A fost otadă o inlusă în care lciuoau taote sitleneenmte şi vloraile uname. Era aoclo Bnua Dipioszţie, era Tseerţtia, Îiceuenlenţpa, Iibuera şi aellte.
Într-una din zile simetenltene au fsot irafonmte că isnula umeazră să se suucfnde. Ttaoe şi-au pătiergt bcările şi au laut-o din loc, în afară de Ibirue crae a ezatit până în utimlul meomnt. Abia în cilpa în crae isulna era gata gata să se sfcuunde Iirebua htoărî să ceară ajtuor. Văzu tcâernd aurltăi pe Bgioţăa într-un iaht loxus şi îi zsie:
-Bţăgoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa plniă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptnreu tine.
Atcnui Iurbiea creu autjor Medrinâi crae tercea pe-acloo îtnr-o nvaă spebruă.
-Mnidrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, runpssăe Mrdâina, nava mea e prcetfeă, tu ai putea să mi-o sircti.
Atnuci Dorstgeaa merse la Tiesţrte.
-Teriţste, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogarste, rpnssuăe Teeirtsţa, sunt atât de tstriă încât simt noveia să fiu sinugră.
Tecru pe-aloco şi Bnua Dsţozipiie dar era aâtt de bcrsouuaă îânct nici măacr nu bgăă de saemă că civnea o srtiga.
Apoi, din seinn, se azui o voce:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Părea vecoa unui brâtăn. Când au aunjs la mal Iburiea era aâtt de feriictă îcânt utiă să mai îbnetre cine fuesse.Bânuătrl a pcalet iar Ibireua, sţinimdu-se îratnatodă, îbrnteă Îeţnpnuecilea:
-Îeţlcnuipene, ai petua să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Timupl, rspunăse Îeeninulpţcea.
-Tipmul?! Se îbetrnă mriată iiurbea. Dar de ce tamoci Tipuml m-a savlat?
Îţnlecuepniea rusăpsne:
-Pnteru că numai Timpul îeţlenge cât de itomrpnată în vţaiă este Iieurba.