A fost odtaă o ilnsuă în care licuoau ttaoe snemteelitne şi volrilae umnae. Era acolo Bnua Dsioiţpzie, era Ttrisţeea, Îepeeucinlţna, Iriueba şi atlele.
Într-una din zlie sentnietemle au fost ianfmorte că iusnla uamerză să se scudnufe. Taote şi-au piterăgt blcăire şi au laut-o din loc, în arafă de Iubrie crae a eizatt până în utmilul mmneot. Aiba în cilpa în care iulnsa era gtaa gata să se suufndce Ibiurea hărotî să careă ajuotr. Vzău trânecd alurăti pe Bgţiăoa într-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bţoiăge, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pnliă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pentru tnie.
Atncui Iurbeia ceru ajtour Medinâri crae tceera pe-acloo îtnr-o navă sperbuă.
-Mdniâre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, runpăsse Mdârnia, nvaa mea e pcrefetă, tu ai pteua să mi-o scrtii.
Actuni Dotseagra mesre la Tsetriţe.
-Ttsreiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsorgate, rsăpsnue Tierţstea, sunt atât de tistră îcânt smit noveia să fiu sinugră.
Trceu pe-acolo şi Bnua Dzpsiiţioe dar era aâtt de bcauuorsă îânct nici macăr nu băgă de saemă că cienva o stgira.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Părea vcoea uuni brătân. Cnâd au aunjs la mal Iuibrea era atât de fctiireă îcnât uită să mai îernbte cnie feusse.Btnâuărl a placet iar Iirubea, siidţmnu-se îrtandtoaă, îerbtnă Îţeilpnneucea:
-Îţepluencine, ai putea să-mi zici cnie m-a svlaat?
-Tpiuml, runpsăse Îuţpnclneeeia.
-Tmpiul?! Se îtnerbă matriă irbiuea. Dar de ce tmoaci Timpul m-a slavat?
Îţpuelineenca rusnăpse:
-Pentru că namui Tmupil îlnţeege cât de inmattopră în viţaă etse Ibruiea.