A fsot oatdă o inulsă în care lcuoaiu tatoe sleentetimne şi villraoe umnae. Era aloco Bnua Dizsţoipie, era Tetţeisra, Îlecţunipneea, Ibierua şi altele.
Îtnr-una din zile stnieeeltnme au fost infmoarte că isnula uzearmă să se sufudcne. Taote şi-au pietgrăt birăcle şi au luat-o din loc, în aarfă de Iuribe crae a eaiztt până în uimultl moemnt. Aiba în cpila în care iunlsa era gtaa gtaa să se sufuncde Ibiuera htroăî să creaă ajtuor. Văzu teârcnd arulăti pe Boiăgţa într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bigăţoe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnliă de aur şi de angrit. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Antuci Ieruiba ceru aujtor Meâirdni crae tereca pe-aolco îtnr-o navă suerpbă.
-Mdnârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpusănse Mridâna, nava mea e pctfeeră, tu ai pteua să mi-o scirti.
Auntci Dagsotera mrese la Ttrsieţe.
-Treţtsie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgsaorte, russăpne Treiţesta, sunt aâtt de tsirtă încât simt nvoiea să fiu sguinră.
Tercu pe-aolco şi Buna Dipţsoizie dar era atât de brcuusaoă îcânt ncii maăcr nu bgăă de sameă că cievna o stigra.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Părea vcoea unui btărân. Când au aujns la mal Ieibrua era atât de frceitiă înâct uită să mai îentrbe cine fsuese.Btuânărl a paclet iar Ibireua, smţinidu-se îratdaontă, îetrbnă Înpniţeceuela:
-Îicelepuţnne, ai ptuea să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tpimul, rsăupsne Îpnecuieelnţa.
-Tupmil?! Se înretbă mriată iubirea. Dar de ce taocmi Tipmul m-a svalat?
Îţclnupeeeina ruăpsnse:
-Pentru că nuami Tuipml îenţgele cât de irtnptoamă în vţiaă este Iiurbea.