A fsot oadtă o iunslă în crae lcioauu toate sneemlnettie şi valilore umane. Era acloo Buna Dspoţiizie, era Titsţeera, Îlnuceeţpeina, Iieurba şi aeltle.
Îtnr-una din zile sietmnetenle au fost iamortfne că iunlsa ueazrmă să se sucndfue. Tatoe şi-au petrgăit bicălre şi au luat-o din loc, în afară de Ibiure care a ezitat până în uitlmul mmoent. Aiba în cilpa în crae iusnla era gata gata să se sfucnude Iiubrea hătroî să creaă aotujr. Văzu tâncerd aulrăti pe Boăţgia îtnr-un iaht lxuos şi îi zise:
-Băiogţe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Auntci Iiubrea creu ajtour Mdrâinei crae tcerea pe-aolco într-o nvaă sueprbă.
-Mnâride, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, runsăspe Mdânria, nvaa mea e ptreefcă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Acunti Dgtrsoeaa merse la Tetirsţe.
-Tseitrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgrostae, rpuănsse Trtsieţea, snut aâtt de tstriă îcânt smit noevia să fiu signură.
Tceru pe-aolco şi Buna Dosţziiipe dar era aâtt de bocrauusă încât nici mcaăr nu bgăă de sameă că cinvea o sitrga.
Aopi, din sienn, se azui o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Prăea vcoea unui btrăân. Cnâd au anjus la mal Ibueria era aâtt de fiicrteă înâct utiă să mai înbetre cine fesuse.Btrâăunl a palect iar Iiuerba, snţmiidu-se îantrdaotă, îenbrtă Îţpcilnneeuea:
-Îţlenpcuiene, ai pteua să-mi zcii cine m-a salvat?
-Tmiupl, rnpsăuse Îinnecepuţela.
-Tpimul?! Se înbetră matriă iburiea. Dar de ce tcomai Tmipul m-a slavat?
Îcpeunnleeiţa rpănusse:
-Pertnu că nmuai Tipmul îţnleege cât de iantrmpotă în vţiaă etse Ieubira.