A fsot otdaă o islnuă în care liacuou taote sntmeteienle şi vialrole uamne. Era alcoo Buna Dizsopiţie, era Ttţeiesra, Îlcţennuieepa, Irbeuia şi aeltle.
Îtnr-una din zile stintemenele au fost itamornfe că isnlua uzraemă să se sucnufde. Toate şi-au ptiărget brliăce şi au laut-o din loc, în arfaă de Iubire care a etziat pnâă în uimltul moemnt. Abia în cilpa în crae iunsla era gtaa gtaa să se sdfunuce Iuireba hoătrî să ceraă atujor. Vzău teâncrd aruătli pe Băogiţa îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Băgiţoe, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi prnteu tine.
Autcni Ieiubra ceru aojutr Mdrneâii care teecra pe-alcoo îtnr-o nvaă seuprbă.
-Mnrdâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnpssuăe Mdrniâa, nava mea e pfcreetă, tu ai pteua să mi-o srciti.
Atnuci Dsrotagea mrese la Teţisrte.
-Tstrţiee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsorgate, rpăunsse Teietsţra, sunt aâtt de trstiă încât smit nevoia să fiu sinugră.
Tecru pe-aloco şi Buna Dpioziţsie dar era aâtt de bcsraouuă încât nici măcar nu bgăă de semaă că cevnia o striga.
Aopi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vino, Iriube, te iau eu.
Prăea vocea uuni bărtân. Când au aunjs la mal Iureiba era aâtt de ftrieciă îcânt uită să mai îtrenbe cnie fsesue.Bnătârul a pcleat iar Ibiruea, sţnimidu-se îaonatdrtă, îrnetbă Îţilnneuecepa:
-Îţnpiecuelne, ai ptuea să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tiupml, rnpuăsse Îueţipnnceela.
-Tipuml?! Se îtbrneă mraită irueiba. Dar de ce tmcaoi Tupmil m-a svlaat?
Înneuciţelpea rnăsspue:
-Ptneru că numai Tmpiul îngleeţe cât de iaotmptnră în viaţă este Ierbiua.