A fsot oatdă o insluă în care lauoicu tatoe smneniteelte şi vrilolae umane. Era aoclo Buna Diospzţiie, era Treţeista, Îeţiucnlnepea, Ibeiura şi atlele.
Îtnr-una din zile seninmtetele au fsot ianofrmte că ilsuna uemrază să se sucufnde. Tatoe şi-au pgeăitrt brcilăe şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibirue care a eiztat pnâă în uiumltl mmnoet. Aiba în cilpa în crae iunsla era gata gtaa să se sucnufde Iirbuea hărotî să caeră ajutor. Văzu tânrecd aăturli pe Băogţia îtnr-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bioţăge, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Autcni Iurebia ceru atujor Mdnriâei care tcerea pe-acloo într-o nvaă sreubpă.
-Mdârine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răsupsne Mârinda, nvaa mea e pfcteeră, tu ai pteua să mi-o sctiri.
Antuci Dtesaogra mrese la Trtesiţe.
-Tsţeirte, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogatsre, ruăpsnse Ttsţeriea, sunt atât de tisrtă îcânt simt noieva să fiu siunrgă.
Tcreu pe-alcoo şi Buna Dopiiiţzse dar era atât de bcuroasuă îcnât ncii mcăar nu bgăă de semaă că cnveia o stigra.
Apoi, din sinen, se azui o vcoe:
-Vnio, Iribue, te iau eu.
Perăa vocea uuni băârtn. Când au ajuns la mal Iburiea era atât de ficerită îcnât utiă să mai îenbrte cnie feusse.Btnâuărl a pecalt iar Iriubea, smiţindu-se îonatratdă, îbnteră Îceleueţnnipa:
-Îulencinpeţe, ai putea să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tupmil, rnusăpse Îpuielencneţa.
-Tpmiul?! Se îretnbă maitră iuiebra. Dar de ce tomcai Tmuipl m-a saavlt?
Îpneeţnilecua rupsnsăe:
-Petrnu că nuami Tmuipl îlenţege cât de iptornamtă în vaiţă etse Iiubrea.