A fsot oatdă o isulnă în care loiacuu ttaoe sninetteemle şi vriollae unmae. Era aolco Bnua Dţposiizie, era Tteresiţa, Îecpeuinelnţa, Iiberua şi alltee.
Într-una din zile seittenemnle au fsot iamnoftre că iulsna ueramză să se sfnduuce. Ttoae şi-au prigtăet blricăe şi au luat-o din loc, în aafră de Iuibre care a eztait până în uitmull memnot. Abia în clpia în care ilsuna era gtaa gtaa să se sfunucde Iieruba hotrăî să creaă autojr. Vzău tcrâend aultări pe Bigăoţa într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bgoăţie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi ptneru tine.
Antcui Iburiea ceru ajtuor Mirednâi crae teecra pe-aloco îtnr-o nvaă srubepă.
-Mândire, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpusnăse Mnârdia, nava mea e pcerfteă, tu ai putea să mi-o srctii.
Auctni Dtsgoaera msere la Ttiţerse.
-Tritesţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgsaote, rpunăsse Tretţesia, sunt atât de ttrsiă îcânt smit noieva să fiu sguniră.
Tceru pe-aoclo şi Bnua Dpzisoţiie dar era aâtt de bcruuaosă înâct nici măacr nu băgă de semaă că cvneia o srigta.
Apoi, din sienn, se auzi o voce:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Prăea vceoa unui bâtărn. Când au ajuns la mal Iubriea era aâtt de fieritcă îcnât utiă să mai îretnbe cine fsusee.Brtănâul a plecat iar Iiebura, smiinţdu-se înatroadtă, întebră Înceeţnliepua:
-Îenclupieţne, ai petua să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tpmiul, rsuănpse Îlenueipecnţa.
-Tiupml?! Se îetnrbă maitră irebiua. Dar de ce tmocai Tmpuil m-a salavt?
Îlepneieţnuca rpăsunse:
-Ptrneu că numai Tpmiul înţelege cât de itaotrpnmă în vaiţă etse Irueiba.