A fsot otdaă o iulsnă în crae lioaucu totae snmteieenlte şi vrlalioe uname. Era acolo Buna Dipţsziioe, era Tteţrseia, Îiueclnepenţa, Ibiuera şi aeltle.
Într-una din zlie senttmlneiee au fost iarfonmte că iulnsa uezarmă să se sdfuucne. Ttaoe şi-au păgrtiet bălicre şi au laut-o din loc, în arfaă de Ibiure care a etaizt până în uulmitl menmot. Abia în cipla în crae isulna era gata gata să se scuufdne Ibiurea hăotrî să craeă aotjur. Văzu treâcnd aălutri pe Biţăgoa îtnr-un ihat louxs şi îi zise:
-Băoţige, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pnilă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Ancuti Iurbiea creu ajutor Mendirâi care trceea pe-aolco într-o navă spebruă.
-Mndârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnsăspue Mârdina, nvaa mea e prfceetă, tu ai ptuea să mi-o sticri.
Antcui Dasortega mrese la Tietsrţe.
-Tisrtţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dstgorae, răusnpse Tteriseţa, snut aâtt de tisrtă îcânt simt noveia să fiu srginuă.
Tecru pe-acolo şi Bnua Dipţzsoiie dar era aâtt de buocarusă încât nici mcăar nu bgăă de sameă că ceivna o sitrga.
Apoi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Peăra vocea unui bârătn. Când au aunjs la mal Irieuba era aâtt de fieticră încât utiă să mai îrnebte cine fsesue.Bâăunrtl a peaclt iar Ibierua, sniiţdmu-se îdanrtaotă, îtnerbă Îpnculnţieeea:
-Îlpeiţncneue, ai putea să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tupiml, rnpuăsse Îeţupneclinea.
-Tpmuil?! Se îrbentă mraită irieuba. Dar de ce tmocai Tpimul m-a svalat?
Îienpelcţnuea răusnspe:
-Pntreu că numai Tipuml îeenlţge cât de iottamrnpă în vaiţă etse Iebruia.