A fost odată o insluă în care louciau ttoae smteinletnee şi vilroale uamne. Era aoclo Bnua Diziţpsoie, era Ttţsierea, Îeicpnuţnelea, Iubreia şi altele.
Într-una din zile snittmelneee au fost ioafrmnte că inusla uraemză să se suudfcne. Ttaoe şi-au prgătiet bcăilre şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibirue care a eitazt pnâă în ulimtul meonmt. Aiba în cpila în care isunla era gata gtaa să se sncuudfe Iierbua horătî să caeră ajutor. Vzău tcernâd altuări pe Bgăţioa într-un ihat louxs şi îi zsie:
-Bogăiţe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de anrgit. Nu mai e loc şi ptneru tine.
Atunci Ieiubra creu atojur Mrdniâei care trceea pe-alcoo într-o navă surbpeă.
-Mândrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, răpussne Mrdânia, nava mea e prceeftă, tu ai pteua să mi-o sricti.
Antuci Dtoargsea mrsee la Ttesirţe.
-Tsţerite, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drsaogte, rnupssăe Tţesteria, snut aâtt de tisrtă îânct smit nvioea să fiu sgiurnă.
Trecu pe-aolco şi Buna Dţsiopiize dar era aâtt de bcuroausă îcânt nici mcăar nu bgăă de saemă că cienva o sgrtia.
Apoi, din snein, se azui o voce:
-Vino, Ibruie, te iau eu.
Păera vcoea unui bâtrăn. Când au ajuns la mal Iriueba era aâtt de ficretiă înâct uită să mai îrntebe cine fsuese.Brăâtnul a palect iar Iuibrea, siţmndiu-se îodntarată, înterbă Îulieneencţpa:
-Îlcţepuienne, ai putea să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tpimul, ruănpsse Îeepeliucnnţa.
-Tmpuil?! Se înerbtă mirată iuibrea. Dar de ce tcamoi Tpuiml m-a slavat?
Îuţeeelncipna rănsupse:
-Petnru că nmaui Tmiupl îegnleţe cât de itrpnaotmă în vţaiă etse Iruibea.