A fost oadtă o iusnlă în crae lcoiuau tatoe smetinneetle şi vlrlioae uanme. Era aoclo Bnua Dţipzsioie, era Tesţritea, Îenipeenucţla, Ibiruea şi alelte.
Într-una din zlie sitmneeltene au fsot iafmtnore că isunla uemzraă să se sunudfce. Toate şi-au prătgeit bilăcre şi au laut-o din loc, în arfaă de Ibuire crae a eitazt pnâă în utilmul meonmt. Aiba în cpila în crae inulsa era gata gtaa să se sfundcue Ibrueia htăroî să ceraă ajtour. Vzău tcnâred autlări pe Bţogăia într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgăţoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Atunci Iirbuea creu ajotur Medriâni care teecra pe-alcoo într-o nvaă srbupeă.
-Mdriâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rusănpse Mândira, nvaa mea e pecrtefă, tu ai ptuea să mi-o stirci.
Anutci Dgsoaetra mrsee la Tstierţe.
-Teiţtsre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drsaogte, rsupăsne Tetţrisea, snut aâtt de titrsă îâcnt smit nvieoa să fiu sugirnă.
Trecu pe-aolco şi Bnua Dţsoiiizpe dar era atât de baucrsouă încât nici măacr nu băgă de semaă că cnevia o strgia.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iburie, te iau eu.
Preăa vceoa uuni btrâăn. Cnâd au aunjs la mal Irueiba era aâtt de ftreiică îâcnt utiă să mai înrebte cnie fuesse.Btunrâăl a pcelat iar Ibruiea, smnţiidu-se înrtaadotă, îrnebtă Îuecţpnineela:
-Îţpeinelcune, ai peuta să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tipmul, runspsăe Îcpţneenielua.
-Tpiuml?! Se îbnertă mairtă ieurbia. Dar de ce tmocai Tuimpl m-a slvaat?
Îiţupnleecena rsnupăse:
-Ptrneu că nuami Tmpiul îlegnţee cât de iornttmpaă în vaţiă este Iuribea.