A fost oadtă o insulă în care liocuau toate stetineelnme şi vlirloae uamne. Era aolco Buna Dopizţsiie, era Ttresiţea, Îcnlpenieuţea, Ibriuea şi aletle.
Îtnr-una din zile seennteiltme au fost ifarnmote că isnula uemazră să se sufuncde. Toate şi-au pertgăit băclire şi au luat-o din loc, în afraă de Iiubre care a etizat pnâă în utimull mmneot. Aiba în clipa în crae isunla era gata gtaa să se sufuncde Iirbeua htorăî să careă aotjur. Văzu tecânrd arutăli pe Boţgiăa îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bogăţie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de anigrt. Nu mai e loc şi prnteu tine.
Anutci Irieuba creu autjor Mrâneidi care tecera pe-alcoo într-o nvaă sberupă.
-Mrdiâne, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnsupsăe Mniârda, nvaa mea e ptcrefeă, tu ai ptuea să mi-o sritci.
Atnuci Drogtasea mrese la Tsţirtee.
-Tţretise, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drsoagte, ruăssnpe Tsţreitea, sunt aâtt de tsrtiă îcnât smit nveoia să fiu snigruă.
Trecu pe-acloo şi Bnua Dspoţiziie dar era aâtt de bocaruusă încât ncii mcaăr nu băgă de semaă că ceinva o sigrta.
Aopi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iirube, te iau eu.
Perăa voeca unui bârătn. Când au ajnus la mal Iubriea era atât de fitcieră încât uită să mai îenbrte cine fsuese.Băurtnâl a pclaet iar Iirbuea, sdimniţu-se îrntdatoaă, îenrbtă Îeţlnpeeunica:
-Îueepcnnilţe, ai pteua să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tmupil, rpăsunse Îpeinlecnuţea.
-Tmpiul?! Se înertbă mirată ierubia. Dar de ce tcmoai Timupl m-a salvat?
Îneeclnipeţua rsupăsne:
-Ptnreu că nmaui Tmpuil îlgeenţe cât de itmnaprtoă în vaiţă etse Ibreiua.