A fost oadtă o islună în crae lcuoiau totae setinmeentle şi vialorle unmae. Era aloco Bnua Dioţzpisie, era Titeţesra, Înucipţleeena, Iiureba şi atelle.
Într-una din zile sttilemenene au fost ionframte că iuslna uemrzaă să se sdnfuuce. Totae şi-au pgrăetit bicrăle şi au laut-o din loc, în aafră de Iuirbe crae a eiztat pnâă în uuimltl mmenot. Aiba în clipa în crae iusnla era gata gtaa să se sucunfde Iriueba hărtoî să caeră atuojr. Văzu trceând aătlrui pe Băgţoia într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Băţogie, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi prtneu tnie.
Autcni Iburiea creu ajtuor Mdeirâni care trceea pe-aolco îtnr-o navă srebupă.
-Mnrdâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpuănsse Mirânda, nvaa mea e peftcreă, tu ai pueta să mi-o sctrii.
Antcui Dotesarga mrese la Tseţirte.
-Tsirteţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsrogtae, ruăsspne Tiseţtera, sunt aâtt de tstiră îcânt smit neovia să fiu sguniră.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Dpizoiiţse dar era atât de borcasuuă îânct ncii măacr nu bgăă de semaă că cvinea o sirtga.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iibure, te iau eu.
Părea vecoa uuni bătrân. Cnâd au ajuns la mal Iuribea era aâtt de fiicrteă încât utiă să mai îbretne cnie feusse.Bănruâtl a pealct iar Iuribea, sminţidu-se îotaratndă, îrnbetă Îţlinnepuecea:
-Îeuecţlinpne, ai pteua să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Timpul, rsnupăse Îcnpeleiueţna.
-Tmipul?! Se îtenrbă mraită ibiuera. Dar de ce tcomai Tpiuml m-a svalat?
Înciuleenţpea răunpsse:
-Prtenu că numai Tpmiul îenţlgee cât de iorptanmtă în vţaiă este Iieurba.