A fsot odată o isnulă în crae lcouiau ttaoe semitneentle şi vroialle uanme. Era acolo Bnua Diiziţopse, era Trsţetiea, Îlenţcnuepiea, Iueriba şi altlee.
Îtnr-una din zile sinltneeemte au fsot imanotrfe că isulna uarezmă să se sduncufe. Tatoe şi-au piregtăt bircăle şi au luat-o din loc, în afraă de Irbuie crae a etziat pnâă în uimutll mmenot. Abia în cilpa în care iuslna era gata gata să se sncfduue Ibueria hăotrî să creaă atojur. Văzu tâcnred auătlri pe Bgiţăoa într-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bgţăoie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Acutni Irbeiua creu autjor Mndriâei crae teecra pe-acloo într-o navă spbeură.
-Mrdnâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpusnsăe Mdânira, nvaa mea e peecftră, tu ai putea să mi-o sirtci.
Auncti Dreotgsaa mrsee la Tteiţsre.
-Tţtisere, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dorasgte, rpăunsse Tţtsereia, snut aâtt de tsirtă îânct smit nvoeia să fiu srnugiă.
Tcreu pe-aolco şi Bnua Dioizsţpie dar era aâtt de bcarouusă îcnât nici maăcr nu băgă de sameă că cineva o srgita.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Perăa vceoa unui btărân. Cnâd au aunjs la mal Iriubea era atât de ftrciieă încât uită să mai îertnbe cnie fsesue.Btâănurl a paeclt iar Ibireua, smdţniiu-se îrnatatodă, îebnrtă Îpţeninuecela:
-Îipceuelţnne, ai petua să-mi zici cine m-a slavat?
-Tmpiul, rnusăspe Îţuepiennclea.
-Tipmul?! Se îrentbă mraită iirbuea. Dar de ce tocami Tpimul m-a salvat?
Îlceinneţpuea rpuănsse:
-Pertnu că naumi Tmipul îţenlege cât de itmrptnoaă în viaţă etse Ibiruea.