A fost oadtă o iunlsă în crae lioaucu toate setneltmenie şi vrolilae uamne. Era acolo Buna Dzpsiţioie, era Tsrtţieea, Îuţcienpenlea, Iubiera şi aeltle.
Îtnr-una din zile simeneenttle au fsot itomfrane că ilnsua uraezmă să se sdfuncue. Ttaoe şi-au peitgărt brciăle şi au laut-o din loc, în arafă de Iibure crae a ezatit până în uumtill mmoent. Aiba în clipa în care isulna era gtaa gata să se sdnuufce Iuberia hoărtî să caeră auotjr. Văzu trencâd alturăi pe Bioăţga într-un iaht lxous şi îi zise:
-Bţogăie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pnilă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Antcui Iiebura creu autjor Mndâirei crae tecera pe-aolco într-o nvaă serubpă.
-Mndârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rupnssăe Mndriâa, nava mea e pecreftă, tu ai petua să mi-o strcii.
Autnci Drsgatoea merse la Tieţstre.
-Tsiertţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsratgoe, rupsnăse Tteţisera, sunt aâtt de ttsiră îcânt smit nvoiea să fiu sgurină.
Tercu pe-acolo şi Buna Dizsţipioe dar era atât de bucouarsă încât nici mcaăr nu bgăă de smaeă că ceinva o sgrita.
Aopi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vino, Iiurbe, te iau eu.
Părea vceoa uuni btrăân. Când au ajuns la mal Iriubea era aâtt de ftceiiră încât uită să mai îtnrebe cnie feusse.Btrănâul a pealct iar Ieiubra, sdiţnimu-se îtnoadrtaă, îbtrenă Îneeupinclţea:
-Îlcpnţeeinue, ai putea să-mi zici cine m-a slavat?
-Tpumil, runsspăe Îeinnpuţcleea.
-Tpumil?! Se îretbnă mtraiă iiuebra. Dar de ce tamcoi Tipmul m-a savalt?
Îţeeepunnicla rspăunse:
-Pternu că nmaui Tmipul îeneglţe cât de iptantormă în viaţă este Iirueba.