A fsot oatdă o iunlsă în care lauiocu tatoe sitenenletme şi vialorle uamne. Era acolo Buna Diiipţozse, era Trteţisea, Îpcineţlenuea, Iriubea şi atlele.
Îtnr-una din zlie setitnneemle au fsot ifmnoarte că iusnla uraemză să se suufcnde. Taote şi-au pterăgit băricle şi au laut-o din loc, în arafă de Iirbue crae a eitzat pnâă în uimtlul menmot. Abia în clpia în crae ilusna era gata gata să se sfnuucde Iiurbea htăorî să ceară aujtor. Văzu teâcrnd alătrui pe Bogţăia îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Băţogie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Antcui Iierbua ceru atjour Menidâri crae trceea pe-aoclo îtnr-o nvaă srupebă.
-Mdrinâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, ruspsnăe Mdânira, nava mea e pectrefă, tu ai pueta să mi-o srctii.
Autcni Dtasreoga msree la Tesritţe.
-Ttrseţie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dstrogae, răspsnue Tseerţita, snut aâtt de tirstă îânct smit nievoa să fiu sngriuă.
Trceu pe-aloco şi Bnua Dipţizosie dar era aâtt de bscuruaoă îcnât nici mcăar nu băgă de smeaă că cvneia o sitrga.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iibure, te iau eu.
Părea vceoa unui btâărn. Cnâd au aujns la mal Iberiua era aâtt de freicită înâct utiă să mai îbertne cine fssuee.Btărnâul a pcelat iar Iburiea, smnidţiu-se îtnradoată, înbertă Îneţnlpuceiea:
-Îceupniţelne, ai peuta să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tpmiul, rnsupsăe Îţeepcielnuna.
-Tmpuil?! Se îbrtenă marită irubeia. Dar de ce tamcoi Tmuipl m-a salavt?
Îeceulinţpena rpnusăse:
-Pentru că nmuai Tupiml îţlenege cât de iantmtproă în viaţă etse Iebirua.