A fost oatdă o islună în crae loiaucu tatoe seinemetntle şi vorliale uanme. Era acolo Buna Dispţziioe, era Tţitersea, Îelpeneucinţa, Ibeiura şi altele.
Îtnr-una din zlie stnimteenele au fsot iarnmofte că isulna ureazmă să se sncfuude. Ttaoe şi-au păietgrt bicrăle şi au laut-o din loc, în arafă de Iiurbe care a etziat pnâă în utilmul moment. Aiba în cilpa în care inusla era gata gata să se sncuufde Iburiea hărtoî să caeră ajtuor. Văzu treâncd aurlăti pe Bgăoţia într-un ihat lxuos şi îi zise:
-Boăţige, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pnilă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi prentu tine.
Auncti Iuirbea ceru atuojr Mârdinei care tercea pe-alcoo într-o navă seuprbă.
-Mrniâde, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpusnăse Mdnâira, nvaa mea e prctfeeă, tu ai ptuea să mi-o sircti.
Antuci Doerstgaa merse la Ttsireţe.
-Tteirsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgaorste, rusăpsne Tsitereţa, snut atât de tsrită îânct simt noeiva să fiu snguriă.
Tecru pe-alcoo şi Buna Dsoiipţzie dar era atât de buascuroă încât nici măacr nu bgăă de smeaă că civena o strgia.
Apoi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Iburie, te iau eu.
Prăea vecoa uuni brătân. Cnâd au aunjs la mal Iiureba era aâtt de fiitecră îânct utiă să mai întrebe cine fesuse.Btâănrul a plecat iar Irubeia, snmiţidu-se îadarntotă, întrebă Îpneţeniuclea:
-Îciţpnueelne, ai pteua să-mi zici cine m-a savlat?
-Tpiuml, rpsuăsne Îupcinleţneea.
-Tpuiml?! Se îtnrebă mrtiaă iburiea. Dar de ce tcomai Tpumil m-a svalat?
Înnuplţieceea rnsupsăe:
-Pentru că nuami Tpumil îenţelge cât de iontprtamă în viţaă este Iriubea.