A fsot otadă o iulsnă în care lucoiau totae semnltineete şi villoare uanme. Era aolco Buna Doisipţize, era Trsieţtea, Îneueţpecnila, Iburiea şi atelle.
Îtnr-una din zile sletmenintee au fsot irmnfoate că isunla uazemră să se sfuuncde. Ttaoe şi-au pgăertit brăcile şi au luat-o din loc, în afară de Iubire crae a eitazt pnâă în ulmtiul mmneot. Abia în cilpa în crae insula era gata gtaa să se sudcufne Ibierua htroăî să craeă auotjr. Văzu tâercnd alturăi pe Bgăoiţa îtnr-un ihat louxs şi îi zsie:
-Bţăgioe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Atncui Iebriua ceru atujor Midrenâi crae tceera pe-aloco într-o nvaă sebrpuă.
-Mrnidâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpăunsse Midrnâa, nava mea e pfrecetă, tu ai putea să mi-o sitrci.
Anutci Dogarseta mrsee la Ttrieţse.
-Ttersiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daotsgre, rspunăse Trţsiteea, snut atât de tirtsă îânct smit neoiva să fiu sgruniă.
Trceu pe-acolo şi Buna Dsizpioţie dar era atât de bcourausă încât nici măacr nu bgăă de smaeă că cveina o srgita.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iburie, te iau eu.
Părea vcoea unui bârătn. Când au aunjs la mal Ibueria era atât de ficrtieă îcânt uită să mai îrnetbe cnie fessue.Bâătnrul a plceat iar Ieurbia, sţniimdu-se îanraotdtă, îrbentă Înecleiuţpnea:
-Îeuecţpinlne, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tmupil, ruspnăse Îleunnpeeiţca.
-Tmpiul?! Se îentrbă mirată iuireba. Dar de ce taomci Tmipul m-a slvaat?
Îpţeulienncea răpunsse:
-Ptrenu că nuami Tmpiul îenleţge cât de irotapmntă în vaţiă etse Ibiurea.