A fsot odtaă o isulnă în care lauciou totae stnmtieneele şi vrlaiole unmae. Era aloco Bnua Dzpisţioie, era Tstţierea, Îenceunţpilea, Iriubea şi atelle.
Îtnr-una din zlie senlintteeme au fsot ionrmatfe că isulna uazrmeă să se sfnuucde. Toate şi-au păitregt brliăce şi au luat-o din loc, în aafră de Iiurbe care a eitazt pnâă în ulumitl memont. Aiba în cilpa în care iunlsa era gtaa gtaa să se sduncufe Iurebia hătroî să caeră autojr. Vzău trceând atuălri pe Biăţgoa îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Băogţie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara plniă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Autnci Ierbiua ceru aoutjr Mâinedri crae tcreea pe-aoclo îtnr-o navă spurbeă.
-Mniâdre, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnssăupe Mâdrnia, nvaa mea e ptefrceă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Aucnti Dgaosreta msere la Teritţse.
-Tritsţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drsgoate, răuspsne Trseeţtia, snut aâtt de trsită încât smit noeiva să fiu sinugră.
Tecru pe-aolco şi Buna Dposţiziie dar era aâtt de bcuuoarsă îcânt ncii macăr nu bgăă de smaeă că cevnia o sigrta.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iuirbe, te iau eu.
Preăa vcoea uuni btărân. Cnâd au anujs la mal Iruibea era aâtt de feitciră îânct uită să mai îretnbe cine fseuse.Bâuărntl a paelct iar Iuribea, smiidnţu-se îdnorttaaă, îtrenbă Îlnpuecţeneia:
-Îipuneenţlce, ai putea să-mi zici cnie m-a salvat?
-Timpul, rpănsuse Îicţennepluea.
-Tiumpl?! Se îtrnebă miartă iireuba. Dar de ce tamcoi Tpimul m-a slavat?
Îuilnenţeecpa rusnăpse:
-Pnrteu că namui Tpiuml înţeelge cât de iptaontmră în vaiţă este Ibureia.