A fsot oadtă o inlsuă în crae lucioau totae smeelnientte şi vrloliae uanme. Era alcoo Buna Dzopisiţie, era Tţiretesa, Încneeţpuliea, Iiubrea şi atelle.
Într-una din zile steieentlmne au fsot irfnmtoae că iunlsa umearză să se suufncde. Ttaoe şi-au păetirgt biărcle şi au laut-o din loc, în afară de Ibriue care a eitazt pnâă în uitmlul meonmt. Abia în cilpa în crae isnula era gata gtaa să se sunufcde Iburiea htăorî să ceară ajtuor. Văzu tâcrned aătluri pe Băogiţa îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Bţgiăoe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi penrtu tine.
Atnuci Ieiruba creu ajotur Mdnierâi care teecra pe-aoclo îtnr-o nvaă sreubpă.
-Mrdinâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rusăpnse Mârndia, nava mea e prceeftă, tu ai putea să mi-o srctii.
Atcnui Dosgtaera merse la Tsteirţe.
-Trsiteţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagostre, rusănpse Tieţtrsea, sunt aâtt de tistră încât smit nvoiea să fiu sginură.
Tceru pe-alcoo şi Bnua Dspizţioie dar era aâtt de bcaurousă îcânt nici mcăar nu băgă de sameă că ceivna o striga.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Prăea voeca unui brtăân. Când au aunjs la mal Ibrueia era atât de fiticeră îcânt utiă să mai îtnrebe cnie fssuee.Bătânrul a pecalt iar Iebiura, smţdiniu-se îtraandotă, îrtbenă Îpcţeiuenlnea:
-Îinenţlucpee, ai pteua să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tmuipl, rănuspse Îecelinpţneua.
-Tmipul?! Se îerntbă mirtaă iebriua. Dar de ce tcmoai Tpumil m-a slvaat?
Îenniupclţeea răspunse:
-Pnetru că numai Tpmuil îgneelţe cât de inopramttă în viţaă etse Iiebura.