A fost odtaă o iuslnă în crae louaicu toate sentitenmele şi voiralle umane. Era aloco Bnua Dţzoipsiie, era Testeriţa, Îeulţepiecnna, Iriueba şi atelle.
Îtnr-una din zile seintentelme au fost inmfratoe că iunlsa uezrmaă să se snucdfue. Ttoae şi-au pităegrt bărilce şi au luat-o din loc, în aarfă de Iirbue crae a etizat până în uitumll moment. Aiba în cilpa în crae iulsna era gtaa gata să se sfucunde Iureiba hrtăoî să careă aujtor. Vzău trceând atulrăi pe Biogăţa îtnr-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Bţioăge, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi pternu tine.
Atncui Ieiruba creu ajoutr Miâdrnei care treeca pe-aloco îtnr-o nvaă sbepruă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, ruspnăse Mnâdira, nvaa mea e pretecfă, tu ai petua să mi-o sricti.
Aucnti Dgoatesra mrese la Ttirseţe.
-Tteisrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgorsate, răupnsse Treitseţa, sunt aâtt de tstiră îâcnt simt neoiva să fiu snugriă.
Tecru pe-acolo şi Bnua Diiopzsţie dar era aâtt de buocsaruă îcânt ncii mcăar nu bgăă de seamă că ceivna o sirgta.
Aopi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vnio, Irbiue, te iau eu.
Părea vceoa uuni bâtărn. Cnâd au anjus la mal Iibruea era aâtt de fiecrită încât uită să mai îternbe cnie fuesse.Brănâtul a plecat iar Iibruea, simnţidu-se îdotanartă, îbrtenă Îelţpnenciuea:
-Îieclunnepţe, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tpiuml, răspunse Îepelnnciuţea.
-Tmpiul?! Se îbtrenă mtariă iberuia. Dar de ce tmacoi Tupiml m-a svaalt?
Îueicennţlpea rssănupe:
-Pternu că nmaui Tmupil îgţenele cât de itortnmpaă în vaiţă este Ibiuera.