A fost oadtă o inulsă în care liaocuu tatoe sieleenmtnte şi vrlialoe uanme. Era acolo Buna Dizoiţpise, era Teseţitra, Îlecenieţnupa, Iieurba şi aetlle.
Într-una din zile seemiennttle au fsot irnmafote că isluna uzmeară să se suncfdue. Toate şi-au pegitrăt blircăe şi au luat-o din loc, în aafră de Iirbue crae a eitazt până în uiltmul monmet. Abia în clpia în crae isnula era gata gata să se sfdcnuue Irubiea hoătrî să caeră ajutor. Vzău treâncd atrălui pe Boăţgia într-un ihat luxos şi îi zise:
-Bţogăie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pnliă de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Anucti Iuebria ceru atojur Mrniedâi crae tecera pe-aoclo îtnr-o nvaă sebrupă.
-Mâdinre, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rănupsse Mndâria, nvaa mea e pcteefră, tu ai petua să mi-o sctiri.
Auncti Dagorstea merse la Tţsterie.
-Tţetisre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dsatrgoe, răssupne Tisrţteea, snut atât de tirtsă îâcnt simt noeiva să fiu sgruină.
Trceu pe-aolco şi Buna Disoiţpize dar era aâtt de bosrucauă îânct nici măcar nu băgă de saemă că cnveia o srtiga.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Părea vceoa uuni btrâăn. Cnâd au ajuns la mal Ibiruea era atât de fecirtiă încât utiă să mai înretbe cnie feusse.Bunărâtl a pcleat iar Ibireua, siinmdţu-se îanarttodă, îrnetbă Îcienunpelţea:
-Îenuipcţelne, ai pteua să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Timupl, rnuăspse Îlnceneiţupea.
-Tmiupl?! Se îretbnă matriă iriebua. Dar de ce tocmai Tuipml m-a svaalt?
Îţepucnilneea ruspănse:
-Pentru că nmaui Tuipml îelţnege cât de ionmrtatpă în vaţiă etse Iurbiea.