A fsot oadtă o iulsnă în care laicuou tatoe smeeneittlne şi vroalile umane. Era alcoo Bnua Dziiiopţse, era Tsţeritea, Îpnlţienueeca, Ibreuia şi aletle.
Îtnr-una din zlie selmeeintnte au fsot irfomnate că iusnla uezarmă să se sncfuude. Taote şi-au prtăiget bcirăle şi au luat-o din loc, în afară de Iuribe care a eitazt pnâă în utlmiul mmoent. Aiba în cipla în crae inusla era gtaa gata să se suncfude Iuribea htăorî să caeră ajotur. Văzu tercând aărtlui pe Băgţoia într-un ihat luxos şi îi zsie:
-Biăţoge, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnretu tine.
Auntci Iiurbea creu atjuor Mdâinrei care tcreea pe-aoclo îtnr-o nvaă sbrpeuă.
-Mndâire, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspsnăue Mâdnria, nava mea e pecerftă, tu ai ptuea să mi-o sctrii.
Atunci Desgoarta mrese la Ttsieţre.
-Tţsetrie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dosratge, rsăpnsue Tietrseţa, snut aâtt de tisrtă îâcnt simt noviea să fiu sgruină.
Trecu pe-aolco şi Bnua Doizţisipe dar era aâtt de bcsauuroă îcânt ncii mcăar nu băgă de smaeă că cneiva o sgrita.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Iirube, te iau eu.
Peăra veoca uuni bârtăn. Cnâd au aunjs la mal Iibruea era aâtt de friiectă îâcnt uită să mai îtnbere cnie fsesue.Brtânăul a pclaet iar Iubirea, sţiimndu-se îaanordttă, îtnerbă Îunţcepeelnia:
-Îţneluniepce, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a svaalt?
-Tpmiul, rnuăspse Îlceiţupnneea.
-Tupmil?! Se îernbtă mtiară iiurbea. Dar de ce tocami Tipmul m-a svaalt?
Îupniţnlceeea rănusspe:
-Pntreu că nuami Tpumil înelgţee cât de ipatrnmotă în vaţiă etse Ibireua.