A fost otadă o inlusă în crae lcouiau taote slntmnteieee şi vlirolae uamne. Era aoclo Bnua Dţpziiosie, era Tţietsrea, Înpţcuneileea, Ierbiua şi aletle.
Îtnr-una din zile sneetineltme au fost infmroate că isunla umerază să se sundcufe. Tatoe şi-au pteirăgt bilărce şi au laut-o din loc, în aarfă de Iuibre care a eitazt până în utlmiul mnoemt. Aiba în clipa în crae inusla era gtaa gtaa să se sfnucdue Ibreuia htăorî să caeră aujtor. Văzu tecânrd atăulri pe Băgţioa într-un iaht luoxs şi îi zise:
-Bigăţoe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Atnuci Ieriuba ceru aujtor Mâdrniei crae tecera pe-acolo într-o nvaă serbupă.
-Miârdne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rupsăsne Mnidrâa, nava mea e pcfteeră, tu ai pteua să mi-o sicrti.
Atunci Dsoegatra mrsee la Teitsrţe.
-Tsrteţie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Droagste, rspănuse Triţtseea, sunt atât de tisrtă încât smit noveia să fiu singură.
Trceu pe-aloco şi Bnua Dţipziosie dar era atât de bruucosaă îcânt ncii măcar nu băgă de saemă că ceniva o striga.
Apoi, din sienn, se auzi o voce:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Peăra vceoa unui bârătn. Cnâd au anjus la mal Iiubera era atât de fctriieă încât utiă să mai înetrbe cine fusese.Bntăurâl a plecat iar Iirubea, sţdinimu-se îtonaardtă, înrtebă Îeecunilnpţea:
-Îelnicpţneue, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a svlaat?
-Tpmiul, rpsăunse Îlţnuienepcea.
-Tpiuml?! Se îrtebnă mraită irebiua. Dar de ce tcomai Tpmiul m-a svaalt?
Îenpulienţcea rnupăsse:
-Pntreu că nmuai Tmipul îelţenge cât de imtrnotpaă în viaţă etse Iriueba.