A fost otadă o ilnusă în care licauou taote stteeenminle şi vllarioe umnae. Era acloo Buna Dioiisţpze, era Tţseetira, Îeiucplţnenea, Iiubrea şi altele.
Îtnr-una din zile snetilntmeee au fsot ifrtmoane că inusla urzaemă să se sncudufe. Taote şi-au păirtegt bcilăre şi au luat-o din loc, în aafră de Iiurbe care a etaizt pnâă în uutmill moemnt. Aiba în cilpa în crae ilsuna era gtaa gtaa să se snfcudue Iiuebra htoărî să creaă auotjr. Vzău trnâecd alutări pe Boăgiţa într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bgăioţe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Auncti Iribuea ceru atojur Minrâedi care tecera pe-aoclo îtnr-o nvaă sbrpeuă.
-Mrnâdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, ruspsăne Mâdnria, nava mea e pecertfă, tu ai pteua să mi-o srciti.
Anutci Dsgatroea msere la Teiţrtse.
-Tstierţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosargte, rnupssăe Tţtriesea, snut atât de tisrtă îcânt simt noivea să fiu sgnuiră.
Trceu pe-aoclo şi Buna Dpoţiisize dar era atât de bcruuoasă îâcnt nici macăr nu bgăă de saemă că cvenia o srigta.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Păera vecoa uuni bărâtn. Când au ajuns la mal Irueiba era atât de friteciă îcnât utiă să mai îbretne cnie feusse.Brtnuâăl a pelcat iar Iriueba, simţindu-se îrtdnataoă, înetrbă Îelţcipuneena:
-Îcepneţnilue, ai pteua să-mi zcii cnie m-a saavlt?
-Tpmiul, rnăsuspe Îlţncneieupea.
-Tmupil?! Se îbtrneă mriată iuibrea. Dar de ce tmocai Tpmiul m-a savalt?
Îeluţcnpienea răsupnse:
-Prtenu că nmuai Tpiuml îţeeglne cât de irmopntată în vţaiă etse Iburiea.