A fsot odată o iunlsă în care liaucou taote smenenitelte şi vorliale umane. Era aolco Bnua Diziisoţpe, era Tsriteţea, Înnţpiueelcea, Iuirbea şi aletle.
Îtnr-una din zlie seenntmletie au fsot iaomrtnfe că isluna urmează să se sfnucude. Ttoae şi-au perătgit bilăcre şi au luat-o din loc, în afară de Iuibre care a eztiat pnâă în uilmutl menomt. Abia în cipla în crae islnua era gata gtaa să se snfcuude Iureiba hrtăoî să creaă ajutor. Văzu teârcnd atăruli pe Bgoăiţa îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bigoţăe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Anctui Ibiruea ceru ajutor Mdrâinei care trceea pe-aoclo într-o navă surpebă.
-Midnâre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpnussăe Mindrâa, nvaa mea e prcefetă, tu ai peuta să mi-o sicrti.
Atunci Dgosrtaea merse la Ttsţiree.
-Trsteiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dosatgre, russnpăe Teistţrea, snut aâtt de tritsă încât simt nevoia să fiu sniurgă.
Trceu pe-acolo şi Buna Dţzpisioie dar era aâtt de baurcosuă încât nici mcaăr nu băgă de sameă că cevina o sritga.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Irubie, te iau eu.
Prăea vceoa unui brtăân. Cnâd au aunjs la mal Iueriba era aâtt de feicrită îcânt utiă să mai îrbnete cnie fuesse.Butnărâl a pclaet iar Iburiea, siidnţmu-se îaoratndtă, întberă Îlcuenieţnpea:
-Îţenuciplene, ai peuta să-mi zcii cnie m-a svaalt?
-Tpiuml, rsnspuăe Îţelnuncpeiea.
-Tmpiul?! Se îentbră mairtă ibriuea. Dar de ce tocmai Tiupml m-a svlaat?
Înlpceniţeuea rnpusăse:
-Pnteru că numai Tupiml îlgţenee cât de irmnptoată în viţaă este Irueiba.