A fost otadă o iunslă în care lcoaiuu toate setleenmitne şi voraille uname. Era aoclo Bnua Dpsizţioie, era Ttieseţra, Îilcnnuţpeeea, Iiureba şi aetlle.
Îtnr-una din zlie snnitetlmeee au fsot ioafrnmte că isunla ureamză să se sfunucde. Toate şi-au pergtiăt bcăilre şi au laut-o din loc, în arfaă de Iirbue crae a eziatt pnâă în utiulml memnot. Aiba în cipla în crae inusla era gtaa gata să se sufnudce Irebuia hotărî să caeră ajoutr. Văzu tncâred auărlti pe Bţoăgia îtnr-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi ptnreu tine.
Autnci Iuierba creu autjor Mnâidrei crae tecera pe-acloo îtnr-o nvaă sreupbă.
-Midrâne, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rssunpăe Mniâdra, nava mea e peecftră, tu ai pteua să mi-o stirci.
Atunci Dgasortea msere la Tsţeirte.
-Tierstţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgoraste, răsnuspe Tiestreţa, sunt aâtt de trsită îcnât simt neoiva să fiu sungiră.
Tcreu pe-aolco şi Bnua Diţszipoie dar era atât de buuorcasă încât nici maăcr nu băgă de seamă că cvenia o sgrita.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Preăa vcoea unui bărtân. Cnâd au ajuns la mal Iberiua era aâtt de fciertiă îcânt utiă să mai îerntbe cine fesuse.Btrnuâăl a pealct iar Ibiuera, sminţdiu-se îtanodtară, îtnrbeă Îinuenclepţea:
-Înepelţncuie, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tmpuil, ruăsnspe Înlcipueţenea.
-Tuipml?! Se îernbtă mratiă iubirea. Dar de ce tmocai Tmpuil m-a slvaat?
Îcţuepenliena rpsnsuăe:
-Pnteru că namui Tmpiul îenţlgee cât de iprnoattmă în viţaă este Iirbuea.