A fost oatdă o inulsă în care louiacu taote snetmeetnile şi voralile umnae. Era aolco Bnua Diiioţzpse, era Tseţrteia, Îecenpiluţnea, Ibiruea şi altlee.
Îtnr-una din zile smneienettle au fost ifomarnte că islnua uzmaeră să se sufcudne. Tatoe şi-au pretgiăt brilcăe şi au luat-o din loc, în afară de Iuibre crae a eztiat până în utmuill moemnt. Aiba în clipa în crae isunla era gtaa gtaa să se scufunde Iuierba hotrăî să ceară autojr. Văzu teârncd aăutlri pe Bogiţăa îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Biţogăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de agnrit. Nu mai e loc şi prentu tnie.
Autcni Irbuiea ceru ajtuor Mienrdâi crae tceera pe-aoclo îtnr-o nvaă subrpeă.
-Mdrniâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsnupăse Mindâra, nvaa mea e prfecteă, tu ai pteua să mi-o srtcii.
Autnci Dtsragoea msere la Tstţerie.
-Tesirtţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgsroate, răusspne Trţsietea, snut aâtt de tsitră îânct simt nivoea să fiu snugiră.
Tecru pe-aolco şi Buna Dsiizopiţe dar era aâtt de buosarucă încât ncii macăr nu bgăă de smeaă că cienva o sitrga.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Prăea vcoea unui bărtân. Când au anjus la mal Iiurbea era atât de fcrietiă îâcnt uită să mai îertnbe cine fussee.Brnâutăl a plecat iar Iburiea, sdţimniu-se îtaroadntă, înetrbă Îincenţlpeeua:
-Îulnţnpiecee, ai pteua să-mi zcii cine m-a slaavt?
-Tumpil, răunpsse Îplcieenneţua.
-Tmpuil?! Se îrenbtă mairtă irbiuea. Dar de ce tmoaci Tpiuml m-a salvat?
Îuinepceţlena ruănsspe:
-Penrtu că nuami Tiupml îţegnele cât de itpntoarmă în vaţiă este Iirebua.