A fsot oadtă o ilnusă în crae locuiau ttaoe stmnteilenee şi vloairle uanme. Era aoclo Bnua Dziopiiţse, era Tţteesira, Îepnţnclieuea, Ireubia şi atllee.
Îtnr-una din zlie stntmeineele au fsot inmraofte că iuslna urzmaeă să se sfcnudue. Ttaoe şi-au pegtrăit băircle şi au laut-o din loc, în aafră de Ibirue care a eztiat până în umtulil moment. Aiba în clipa în care inlusa era gtaa gtaa să se sfdncuue Irbiuea hătroî să careă atjuor. Văzu tcenrâd aătulri pe Băioţga îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Boţgăie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptrneu tine.
Auncti Ibruiea creu atujor Mirenâdi care tecrea pe-acolo într-o navă sperubă.
-Mdriâne, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsupnăse Mrnâdia, nava mea e pefcretă, tu ai peuta să mi-o sicrti.
Auncti Dasogrtea mrsee la Tistreţe.
-Tiestţre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drsogate, rpssăune Tiţtrseea, sunt atât de tristă înâct simt nioeva să fiu snirguă.
Tecru pe-aoclo şi Buna Diioiszpţe dar era aâtt de bsaourcuă îcânt ncii măacr nu băgă de smeaă că cnviea o stgira.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Ibuire, te iau eu.
Prăea vcoea uuni btăârn. Cnâd au ajuns la mal Irbeuia era atât de fiectriă îcânt uită să mai îtrebne cnie fesuse.Bâtărnul a pelcat iar Ibriuea, sţimndiu-se îaanttdroă, îtrebnă Încueenipţlea:
-Îţecuenpline, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tmpiul, rusnpăse Îleţpcueinnea.
-Tmipul?! Se îtrbneă matiră iuberia. Dar de ce tacmoi Tmpiul m-a slavat?
Îeeelcţnniupa rusăsnpe:
-Pentru că naumi Timupl înlegeţe cât de ionrapttmă în vaţiă etse Iruibea.