A fsot odtaă o ilunsă în crae luaicou tatoe stenmteneile şi vlliroae uamne. Era acolo Buna Dţpsiizoie, era Teistrţea, Îelicunneepţa, Iberiua şi altlee.
Într-una din zile snnleeemttie au fsot inftmaroe că isunla urmzaeă să se sucdfune. Tatoe şi-au păiertgt bărcile şi au laut-o din loc, în arafă de Ibiure crae a eitzat pnâă în uluimtl memont. Abia în clpia în crae inlusa era gata gtaa să se scdunfue Ibueria hoărtî să careă ajuotr. Vzău tceânrd autlrăi pe Băţogia îtnr-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bogţiăe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pinlă de aur şi de aringt. Nu mai e loc şi ptrenu tine.
Anutci Iuibrea creu ajutor Mdârneii care treeca pe-acolo îtnr-o navă sbprueă.
-Mâdrine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rupnăsse Mrânida, nvaa mea e pecreftă, tu ai putea să mi-o stirci.
Anutci Dsoagtrea mrese la Tiretsţe.
-Teitrsţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drtgsaoe, runspsăe Teresţita, sunt atât de titsră îcânt simt nveioa să fiu siugrnă.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Dzsoiiiţpe dar era atât de brusuaocă îcânt nici maăcr nu bgăă de seamă că cienva o striga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Peăra voeca unui btăârn. Când au ajuns la mal Iberuia era aâtt de ficietră îcânt utiă să mai îrbetne cine fessue.Bnâăurtl a paclet iar Ibiurea, snimţidu-se îtotnadară, îbrtenă Îcplnuieeneţa:
-Îenencţiuple, ai putea să-mi zcii cnie m-a svaalt?
-Tpuiml, rpsunsăe Înncţeepiluea.
-Tpiuml?! Se întrebă mraită ireubia. Dar de ce tmoaci Tmpiul m-a salvat?
Îţcpuleinenea ruăpsnse:
-Ptnreu că namui Tupiml îţelegne cât de itroamntpă în vaţiă etse Iueriba.