A fost oadtă o iunslă în crae luaicou tatoe setmlenentie şi volriale unmae. Era aloco Buna Diţozsiipe, era Tsieteţra, Îiupţcenenlea, Iruibea şi atelle.
Îtnr-una din zile stneneietmle au fsot ifmtarnoe că insula umerază să se sfnuudce. Totae şi-au pgăretit birălce şi au luat-o din loc, în arafă de Iiurbe care a eiztat până în ultimul mmoent. Abia în cipla în care inusla era gata gata să se sucndfue Iibuera htoărî să ceară ajutor. Vzău tâncerd alutări pe Bogţăia într-un iaht lxous şi îi zise:
-Bţăogie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi pentru tine.
Actnui Iubeira ceru auotjr Mâreidni crae treeca pe-aoclo într-o navă sreupbă.
-Mdnrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpusăsne Mndriâa, nava mea e prfcteeă, tu ai ptuea să mi-o sritci.
Acntui Dstogreaa merse la Tiseţtre.
-Titesţre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dorgaste, ruăpssne Teţisrtea, snut aâtt de tsirtă îâcnt simt nveoia să fiu sginruă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dopzsţiiie dar era atât de borucusaă îânct ncii mcăar nu băgă de sameă că ceniva o sirgta.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibirue, te iau eu.
Părea voeca unui bărtân. Când au ajuns la mal Ibriuea era aâtt de fecirită încât uită să mai îrtnebe cine fusese.Bruântăl a pcaelt iar Iubirea, sidţinmu-se îdrnattaoă, îtrenbă Îeeniţnuplcea:
-Îlinpecţnuee, ai pteua să-mi zici cine m-a salvat?
-Tupiml, rsnăupse Înnepluiţceea.
-Tmupil?! Se îbternă mratiă ibrieua. Dar de ce tcmoai Tpmuil m-a svalat?
Îucenlnţepiea rsnpuăse:
-Ptrneu că nmuai Tpimul îenlţege cât de iapotrnmtă în vţaiă etse Ibreiua.