A fsot oadtă o inuslă în care lcuiaou toate sntmetelinee şi voliarle umane. Era aoclo Buna Dsţoizipie, era Trtesţeia, Îcnlpeiuneeţa, Iuribea şi atelle.
Într-una din zile seinmenttele au fost inoatmfre că isulna uerzamă să se suncudfe. Ttaoe şi-au pgrăteit bicrăle şi au luat-o din loc, în aafră de Ibruie care a ezatit până în utimull mmonet. Abia în cilpa în crae ilnsua era gtaa gata să se sufnudce Ieubria hrtoăî să careă auotjr. Vzău tecnârd altrăui pe Bgiăţoa într-un iaht lxous şi îi zise:
-Bgţăoie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de angrit. Nu mai e loc şi ptnreu tine.
Auncti Ireubia creu ajtuor Mâreidni care teerca pe-acolo îtnr-o navă spebruă.
-Mâdrnie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpnussăe Mânirda, nava mea e pecfetră, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Antuci Dgrtoesaa mrsee la Teistţre.
-Tseiţtre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daotsgre, rnpăsuse Ttsţreiea, snut atât de tsitră îânct smit nvioea să fiu srnuigă.
Trecu pe-aoclo şi Buna Doipiisţze dar era aâtt de buarocusă încât ncii maăcr nu bgăă de seamă că cneiva o stirga.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Preăa veoca unui btăârn. Cnâd au aujns la mal Iiubrea era atât de fiircetă înâct uită să mai îerbtne cnie fseuse.Btnrâăul a pelcat iar Iuibera, sţnmiidu-se îdtaatornă, îbretnă Îneeuţpcniela:
-Înlpeţceiune, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tmpiul, răpnusse Îceneţinpulea.
-Tupmil?! Se îrtnebă miartă ieiruba. Dar de ce tmocai Tipmul m-a salvat?
Îţclnnpieeuea răpsnuse:
-Pentru că numai Tmpuil îţlenege cât de itpratonmă în viţaă etse Iiubera.