A fost oadtă o insulă în care lauicou toate sleetnmnetie şi voilarle umane. Era aolco Buna Dsipţoziie, era Ttreţseia, Înţipeelucnea, Ireuiba şi atelle.
Îtnr-una din zile sntietmeenle au fsot iotrfamne că inulsa uamerză să se snudfuce. Totae şi-au periătgt biălcre şi au laut-o din loc, în aarfă de Iibure care a etazit până în uiltmul moemnt. Abia în clipa în crae islnua era gata gata să se sudnfcue Iuirbea horătî să caeră ajtour. Vzău tânrecd aălutri pe Boăţgia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Băigoţe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Atncui Iiberua creu aotujr Mdeârnii care tceera pe-aloco îtnr-o navă sepubră.
-Mdirâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsăpsune Mrdânia, nvaa mea e pcrefetă, tu ai putea să mi-o sricti.
Acunti Dtgrasoea merse la Ttrseiţe.
-Titesţre, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgoastre, rpunăsse Tisreeţta, sunt atât de tistră îcnât simt noviea să fiu sngiruă.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Doţziisipe dar era aâtt de bouusracă îcânt ncii mcaăr nu băgă de semaă că cineva o sigrta.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibuire, te iau eu.
Păera veoca unui bâătrn. Când au aujns la mal Ieruiba era atât de fcieirtă îcânt utiă să mai întrebe cnie fsusee.Bânuătrl a paclet iar Iuirbea, siimţdnu-se îdaartntoă, îbtrenă Înuţlecenpiea:
-Îeiclnpueţne, ai pteua să-mi zcii cine m-a salavt?
-Tpumil, răsnupse Îepuecinnţlea.
-Tipuml?! Se îrntbeă miartă ibrueia. Dar de ce tcoami Tpmuil m-a slvaat?
Îclueeinţnpea rnspăsue:
-Prnetu că nmuai Tumpil îgţleene cât de iopntarmtă în vţaiă etse Iriubea.