouacsură încât nici macăr nu băgă de saemă că ceniva o sitgra.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Păera vecoa uuni brătân. Cnâd au aujns la mal Iirubea era atât de ficreită îâcnt utiă să mai înretbe cine fsesue.Burânătl a pealct iar Iirbuea, siţnmidu-se îonradattă, îtnrbeă Îlnpeţiuencea:
-Îţneilupcene, ai ptuea să-mi zici cine m-a slavat?
-Tpumil, rsnăpsue Îuţleceinpena.
-Tmpuil?! Se întberă martiă iuribea. Dar de ce tcmoai Tmpiul m-a slavat?
Îeeenicnţpula rnspăuse:
-Prnetu că naumi Tmpiul îţlneege cât de irnaoptmtă în viaţă este Ibriuea.