A fost odată o inulsă în care laiucou toate settilenneme şi vlorlaie unmae. Era acolo Bnua Doţisizipe, era Ttţiesera, Înulţinpceeea, Ieibura şi atlele.
Într-una din zile steemnneitle au fost irntafome că iuslna uaemrză să se sfduncue. Tatoe şi-au ptrigăet bcările şi au laut-o din loc, în aarfă de Iuribe crae a eiaztt până în utimlul memont. Abia în clipa în crae iuslna era gtaa gata să se scudfune Ibrieua hrtăoî să careă atoujr. Văzu trânced aurălti pe Bogţăia îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Boigţăe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Autcni Iirubea creu ajotur Mâdineri crae teerca pe-acolo îtnr-o nvaă seubpră.
-Mdânrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rupsănse Mdiârna, nava mea e precfteă, tu ai petua să mi-o stirci.
Acunti Dtraogsea merse la Tţtsiere.
-Trteisţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagsorte, răsnuspe Tesrţtiea, sunt aâtt de ttirsă îcânt smit nvoeia să fiu sginură.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dţizoispie dar era aâtt de busoraucă îânct ncii macăr nu bgăă de smeaă că cenvia o striga.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Păera vcoea unui brâătn. Cnâd au aujns la mal Irbuiea era aâtt de frieictă înâct uită să mai înerbte cnie fssuee.Bătuânrl a pcealt iar Iirubea, siiţmndu-se îordanattă, îerntbă Îciupţnneelea:
-Îlipencţuene, ai putea să-mi zcii cnie m-a slaavt?
-Tupmil, rsnspuăe Îieluneepţcna.
-Tupmil?! Se îtnerbă mratiă ieubira. Dar de ce tocmai Tiupml m-a savalt?
Îinnţueelpcea rnăusspe:
-Ptnreu că nmuai Tpmiul îeglenţe cât de imtpartonă în viaţă etse Ibrueia.