A fsot otdaă o inuslă în crae liucaou ttaoe seetneimntle şi vralolie umane. Era aloco Bnua Dpoziiiţse, era Teritţsea, Îpnceeţluniea, Iibruea şi alltee.
Îtnr-una din zlie smeennteitle au fsot iornmatfe că iunsla uzmraeă să se sudcfune. Ttaoe şi-au prăetgit bicărle şi au laut-o din loc, în afraă de Iiubre care a eitzat până în uimtull meonmt. Aiba în cipla în care iusnla era gata gata să se sfcunude Ibireua htăorî să craeă atujor. Văzu tcâenrd aurătli pe Bogţiăa într-un ihat luxos şi îi zsie:
-Băigoţe, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi prtneu tnie.
Autnci Ierbiua ceru atujor Mrniâdei care tecera pe-aoclo îtnr-o navă spbrueă.
-Mndriâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsăspnue Mniârda, nava mea e prfecteă, tu ai putea să mi-o srtici.
Auntci Dsgtroaea mrese la Trstieţe.
-Tisetrţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drasgtoe, răsupnse Ttisrţeea, sunt aâtt de tritsă îânct simt noevia să fiu singură.
Tceru pe-acloo şi Buna Diiţzsopie dar era atât de bacorsuuă îcânt ncii mcăar nu băgă de smaeă că cienva o sitrga.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vnio, Ibuire, te iau eu.
Prăea veoca unui brâtăn. Cnâd au aunjs la mal Iiubrea era atât de fiteircă înâct uită să mai îrntebe cnie feusse.Brtănâul a plceat iar Ibruiea, smniţidu-se îaodnrattă, întbreă Îeipnuelţncea:
-Îlnucpneţeie, ai ptuea să-mi zici cnie m-a svlaat?
-Tumpil, ruănspse Îecuţneplinea.
-Tmipul?! Se îtrenbă matiră iruebia. Dar de ce tcmaoi Tipmul m-a salavt?
Îlnpceueeinţa ruspnăse:
-Prtenu că numai Tuimpl îeeţlgne cât de irntatpomă în viaţă este Iibreua.