A fsot odtaă o iulsnă în crae loaciuu ttaoe semntetleine şi viroalle umnae. Era acolo Buna Dpţizisoie, era Terietsţa, Îiepunlcenţea, Iuebria şi aellte.
Într-una din zile sneteintmele au fsot inrmoafte că inslua uzaemră să se sufuncde. Toate şi-au pietgărt bclirăe şi au laut-o din loc, în afară de Iuirbe crae a eitzat până în utmuill mmeont. Aiba în clpia în care isnlua era gata gata să se scufudne Iburiea htăorî să caeră aotjur. Vzău trcâend autrăli pe Bgţoiăa într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgăţoie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de argnit. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Antcui Ibierua ceru auotjr Mreândii care tcreea pe-aolco îtnr-o nvaă serupbă.
-Miârnde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsupănse Mârndia, nava mea e prefectă, tu ai petua să mi-o strici.
Atcuni Dortgaesa msere la Teitrsţe.
-Tsterţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtgasore, rnpuăsse Teirteţsa, sunt atât de trsită încât smit nieova să fiu sguinră.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dsziipţoie dar era aâtt de burocausă încât nici măcar nu băgă de seamă că ceivna o strgia.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Părea vcoea unui btrâăn. Cnâd au aunjs la mal Ibrueia era atât de fiecrită încât uită să mai îbnerte cine fsuese.Bărnâtul a paeclt iar Iburiea, smţiindu-se îtatardonă, îrntebă Îcienleuenţpa:
-Îueţplinence, ai ptuea să-mi zici cnie m-a saavlt?
-Tmiupl, rănspuse Îţeclnuneiepa.
-Tmuipl?! Se îetnrbă mratiă ibreiua. Dar de ce tomaci Tumpil m-a slavat?
Îeucpniţenlea rusnăpse:
-Pnetru că nmuai Tmipul îţlnegee cât de imanorpttă în viţaă este Iuibera.