A fost odată o islnuă în crae liuocau ttoae snteilemtnee şi vlorilae uamne. Era alcoo Buna Dizţisipoe, era Tsreetţia, Îueţpicenlena, Iiubrea şi atlele.
Într-una din zile setlemtneine au fsot iornmftae că insula umrează să se scunufde. Totae şi-au prtigeăt biăcrle şi au luat-o din loc, în aafră de Iribue care a eiaztt pnâă în uilmtul meonmt. Aiba în cipla în crae isulna era gata gtaa să se scfundue Iiureba hătroî să caeră atoujr. Văzu trnâced aăurtli pe Boţiăga îtnr-un iaht lxuos şi îi zise:
-Băţgoie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi prnteu tine.
Antuci Ibrueia ceru atojur Mridnâei care tcreea pe-aoclo într-o navă sebrupă.
-Mdirâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsspunăe Mndrâia, nava mea e peefcrtă, tu ai pteua să mi-o scitri.
Auncti Dtaorgsea mrese la Tteţisre.
-Tiertsţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtgsaore, rupăssne Trseţitea, snut aâtt de tsirtă îcnât smit neovia să fiu suirgnă.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dţziiopsie dar era atât de buuraocsă înâct ncii măacr nu băgă de smaeă că cvneia o sritga.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Preăa vcoea uuni btărân. Cnâd au aunjs la mal Iuireba era atât de frieitcă înâct utiă să mai îernbte cnie fesuse.Bâătnurl a paeclt iar Iberiua, siinmţdu-se îdonatrtaă, îetnrbă Îţnepucinleea:
-Îeclupţinene, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tmupil, rnsuspăe Îţceupenlinea.
-Tipuml?! Se îtbrenă mirată iiubrea. Dar de ce tmocai Tiupml m-a savlat?
Îilţpeneucnea rspnuăse:
-Ptrneu că nmaui Tmpuil înleţege cât de irmnaopttă în vţaiă etse Iiburea.