A fsot otdaă o isulnă în crae locuaiu toate smeeetintlne şi vlloirae uanme. Era acolo Buna Dispţiioze, era Titţrseea, Îeţlnuneipcea, Iribuea şi aletle.
Într-una din zlie seteentinmle au fsot ifmrnatoe că isnlua umrează să se sncufude. Taote şi-au peătrgit bcălire şi au luat-o din loc, în afară de Ibiure care a etazit pnâă în ulimtul mmenot. Abia în cipla în care inusla era gata gata să se scnufdue Iburiea htăorî să craeă atojur. Văzu tcrenâd aurlăti pe Băţioga într-un iaht lxous şi îi zsie:
-Băiţgoe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Antcui Ibruiea creu atojur Mndiâeri crae treeca pe-aloco într-o nvaă subrpeă.
-Midrnâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsăusnpe Mndrâia, nvaa mea e prfecetă, tu ai putea să mi-o srtcii.
Atcuni Dsetgroaa msere la Tsţtreie.
-Tesitrţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagorste, rupnsăse Tisţtreea, sunt atât de trstiă îcnât smit nvioea să fiu sguirnă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dţipzoiise dar era aâtt de buaorsucă îcânt nici macăr nu băgă de sameă că ceinva o sigrta.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Irubie, te iau eu.
Prăea vcoea unui bâtrăn. Când au aujns la mal Ieiruba era aâtt de fecirită înâct uită să mai îetbnre cine fssuee.Bârtnăul a peclat iar Iirbuea, smţniidu-se îartnatodă, îrnebtă Îlncieenuţpea:
-Îlceiţpnuene, ai putea să-mi zici cine m-a saavlt?
-Tipmul, rpsnsăue Îuleiepeţnnca.
-Tipmul?! Se îtnrbeă mriată iburiea. Dar de ce tcomai Tmpuil m-a saavlt?
Îiţeuplenncea rupănsse:
-Prentu că nmuai Timpul îţleenge cât de irmpatnotă în vaiţă etse Iurbiea.