A fost oatdă o iunslă în crae loacuiu taote slinetteenme şi vlloaire uamne. Era acloo Bnua Dsipioţzie, era Tiţtersea, Înpcţeliuenea, Iiurbea şi atlele.
Într-una din zlie setnnmetilee au fsot irnomtafe că isluna uarzemă să se sdncuufe. Tatoe şi-au pgărteit brcliăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Iribue care a eaitzt până în utimlul moenmt. Aiba în cipla în care isnula era gata gtaa să se scunfude Iiebrua hoătrî să ceară aotujr. Văzu tnârced aătulri pe Băgţioa într-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Auctni Iriebua ceru ajutor Mriendâi crae teerca pe-acolo într-o nvaă spubreă.
-Mândrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răsnuspe Mndrâia, nvaa mea e pfeetrcă, tu ai putea să mi-o stirci.
Auncti Dserotgaa msree la Tiestrţe.
-Trstţeie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darogste, rspuăsne Tierteţsa, snut atât de tsrită încât smit noivea să fiu singură.
Tceru pe-acolo şi Buna Diizspţoie dar era aâtt de buroaucsă îâcnt ncii mcăar nu băgă de seamă că civena o stirga.
Aopi, din sinen, se azui o voce:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Părea vceoa uuni btrâăn. Când au aujns la mal Iibruea era aâtt de fticireă încât utiă să mai îtrenbe cnie fuesse.Butrânăl a pcelat iar Ibruiea, sţiimdnu-se îrnaaodttă, îternbă Îţeinpceunela:
-Înucţeilpene, ai putea să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tmpuil, rpăunsse Îenlicţepunea.
-Tmipul?! Se îrbentă marită iubeira. Dar de ce tomcai Tupmil m-a slvaat?
Îulţnniepceea rpăssune:
-Ptneru că nmuai Tumipl îţeenlge cât de itraompntă în vţiaă este Iiuebra.