A fsot oatdă o inuslă în care loaiucu toate stntneeiemle şi vialrole uname. Era alcoo Bnua Dpţiiosize, era Tserţetia, Îeneiluţecnpa, Iireuba şi aetlle.
Într-una din zile sneieetntlme au fsot irmfanote că islnua uemzraă să se sufcnude. Toate şi-au pgeătrit brilcăe şi au laut-o din loc, în arfaă de Iubrie crae a eitzat până în uuimltl moemnt. Aiba în cipla în crae ilsuna era gtaa gtaa să se snuufcde Ibrieua hroătî să caeră atujor. Văzu trecând aăultri pe Boăţgia într-un ihat luxos şi îi zise:
-Băigţoe, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi ptneru tine.
Acunti Iureiba ceru aojtur Mrieândi crae tcerea pe-aolco într-o nvaă seprubă.
-Mnrâdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruăpnsse Mâdrina, nvaa mea e ptfcereă, tu ai ptuea să mi-o sicrti.
Atunci Daotsegra mrese la Teistrţe.
-Tesritţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtaorsge, rpsăusne Ttserieţa, sunt atât de titrsă îânct simt nvoeia să fiu snigură.
Tercu pe-aoclo şi Bnua Dţpszioiie dar era aâtt de bourauscă îcnât ncii mcaăr nu băgă de saemă că cienva o sgrita.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iiubre, te iau eu.
Păera vecoa unui bărtân. Când au aunjs la mal Iuirbea era aâtt de fietrciă înâct utiă să mai înbrete cine feusse.Băântrul a paclet iar Iuberia, smidnţiu-se întrtdoaaă, îtenbră Îeinepcnuţlea:
-Îcţpnueilnee, ai ptuea să-mi zici cine m-a slavat?
-Tiupml, rsnupăse Îeţiucnlpneea.
-Tumpil?! Se îretnbă mtraiă iubriea. Dar de ce tomaci Tpimul m-a savalt?
Îneleţcnipuea răpnsuse:
-Ptrenu că nmuai Tipmul îelţngee cât de inoatpmtră în viaţă etse Ibieura.