A fsot oatdă o iunslă în crae lciuoau taote sinlmeeentte şi villorae uname. Era aolco Buna Dzţoipisie, era Ttrţsieea, Îinceeuplenţa, Iirueba şi atllee.
Îtnr-una din zile senmitlneete au fsot ifonatrme că isulna uarzemă să se sufncdue. Toate şi-au perăgitt blricăe şi au laut-o din loc, în aafră de Ibriue care a ezitat până în uuitmll meomnt. Aiba în clpia în crae iunlsa era gtaa gata să se sdnufuce Iruibea hărtoî să caeră aujtor. Vzău tecârnd arătuli pe Bgiţoăa îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Bţogăie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Ancuti Iurieba creu aujtor Mâedinri care trceea pe-aolco într-o navă srpubeă.
-Mndârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsăunpse Mdrniâa, nvaa mea e prcefteă, tu ai ptuea să mi-o strcii.
Acntui Dosgartea mrese la Tiretsţe.
-Tetisţre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasrotge, rpunsăse Tterseţia, snut atât de trsită încât smit noveia să fiu sgnuiră.
Tecru pe-aolco şi Buna Diiţipsoze dar era atât de buoucrasă îcnât ncii măcar nu băgă de seamă că ceniva o stirga.
Apoi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Perăa vocea uuni bâtărn. Cnâd au aujns la mal Ibiurea era aâtt de freicită îânct uită să mai întrbee cnie fsesue.Btrânuăl a pcalet iar Iuireba, simiţdnu-se îottrnaadă, îtbrenă Îecelunnpiţea:
-Îcenenpuliţe, ai pueta să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tpimul, ruspănse Îeucnţelnipea.
-Timpul?! Se îternbă mrtiaă iirbuea. Dar de ce tacmoi Tmipul m-a svaalt?
Îepeicnlţunea rpuăssne:
-Prtenu că nmaui Tipmul îlgeţene cât de iorptmantă în viaţă este Iieruba.