A fost otadă o iunslă în care lciauou taote stneeneilmte şi vlloraie uanme. Era acloo Bnua Diioiszpţe, era Teţtreisa, Îennpiculeţea, Ieuriba şi alltee.
Îtnr-una din zile stemtelninee au fost ionrmtfae că isnula umezară să se snduufce. Totae şi-au prgetăit bciălre şi au luat-o din loc, în aafră de Irubie crae a eatizt până în umiltul mmeont. Abia în cplia în care ilusna era gata gata să se sufcdnue Irbiuea hotărî să craeă aujotr. Vzău trceând aurtăli pe Boţăgia într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgăţioe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Atucni Iiurbea ceru autjor Mridânei crae tecrea pe-aolco îtnr-o navă suebpră.
-Mnrâdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsuănpse Mdnâria, nava mea e pecefrtă, tu ai pueta să mi-o sitcri.
Actnui Daeotgsra msere la Ttiţerse.
-Tirţetse, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dotsgare, ruănpsse Tţtsreiea, sunt atât de tistră îcânt smit noivea să fiu sugniră.
Trecu pe-aolco şi Buna Dpziioţise dar era aâtt de bouusrcaă înâct ncii mcăar nu băgă de saemă că ceinva o sitgra.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iruibe, te iau eu.
Prăea vcoea uuni btăârn. Când au anujs la mal Ibiurea era aâtt de fricietă îcânt uită să mai îtrbene cine fussee.Brânătul a peclat iar Ibueria, snţiidmu-se îdtronaată, îbetrnă Îeenlipuţncea:
-Înpeţeuicnle, ai ptuea să-mi zici cnie m-a saalvt?
-Tiupml, rsspnuăe Îeinlnţeupcea.
-Tipmul?! Se înebrtă mratiă iburiea. Dar de ce tmcoai Tpimul m-a slvaat?
Îecnepunţliea ruăpsnse:
-Pentru că nmaui Timpul îeneţlge cât de irpoanmttă în viţaă este Iriubea.